<?xml version="1.0" encoding="UTF-8" standalone="no"?><SDOCTA xmlns:xsi="http://www.w3.org/2001/XMLSchema-instance" STATUS="DEF1" xsi:noNamespaceSchemaLocation="TA.xsd"><IDENT><STRING BOLD="on">P10_TA(2025)0114</STRING></IDENT><TI><STRING BOLD="on">Deliberările Comisiei pentru petiții din cursul anului 2023</STRING></TI><HIDDEN><STRING HIDDEN="on" ITALIC="on">(A10-0063/2025 - Raportor: Gheorghe Falcă)</STRING></HIDDEN><TXTLST><RESOL><TI><STRING BOLD="on">Rezoluția Parlamentului European din 22 mai 2025 referitoare la deliberările Comisiei pentru petiții din cursul anului 2023 (2025/2027(INI))</STRING></TI><TEXT><PREAMBLE><PRINIT><STRING ITALIC="on">Parlamentul European,</STRING></PRINIT><GRVISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la rezultatul deliberărilor Comisiei pentru petiții,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere articolele 10 și 11 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere articolele 20, 24 și 227 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) privind dreptul cetățenilor și rezidenților UE de a-și aduce preocupările în atenția Parlamentului,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere articolul 228 din TFUE, referitor la rolul și funcțiile Ombudsmanului European,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere articolul 44 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care privește dreptul de a adresa petiții Parlamentului European,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere dispozițiile din TFUE referitoare la procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, în special articolele 258 și 260,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere observațiile finale ale Comitetului ONU pentru drepturile persoanelor cu handicap din 21 martie 2025 referitoare la al doilea și al treilea raport periodic al Uniunii Europene,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere articolul 55 și articolul 233 alineatul (7) din Regulamentul său de procedură,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere raportul Comisiei pentru petiții (A10-0063/2025),
</VISA></GRVISA><GRCONS><CONS>
<NO.P>A.</NO.P>întrucât raportul anual referitor la rezultatul deliberărilor Comisiei pentru petiții își propune să prezinte o analiză a petițiilor primite în 2023 și a relațiilor cu alte instituții, precum și să ofere o imagine fidelă a obiectivelor atinse pe parcursul anului 2023;
</CONS><CONS>
<NO.P>B.</NO.P>întrucât, în 2023, Parlamentul a primit 1 452 de petiții, ceea ce reprezintă o creștere cu 16,2 % față de cele 1 217 petiții depuse în 2022 și cu 4,0 % față de cele 1 392 de petiții depuse în 2021; întrucât numărul total de petiții primite continuă să fie semnificativ mai mic decât nivelul maxim atins în 2013 și 2014, când Parlamentul a primit 2 891 și, respectiv, 2 715 petiții;
</CONS><CONS>
<NO.P>C.</NO.P>întrucât, în 2023, numărul de utilizatori care au sprijinit una sau mai multe petiții pe portalul web pentru petiții al Parlamentului a fost de 26 331, ceea ce reprezintă o creștere considerabilă față de cei 22 441 de utilizatori înregistrați în 2022 (în cazul ambelor exerciții menționate, numărul de utilizatori care au sprijinit petiții fiind considerabil mai scăzut decât cel înregistrat în 2021, de 209 272 de utilizatori); întrucât numărul de clicuri în sprijinul petițiilor a înregistrat, de asemenea, o ușoară creștere în 2023, ajungând la un total de 29 287 (în comparație cu 27 927 în 2022, în 2021 numărul acestora fiind de 217 876);
</CONS><CONS>
<NO.P>D.</NO.P>întrucât numărul total de petiții rămâne totuși modest în raport cu populația totală a UE, arătând că trebuie depuse încă și mai multe eforturi pentru a-i face pe cetățeni să își conștientizeze mai bine dreptul de a adresa petiții și posibila utilitate a petițiilor ca mijloc de a atrage atenția instituțiilor și a statelor membre asupra chestiunilor care îi afectează și îi privesc în mod direct pe cetățeni; întrucât cetățenii care își exercită dreptul de a adresa petiții se așteaptă ca instituțiile UE să aducă valoare adăugată găsind soluții la problemele lor;
</CONS><CONS>
<NO.P>E.</NO.P>întrucât criteriile de admisibilitate a petițiilor sunt prevăzute la articolul 227 din TFUE și la articolul 232 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Parlamentului, care impun ca petițiile să fie depuse de un cetățean al UE sau de o persoană fizică sau juridică având reședința sau sediul social într-un stat membru și care este direct afectată de subiecte care țin de domeniile de activitate ale UE;
</CONS><CONS>
<NO.P>F.</NO.P>întrucât, dintre cele 1 452 de petiții depuse în 2023, 429 au fost declarate inadmisibile, iar 13 au fost retrase; întrucât procentul ridicat (29,55 %) de petiții inadmisibile din 2023 confirmă că persistă o lipsă generalizată de claritate în ceea ce privește întinderea domeniilor de competență ale Uniunii; întrucât, pentru a reduce numărul de petiții inadmisibile, trebuie încă depuse eforturi pentru a clarifica mai bine sfera domeniilor de activitate ale UE;
</CONS><CONS>
<NO.P>G.</NO.P>întrucât Comisia pentru petiții (PETI) a jucat un rol semnificativ în combaterea discriminării cetățenilor români și bulgari în perioada în care țările lor nu erau încă membre ale spațiului Schengen; întrucât PETI a avut o contribuție esențială promovând egalitatea de tratament și eliminând barierele nejustificate cu care se confruntă acești cetățeni; întrucât punctul de plecare a fost petiția nr. 0004/2023, depusă de Răzvan Eugen Nicolescu în numele „Asociației pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice”, precum și rezoluția referitoare la aderarea la spațiul Schengen, adoptată ulterior în plen în temeiul articolului 227 alineatul (2) din Regulamentul de procedură<FOOTNOTE><FIELD> JO C, C/2024/3999, 17.7.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/3999/oj.</FIELD></FOOTNOTE>;
</CONS><CONS>
<NO.P>H.</NO.P>întrucât dreptul de a adresa petiții Parlamentului este un drept fundamental al cetățenilor UE, oferind atât cetățenilor, cât și rezidenților un mecanism deschis, democratic și transparent pentru a se adresa direct reprezentanților lor aleși; întrucât acest instrument esențial le permite cetățenilor să participe activ și efectiv la viața Uniunii; întrucât, prin intermediul petițiilor, cetățenii UE pot adresa plângeri cu privire la nepunerea în aplicare a dreptului UE și astfel ei pot contribui la identificarea încălcărilor dreptului UE;
</CONS><CONS>
<NO.P>I.</NO.P>întrucât Parlamentul este singura instituție UE aleasă în mod direct de cetățenii Uniunii; întrucât dreptul de a adresa petiții Parlamentului European este unul dintre drepturile fundamentale ale cetățenilor și rezidenților UE și le permite acestora să se adreseze direct reprezentanților lor aleși; întrucât multe persoane cu dizabilități nu au acces egal la informații și comunicare din cauza disponibilității limitate a formatelor accesibile și întrucât limbajele semnelor existente la nivel național nu sunt recunoscute ca parte a politicii UE privind multilingvismul; întrucât Parlamentul se află de mult timp în linia întâi la nivel internațional în ceea ce privește dezvoltarea procesului de administrare a petițiilor și gestionează cel mai deschis, democratic și mai transparent proces de petiționare din Europa, care le permite petiționarilor să participe activ și efectiv la activitățile sale; întrucât, atunci când își exercită dreptul de a adresa petiții, cetățenii se așteaptă ca instituțiile UE să ofere o valoare adăugată, cooperând cu Comisia și cu autoritățile statelor membre, la soluționarea problemelor lor;
</CONS><CONS>
<NO.P>J.</NO.P>întrucât informațiile prezentate de petiționari în petițiile lor și în timpul reuniunilor comisiilor, împreună cu evaluările Comisiei Europene și cu răspunsurile din partea statelor membre și a altor organisme, oferă, de asemenea, o contribuție valoroasă la activitatea altor comisii parlamentare, având în vedere că petițiile admisibile sunt transmise comisiei competente în vederea formulării unui aviz sau spre informare; întrucât, prin urmare, petițiile pot juca, la rândul lor, un rol în procesul legislativ, oferind feedback concret cu privire la impactul politicilor UE, astfel încât politicile să poată răspunde nevoilor emergente;
</CONS><CONS>
<NO.P>K.</NO.P>întrucât activitățile Comisiei pentru petiții se bazează pe contribuțiile petiționarilor, permițând Parlamentului să își consolideze capacitatea de reacție la plângerile și preocupările care vizează respectarea drepturilor fundamentale ale UE și a legislației UE în statele membre; întrucât petițiile reprezintă, prin urmare, o sursă utilă de informații cu privire la cazurile de aplicare necorespunzătoare sau de încălcare a dreptului UE, permițând realizarea unei evaluări a aplicării dreptului UE și a impactului său asupra drepturilor cetățenilor și rezidenților Uniunii și facilitând punerea în aplicare a acestuia; întrucât, în 2023, drepturile fundamentale s-au numărat printre cele mai importante trei preocupări ale tuturor petiționarilor; întrucât, în contextul dialogului structurat cu Comisia, Comisia pentru petiții a invitat Comisia să combată discriminarea în Uniunea Europeană, inclusiv prin inițiative care să garanteze drepturi egale și să consolideze măsurile împotriva tuturor formelor de discriminare, inclusiv a celor bazate pe sex, origine rasială sau etnică, dizabilitate, vârstă, religie sau convingeri și orientare sexuală;
</CONS><CONS>
<NO.P>L.</NO.P>întrucât, în conformitate cu articolul 17 din TUE, Comisia ar trebui să asigure aplicarea corectă a tratatelor și a măsurilor adoptate în temeiul acestora; întrucât abordarea strategică a Comisiei în ceea ce privește abordarea problemelor ridicate în petiții trebuie să fie pe deplin coerentă cu tratatele, pentru a asigura adoptarea de măsuri subsecvente cât mai eficiente pe baza petițiilor, cu scopul de a garanta protecția deplină și în timp util a drepturilor cetățenilor care decurg din legislația UE;
</CONS><CONS>
<NO.P>M.</NO.P>întrucât fiecare petiție trebuie luată în considerare și examinată în mod riguros, eficient, imparțial, echitabil și transparent, în conformitate cu standardele stabilite la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind dreptul la bună administrare; întrucât fiecare petiție transmisă presupune dreptul petiționarului de a primi un răspuns care să îl informeze în legătură cu decizia privind admisibilitatea și cu acțiunile Comisiei pentru petiții, cu scopul de a da curs respectivei petiții, într-un interval de timp rezonabil, în propria limbă sau în limba utilizată în petiție; întrucât răspunsurile eficace și în timp util ale Comisiei și ale statelor membre la problemele ridicate în petiții, împreună cu măsurile reparatorii, contribuie, după caz, la consolidarea încrederii pe care cetățenii o au în Uniune și în politicile sale;
</CONS><CONS>
<NO.P>N.</NO.P>întrucât Comisia pentru petiții acordă o importanță capitală examinării și dezbaterii publice a petițiilor la reuniunile sale; întrucât petiționarii au dreptul de a-și prezenta petițiile și de multe ori iau cuvântul în cadrul dezbaterilor, contribuind astfel activ la lucrările comisiei; întrucât, în 2023, Comisia pentru petiții a organizat 10 reuniuni, la care s-au discutat 191 de petiții cu 114 petiționari prezenți, care au participat activ la reuniunile în cauză, luând cuvântul;
</CONS><CONS>
<NO.P>O.</NO.P>întrucât principalele subiecte de natură să suscite preocupări semnalate în petițiile depuse în 2023 s-au referit la mediu, la drepturile fundamentale, la chestiuni personale și la justiție;
</CONS><CONS>
<NO.P>P.</NO.P>întrucât, atunci când adoptă ordinea de zi a reuniunilor, Comisia pentru petiții acordă atenție petițiilor și subiectelor care au o relevanță semnificativă pentru dezbaterile la nivelul UE, precum și necesității de a menține o acoperire geografică echitabilă a subiectelor, conform petițiilor primite;
</CONS><CONS>
<NO.P>Q.</NO.P>întrucât 82,4 % dintre petițiile primite în 2023 au fost depuse prin intermediul portalului web pentru petiții al Parlamentului, ceea ce reprezintă o ușoară creștere față de 2022 (79,05 %), confirmând astfel din nou că acesta este de departe canalul cel mai folosit de cetățeni pentru a adresa petiții Parlamentului;
</CONS><CONS>
<NO.P>R.</NO.P>întrucât, în februarie 2023, portalul web pentru petiții a fost restructurat și relansat pentru a asigura alinierea acestuia la așteptările actuale și pentru a facilita exercitarea de către rezidenții statelor membre a dreptului lor de a adresa petiții Parlamentului; întrucât portalul actualizat pentru petiții 2.0 și-a dovedit fără probleme interoperabilitatea cu instrumentul de publicare web al Parlamentului, permițând actualizări mai rapide și mai simple ale conținutului și integrarea de noi caracteristici (inclusiv a șapte „ghiduri de inițiere rapidă” care oferă instrucțiuni clare, pas cu pas pentru depunerea, urmărirea și sprijinirea petițiilor); întrucât un nou motor de căutare alimentat de tehnologia de căutare elastică a îmbunătățit experiența utilizatorilor prin obținerea unor rezultate mai precise în mod eficient, astfel încât noul portal a putut acorda prioritate unei abordări cu adevărat centrate pe cetățeni; întrucât, în cursul anului 2023, toate petițiile au fost pregătite și publicate în timp util, în termen de câteva zile de la adoptarea lor, iar toate cererile interne și externe de sprijin privind utilizarea și conținutul portalului pentru petiții au primit un răspuns cu succes, în timp util și în toate limbile;
</CONS><CONS>
<NO.P>S.</NO.P>întrucât, în 2023, Comisia pentru petiții (PETI) a organizat patru vizite de informare, pe durata cărora membrii comisiei s-au deplasat în România pentru a examina gestionarea și protecția populației de urși bruni și exploatarea forestieră ilegală, la Donegal (Irlanda) pentru a investiga utilizarea blocurilor de mică defecte în construcții în Irlanda și în Catalonia (Spania) pentru a evalua la fața locului modelul de imersiune lingvistică din Catalonia; întrucât membrii PETI au făcut parte, de asemenea, dintr-o delegație comună alcătuită din reprezentanți ai Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, ai Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și ai Comisiei PETI, care s-a deplasat la New York pentru a participa la cea de a 16-a sesiune a Conferinței statelor părți la Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap (COSP CNUDPH);
</CONS><CONS>
<NO.P>T.</NO.P>întrucât, în conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului, Comisia pentru petiții este, de asemenea, responsabilă de relațiile cu Ombudsmanul European, care investighează plângerile privind administrarea defectuoasă în cadrul instituțiilor și organismelor UE; întrucât Ombudsmanul European anterior, Emily O’Reilly, și-a prezentat raportul anual pentru 2022 Comisiei pentru petiții în cadrul reuniunii sale din 27 iunie 2023;
</CONS><CONS>
<NO.P>U.</NO.P>întrucât Comisia pentru petiții este membră a Rețelei europene a ombudsmanilor, din care mai fac parte Ombudsmanul European, avocații poporului de la nivel național și regional, precum și organisme similare din statele membre, din țările candidate și din alte țări din Spațiul Economic European, obiectivul urmărit de această rețea fiind acela de a promova schimbul de informații despre dreptul și politicile UE și de a face schimb de bune practici,
</CONS></GRCONS></PREAMBLE><DISPOSITIF><ACTLST><ACTION>
<NO.P>1.</NO.P>subliniază rolul fundamental al Comisiei pentru petiții în protejarea și promovarea drepturilor cetățenilor și ale rezidenților UE, prin garantarea faptului că preocupările și plângerile petiționarilor sunt examinate în timp util, în mod eficient și adecvat și că petiționarii sunt informați cu privire la acțiunile întreprinse și la progresele înregistrate în ceea ce privește petițiile lor; reamintește că toate petițiile sunt tratate printr-un proces deschis, democratic și transparent de petiționare;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>2.</NO.P>salută activitatea de o importanță vitală desfășurată de Comisia pentru petiții cu privire la cazul petițiilor referitoare la peninsula Akamas, zona cu cea mai mare biodiversitate din Cipru, care se confruntă de decenii, în mod sistematic, cu încălcări repetate ale Directivei privind habitatele<FOOTNOTE><FIELD> Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (JO L 206, 22.7.1992, p. 7, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/1992/43/oj).</FIELD></FOOTNOTE> și ale Directivei privind păsările<FOOTNOTE><FIELD> Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice (JO L 20, 26.1.2010, p. 7, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2009/147/oj).</FIELD></FOOTNOTE>, într-un context general în care lipsesc măsuri eficace și obligatorii din punct de vedere juridic pentru a proteja această zonă și având în vedere planurile prezentate recent de autoritățile cipriote competente, cu efecte devastatoare asupra ecosistemelor naturale foarte fragile din zonă, încălcând legislația UE în domeniul mediului; subliniază că, în urma activităților desfășurate în cadrul Comisiei pentru petiții în acest sens, la 13 martie 2024, Comisia a luat decizia de a deferi cazul Ciprului Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea de către autoritățile cipriote a Directivei privind habitatele; regretă că, în intervalul de timp care a trecut de la această decizie - mai mult de un an - Comisia nu a înaintat un dosar CJUE și, prin urmare, nu a inițiat în mod oficial procedura judiciară;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>3.</NO.P>subliniază activitatea esențială desfășurată de Comisia pentru petiții cu privire la protecția drepturilor lucrătorilor împotriva discriminării și a utilizării abuzive a contractelor pe durată determinată în sectorul public din Italia; apreciază faptul că, atunci când a decis să trimită Italia în fața CJUE pentru că nu a pus capăt utilizării abuzive a contractelor pe durată determinată și condițiilor de muncă discriminatorii, încălcând astfel Directiva 1999/70/CE a Consiliului, Comisia a luat în considerare în mod corespunzător documentele juridice foarte solide furnizate de petiționari, care au fost evaluate cu atenție în cadrul diferitelor reuniuni ale Comisiei pentru petiții;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>4.</NO.P>felicită Comisia PETI pentru examinarea petiției nr. 1168/2023, adresată de Mihai Igna în numele Asociației „Împreună pentru prosperitate”, care solicită restituirea tezaurului național și a arhivelor istorice ale României deținute în prezent în Rusia; subliniază importanța istorică profundă a acestei dezbateri pentru toate statele membre care au fost afectate de-a lungul istoriei de actele de jaf comise de Rusia, în special în contextul războiului în curs din Ucraina, deoarece evidențiază provocările mai ample legate de conservarea patrimoniului cultural și de protejarea patrimoniului național în perioade de conflict geopolitic; subliniază că implicarea Comisiei PETI în această chestiune reflectă angajamentul său de a susține drepturile cetățenilor UE și ale statelor membre, precum și de a proteja moștenirea istorică a României și de a sprijini revendicările sale legitime pe scena internațională; reamintește rezoluția adoptată ulterior în plen referitoare la returnarea tezaurului național al României însușit ilegal de Rusia<FOOTNOTE><FIELD> JO C, C/2024/6559, 12.11.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/6559/oj.</FIELD></FOOTNOTE>;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>5.</NO.P>reiterează importanța unei dezbateri publice continue cu privire la domeniile de activitate ale UE, pentru a se asigura că cetățenii sunt informați în mod corespunzător privind domeniul de aplicare a competențelor Uniunii și diferitele niveluri de luare a deciziilor; solicită o campanie consolidată de informare și comunicare structurată la nivelul UE în toate limbile oficiale ale UE, care să fie desfășurată fără costuri suplimentare (și anume, folosindu-se resursele existente în birourile de legătură ale Parlamentului European) în colaborare cu ombudsmanii naționali și regionali, cu ONG-urile, precum și cu instituțiile de învățământ, cu scopul de a crește gradul de sensibilizare cu privire la drepturile de petiționare în rândul cetățenilor din toate statele membre, acordând o atenție deosebită comunităților rurale și defavorizate și grupurilor marginalizate, precum și insulelor și regiunilor îndepărtate; propune să se extindă sfera de acoperire a măsurilor de informare, fără costuri suplimentare, prin intermediul platformelor de comunicare socială și al evenimentelor organizate în cadrul comunităților locale; evidențiază totodată necesitatea sensibilizării publice și a unor campanii de sensibilizare mai ample, prin implicarea activă a serviciilor de comunicații, cu scopul de a contribui la îmbunătățirea cunoștințelor cetățenilor cu privire la dreptul lor de a adresa petiții, precum și cu privire la sfera de cuprindere a responsabilităților UE și a competențelor Comisiei pentru petiții, în vederea reducerii numărului de petiții inadmisibile și a unei implicări sporite a cetățenilor în procesul decizional; recomandă îmbunătățirea accesibilității digitale a portalului pentru petiții, inclusiv prin adaptări pentru persoanele cu dizabilități și traduceri de o calitate mai bună în toate limbile oficiale ale UE; recomandă explorarea potențialului instrumentelor informatice existente pentru a crește sprijinul pentru cetățeni pe portal, inclusiv prin opțiuni de redirecționare către mecanismele relevante de depunere a plângerilor;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>6.</NO.P>reamintește dimensiunea europeană a Comisiei pentru petiții, care poate fi sesizată de cetățeni din toate cele 27 de state membre în chestiuni care intră în domeniul de aplicare a tratatelor UE și a dreptului UE; consideră că Comisiei pentru petiții îi revine responsabilitatea specială de a menține dimensiunea europeană menționată și de a le demonstra cetățenilor valoarea adăugată a unității și integrării europene; subliniază că dimensiunea europeană trebuie să se bazeze pe solidaritate, pe promovarea drepturilor sociale și economice, pe protecția limbilor și a culturilor minoritare și pe combaterea activă a schimbărilor climatice;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>7.</NO.P>reliefează că petițiile reprezintă o ocazie unică pentru Parlament și alte instituții ale UE de a stabili o legătură directă cu cetățenii UE și de a purta un dialog regulat cu ei, mai ales dacă aceștia sunt afectați de punerea în aplicare defectuoasă sau de încălcarea dreptului UE; subliniază necesitatea unei cooperări consolidate între instituțiile UE și autoritățile naționale, regionale și locale în ceea ce privește anchetele privind punerea în aplicare și respectarea legislației UE; consideră că această cooperare este esențială pentru a răspunde preocupărilor cetățenilor privind aplicarea dreptului UE și a găsi soluții la ele și contribuie la consolidarea legitimității democratice și a responsabilității Uniunii; solicită, prin urmare, ca reprezentanții statelor membre să participe la reuniunile comisiei și ca autoritățile naționale să răspundă prompt și detaliat la cererile de clarificare sau de informații care le sunt adresate de Comisia pentru petiții; ia act de faptul că, în 2023, a crescut numărul de petiții care abordează disparitățile structurale, inclusiv în ceea ce privește remunerarea și veniturile din pensii în rândul grupurilor de populație; solicită ca aceste preocupări să fie analizate și abordate în mod sistematic prin acțiuni coordonate cu comisiile competente și cu Comisia; solicită, de asemenea, îmbunătățirea protecției și a sprijinului pentru persoanele expuse abuzurilor sau excluziunii care se confruntă cu obstacole în ceea ce privește accesul la mecanisme de sprijin adecvate și la justiție;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>8.</NO.P>reamintește că petițiile contribuie în mod considerabil la exercitarea de către Comisia Europeană a rolului de gardian al tratatelor, oferind cetățenilor un instrument suplimentar pentru a raporta presupusele încălcări ale dreptului UE; subliniază că o cooperare constructivă între Comisia pentru petiții și Comisia Europeană prin răspunsuri prompte și detaliate din partea Comisiei Europene, care se bazează pe examinarea aprofundată a problemelor ridicate în petiții, este esențială pentru a asigura tratarea cu succes a petițiilor;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>9.</NO.P>invită din nou Comisia Europeană să ofere clarificări juridice cu privire la principalele criterii care stau la baza abordării sale strategice privind asigurarea respectării legislației UE, să informeze periodic Comisia pentru petiții cu privire la evoluția procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și să se asigure că Comisia pentru petiții are acces la toate documentele relevante privind EU Pilot, procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și inițiativele legislative care au fost lansate pe baza petițiilor primite; este de părere că o transparență sporită și un feedback regulat cu privire la gestionarea de către Comisia Europeană a actualelor proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor ar constitui un sprijin pentru a facilita urmărirea de către Comisia pentru petiții a petițiilor deschise; salută inițiativa Comisiei Europene de a include petițiile în sistemul de căutare al registrului de constatare a neîndeplinirii obligațiilor al Comisiei Europene; subliniază că este important ca Comisia Europeană să efectueze în timp util investigații în legătură cu petițiile, evidențiind încălcările drepturilor care afectează un număr mare de cetățeni și rezidenți din UE, și să consulte, după caz, ombudsmanul național relevant; își exprimă îngrijorarea cu privire la modul în care Comisia gestionează unele proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor inițiate împotriva statelor membre, inclusiv pe cele care vizează probleme ridicate în numeroase petiții; încurajează Comisia să introducă toate măsurile necesare pentru a crește transparența și eficacitatea modului în care gestionează procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, care pot fi percepute de cetățeni ca fiind opace;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>10.</NO.P>invită Comisia Europeană să evalueze dacă autoritățile naționale iau măsurile necesare pentru a răspunde preocupărilor exprimate de cetățeni în petițiile lor atunci când apar cazuri de nerespectare a dreptului UE, precum și să lanseze acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, dacă este necesar; subliniază că o acțiune promptă și proactivă din partea Comisiei Europene în cazul încălcărilor dreptului UE este esențială pentru a preveni ca astfel de încălcări, care ar putea submina încrederea cetățenilor în instituțiile europene, să devină de natură sistemică;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>11.</NO.P>reamintește că libertatea de exprimare este un pilon fundamental al democrației europene; condamnă orice încercare de cenzurare, marginalizare sau intimidare a cetățenilor sau a reprezentanților lor aleși din cauza opiniilor lor politice; subliniază, de asemenea, că respectarea rezultatelor alegerilor, la nivel național și european, este esențială pentru ca cetățenii să aibă în continuare încredere în procesul democratic;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>12.</NO.P>subliniază necesitatea unei cooperări consolidate și mai active între statele membre și Comisia pentru petiții, cu scopul de a debloca petițiile care necesită răspunsuri și reacții prompte din partea autorităților naționale; reamintește că răspunsurile întârziate ale statelor membre ar putea avea un impact asupra soluționării în timp util a problemelor ridicate de cetățeni și consecințe negative asupra soluționării încălcărilor dreptului Uniunii; menționează că statele membre ar trebui să garanteze răspunsuri la petiții în termenul de trei luni prevăzut; subliniază că îmbunătățirea coordonării și a dialogului ar facilita o gestionare mai eficientă a preocupărilor cetățenilor, ar preveni întârzierile inutile și ar consolida eficacitatea procesului de petiționare;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>13.</NO.P>constată cu îngrijorare că recomandările formulate de Comisia pentru petiții în raportul său din 19 martie 2024, după misiunea sa în Catalonia, nu au fost încă puse în aplicare pe deplin de către autoritățile relevante din domeniul educației, în special cele privind protecția drepturilor lingvistice ale tuturor studenților și ale familiilor acestora; își exprimă regretul profund cu privire la tensiunile cu care s-au confruntat membrii comisiei în timpul vizitei lor la Barcelona în perioada 18-20 decembrie 2023 și solicită un dialog și o cooperare bazate pe respect între toate părțile interesate pentru a asigura că instituțiile democratice își pot îndeplini mandatele într-un climat caracterizat de respect și înțelegere reciprocă;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>14.</NO.P>	condamnă cu fermitate hărțuirea și intimidarea la care au fost supuși membrii oficiali ai delegației Comisiei pentru petiții în timpul vizitei lor de informare la Barcelona în perioada 18-20 decembrie 2023, cu scopul de a evalua la fața locului modelul de imersiune lingvistică din Catalonia, efectele acestuia asupra familiilor care se mută și locuiesc în comunitatea autonomă, precum și asupra multilingvismului și nediscriminării și asupra principiului statului de drept;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>15.</NO.P>regretă că autoritățile competente din domeniul educației din regiune nu au pus în aplicare recomandările formulate de Comisia pentru petiții în raportul său din 19 martie 2024 în urma misiunii, menite să protejeze drepturile lingvistice ale studenților și ale familiilor acestora;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>16.</NO.P>reamintește că baza de date e-Petition este un instrument intern esențial care permite membrilor Comisiei pentru petiții să aibă acces la toate informațiile necesare pentru a urmări stadiul în care se află procesul de tratare a fiecărei petiții și pentru a putea lua decizii în cunoștință de cauză cu privire la modul de tratare a petițiilor; remarcă faptul că baza de date e-Petition joacă, de asemenea, un rol important în comunicarea cu petiționarii;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>17.</NO.P>reamintește angajamentul Comisiei Europene de a crea un instrument informatic interinstituțional, împreună cu Parlamentul, cu ajutorul căruia să facă schimb de informații și documente cu privire la toate acțiunile întreprinse ca urmare a petițiilor, cum ar fi procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, propunerile legislative sau răspunsurile autorităților naționale, sporind astfel transparența și eficiența tratării petițiilor, ceea ce, într-un context mai larg, ar contribui la creșterea încrederii cetățenilor în instituțiile UE și în proiectul european;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>18.</NO.P>reamintește că, pentru ca petițiile să fie tratate amănunțit, este esențială cooperarea cu alte comisii ale Parlamentului, acordând o atenție deosebită petițiilor privind egalitatea de gen, diversitatea familiilor, justiția în materie de mediu și drepturile lingvistice ale minorităților; ia act de faptul că, în 2023, 34 de cereri de emitere a unui aviz (corespunzând unui număr de 31 de petiții) și 223 de cereri de informații au fost trimise altor comisii; ia act de faptul că, dintre cele 34 de avize solicitate, până la sfârșitul anului 2023 au fost primite doar 25 de răspunsuri (în 14 cazuri a fost furnizat un aviz, în timp ce în 10 cazuri comisia a decis să nu elaboreze un aviz și, în 4 cazuri, nu a fost comunicată nicio decizie oficială); reamintește că petiționarii sunt informați cu privire la deciziile de a solicita avize din partea altor comisii pentru tratarea petițiilor lor; subliniază că comisiile parlamentare ar trebui să își intensifice eforturile pentru a contribui în mod activ la examinarea petițiilor, punându-și la dispoziție cunoștințele de specialitate, pentru a permite Parlamentului să răspundă mai rapid și mai cuprinzător preocupărilor cetățenilor;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>19.</NO.P>consideră că rețeaua pentru petiții este un instrument util pentru a înlesni monitorizarea petițiilor în activitatea parlamentară și legislativă; își exprimă convingerea că reuniunile periodice ale rețelei pentru petiții joacă un rol esențial pentru a asigura o mai mare vizibilitate a activităților Comisiei pentru petiții și o mai bună înțelegere a activității și misiunii sale, precum și pentru a consolida cooperarea cu celelalte comisii parlamentare;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>20.</NO.P>subliniază că Comisia pentru petiții și-a exprimat poziția cu privire la chestiunile importante ridicate în petiții prin adoptarea raportului său privind rezultatul deliberărilor Comisiei pentru petiții din cursul anului 2022<FOOTNOTE><FIELD> Adoptat de către Parlament sub forma rezoluției sale din 23 noiembrie 2023 referitoare la rezultatul deliberărilor Comisiei pentru petiții din cursul anului 2022, JO C, C/2024/4220, 24.7.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/4220/oj.</FIELD></FOOTNOTE>;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>21.</NO.P>subliniază o ușoară scădere a numărului de petiții depuse cu privire la chestiuni legate de relațiile externe în comparație cu 2022; ia act de faptul că acest lucru ar putea fi explicat prin noul context geopolitic din 2023 și, în special, prin scăderea numărului de petiții privind războiul din Ucraina și prin creșterea semnificativă a numărului de petiții care vizează noile conflicte izbucnite în Orientul Mijlociu; ia act de faptul că Comisia pentru petiții a ținut seama de preocupările cetățenilor care au vizat, printre altele, chestiuni precum sancțiunile, securitatea, soluționarea conflictelor, politica în domeniul vizelor și progresele țărilor candidate la aderarea la UE, introducând pe ordinea sa de zi o serie de petiții care se referă în special la chestiuni legate de situația refugiaților, în special a copiilor, și de situația refugiaților venezueleni din UE; recunoaște eforturile depuse de comisii pentru a aborda deja în mod activ aceste chestiuni și subliniază că Comisia pentru afaceri externe și Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne ar trebui să ia act de aceste petiții în cadrul deliberărilor lor;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>22.</NO.P>ia act de faptul că sănătatea, care a fost unul dintre principalele domenii de preocupare pentru petiționari în 2022, pare să joace în continuare un rol important în 2023; ia act, în special, de faptul că Comisia pentru petiții a examinat și a discutat petiții privind interzicerea substanțelor chimice și a metalelor grele în jucăriile pentru copii, sprijinirea unor sisteme alimentare și stiluri de viață sănătoase și ecologice și punerea în aplicare a reglementărilor UE privind adaosul de zaharuri în alimentele destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>23.</NO.P>atrage atenția asupra numărului semnificativ de petiții depuse și discutate care au vizat preocupările cetățenilor legate de reintroducerea controalelor la frontieră între unele state membre, acestea abordând aspectul problematic al limitării liberei circulații a persoanelor în cadrul UE și alte aspecte, cum ar fi punctele forte și punctele slabe ale extinderii spațiului Schengen; reamintește că statele membre pot reintroduce controale la frontierele interne<FOOTNOTE><FIELD> Articolele 25-30 din Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (JO L 77, 23.3.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/399/oj).</FIELD></FOOTNOTE> dacă există o amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne sau în circumstanțe excepționale care amenință funcționarea generală a spațiului Schengen; apreciază rolul semnificativ jucat de Comisia pentru petiții, în special numeroasele activități desfășurate, adoptarea în comisie, la 27 iunie 2023, a unei scurte propuneri de rezoluție referitoare la aderarea la spațiul Schengen și rezoluția aferentă a Parlamentului, pentru a sprijini ferm extinderea spațiului Schengen cu scopul de a include România și Bulgaria, organizarea unei audieri publice privind frontierele Schengen, la 18 iulie 2023, în asociere cu Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne; salută decizia unanimă a Consiliului ca cele două țări să adere integral la spațiul Schengen începând de la 1 ianuarie 2025, ceea ce permite exercitarea deplină a libertăților fundamentale ale pieței unice a UE; subliniază că decizia de a nu lăsa state membre să adere la spațiul Schengen în ciuda faptului că îndepliniseră toate cerințele necesare a fost o decizie discriminatorie, fără o justificare juridică și care a afectat semnificativ mulți cetățeni ai UE;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>24.</NO.P>	ia act de creșterea bruscă, în a doua jumătate a anului 2023, a numărului petițiilor de origine spaniolă privind riscurile la adresa statului de drept în Spania, ca urmare a intenției guvernului spaniol de a adopta o lege privind amnistia care contravine dreptului constituțional și dreptului european; regretă atacurile la adresa statului de drept și a separării puterilor comise de guvernul spaniol;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>25.</NO.P>subliniază activitatea Comisiei pentru petiții în legătură cu petițiile referitoare la normele comune privind un standard unic pentru dimensiunile bagajelor de mână; remarcă faptul că aceste petiții au pus în evidență preocupările cetățenilor cu privire la inconvenientele și disconfortul cauzate de normele inconsecvente aplicate de companiile aeriene în ceea ce privește bagajele de mână și de costurile ascunse rezultate; pune în evidență solicitarea sa de respectare a unei hotărâri relevante a Curții de Justiție a Uniunii Europene în contextul revizuirii legislației UE privind serviciile aeriene; subliniază, în acest sens, scurta propunere de rezoluție referitoare la dimensiunile standardizate pentru bagajele de mână, adoptată de Comisia pentru petiții la 20 septembrie 2023, urmată de adoptarea prin vot unic a unei rezoluții a Parlamentului European la 4 octombrie 2023; salută faptul că, în noiembrie 2023, Comisia Europeană a prezentat o propunere de revizuire a cadrului privind drepturile pasagerilor și o serie de propuneri menite să îmbunătățească experiența pasagerilor și a călătorilor, inclusiv cerința referitoare la un număr limitat de dimensiuni și greutăți comune pentru a reduce confuzia; constată cu regret că pasagerii cu dizabilități se confruntă în continuare cu prea multe obstacole în timpul călătoriilor, în special în cazul călătoriilor multimodale; consideră regretabil faptul că sistemele de transport public din multe state membre nu respectă cerințele Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (CNUDPH);
</ACTION><ACTION>
<NO.P>26.</NO.P>constată că aspectele legate de mediu au rămas un domeniu care i-a preocupat intens pe petiționari în 2023, în condițiile în care peste 21 % dintre petiții au abordat probleme de mediu; constată că unele dintre aceste petiții invocă aplicarea incorectă de către statele membre a legislației UE, unele state membre confruntându-se deja cu proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor pentru încălcarea legislației UE în domeniul mediului; ia act de faptul că numeroase petiții descriu plângeri privind calitatea aerului, poluarea fonică, gestionarea/tratarea deșeurilor, deteriorarea ecosistemelor naturale și încălcarea Directivei privind habitatele în diferite state membre; subliniază audierea publică privind stadiul punerii în aplicare a Directivei privind habitatele, organizată la 24 mai 2023; ia act de activitatea pe care Comisia pentru petiții a continuat să o desfășoare în 2023 cu privire la impactul schimbărilor climatice în diferite domenii, nu numai în domeniul mediului, ci și în ceea ce privește utilizarea terenurilor, plasând pe ordinea de zi o serie de petiții primite pe aceste teme; atrage atenția asupra atelierului privind impactul schimbărilor climatice asupra securității sociale și a grupurilor celor mai vulnerabile, organizat la 22 martie 2023, precum și asupra prezentării studiului referitor la despăgubirea victimelor dezastrelor provocate de schimbările climatice la 18 iulie 2023;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>27.</NO.P>atrage atenția asupra atelierului organizat de Comisia pentru petiții la 25 ianuarie 2023 privind transparența stabilirii prețurilor și a rambursării medicamentelor, în cadrul căruia s-au discutat aspecte legate de transparența din perspectiva pacienților și consumatorilor, a producătorilor de medicamente și a cercetării academice; ia act de faptul că discuțiile s-au axat pe costurile activităților de cercetare și dezvoltare suportate de întreprinderi și pe informațiile disponibile cu privire la prețurile plătite pentru medicamente, subliniind importanța transparenței cu privire la aceste aspecte;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>28.</NO.P>subliniază că este important să se răspundă așteptărilor cetățenilor UE în ceea ce privește protecția mediului și îndeamnă Comisia Europeană, împreună cu statele membre, să asigure punerea corectă în aplicare a legislației UE în domeniul mediului, în special a celei în domeniul exploatării forestiere ilegale; atrage atenția asupra petițiilor privind problemele de mediu, care reflectă o preocupare din ce în ce mai mare a publicului cu privire la implicațiile schimbărilor climatice, necesitând aplicarea consecventă a legislației UE existente în domeniul mediului atât de către Comisie, cât și de către statele membre; subliniază că răspunsul la așteptările cetățenilor UE în legătură cu protecția mediului ar trebui să fie considerat la fel de important ca luarea în considerare a realităților economice din fiecare stat membru; subliniază că reglementările excesive au un impact negativ asupra economiilor emergente; subliniază, prin urmare, că fiecare stat membru ar trebui să aibă posibilitatea de a lua decizii cu privire la procesul său de tranziție și că legislația de mediu nu ar trebui să împiedice competitivitatea economică;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>29.</NO.P>	recunoaște efectele pozitive ale vizitei de informare efectuate în România în perioada 15-18 mai 2023 asupra gestionării și protecției populației de urși bruni; constată, cu toate acestea, cu regret că există încă prea multe accidente mortale cauzate de urșii bruni în legătură cu oamenii și efectivele de animale, ceea ce face necesară continuarea monitorizării și cooperarea cu autoritățile naționale; subliniază că protecția vieților omenești și securitatea ar trebui să aibă întotdeauna prioritate;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>30.</NO.P>	în urma vizitei de informare în România, subliniază necesitatea unui echilibru între protecția faunei sălbatice și siguranța cetățenilor; subliniază că fiecare stat membru ar trebui să aibă posibilitatea de a lua măsuri, inclusiv să controleze populația unei specii, pentru a preveni amenințările la adresa vieții și a proprietății cetățenilor săi;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>31.</NO.P>subliniază angajamentul Comisiei pentru petiții de a apăra drepturile persoanelor cu dizabilități; reamintește atelierul anual organizat de Comisia pentru petiții la 29 noiembrie 2023 privind drepturile persoanelor cu dizabilități; reamintește că prima parte a atelierului s-a axat pe modul în care persoanele cu dizabilități au făcut față crizelor recente (costurile energiei, războiul, inflația ridicată etc.) și pe maniera în care măsurile UE au contribuit la depășirea acestor obstacole, în timp ce a doua parte a abordat modul în care instituțiile europene au construit o comunicare incluzivă cu cetățenii cu dizabilități; subliniază, de asemenea, în acest context, adoptarea de către comisie, la 29 noiembrie 2023, a unui aviz sub forma unei scrisori privind crearea cardului european pentru dizabilitate și a cardului european de parcare pentru persoanele cu dizabilități; subliniază că accesul la prestațiile de securitate socială pentru persoanele cu dizabilități ține de responsabilitatea națională și de sistemele de coordonare socială și că litigiile ar trebui și ele soluționate și respectate de mecanismele judiciare existente și cu competențele acestora, insistând pe obligația de a epuiza căile de atac, mai degrabă decât prin intervenția directă a Comisiei, astfel încât să se respecte principiul subsidiarității; subliniază, de asemenea, în acest context, necesitatea imperioasă a unei transpuneri depline și consecvente a Actului european privind accesibilitatea și invită statele membre să evite orice alte întârzieri care îngrădesc drepturile persoanelor cu dizabilități; reamintește că Actul european privind accesibilitatea urmărește să ușureze viața a cel puțin 87 de milioane de persoane cu dizabilități, facilitându-le accesul, printre altele, la transportul public, servicii bancare, computere, televizoare, cărți electronice și magazine online;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>32.</NO.P>subliniază contribuția importantă adusă de Comisia pentru petiții la apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, după cum reiese din modul în care a tratat o serie de petiții privind acest subiect sensibil; recunoaște, în acest context, eforturile serviciilor Parlamentului European și menționează că trebuie găsită nu doar cea mai bună, ci și cea mai accesibilă soluție tehnică pentru cetățenii surzi, pentru a comunica cu ei în propria lor limbă maternă, în limbajele semnelor existente la nivel național; solicită modificarea Regulamentului de procedură în strânsă cooperare cu Comisia pentru afaceri constituționale (AFCO) pentru a elimina obligația de a comunica exclusiv în scris cu cetățenii care sunt utilizatori ai limbajului semnelor, surzi sau cu deficiențe de auz, astfel încât, la cerere, aceștia să se poată folosi de limbajul semnelor în timpul procedurii; subliniază, de asemenea, în acest context, adoptarea de către comisie, la 29 noiembrie 2023, a unui aviz sub forma unei scrisori privind crearea cardului european pentru dizabilitate și a cardului european de parcare pentru persoanele cu dizabilități;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>33.</NO.P>în plus, subliniază rolul special de protecție jucat de Comisia pentru petiții în UE în cadrul Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap prin capacitatea sa de a examina petiții și relevă activitatea importantă în derulare a comisiei referitoare la petițiile care privesc aspecte legate de dizabilități; deși constată o ușoară scădere a numărului de petiții privind dizabilitățile în 2023 în comparație cu 2022, subliniază că cifra aproape s-a dublat față de 2021; subliniază, de asemenea, că discriminarea și accesul la transportul public și încadrarea în muncă continuă să fie probleme majore cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și evidențiază atenția deosebită acordată de comisie solicitării ca Statutul european al persoanelor cu dizabilități să recunoască drepturile persoanelor cu autism; salută adoptarea unei scurte propuneri de rezoluție referitoare la armonizarea drepturilor persoanelor cu autism, în care se subliniază că este nevoie să se îmbunătățească accesul la diagnosticare, asistență medicală, educație, locuri de muncă, precum și accesibilitatea și asigurarea unor amenajări corespunzătoare, capacitatea juridică și sprijinul pe tot parcursul vieții în comunitate, inclusiv în ceea ce privește cultura și sportul; atrage atenția totodată asupra rolului deosebit al Comisiei pentru petiții în protejarea drepturilor copiilor și ale părinților acestora, luând act de numeroasele petiții primite privind drepturile copiilor, care necesită atenție și acțiuni speciale; reamintește, în acest context, dispozițiile Cartei drepturilor fundamentale a UE, în special articolul 24 privind drepturile copilului, de a permite fiecărui copil să întrețină relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția cazului în care acest lucru este contrar intereselor copilului; reiterează, de asemenea, riscul ca familiile cu copii autiști să devină ținta unor oferte de terapii și intervenții nedovedite, potențial dăunătoare și ilegale, care pot constitui abuzuri fizice grave asupra copiilor;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>34.</NO.P>reamintește faptul că relațiile cu Ombudsmanul European reprezintă una dintre responsabilitățile conferite Comisiei pentru petiții prin Regulamentul de procedură al Parlamentului; salută faptul că Parlamentul cooperează în mod constructiv cu Ombudsmanul European, cu care Comisia pentru petiții împărtășește obiectivele de a asigura transparența, profesionalismul și integritatea instituțiilor UE față de cetățenii europeni; salută și participarea sa la Rețeaua europeană a ombudsmanilor; subliniază necesitatea de a intensifica cooperarea cu Ombudsmanul European pentru a asigura un răspuns rapid, imparțial și transparent la plângerile cetățenilor cu privire la orice disfuncționalitate administrativă în instituțiile UE;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>35.</NO.P>	subliniază activitatea esențială desfășurată de Comisia pentru petiții cu privire la protecția drepturilor lucrătorilor; subliniază că mai multe petiții primite în acest domeniu au fost urmate de acțiuni suplimentare, cum ar fi dezbaterea privind utilizarea contractelor cu o durată determinată, precum și cea referitoare la inițiativa cetățenească europeană devenită petiție, intitulată „Haine de calitate, salariu echitabil”, care se concentrează asupra situației precare a lucrătorilor din industria mondială a confecțiilor și a încălțămintei, sau întrebarea parlamentară cu solicitare de răspuns oral privind condițiile de muncă ale profesorilor din Uniunea Europeană, bazată tot pe o petiție primită pe această temă; reiterează importanța asigurării unor condiții de muncă echitabile și de a proteja mai bine lucrătorii din UE, invitând statele membre și Comisia să abordeze efectiv preocupările exprimate în petițiile referitoare la drepturile lucrătorilor și la sindicate;<STRING BOLD="on"><STRING ITALIC="on"> </STRING></STRING>
</ACTION><ACTION>
<NO.P>36.</NO.P>	reamintește studiul Parlamentului European privind lipsa de adăpost în UE, care a fost comandat de Comisia pentru petiții și prezentat în cadrul reuniunii sale din noiembrie 2023; remarcă faptul că acest studiu a reprezentat o contribuție importantă în privința acestei provocări sociale și economice presante, care constituie una dintre cele mai grave forme de excluziune socială, subliniind necesitatea unei schimbări a politicilor publice pentru a preveni lipsa de adăpost înainte de toate, printre altele prin asigurarea unor locuințe sigure și la prețuri abordabile; reamintește că ocuparea abuzivă și ilegală a locuințelor nu poate fi considerată o soluție pentru persoanele fără adăpost, întrucât dreptul la proprietate este consacrat la articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a UE; subliniază că statele membre ar face bine să caute soluții reale, în loc să promoveze ocuparea abuzivă și ilegală a locuințelor, întrucât politica locativă ține de competența exclusivă a statelor membre;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>37.</NO.P>recunoaște că Ombudsmanul European contribuie periodic la lucrările Comisiei pentru petiții pe parcursul anului; este ferm convins că instituțiile, organele și agențiile Uniunii trebuie să dea curs în mod consecvent și efectiv recomandărilor Ombudsmanului;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>38.</NO.P>subliniază că inițiativele cetățenești europene (ICE) reprezintă un instrument important pentru cetățenia activă și participarea publicului; salută faptul că, la anumite reuniuni, au fost discutate inițiative care nu au avut succes ca ICE, acestea fiind uneori reformulate ulterior sub formă de petiții, fapt ce le-a oferit cetățenilor posibilitatea de a-și prezenta ideile și de a organiza o dezbatere constructivă și le-a permis, totodată, să participe la procesul democratic al Uniunii; remarcă numărul semnificativ de noi ICE înregistrate de Comisia Europeană în 2023, ceea ce arată că cetățenii profită de oportunitatea de a utiliza instrumente participative pentru a avea un cuvânt de spus în procesele de elaborare a politicilor și de legiferare; invită Comisia Europeană să implice mai mult cetățenii și să dea curs în mod corespunzător inițiativelor cetățenești europene care au avut succes; salută eforturile semnificative depuse pentru a organiza, împreună cu alte comisii, patru audieri publice privind ICE de succes, fapt ce a permis organizatorilor să prezinte obiectivele inițiativei și să colaboreze cu deputați în Parlamentul European și cu reprezentanți ai Comisiei Europene; subliniază că angajamentul Comisiei de a răspunde la ICE valabile este esențial pentru a menține încrederea cetățenilor în ICE ca cel mai important instrument al democrației participative;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>39.</NO.P>	îndeamnă Comisia să acorde atenția cuvenită rezoluțiilor parlamentare adoptate cu privire la inițiativele cetățenești europene (ICE) și să își intensifice colaborarea cu cetățenii, în special asigurând că în urma ICE de succes sunt întreprinse acțiuni adecvate și eficace, consolidând astfel procesul democratic și asigurând că vocile cetățenilor se reflectă în mod corespunzător în procesul de elaborare a politicilor UE;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>40.</NO.P>reamintește că Portalul web pentru petiții este un instrument esențial pentru a asigura un proces de petiționare funcțional, eficient și transparent; salută, în acest sens, îmbunătățirile aduse protecției datelor și elementelor de securitate care au făcut portalul mai ușor de utilizat și mai sigur pentru cetățeni; subliniază că trebuie să se continue eforturile pentru ca portalul să devină mai accesibil, inclusiv pentru utilizatorii care folosesc limbajul semnelor și persoanele cu dizabilități; constată că portalul web pentru petiții a fost unul dintre cele mai vizitate site-uri internet ale Parlamentului European, servind astfel drept prim punct de contact cu Parlamentul European pentru mulți cetățeni ai UE;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>41.</NO.P>	reamintește dimensiunea europeană a Comisiei pentru petiții, care poate fi sesizată de cetățeni din toate cele 27 de state membre în chestiuni care intră în sfera activităților UE; consideră că comisiei îi revine o responsabilitate deosebită de a susține această dimensiune europeană și de a demonstra cetățenilor valoarea adăugată a unității și integrării europene și de a continua să abordeze chestiunile legate de încălcările legislației UE, precum și lacunele și deficiențele din dispozițiile dreptului existent al UE; consideră că evitarea din timp a petițiilor cu competențe naționale clare, alături de explicații și instrucțiuni cuprinzătoare privind demersuri alternative, după caz, ar putea contribui la o abordare constructivă și la o implicare sporită a cetățenilor; consideră, în acest context, că Parlamentul European ar trebui să își intensifice eforturile de promovare a rolului și a activității Comisiei sale pentru petiții și să sensibilizeze toți cetățenii UE cu privire la posibilitatea de a adresa o petiție Parlamentului European; reamintește că, din cauza timpului limitat alocat reuniunilor comisiilor, majoritatea petițiilor sunt tratate prin procedură scrisă; reamintește, în acest context, că toate petițiile primite, inclusiv cele din domeniul afacerilor internaționale, ar trebui tratate cu transparența și imparțialitatea necesare; este de opinie că selecția petițiilor care urmează să fie discutate în comisie ar trebui să reflecte un echilibru geografic și politic la nivelul petițiilor primite; consideră, în plus, că ar trebui să se urmărească un echilibru geografic și atunci când se organizează vizitele de informare ale comisiei, anual și în cursul fiecărui mandat legislativ;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>42.</NO.P>salută adoptarea, în cadrul sesiunii plenare din ianuarie 2023, a unei scurte propuneri de rezoluție referitoare la crearea unei capitale europene a comerțului local<FOOTNOTE><FIELD> JO C 214, 16.6.2023, p. 2.</FIELD></FOOTNOTE>; subliniază că această realizare este un rezultat excelent pentru Comisia pentru petiții, observând că acest proiect a fost inclus cu succes ca acțiune pregătitoare în bugetul pentru 2024, cu un buget total de 3 milioane EUR; reamintește că Comisia Europeană a prezentat oficial proiectul de a crea o capitală europeană a micului comerț cu amănuntul, la Barcelona, în decembrie 2023;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>43.</NO.P>încredințează Președintei sarcina de a transmite prezenta rezoluție, precum și raportul Comisiei pentru petiții, Consiliului, Comisiei, Ombudsmanului European, guvernelor și parlamentelor statelor membre, comisiilor pentru petiții ale acestora și ombudsmanilor lor naționali sau organelor competente similare.
</ACTION></ACTLST></DISPOSITIF></TEXT></RESOL></TXTLST></SDOCTA>