<?xml version="1.0" encoding="UTF-8" standalone="no"?><SDOCTA xmlns:xsi="http://www.w3.org/2001/XMLSchema-instance" STATUS="DEF1" xsi:noNamespaceSchemaLocation="TA.xsd"><IDENT><STRING BOLD="on">P10_TA(2025)0063</STRING></IDENT><TI><STRING BOLD="on">Riscul imediat de înăsprire a represiunilor exercitate de regimul Lukașenka în Belarus: amenințările din partea Comisiei de anchetă</STRING></TI><HIDDEN><STRING HIDDEN="on" ITALIC="on">(B10-0219, 0221, 0223, 0227, 0229/2025)</STRING></HIDDEN><TXTLST><RESOL><TI><STRING BOLD="on">Rezoluția Parlamentului European din 3 aprilie 2025 referitoare la riscul imediat de înăsprire a represiunilor exercitate de regimul Lukașenka în Belarus: amenințările din partea Comisiei de anchetă (2025/2629(RSP))</STRING></TI><TEXT><PREAMBLE><PRINIT><STRING ITALIC="on">Parlamentul European,</STRING></PRINIT><GRVISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Belarus,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere articolul 150 alineatul (5) și articolul 136 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,
</VISA></GRVISA><GRCONS><CONS>
<NO.P>A.</NO.P>întrucât regimul Lukașenka a intensificat represiunea internă și cea transnațională cu scopul de a dezmembra structurile care reprezintă forțele democratice din Belarus;
</CONS><CONS>
<NO.P>B.</NO.P>întrucât experții ONU au confirmat recent că s-au operat arestări și detenții arbitrare, însoțite de tortură sau rele tratamente, și chiar au relatat că există dovezi ale săvârșirii unor crime împotriva umanității; întrucât peste 1 200 de deținuți politici, printre care și Viktoria Kulșa, Volha Maiorava, Alena Hnauk și Andrzej Poczobut, sunt încă încarcerați;
</CONS><CONS>
<NO.P>C.</NO.P>întrucât Comisia de anchetă din Belarus a inițiat „proceduri speciale” împotriva a sute de cetățeni belaruși care au luat parte la manifestații în diferite orașe europene sau au candidat la alegerile pentru Consiliul de coordonare; întrucât familiile cetățenilor belaruși din diaspora au fost amenințate cu arestarea și confiscarea bunurilor dacă participă la protestele din Ziua Libertății;
</CONS><CONS>
<NO.P>D.</NO.P>întrucât regimul Lukașenka se folosește de expirarea pașapoartelor multor cetățeni belaruși din diaspora pentru a-i obliga să se întoarcă în Belarus;
</CONS><CONS>
<NO.P>E.</NO.P>întrucât cooperarea tot mai apropiată a regimului din Belarus cu serviciile de securitate ruse mărește riscul unei represiuni coordonate, riscul de supraveghere și riscul unor amenințări hibride pe teritoriul UE;
</CONS><CONS>
<NO.P>F.</NO.P>întrucât mass-media de stat belarusă domină peisajul informațional,
</CONS></GRCONS></PREAMBLE><DISPOSITIF><ACTLST><ACTION>
<NO.P>1.</NO.P>cere ca regimul Lukașenka să pună imediat capăt represiunilor pe care le exercită, inclusiv supravegherii persoanelor aflate în exil și a demonstranților, să elibereze și să reabiliteze toți deținuții politici;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>2.</NO.P>condamnă categoric amplificarea neîntreruptă a represiunii exercitate de regimul Lukașenka, care îi are în prezent în vizor pe cetățenii belaruși din străinătate prin urmăriri penale, confiscarea bunurilor și alte măsuri menite să reducă opoziția la tăcere;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>3.</NO.P>cere să li se acorde sprijin juridic și protecție la nivelul UE cetățenilor belaruși aflați în exil prin simplificarea procedurilor de obținere a vizelor, a permiselor de ședere și a documentelor de identitate provizorii pentru persoanele care au devenit apatride din cauza unor persecuții extrateritoriale;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>4.</NO.P>afirmă din nou că nu îl recunoaște pe Lukașenka și consideră că persecutarea cetățenilor belaruși pentru desfășurarea unor activități democratice pașnice în străinătate cu ajutorul „procedurilor speciale” ale Comisiei de anchetă reprezintă o încălcare directă a suveranității teritoriale a statelor membre; cere deci insistent statelor în cauză să nu ia în considerare mandatele de arestare emise de Interpol pentru extrădarea oponenților politici ai lui Lukașenka;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>5.</NO.P>consideră oportune sancțiunile aplicate Direcției de gestionare a proprietăților președintelui și Comisiei Electorale Centrale, care au pronunțat hotărâri pe motive politice; cere insistent să se aplice imediat sancțiuni personale tuturor membrilor Comisiei de anchetă din Belarus și funcționarilor din alte instituții de stat care sunt complici la persecutarea transnațională a cetățenilor belaruși și la intimidarea lor;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>6.</NO.P>pledează ferm pentru conceperea și aplicarea rapidă a unui mecanism juridic de identificare, înghețare și confiscare a tuturor activelor și bunurilor din afara Belarusului deținute de Lukașenka și de cercul său de apropiați, în vederea realocării lor către un fond de sprijinire a victimelor represiunii;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>7.</NO.P>invită insistent statele membre să aplice alte sancțiuni egale cu cele impuse Rusiei, mai cu seamă funcționarilor răspunzători de represiunea transnațională;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>8.</NO.P>invită insistent UE și statele sale membre să acorde mai mult sprijin politic, financiar și tehnic mass-mediei independente, apărătorilor drepturilor omului, sindicatelor și inițiativelor societății civile care își desfășoară activitatea în Belarus și în afara lui, inclusiv să monitorizeze procesele deținuților politici și să le mărească vizibilitatea;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>9.</NO.P>invită VP/ÎR să recurgă la INTCEN UE și la EDMO pentru a contracara operațiunile serviciilor de informații ale Belarusului și dezinformarea răspândită de această țară;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>10.</NO.P>invită insistent Curtea Penală Internațională să accelereze acțiunile referitoare la crimele împotriva umanității comise de regimul Lukașenka și solicită statelor membre să urmărească tragerea la răspundere prin intentarea unor acțiuni la nivel național întemeiate pe principiul jurisdicției universale;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>11.</NO.P>încredințează Președintei sarcina de a transmite prezenta rezoluție VP/ÎR, Consiliului, reprezentanților forțelor democratice belaruse și autorităților <STRING ITALIC="on">de facto</STRING> din Belarus.
</ACTION></ACTLST></DISPOSITIF></TEXT></RESOL></TXTLST></SDOCTA>