<?xml version="1.0" encoding="UTF-8" standalone="no"?><SDOCTA xmlns:xsi="http://www.w3.org/2001/XMLSchema-instance" STATUS="DEF1" xsi:noNamespaceSchemaLocation="TA.xsd"><IDENT><STRING BOLD="on">P10_TA(2026)0007</STRING></IDENT><TI><STRING BOLD="on">Uciderea lui Mehdi Kessaci - necesitatea urgentă a unei acțiuni europene ambițioase împotriva traficului de droguri</STRING></TI><HIDDEN><STRING HIDDEN="on" ITALIC="on">(B10-0057/2026)</STRING></HIDDEN><TXTLST><RESOL><TI><STRING BOLD="on">Rezoluția Parlamentului European din 20 ianuarie 2026 referitoare la uciderea lui Mehdi Kessaci – necesitatea urgentă a unei acțiuni europene ambițioase împotriva traficului de droguri (2025/3020(RSP))</STRING></TI><TEXT><PREAMBLE><PRINIT><STRING ITALIC="on">Parlamentul European,</STRING></PRINIT><GRVISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special dispozițiile acestora privind spațiul de libertate, securitate și justiție,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolele privind demnitatea umană, dreptul la viață, libertatea de exprimare, drepturile victimelor și protecția datelor cu caracter personal,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere strategiile Uniunii Europene în materie de droguri și cea mai recentă versiune a acestora, publicată împreună cu Planul de acțiune al UE de combatere a traficului de droguri 2026-2030,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere activitatea Grupului orizontal de lucru pentru substanțe stupefiante (HDG) al Consiliului, înființat în 1997 pentru a coordona acțiunea Uniunii Europene în materie de droguri,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere rapoartele și analizele Agenției Uniunii Europene privind Drogurile (EUDA), în special Raportul european privind drogurile din 2025,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere lansarea Coaliției europene împotriva drogurilor, care reunește peste 40 de țări și urmărește să consolideze cooperarea internațională împotriva traficului de droguri,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere activitatea Grupului Pompidou al Consiliului Europei pentru politici în materie de droguri și prevenire,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și de substanțe psihotrope din 1988 și activitatea Biroului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, semnată la Palermo în 2000, și protocoalele la aceasta, precum și Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere diferitele măsuri luate de organismele europene și internaționale pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării criminalității organizate,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității<FOOTNOTE><FIELD> JO L 315, 14.11.2012, p. 57, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2012/29/oj.</FIELD></FOOTNOTE>,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Convenția internațională cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Rezoluția Parlamentului European din 11 iunie 2013 referitoare la crima organizată, corupție și spălarea de bani<FOOTNOTE><FIELD> JO C 65, 19.2.2016, p. 16.</FIELD></FOOTNOTE>,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere implicarea organismelor europene în combaterea traficului de droguri, în special EUDA, Europol și Eurojust,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere pachetul legislativ al UE din 2024 privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, în special Regulamentul (UE) 2024/1624<FOOTNOTE><FIELD> JO L, 2024/1624, 19.6.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1624/oj.</FIELD></FOOTNOTE>, Directiva (UE) 2024/1640<FOOTNOTE><FIELD> JO L, 2024/1640, 19.6.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2024/1640/oj.</FIELD></FOOTNOTE> și instituirea Autorității pentru Combaterea Spălării Banilor (ACSB),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Directiva (UE) 2024/1712 a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iunie 2024 de modificare a Directivei 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia<FOOTNOTE><FIELD> JO L, 2024/1712, 24.6.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2024/1712/oj.</FIELD></FOOTNOTE>,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere activitatea Forumului societății civile în materie de droguri și a aripii sale tinere,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere situația deosebit de critică din regiunile ultraperiferice,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere lucrarea publicată de activistul antidrog Amine Kessaci, „Marseille, essuie tes larmes” (Marsilia, șterge-ți lacrimile), și intervențiile sale în care a făcut apel la a face front comun împotriva traficului de droguri și la o mobilizare populară,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere articolul 136 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,
</VISA></GRVISA><GRCONS><CONS>
<NO.P>A.</NO.P>întrucât Mehdi Kessaci, în vârstă de 20 de ani, de cetățenie franceză, necunoscut de poliție, cu excepția faptului că a candidat pentru a deveni agent de poliție, a fost ucis la 13 noiembrie 2025 la Marsilia, în plină zi și pe stradă, în contextul violenței legate de traficul de droguri, ceea ce ilustrează brutalitatea tot mai mare a rețelelor infracționale și consecințele directe ale acestei violențe asupra familiilor și comunităților locale;
</CONS><CONS>
<NO.P>B.</NO.P>întrucât Mehdi Kessaci a fost fratele lui Amine Kessaci, activist antidrog, autor și figură recunoscută a mobilizării cetățenilor împotriva criminalității organizate; întrucât acesta a fost cu siguranță asasinat din cauza acestei legături de familie; întrucât acest omor constituie un atac direct la adresa libertății de exprimare și se presupune că face parte dintr-o metodă de intimidare care amintește de practicile rețelelor mafiote organizate; întrucât în urma acestei infracțiuni a avut loc o manifestație națională, reunind 10 000 de persoane din întreaga țară în sprijinul lui Amine Kessaci și al familiei sale, precum și în apărarea democrației, a libertății de exprimare și a statului de drept împotriva traficului de droguri;
</CONS><CONS>
<NO.P>C.</NO.P>întrucât acest omor face parte dintr-o serie de violențe legate de traficul de droguri din Marsilia, care au dus la 24 de asasinate în 2024 și la 49 de victime în 2023, afectând din ce în ce mai mulți minori și persoane nevinovate; întrucât acest flagel afectează multe orașe europene și amenință coeziunea socială, sănătatea și siguranța cetățenilor și statul de drept; întrucât situația din regiunile ultraperiferice este deosebit de critică, doar în Guadelupa și Martinica înregistrându-se aproape 90 de asasinate legate de droguri în 2025;
</CONS><CONS>
<NO.P>D.</NO.P>întrucât traficul de droguri constituie una dintre cele mai grave amenințări la adresa securității interne a Uniunii Europene, alimentând criminalitatea organizată, violența și corupția, și întrucât, potrivit Europol, aproape 50 % dintre cele mai periculoase rețele infracționale din Europa sunt implicate în traficul de droguri, dintre care peste o treime activează exclusiv în acest domeniu;
</CONS><CONS>
<NO.P>E.</NO.P>întrucât violența legată de traficul de droguri în Europa s-a intensificat în ultimii ani, odată cu utilizarea tot mai frecventă a armelor de foc de către grupurile infracționale organizate și întrucât, în medie, 28 % din confiscările de arme de foc din Europa sunt legate de traficul de droguri, ceea ce ilustrează legătura directă dintre traficul de droguri și amenințările grave la adresa securității publice;
</CONS><CONS>
<NO.P>F.</NO.P>întrucât producția, traficul și consumul de droguri cresc rapid și ating niveluri fără precedent în UE; întrucât, potrivit EUDA, 752 de tone de canabis și 419 tone de cocaină au fost confiscate în UE în 2023, iar 2,7 milioane de tineri adulți cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani au declarat că le-au consumat în ultimul an; întrucât aproape 500 de laboratoare de droguri sintetice sunt desființate în fiecare an în UE, iar decesele cauzate de droguri au ajuns la aproape 7 500 de persoane în 2023; întrucât aceste evoluții reflectă un fenomen larg răspândit care afectează toate teritoriile, generațiile și categoriile sociale;
</CONS><CONS>
<NO.P>G.</NO.P>întrucât porturile europene constituie puncte strategice majore de intrare pentru drogurile ilicite, aproximativ 70 % din confiscările vamale de droguri având loc în infrastructura portuară, și întrucât rețelele infracționale exploatează vulnerabilitățile logistice și umane ale acestor centre;
</CONS><CONS>
<NO.P>H.</NO.P>întrucât profesioniștii care lucrează în sectorul pescuitului și în cel portuar, cum ar fi pescarii și docherii, sunt vizați de rețelele de trafic de droguri, care exploatează natura activităților lor pentru a introduce droguri în Uniunea Europeană;
</CONS><CONS>
<NO.P>I.</NO.P>întrucât creșterea masivă a consumului de droguri are un impact direct asupra traficului de droguri, generând profituri uriașe pentru traficanții care dobândesc o capacitate financiară care ar putea pune în pericol democrația; întrucât Comisia națională franceză pentru conturile de campanie și finanțarea politică a avertizat cu privire la influența rețelelor de trafic de droguri asupra viitoarelor alegeri locale;
</CONS><CONS>
<NO.P>J.</NO.P>întrucât traficul de droguri este una dintre cele mai profitabile activități ale criminalității organizate, reprezentând aproximativ o cincime din produsele provenite din săvârșirea de infracțiuni la nivel mondial, și întrucât UE se confruntă cu o creștere fără precedent a disponibilității drogurilor ilicite, inclusiv a cocainei din America de Sud;
</CONS><CONS>
<NO.P>K.</NO.P>întrucât rețelele de trafic de droguri pot încerca să exercite presiuni sau influențe nejustificate asupra aleșilor și alegătorilor locali, în special la nivel municipal, subminând astfel integritatea proceselor democratice;
</CONS><CONS>
<NO.P>L.</NO.P>întrucât capacitatea financiară dobândită de traficanții de droguri amenință democrația, prin spălarea banilor, corupție, infiltrarea în economia legală și capacitatea pe care o oferă rețelelor infracționale de a obține și de a extinde acoperirea teritorială, inclusiv în Uniunea Europeană;
</CONS><CONS>
<NO.P>M.</NO.P>întrucât lupta împotriva spălării banilor, a paradisurilor fiscale și a infiltrării organizațiilor criminale în economia legală este, prin urmare, o pârghie centrală pentru slăbirea de durată a rețelelor de trafic de droguri;
</CONS><CONS>
<NO.P>N.</NO.P>întrucât scutul european pentru democrație evidențiază că criminalitatea organizată și corupția constituie o amenințare directă la adresa statului de drept și a instituțiilor noastre democratice;
</CONS><CONS>
<NO.P>O.</NO.P>întrucât instrumentele digitale și rețelele sociale sunt utilizate din ce în ce mai mult pentru recrutare, coordonare și comiterea de acte violente, vizând în special minorii, ceea ce necesită un răspuns european coordonat, care să respecte drepturile fundamentale;
</CONS><CONS>
<NO.P>P.</NO.P>întrucât organizațiile criminale și practicile acestora evoluează, în special prin digitalizarea strategiilor lor, și întrucât, prin urmare, este necesar să se dezvolte structuri de anchetă, judiciare și sociale în răspunsul Uniunii Europene la acest flagel;
</CONS><CONS>
<NO.P>Q.</NO.P>întrucât prevalența noilor substanțe psihoactive (NSP) este în creștere în Europa, inclusiv a canabinoidelor sintetice, a catinonelor și a opioidelor sintetice puternice, care sunt adesea produse sau distribuite în Uniune și rămân parțial în afara controalelor internaționale și naționale; întrucât tăria și cantitatea lor scăzută necesară, combinate cu posibilitatea de a modifica ușor structurile lor chimice pentru a eluda legislația, creează o piață în expansiune rapidă și foarte profitabilă în beneficiul traficanților, prezentând în același timp riscuri considerabile pentru sănătatea și siguranța publică; întrucât sistemele robuste de alertă timpurie, capacitățile consolidate de detectare și răspunsurile coordonate la nivelul Uniunii sunt importante pentru a aborda amenințarea în continuă evoluție reprezentată de noile substanțe psihoactive;
</CONS><CONS>
<NO.P>R.</NO.P>întrucât dezvoltarea și înființarea permanentă a rețelelor de trafic de droguri au loc adesea în contexte marcate de inegalități sociale și teritoriale persistente, de un acces insuficient la locuri de muncă, la servicii publice și la posibilități educaționale, precum și de un sentiment de abandon instituțional, în special în anumite cartiere urbane defavorizate, și întrucât aceste vulnerabilități constituie un teren propice pentru economia infracțională și pentru factorii structurali exploatați de rețelele de trafic de droguri pentru a recruta o forță de muncă vulnerabilă, adesea tânără;
</CONS><CONS>
<NO.P>S.</NO.P>întrucât politica de coeziune a Uniunii, prin intermediul instrumentelor sale financiare, a contribuit de-a lungul timpului la reducerea disparităților teritoriale, la consolidarea coeziunii sociale și la sprijinirea investițiilor structurale în zonele urbane aflate în dificultate și întrucât orientările avute în vedere de Comisia Europeană pentru cadrul financiar multianual 2028-2034, precum și punerea în aplicare a noii agende a Uniunii Europene pentru orașe vor avea un impact decisiv asupra capacității Uniunii de a preveni pe termen lung înrădăcinarea traficului ilegal în aceste teritorii;
</CONS><CONS>
<NO.P>T.</NO.P>întrucât sumele obținute de rețelele infracționale sunt facilitate de corupție și au potențialul de a mări corupția și întrucât capacitatea lor financiară le permite atât să desfășoare activități de servicii pentru rezidenți, cât și să insufle teamă într-un număr tot mai mare de teritorii, ceea ce duce la o formă de anesteziere a comunităților locale, din ce în ce mai puțin reziliente în fața flagelului traficului de droguri; întrucât asasinarea lui Mehdi Kessaci face parte din aceste strategii de intimidare; întrucât alertele referitoare la influența traficului de droguri asupra alegerilor atrag în mod categoric atenția asupra amenințării pe care traficul de droguri o reprezintă pentru drepturile fundamentale, democrație și statul de drept;
</CONS><CONS>
<NO.P>U.</NO.P>întrucât familiile victimelor, în special mamele și rudele celor uciși sau recrutați de rețelele infracționale, joacă adesea un rol esențial în prevenirea, sensibilizarea și sprijinirea tinerilor expuși traficului de droguri; întrucât, cu toate acestea, familiile victimelor traficului de droguri nu sunt implicate în elaborarea politicilor antidrog europene și naționale sau în Forumul societății civile în materie de droguri;
</CONS><CONS>
<NO.P>V.</NO.P>întrucât strategiile anterioare au evidențiat necesitatea de a echilibra mai bine răspunsurile represive cu politicile de prevenire, de reducere a riscurilor și de justiție socială;
</CONS><CONS>
<NO.P>W.</NO.P>întrucât strategia Uniunii Europene în materie de droguri se bazează pe piloni-cheie care combină sănătatea publică, prevenirea, cooperarea judiciară și polițienească, precum și cooperarea cu țările terțe și ar avea de câștigat dacă ar fi completată de o componentă dedicată rezilienței sociale a teritoriilor și comunităților mobilizate împotriva traficului de droguri;
</CONS><CONS>
<NO.P>X.</NO.P>întrucât răspândirea traficului de droguri este un fenomen european și necesită un răspuns unit și ferm; întrucât instituțiile europene trebuie să își demonstreze capacitatea de mobilizare, astfel încât să nu se mai piardă vieți omenești,
</CONS></GRCONS></PREAMBLE><DISPOSITIF><ACTLST><ACTION>
<NO.P>1.</NO.P>condamnă cu cea mai mare fermitate asasinarea lui Mehdi Kessaci; își exprimă profunda compasiune și transmite sincere condoleanțe părinților și familiei sale și celor apropiați și, prin intermediul acestora, tuturor victimelor directe și indirecte ale traficului de droguri din Europa și din întreaga lume;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>2.</NO.P>aduce un omagiu angajamentului asumat de Amine Kessaci, de asociația Conscience și de toți activiștii care, adesea expuși riscului la adresa siguranței lor, luptă împotriva traficului de droguri; onorează curajul lui Amine Kessaci, care continuă să lupte împotriva traficului de droguri, în pofida amenințărilor la adresa sa; recunoaște că asasinarea lui Mehdi Kessaci este un atac direct la adresa libertății de exprimare și de creație și a statului de drept;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>3.</NO.P>reamintește că acțiunile asociațiilor locale contribuie la protecția tinerilor, la coeziunea socială și la vitalitatea democratică și sunt adesea insuficient recunoscute, sprijinite sau protejate;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>4.</NO.P>subliniază că lupta împotriva traficului de droguri și a criminalității organizate reprezintă o provocare majoră pentru Uniunea Europeană în ansamblu, atât în ceea ce privește securitatea, cât și sănătatea publică, justiția socială și respectarea statului de drept;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>5.</NO.P>salută adoptarea noii strategii a UE în materie de droguri și a planului său de acțiune și își reiterează sprijinul pentru o abordare echilibrată bazată pe reducerea cererii, pe cooperarea judiciară și polițienească, pe cooperarea cu țările terțe și pe prevenire, inclusiv în mediul online; reamintește că planurile anterioare nu au fost suficiente pentru a reduce flagelul traficului de droguri, dar că este responsabilitatea tuturor să facă față acestei provocări;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>6.</NO.P>reamintește că noua strategie antidrog invită statele membre să adopte politici de toleranță zero față de conducerea sub influența drogurilor, în conformitate cu Directiva 2006/126/CE<FOOTNOTE><FIELD> Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (JO L 403, 30.12.2006, p. 18, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2006/126/oj).</FIELD></FOOTNOTE> privind permisele de conducere, și să utilizeze pe deplin instrumentele transfrontaliere disponibile pentru a asigura respectarea acestor norme;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>7.</NO.P>sprijină pe deplin pilonul de sănătate publică și prevenire al strategiei UE în materie de droguri, inclusiv prevenirea timpurie, reducerea riscurilor, accesul la îngrijire, tratamentul dependenței și reintegrarea socială; subliniază că drogurile afectează din ce în ce mai mult întreaga societate, plasând-o sub dependență, și solicită o mobilizare largă pentru a proteja sănătatea mintală a europenilor;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>8.</NO.P>sprijină propunerea Comisiei de a consolida securitatea în lupta împotriva traficului de droguri, inclusiv evaluarea planificată până în 2026 a deciziei-cadru existente privind traficul de droguri și modernizarea normelor privind criminalitatea organizată; sprijină măsurile-cheie, cum ar fi consolidarea cooperării dintre sectorul public și cel privat, pentru a îmbunătăți detectarea drogurilor introduse prin contrabandă prin intermediul serviciilor poștale și de livrare de colete, precum și elaborarea unei noi strategii europene pentru porturi, care să vizeze creșterea securității și a rezilienței porturilor și a lanțurilor de aprovizionare împotriva traficului de droguri;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>9.</NO.P>salută angajamentul autorităților de aplicare a legii, al forțelor armate, al serviciilor vamale și al magistraților mobilizați în întreaga Uniune Europeană în lupta împotriva traficului de droguri; recunoaște contribuția lor esențială la protecția securității publice și solicită consolidarea proporțională și adecvată a resurselor aflate la dispoziția forțelor de poliție și a autorităților judiciare pentru a răspunde amenințării transnaționale în continuă evoluție;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>10.</NO.P>solicită consolidarea resurselor umane, materiale și tehnologice alocate controalelor la frontierele externe în lupta împotriva traficului de arme, persoane și droguri și a operațiunilor transfrontaliere comune de aplicare a legii, în special în puncte nevralgice precum Marsilia, Le Havre, Anvers, Rotterdam și Hamburg, în strânsă coordonare cu Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, Europol, Eurojust și EUDA, pentru a dezmembra rețelele infracționale aflate în spatele atacurilor cu arme de foc, asasinatelor și intimidărilor din întreaga Europă;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>11.</NO.P>subliniază necesitatea de a consolida cooperarea și schimbul de informații între autoritățile vamale, autoritățile de aplicare a legii, autoritățile judiciare și administrative și invită Comisia să asigure cadrul necesar pentru a sprijini aceste eforturi, protejând în același timp drepturile fundamentale și viața privată;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>12.</NO.P>reamintește că lupta împotriva criminalității organizate trebuie să abordeze structurile economice și financiare ale traficului de droguri, inclusiv prin consolidarea sistemelor de confiscare a activelor provenite din săvârșirea de infracțiuni și prin combaterea paradisurilor fiscale; invită Uniunea Europeană și statele membre să utilizeze pe deplin și în mod eficace noua Directivă (UE) 2024/1260 privind recuperarea și confiscarea activelor<FOOTNOTE><FIELD> JO L, 2024/1260, 2.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2024/1260/oj.</FIELD></FOOTNOTE> și să pună în aplicare măsurile necesare pentru a permite alocarea bunurilor confiscate în scopuri sociale, inclusiv organizațiilor locale care luptă împotriva controlului teritorial al traficului de droguri, cum este cazul în Italia, precum și autorităților celor mai expuse violenței legate de droguri sau serviciilor de anchetă judiciară și vamală; invită Comisia și statele membre să se asigure că măsurile referitoare la utilizarea bunurilor confiscate în interes public sau în scopuri sociale sunt incluse în strategiile lor naționale de recuperare a activelor;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>13.</NO.P>subliniază importanța includerii cerințelor privind cooperarea judiciară și transparența în relațiile externe ale UE și în acordurile cu țările terțe afectate de rutele de trafic de droguri; evidențiază că cooperarea cu unele dintre aceste state este fructuoasă, în timp ce altele refuză să coopereze pe deplin cu autoritățile europene;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>14.</NO.P>salută încheierea cu succes a acordurilor dintre Eurojust, Europol și Armenia, Bosnia și Herțegovina și Liban;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>15.</NO.P>subliniază importanța efectuării unei examinări aprofundate a metodelor adoptate de organizațiile criminale și a evoluției rapide a acestora pentru a dezvolta cele mai adecvate proceduri judiciare; solicită, în special, o abordare comună pentru combaterea criminalității organizate, luarea în considerare a instituirii unui statut de „infractor care cooperează cu autoritățile”, protecția minorilor integrați în rețelele infracționale, corelarea combaterii traficului de droguri cu dispozițiile privind spălarea banilor și corupția, șantajul, traficul de persoane, infracțiunile împotriva mediului și traficul de arme; solicită explorarea unui rol mai important al EPPO în combaterea criminalității organizate;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>16.</NO.P>se angajează să monitorizeze mai îndeaproape și mai temeinic traficul de droguri și combaterea criminalității organizate transfrontaliere legate de droguri;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>17.</NO.P>solicită consolidarea resurselor umane alocate poliției comunitare și forțelor speciale ale poliției, precum și instanțelor specializate în combaterea traficului de droguri, inclusiv instanțelor specializate în combaterea spălării banilor;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>18.</NO.P>încurajează cooperarea dintre organismele UE, autoritățile naționale și statele membre în domeniile polițienesc, judiciar și administrativ;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>19.</NO.P>solicită ca lupta împotriva traficului de droguri să devină un pilon al strategiei portuare europene și al Alianței portuare, care să integreze atât porturile maritime, cât și porturile fluviale, și să se pună în aplicare măsuri de formare, prevenire și protecție pentru personalul portuar; solicită să se acorde sprijin și îndrumare docherilor și pescarilor care se confruntă cu presiuni, amenințări și tentative de șantaj din partea rețelelor de trafic de droguri; subliniază importanța schimbului de informații privind confiscările de droguri, precursori și substanțe chimice esențiale, precum și utilizarea tehnologiilor de supraveghere care vizează infrastructura strategică;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>20.</NO.P>solicită ca combaterea traficului de droguri să devină o prioritate pentru Autoritatea vamală a UE și ca agențiilor vamale să li se acorde aceleași instrumente ca personalului portuar;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>21.</NO.P>subliniază că viitoarele inițiative europene, cum ar fi Alianța portuară europeană, precum și reformele Europol, Eurojust și ale Parchetului European, ar trebui să contribuie la consolidarea integrității, transparenței și rezilienței porturilor europene, inclusiv prin îmbunătățirea protecției agenților și a lucrătorilor din prima linie împotriva riscurilor de intimidare și corupție;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>22.</NO.P>subliniază rolul central al prevenirii, inclusiv pe platformele de comunicare socială și pe platformele digitale, și solicită o punere în aplicare eficace a normelor existente ale UE, în special a Regulamentului privind serviciile digitale, pentru a preveni recrutarea online, incitarea la violență și organizarea de activități infracționale și pentru a examina nevoile de dezvoltare a acestora; invită statele membre să includă în politicile lor de prevenire o comunicare clară, care să le permită consumatorilor să înțeleagă că contribuie la acțiunile violente ale rețelelor infracționale distructive;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>23.</NO.P>subliniază necesitatea de a integra pe deplin protecția minorilor împotriva recrutării de către rețelele infracționale în politicile antidrog, în concordanță cu Regulamentul privind serviciile digitale și cu Rezoluția Parlamentului European referitoare la protecția minorilor în mediul online (2025/2060 (INI)), inclusiv prin cooperarea cu platformele digitale, prevenirea specifică și detectarea timpurie;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>24.</NO.P>subliniază importanța crucială, pe lângă abordarea în materie de securitate și de aplicare a legii, a acțiunilor structurale privind factorii sociali, economici și teritoriali care favorizează instituirea de lungă durată a acestor activități infracționale, în special în cartierele urbane defavorizate; subliniază, în acest sens, rolul esențial al instrumentelor bugetare ale UE, inclusiv al Fondului european de dezvoltare regională (FEDR), al Fondului de coeziune și al Fondului social european Plus (FSE+), în sprijinirea investițiilor pe termen lung în accesul la locuri de muncă, reînnoirea urbană, serviciile publice comunitare, educație, prevenire și coeziune socială, contribuind astfel la consolidarea rezilienței acestor teritorii împotriva economiilor ilicite și a rezilienței comunităților împotriva organizațiilor criminale;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>25.</NO.P>își exprimă, cu toate acestea, profunda îngrijorare cu privire la orientările avute în vedere de Comisie pentru cadrul financiar multianual 2028-2034, în special cu privire la riscurile unei renaționalizări suplimentare a politicii de coeziune, ale fuzionării fondurilor de coeziune cu alte instrumente și ale concentrării finanțării exclusiv asupra regiunilor mai puțin dezvoltate; avertizează că aceste evoluții ar putea duce la o concurență dăunătoare între priorități și teritorii, în detrimentul investițiilor necesare în zonele urbane aflate în dificultate situate în regiuni intermediare sau mai dezvoltate, chiar dacă aceste cartiere prezintă adesea vulnerabilități sociale acute și sunt foarte expuse traficului de droguri;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>26.</NO.P>subliniază că adoptarea recentă de către Comisie a noii agende a UE pentru orașe va produce rezultate concrete numai dacă este pe deplin integrată în viitoarele programe de parteneriat naționale și regionale; solicită, în acest sens, ca aceste planuri să includă măsuri specifice, identificabile și dotate cu resurse adecvate pentru investiții publice în cartierele muncitorești, pentru a evita marginalizarea lor permanentă și pentru a preveni capturarea lor de către rețelele infracționale; subliniază necesitatea de a asigura o abordare a coeziunii bazată pe realitatea zonei, integrată și favorabilă incluziunii, care este indispensabilă pentru a nu lăsa niciun teritoriu în urmă și pentru a consolida securitatea, justiția socială și coeziunea în UE într-un mod sustenabil;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>27.</NO.P>reamintește că succesul strategiei italiene împotriva mafiei s-a bazat în mare parte pe mobilizarea societății civile; solicită, prin urmare, integrarea deplină a societății civile, în special a asociațiilor locale, în combaterea criminalității organizate și a traficului de droguri;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>28.</NO.P>subliniază necesitatea de a plasa experiența și vocea familiilor victimelor în centrul elaborării, punerii în aplicare și evaluării politicilor europene antidrog, recunoscând rolul esențial al acestora în prevenirea și sprijinirea persoanelor expuse riscurilor; solicită, prin urmare, ca acestea să fie pe deplin integrate în viitoarele acțiuni ale Uniunii Europene și ale statelor membre în combaterea traficului de droguri;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>29.</NO.P>solicită ca organismele de guvernanță a strategiei antidrog, comitetele părților interesate asociate și statele membre să includă reprezentanți ai victimelor și ai familiilor afectate într-un mod structurat;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>30.</NO.P>își exprimă sprijinul pentru toți actorii de pe teren, inclusiv polițiștii, asociațiile, educatorii, asistenții sociali și autoritățile locale; subliniază importanța unui sprijin financiar adecvat din partea UE pentru aceste inițiative, remarcând că, în acest context, ar putea fi mobilizate atât fondurile dedicate acțiunilor sociale, cât și cele prevăzute în propunerea de regulament de instituire a sprijinului din partea Uniunii pentru securitatea internă pentru perioada 2028-2034 (COM(2025)0542);
</ACTION><ACTION>
<NO.P>31.</NO.P>invită Comisia și statele membre să dezvolte o coordonare europeană a celor mai bune practici privind protecția victimelor și a martorilor, ținând seama de situația socială și economică adesea precară a familiilor în cauză;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>32.</NO.P>invită statele membre să asigure relocarea familiilor afectate de traficul de droguri și accesul acestora la locuri de muncă pentru a le garanta siguranța și invită Comisia să includă această dimensiune în planul său privind locuințele;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>33.</NO.P>solicită statelor membre să sprijine pe cei ale căror voci se ridică, precum Amine Kessaci sau Roberto Saviano, împotriva criminalității organizate și să facă din acest sprijin un pilon al apărării statului de drept și al libertății de exprimare;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>34.</NO.P>încredințează Președintei sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre, precum și instituțiilor și organizațiilor internaționale relevante.
</ACTION></ACTLST></DISPOSITIF></TEXT></RESOL></TXTLST></SDOCTA>