(1)În cadrul Uniunii, nu există în prezent o abordare comună în ceea ce privește calcularea bazei de impozitare a întreprinderilor. Prin urmare, întreprinderile din Uniune sunt obligate să se conformeze unui sistem de impozitare a societăților diferit în fiecare stat membru în care își desfășoară activitatea. De exemplu, în 2023, potrivit raportului anual 2024 privind fiscalitatea, ratele legale ale impozitului pe profit au variat între statele membre de la 10 % la 31,5 % (și între 9 % și 29 %, ținând seama de schemele de ajutor fiscal instituite de guverne).

(2)Existența a 27 de sisteme diferite de impozit pe profitul societăților în Uniune generează complexitate în ceea ce privește respectarea obligațiilor fiscale, conduce la o concurență neloială între întreprinderi și poate duce la dubla impunere, la evitarea obligațiilor fiscale și la dubla neimpozitare. Potrivit raportului anual 2024 privind fiscalitatea, pierderile de venituri cauzate de transferul profiturilor întreprinderilor au fost estimate la 20 % din totalul veniturilor din impozitul pe profit colectate în 2022 în Uniune, ceea ce s-ar ridica la aproximativ 100 de miliarde EUR în valoare nominală. Aceste fenomene au devenit mai evidente pe măsură ce globalizarea și digitalizarea economiei au modificat semnificativ percepția asupra frontierelor țărilor și modelele economice. Pe măsură ce guvernele au încercat să se adapteze la această nouă realitate, răspunsul fragmentat în rândul statelor membre a condus la denaturări suplimentare pe piața internă. Cadrele juridice diferite conduc și ele, în mod inevitabil, la practici de administrare fiscală diferite de la un stat membru la altul. Acest lucru implică adesea proceduri lungi, caracterizate de imprevizibilitate și incoerență, precum și costuri ridicate de conformare fiscală, ceea ce poate avea un impact asupra investițiilor transfrontaliere. O astfel de complexitate poate împiedica extinderea întreprinderilor pe piața internă, având un impact negativ și asupra inovării, a competitivității și a locurilor de muncă. Prin urmare, este necesară o abordare comună, nu numai pentru a asigura o impozitare echitabilă și efectivă, ci și pentru a consolida integritatea și competitivitatea întreprinderilor active pe piața internă.

(3)Deși sunt concepute diferit, caracteristicile fundamentale ale sistemelor de impozit pe profitul societăților sunt similare, conținând norme care au același obiectiv, și anume obținerea unei baze de impozitare a întreprinderilor. În acest spirit, pentru a sprijini buna funcționare a pieței interne, sistemul de impozitare a societăților din Uniune ar trebui să fie structurat în acord cu principiul conform căruia societățile plătesc impozitele care le revin în mod echitabil în jurisdicția sau jurisdicțiile unde sunt generate profiturile lor. Prin urmare, ar fi important pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea pe piața internă ca statele membre să introducă un cadru juridic comun, prin care să se armonizeze caracteristicile fundamentale ale sistemelor de impozit pe profitul societăților, în vederea simplificării normelor fiscale, a reducerii sarcinii administrative, a asigurării unei concurențe loiale, a consolidării securității juridice pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea la nivel transfrontalier și a combaterii evitării obligațiilor fiscale. Sfera unei astfel de armonizări ar trebui să fie strict limitată la criteriile și entitățile menționate în prezenta directivă, iar de cota de impozitare și de politicile de punere în aplicare vor continua să se ocupe statele membre, în cadrul Directivei (UE) 2022/2523 a Consiliului1a.

(5)Mediul pentru desfășurarea activității economice pe piața internă ar trebui să devină mai atractiv, astfel încât să stimuleze creșterea economică și investițiile în Uniune. În acest scop, ar trebui să se acorde prioritate adoptării unui cadru comun de norme privind impozitul pe profit, astfel încât întreprinderile care își desfășoară activitatea la nivel transfrontalier să se poată conforma mai ușor unor astfel de norme, iar întreprinderile care doresc să se extindă și mai mult în străinătate să fie de asemenea încurajate în acest sens și antreprenoriatul să fie încurajat pe piața internă. Se preconizează că un set unic de norme privind impozitul pe profit pentru activitatea internațională va duce la o securitate fiscală sporită și la mai puține litigii fiscale, deoarece printr-un astfel de set de norme s-ar combate denaturările și s-ar reduce numărul de cazuri de dublă impunere și neimpozitare. Acest lucru implică, de asemenea, mai puține oportunități de a abuza de unele dispoziții fiscale naționale specifice într-un context paneuropean. În plus, întrucât sustenabilitatea veniturilor fiscale este esențială pentru bugetele statelor membre, inclusiv pentru realizarea de investiții în infrastructură, cercetare și dezvoltare, securitate și apărare, precum și în tranziția verde și cea socială și pentru furnizarea de servicii publice, în special pentru gospodăriile cele mai vulnerabile, este primordial să se elaboreze norme de stabilire a profitului în Uniune care să nu conducă la venituri mai mici pentru statele membre. Mai mult, ar fi extrem de important să se asigure pentru viitor că alocarea veniturilor are loc în conformitate cu un instrument bazat pe parametri solizi care nu pot fi utilizați în mod abuziv.

(7)Deși pragul ar fi stabilit pe baza veniturilor combinate ale grupului la nivel global, aplicabilitatea dispozițiilor ar trebui să fie limitată la membrii grupului care își desfășoară activitatea pe piața internă, întrucât dreptul Uniunii se aplică numai în cadrul Uniunii și nu este obligatoriu pentru statele terțe. Aplicabilitatea ar trebui, prin urmare, să fie limitată la submulțimea din Uniune a unui astfel de grup. Submulțimea menționată ar cuprinde societățile cu domiciliul fiscal într-un stat membru și sediile permanente ale acestora, inclusiv orice prezență economică substanțială, care își desfășoară activitatea într-un stat membru, precum și sediile permanente din Uniune ale societăților din țări terțe care fac parte din același grup.

(9)Obiectivul de simplificare a normelor actuale subliniază inițiativa avută în vedere, prin îmbunătățirea eficienței și a competitivității pieței interne. Prin urmare, normele de calculare a bazei de impozitare ar trebui să fie elaborate prin aplicarea unei serii limitate de ajustări fiscale la situațiile financiare ale fiecărui membru al grupului. Aceste ajustări limitate ar reprezenta ajustări comune care sunt necesare pentru conversia situațiilor din contabilitatea financiară într-o bază de impozitare. Având în vedere necesitatea alinierii la Directiva (UE) 2022/2523, ajustările ar trebui să corespundă cadrului respectiv, care ar trebui, de asemenea, să faciliteze punerea în aplicare de către statele membre și întreprinderile familiarizate deja cu principiile generale. În acest cadru, ar trebui să se ia în considerare plata impozitului suplimentar datorat în conformitate cu Directiva (UE) 2022/2523 ori în aplicarea unui impozit suplimentar național calificat, astfel cum se menționează în directiva respectivă, sau a oricăror alte impozite minime alternative recunoscute într-un forum internațional, cum ar fi OCDE.

(10)Dat fiind că, în scopul simplificării, pentru calcularea bazei de impozitare a fiecărui membru al grupului se va utiliza ca punct de pornire contabilitatea financiară, este necesar să se elaboreze norme fiscale care să rămână cât mai apropiate posibil de contabilitatea financiară. În cazurile în care acest lucru este posibil, nu s-ar modifica, în scopul impozitării, modul în care un activ sau un pasiv este tratat în contabilitatea financiară și, în consecință, nu ar fi necesare ajustări. Prin urmare, este de asemenea necesar ca, în conformitate cu logica impozitării, alte elemente ale bazei de impozitare să fie tratate în scopuri fiscale într-un mod diferit față de modul în care sunt calificate în contabilitatea financiară. Pentru a asigura coerența cu practicile fiscale internaționale, cum ar fi cele din cadrul pilonului 2, prezenta directivă ar trebui să permită o mai mare flexibilitate la alegerea standardelor de contabilitate financiară utilizate pentru a determina rezultatul fiscal preliminar.

(12)Pentru atingerea obiectivului-cheie de creare a unui cadru simplificat de impozitare a societăților, rezultatele fiscale preliminare ale fiecărui membru al grupului ar trebui agregate într-o singură bază de impozitare comună, care urmează să fie alocată membrilor eligibili ai grupului. Un astfel de cadru ar trebui să fie simplu pentru întreprinderi și ar trebui să evite impunerea unor noi sarcini asupra lor. Ajustările fiscale aduse situațiilor financiare ar produce rezultate fiscale preliminare pentru fiecare membru al grupului. Aceste rezultate ar fi apoi agregate, ceea ce ar permite compensarea transfrontalieră plafonată a pierderilor între membrii unui grup BEFIT, și, ulterior, baza fiscală agregată ar fi alocată membrilor grupului pe baza unei norme de alocare de tranziție; s-ar pregăti astfel terenul pentru un mecanism permanent. Mecanismul permanent ar trebui să se bazeze pe o formulă de repartizare care să includă patru seturi de factori tangibili, fără a se limita la ele: forța de muncă, activele, vânzările și prezența digitală. El ar elimina nevoia ca tranzacțiile din cadrul unui grup BEFIT să fie compatibile cu principiul valorii de piață. Avantajul ar fi că mecanismul ar utiliza date mai recente din raportarea pentru fiecare țară în parte și informațiile culese în cursul perioadei de tranziție. Se va permite, de asemenea, o evaluare mai aprofundată a impactului pe care se preconizează că îl va avea punerea în aplicare a abordării bazate pe doi piloni asupra bazelor de impozitare naționale și a bazelor de impozitare a grupurilor BEFIT și, prin urmare, se vor reduce costurile de conformare fiscală pentru societăți. În acest mod, ar fi încă posibil să se concretizeze obiectivul-cheie al neutralității fiscale pe piața internă, ceea ce ar reduce cazurile de dublă impunere și de dublă neimpozitare și ar spori securitatea fiscală, în scopul reducerii numărului de litigii fiscale. Având în vedere evoluțiile fiscale internaționale și punerea în aplicare incertă a pilonului 1 de către jurisdicții-cheie, este esențial ca Uniunea să mențină flexibilitatea necesară pentru a dezvolta un mecanism de alocare autonom, echitabil și echilibrat din punct de vedere economic.

(14)Pentru crearea de posibilități de creștere economică și investiții, statelor membre li s-ar permite, de asemenea, să aplice individual ajustări ulterioare alocării (de exemplu, tratamentul fiscal al contribuțiilor la pensii) în domenii care nu sunt acoperite de cadrul comun. Statele membre ar fi, de asemenea, libere să își ajusteze în continuare, fără plafon, partea care le-a fost alocată, cu scopul de a putea opta pentru politici naționale specifice în acest domeniu, de exemplu pentru a genera utilizarea eficientă a resurselor, a stimula investițiile și a crea locuri de muncă. Aceste ajustări suplimentare pot include deduceri, indemnizații, credite fiscale sau alte măsuri naționale privind impozitul pe profit, inclusiv cele care promovează cercetarea și dezvoltarea sau alte obiective de politică, cu condiția ca măsurile în cauză să se aplice numai părții alocate din baza de impozitare și să nu afecteze baza de impozitare consolidată sau mecanismul de alocare stabilit în prezenta directivă. Totuși, ajustarea ulterioară alocării ar trebui să se concentreze asupra stimulentelor fiscale bazate pe intrări. Statele membre ar trebui să nu ofere stimulente fiscale bazate pe rezultate, cum ar fi regimurile fiscale favorabile pentru brevete și alte regimuri de proprietate intelectuală.

(15)Sistemele de impozitare a societăților se bazează, în unele state membre, pe principii care diferă de abordarea cea mai răspândită, cum ar fi sistemele fiscale bazate pe distribuire. Prin urmare, este de o importanță primordială să se efectueze ajustările necesare, prin care să se asigure o interacțiune viabilă cu aceste sisteme și să nu se introducă o contradicție între cele două sisteme, care ar descuraja crearea de întreprinderi. Soluția ar putea fi găsită în anumite ajustări ulterioare alocării. Acestea ar presupune ca partea care ar fi alocată unui membru al grupului în cadrul unui sistem bazat pe distribuire să fie modificată proporțional cu distribuirile efectuate în cursul exercițiului financiar. S-ar păstra pe deplin esența unui sistem fiscal bazat pe distribuire, având în vedere că distribuirea reprezintă un moment în timp pentru impozitarea părții alocate și, în consecință, determină cât din aceasta ar trebui să se impoziteze. În această privință, ar trebui să se aibă în vedere utilizarea unui mecanism de reportare, pentru a se asigura că partea alocată care nu este impozitată în exercițiul curent va fi impozabilă în exercițiile următoare. Posibila includere a sistemelor fiscale bazate pe distribuire în domeniul de aplicare al prezentei directive ar trebui evaluată după 5 ani.

(17)Un cadru comun de impozitare a societăților ar cuprinde neapărat un sistem de administrare care, în mod ideal, ar trebui să asigure un anumit grad de securitate și simplificare fiscală. Pentru promovarea uniformității, sistemul de administrare ar trebui să se bazeze pe importanța operării unui punct de referință centralizat pentru abordarea unei serii de aspecte comune, cum ar fi o declarație informativă pentru întregul grup, și asigurarea unui grad adecvat de confidențialitate și securitate, precum și de coordonare și colaborare între administrațiile fiscale naționale. În același timp, pe parcursul tranziției, sistemul de administrare ar trebui să respecte pe deplin suveranitatea fiscală națională, dat fiind că declarațiile fiscale locale, auditurile și soluționarea litigiilor ar trebui să rămână în primul rând la nivelul statelor membre.

(18)Pentru a garanta corectitudinea la punerea în aplicare și asigurarea respectării normelor din cadrul comun, statele membre ar trebui să stabilească norme privind sancțiunile aplicabile pentru încălcarea dispozițiilor naționale adoptate în temeiul prezentei directive. Respectivele sancțiuni ar trebui să fie eficace, proporționale și disuasive. Ele ar trebui să fie stabilite la o rată minimă de 0,1 % din cifra de afaceri a grupului BEFIT în cazul nedepunerii adecvate a declarației informative BEFIT și în cazul raportării intenționat eronate într-o declarație informativă BEFIT.

(19)Pentru ca beneficiile pe care le prezintă existența unui cadru juridic comun pentru calcularea bazei de impozitare a societăților pe piața internă să fie optimizate, aplicarea normelor ar trebui să fie opțională pentru grupurile, inclusiv grupurile de IMM-uri, care obțin venituri combinate anuale mai mici de 750 000 000 EUR, atât timp cât grupurile respective întocmesc situații financiare consolidate și au o prezență fiscală în Uniune. Prin faptul că se permite ca normele să fie aplicate și de către grupuri de dimensiuni mai mici, este posibil ca mai multe grupuri cu structuri și activități transfrontaliere să beneficieze de simplificarea oferită de cadrul comun. Societățile care aleg să intre sub incidența prezentei directive ar trebui să beneficieze de asistență tehnică din partea statelor membre și a Comisiei pentru a se conforma noilor norme și, astfel, pentru a-și dezvolta activitățile transfrontaliere.

8.Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 74 pentru a modifica anexele I și II astfel încât să reflecte strict modificările aduse legislației statelor membre cu privire la formele de societate și impozitele pe profit.

(a)societatea este societatea-mamă finală a grupului sau orice altă societate din grup în care societatea-mamă finală deține, direct sau indirect, cel puțin 50 % din drepturile de proprietate sau din drepturile care creează un drept la profit;

(b)sediul central al sediului permanent este societatea-mamă finală a grupului sau orice alt membru (societate sau entitate) al grupului în care societatea-mamă finală deține, direct sau indirect, cel puțin 50 % din drepturile de proprietate sau din drepturile care creează un drept la profit.

Profitul net sau pierderea netă din contabilitatea financiară a membrului unui grup BEFIT se ajustează în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) litera (e) din Directiva (UE) 2022/2523.

eliminat

eliminat

1.Profitul net sau pierderea netă din contabilitatea financiară a membrului unui grup BEFIT se ajustează astfel încât să se excludă, în exercițiul financiar al achiziției, orice activ fix corporal a cărui valoare contabilă înainte de depreciere este mai mică de 7 500 EUR.

(a)toate clădirile, precum și orice alt tip de bunuri și structuri imobile utilizate în scopuri profesionale, cu excepția clădirilor și structurilor industriale: 30 de ani;

(b)toate celelalte active fixe corporale: durata lor de viață utilă, evaluată în conformitate cu standardul contabil acceptat în Uniune, astfel cum este menționat la articolul 7, dar nu mai mică de 10 ani;

1.Costurile de achiziție, de construcție sau de ameliorare se înscriu, alături de data punerii în folosință după achiziție, construcție sau ameliorare, într-un registru al activelor fixe în cadrul grupului BEFIT, fiecare activ fix făcând obiectul unei înregistrări separate.

3.Registrul activelor fixe se păstrează astfel încât să ofere informații, inclusiv date referitoare la amortizare, suficiente pentru calcularea rezultatului fiscal preliminar. O copie a registrului activelor fixe este păstrată de grupul BEFIT timp de 5 ani de la data încetării amortizării unui astfel de activ. Registrul activelor fixe cuprinde cel puțin următoarele informații:

În cazul în care o societate sau un sediu permanent intră într-un grup BEFIT, orice pierdere necompensată care a fost suportată cu până la cinci ani înainte de data intrării, în conformitate cu legislația în materie de impozit pe profit din statul membru în care își are domiciliul fiscal societatea respectivă sau în care este situat respectivul sediu permanent, se deduce din cota care îi revine societății sau sediului permanent în cauză din baza de impozitare BEFIT, astfel cum a fost calculată în conformitate cu capitolul III.

În pofida articolului 9, în cazul în care, ca urmare a unei cedări de acțiuni, membrul unui grup BEFIT părăsește grupul BEFIT și în care, în cursul exercițiului financiar respectiv sau al exercițiului financiar precedent, respectivul membru al grupului BEFIT a dobândit, printr-o tranzacție din cadrul grupului BEFIT, unul sau mai multe active fixe, se include în profitul net sau în pierderea netă din contabilitatea financiară a membrului grupului BEFIT care deținea activele înainte de cedarea din cadrul grupului BEFIT cuantumul care corespunde câștigului sau pierderii rezultate din cedarea acestor active fixe în cadrul grupului BEFIT.

Primul paragraf nu se aplică dacă membrul grupului BEFIT demonstrează că tranzacția din cadrul grupului BEFIT a fost efectuată din motive comerciale valabile în înțelesul articolului 15 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2009/133/CE.

(b)un cuantum negativ, pierderea se compensează cu venitul impozabil al societății-mamă finale și se reportează pentru o perioadă de maximum 5 ani și se compensează cu următoarea bază de impozitare BEFIT pozitivă. Deducerea este proporțională cu participația societății-mamă finale în filialele sale eligibile, astfel cum se menționează la articolul 3 alineatul (1), și este integrală pentru sediile permanente. Reducerea bazei fiscale a contribuabilului rezident nu generează o valoare negativă.

Pentru fiecare exercițiu financiar cuprins între 1 iulie 2028 și 30 iunie 2033 cel târziu („perioada de tranziție”), baza de impozitare BEFIT se alocă membrilor unui grup BEFIT în conformitate cu procentajul din alocarea de referință.

Pentru grupurile care intră sub incidența prezentei directive după încheierea primului exercițiu financiar în care începe să se aplice prezenta directivă, perioada de tranziție menționată la primul paragraf se încheie cel târziu la 30 iunie 2033.

(a)zonă de risc scăzut: când creșterea cheltuielilor suportate sau a profitului realizat de un membru al grupului BEFIT din tranzacții din cadrul grupului BEFIT este, într-un exercițiu financiar, mai mică de 15 % din media cheltuielilor sau a profitului din tranzacții din cadrul grupului BEFIT pentru ultimele trei exerciții financiare;

(b)zonă de risc ridicat: când creșterea cheltuielilor suportate sau a profitului realizat de un membru al grupului BEFIT din tranzacții din cadrul grupului BEFIT este, într-un exercițiu financiar, mai mare sau egală cu 15 % din media cheltuielilor sau a profitului din tranzacții din cadrul grupului BEFIT pentru ultimele trei exerciții financiare.

5.În pofida articolului 13 alineatul (2), costurile excedentare ale îndatorării, astfel cum sunt menționate la articolul 2 din Directiva (UE) 2016/1164 a Consiliului, care rezultă dintr-o tranzacție între membri ai grupului BEFIT nu se recunosc la calcularea procentajului din alocarea de referință pentru membrul grupului BEFIT care le suportă. Statele membre iau măsuri corespunzătoare pentru a încuraja întreprinderile să reducă aceste riscuri.

eliminat

10.Normele stabilite la alineatele (1)-(8) continuă să se aplice până la intrarea în vigoare a unei eventuale modificări propuse în temeiul articolului 77 alineatul (1b).

2.Pe lângă ajustările enumerate la alineatul (1), un stat membru poate permite, sub rezerva dispozițiilor din Directiva (UE) 2022/2523, majorarea sau diminuarea, prin elemente suplimentare, a părții alocate membrilor unui grup BEFIT care își au domiciliul fiscal sau sunt situați sub forma unui sediu permanent pe teritoriul său.

2.Declarația informativă BEFIT se prezintă la autoritatea la care se depune declarația în termen de cel mult șase luni de la sfârșitul exercițiului financiar.

1.Entitatea care depune declarația notifică autorității la care se depune declarația erorile din declarația informativă BEFIT în termen de trei luni de la data prevăzută pentru depunerea unei astfel de declarații.

3.Informațiile comunicate între membrii unei echipe BEFIT se transmit, în măsura posibilului, prin mijloace electronice, prin intermediul unei conexiuni securizate sau al unei rețele securizate, cu ajutorul unui instrument de colaborare BEFIT.

4.Pentru a facilita funcționarea echipei BEFIT și comunicarea în cadrul acesteia, Comisia, prin acte de punere în aplicare, standardizează comunicarea informațiilor între membrii unei echipe BEFIT prin recurgerea la un instrument de colaborare BEFIT și sprijină transmiterea securizată a informațiilor. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 73.

1.Membrul unui grup BEFIT notifică autorității competente a statului membru în care își are domiciliul fiscal sau este situat sub forma unui sediu permanent erorile din declarația fiscală individuală în termen de trei luni de la data prevăzută pentru depunerea declarației respective.

1.Autoritatea competentă a unui stat membru poate lansa și coordona audituri ale membrilor unui grup BEFIT care își au domiciliul fiscal sau sunt situați sub forma unui sediu permanent în statul membru respectiv. Autoritatea competentă înștiințează ceilalți membri ai echipei BEFIT în termen de o lună de la inițierea unui astfel de audit.

1.Împotriva conținutului deciziei de impunere individuale adoptate în temeiul articolului 64, membrul unui grup BEFIT poate introduce, în termen de 3 luni de la data la care i-a fost notificată decizia, o cale de atac la autoritatea competentă a statului membru în care își are domiciliul fiscal sau este situat sub forma unui sediu permanent. Calea de atac administrativă se soluționează de către un organism administrativ care, în conformitate cu dreptul statului membru al membrului grupului BEFIT, are competența de a soluționa căi de atac în primul grad de jurisdicție. Calea de atac administrativă este reglementată de dreptul statului membru în care își are domiciliul fiscal sau este situat sub forma unui sediu permanent membrul grupului BEFIT. În cazul în care nu există un astfel de organism administrativ în statul membru în care își are domiciliul fiscal sau este situat sub forma unui sediu permanent membrul grupului BEFIT, membrul grupului BEFIT poate introduce direct o cale de atac judiciară.

1.În cazul în care decizia adoptată în temeiul articolului 66 a fost confirmată sau modificată, entitatea care depune declarația are dreptul să introducă, în termen de 3 luni de la primirea deciziei organismului de soluționare a căilor de atac administrative, o cale de atac direct în fața instanțelor din statul membru în care își are domiciliul fiscal sau este situată sub forma unui sediu permanent. Calea de atac judiciară este reglementată de dreptul statului membru în care își are domiciliul fiscal sau este situată sub forma unui sediu permanent entitatea care depune declarația.

1.În cazul în care decizia adoptată în temeiul articolului 67 a fost confirmată sau modificată, membrul unui grup BEFIT are dreptul să introducă, în termen de 3 luni de la data la care i-a fost notificată decizia organismului de soluționare a căilor de atac administrative, menționat la articolul 67, o cale de atac în fața instanțelor din statul membru în care își are domiciliul fiscal sau este situat sub forma unui sediu permanent. Calea de atac judiciară este reglementată de dreptul statului membru în care își are domiciliul fiscal sau este situat sub forma unui sediu permanent membrul grupului BEFIT.

În cazul în care în urma unei căi de atac administrative sau judiciare este necesar să se aducă modificări deciziei de impunere a grupului BEFIT sau deciziei de impunere individuale a unuia sau mai multor membri ai unui grup BEFIT, statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că astfel de modificări rămân posibile într-un interval de 10 ani.

Statele membre stabilesc norme referitoare la sancțiunile aplicabile pentru încălcarea dispozițiilor naționale adoptate în temeiul prezentei directive și iau toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancțiunile și măsurile de asigurare a respectării prevăzute sunt eficace, proporționale și disuasive. Sancțiunile sunt stabilite la cel puțin 0,1 % din cifra de afaceri a grupului BEFIT în cazul nedepunerii declarației informative BEFIT în conformitate cu articolul 59 și în cazul raportării intenționat eronate într-o declarație informativă BEFIT.

2.Statele membre transmit Parlamentului European și Comisiei informațiile relevante pentru evaluarea directivei în conformitate cu alineatul (3), inclusiv date agregate cu privire la membrii unui grup BEFIT care își au domiciliul fiscal în jurisdicția lor și cu privire la sediile permanente ale membrilor respectivi care își desfășoară activitatea în jurisdicția lor, astfel încât Comisia să evalueze în mod corespunzător:

4.În conformitate cu dispozițiile aplicabile instituțiilor Uniunii și cu articolul 76 din prezenta directivă, Comisia păstrează confidențialitatea informațiilor care sunt comunicate Parlamentului European și Comisiei în temeiul alineatului (2).