<?xml version="1.0" encoding="UTF-8" standalone="no"?><SDOCTA xmlns:xsi="http://www.w3.org/2001/XMLSchema-instance" STATUS="DEF1" xsi:noNamespaceSchemaLocation="TA.xsd"><IDENT><STRING BOLD="on">P10_TA(2026)0146</STRING></IDENT><TI><STRING BOLD="on">Situația drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană în 2024 și 2025</STRING></TI><HIDDEN><STRING HIDDEN="on" ITALIC="on">(A10-0042/2026 - Raportoare: Anna Strolenberg)</STRING></HIDDEN><TXTLST><RESOL><TI><STRING BOLD="on">Rezoluția Parlamentului European din 29 aprilie 2026 referitoare la situația drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană în 2024 și 2025 (2025/2135(INI))</STRING></TI><TEXT><PREAMBLE><PRINIT><STRING ITALIC="on">Parlamentul European,</STRING></PRINIT><GRVISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Directiva (UE) 2024/1385 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 mai 2024 privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice<FOOTNOTE><FIELD> JO L, 2024/1385, 24.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2024/1385/oj.</FIELD></FOOTNOTE>,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului<FOOTNOTE><FIELD> JO L 315, 14.11.2012, p. 57, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2012/29/oj.</FIELD></FOOTNOTE> (Directiva privind drepturile victimelor), propunerea Comisiei din 12 iulie 2023 de revizuire a Directivei privind drepturile victimelor (COM(2023)0424) și acordul la care s-a ajuns cu privire la acordul provizoriu rezultat în urma negocierilor interinstituționale,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere o directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind combaterea corupției, de înlocuire a Deciziei-cadru 2003/568/JAI a Consiliului și a Convenției privind lupta împotriva corupției care implică funcționari ai Comunităților Europene sau funcționari ai statelor membre ale Uniunii Europene și de modificare a Directivei (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Regulamentul (UE) 2024/1083 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 de stabilire a unui cadru comun pentru serviciile mass-media în cadrul pieței interne și de modificare a Directivei 2010/13/UE (Regulamentul european privind libertatea mass-mediei)<FOOTNOTE><FIELD> JO L, 2024/1083, 17.4.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1083/oj.</FIELD></FOOTNOTE>,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Directiva (UE) 2024/1069 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 aprilie 2024 privind protecția împotriva cererilor vădit neîntemeiate sau a procedurilor judiciare abuzive împotriva persoanelor implicate în acțiuni de mobilizare publică<FOOTNOTE><FIELD> JO L, 2024/1069, 16.4.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2024/1069/oj.</FIELD></FOOTNOTE> („Directiva privind acțiunile strategice în justiție împotriva mobilizării publice”),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Recomandarea (UE) 2022/758 a Comisiei din 27 aprilie 2022 privind protecția jurnaliștilor și a apărătorilor drepturilor omului implicați în acțiuni de mobilizare publică împotriva procedurilor judiciare vădit nefondate sau abuzive („acțiuni strategice în justiție împotriva mobilizării publice”)<FOOTNOTE><FIELD> JO L 138, 17.5.2022, p. 30, ELI: http://data.europa.eu/eli/reco/2022/758/oj.</FIELD></FOOTNOTE>.
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2092 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un regim general de condiționalitate pentru protecția bugetului Uniunii<FOOTNOTE><FIELD> JO L 433 I, 22.12.2020, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2020/2092/oj.</FIELD></FOOTNOTE> (Regulamentul privind mecanismul de condiționalitate bazat pe statul de drept),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor)<FOOTNOTE><FIELD> JO L 119, 4.5.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/679/oj.</FIELD></FOOTNOTE>,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal<FOOTNOTE><FIELD> JO L 328, 6.12.2008, p. 55, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_framw/2008/913/oj.</FIELD></FOOTNOTE>,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere propunerea Comisiei din 2 iulie 2008 de directivă a Consiliului cu privire la punerea în aplicare a principiului tratamentului egal al persoanelor indiferent de religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală (COM(2008)0426) („Directiva orizontală privind combaterea discriminării”), astfel cum a fost reconfirmată de Comisie în iulie 2025 după anunțul său anterior privind retragerea, și având în vedere stadiul său în așteptare în Consiliu,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică<FOOTNOTE><FIELD> JO L 180, 19.7.2000, p. 22, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2000/43/oj.</FIELD></FOOTNOTE> (Directiva privind egalitatea rasială),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Strategia privind egalitatea pentru persoanele LGBTIQ 2020-2025 (COM(2020)0698), Strategia privind egalitatea de gen 2020-2025 (COM(2020)0152), Strategia privind drepturile persoanelor cu handicap 2021-2030 (COM(2021)0101), Planul de acțiune al UE de combatere a rasismului pentru perioada 2020-2025 (COM(2020)0565), Cadrul strategic al UE pentru egalitatea, incluziunea și participarea romilor 2020-2030 (COM(2020)0620) și anunțul Comisiei despre actualizarea și consolidarea acestora,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere noua Strategie privind egalitatea pentru persoanele LGBTIQ+ 2026-2030,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Strategia pentru consolidarea aplicării Cartei drepturilor fundamentale în UE (COM(2020)0711) și rapoartele anuale ale Comisiei, în special Raportul anual pe 2024 privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a UE - Finanțarea pentru promovarea, protejarea și asigurarea respectării drepturilor fundamentale (COM(2024)0456),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Strategia UE privind combaterea antisemitismului și susținerea vieții evreiești (2021-2030) (COM(2021)0615 final),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere noua Strategie UE de combatere a rasismului 2026-2030,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere comunicarea Comisiei din 24 iulie 2024 intitulată „Raportul din 2024 privind statul de drept – Situația statului de drept în Uniunea Europeană” (COM(2024)0800) și comunicarea Comisiei din 8 iulie 2025 intitulată „Raportul din 2025 privind statul de drept – Situația statului de drept în Uniunea Europeană” (COM(2025)0900), precum și cele 27 de capitole pe țări anexate la aceasta,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere comunicarea Comisiei din 7 martie 2025 intitulată „O foaie de parcurs privind drepturile femeilor” (COM(2025)0097), care prezintă o viziune pe termen lung pentru realizarea egalității de gen,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere tratatele ONU privind drepturile omului și instrumentele referitoare la protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special Declarația universală a drepturilor omului, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei, recomandările și rapoartele din cadrul evaluării periodice universale a ONU, jurisprudența organismelor ONU create prin tratate și procedurile speciale ale Consiliului pentru Drepturile Omului, inclusiv mandatul raportorului special al ONU privind libertatea de religie sau de convingere (A/HRC/RES/49/5),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Recomandarea Rec(2006)2 a Comitetului de Miniștri către statele membre ale Consiliului Europei din 11 ianuarie 2006 referitoare la normele europene privind penitenciarele,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere cel de-al 34-lea raport general din aprilie 2025 al Comitetului European al Consiliului Europei pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CNUDPD), care a fost ratificată de UE la 23 decembrie 2010 și la care toate statele membre sunt părți, Protocolul opțional la CNUDPD, ratificat de 22 de state membre, precum și Comentariile generale privind CNUDPD și observațiile Comitetului pentru drepturile persoanelor cu handicap al ONU,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a Organizației Națiunilor Unite (ONU) și obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere recomandările și rapoartele Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului, ale Înaltului Comisar pentru Minoritățile Naționale, ale reprezentantului pentru libertatea mass-mediei și ale altor organisme ale Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), inclusiv privind arestarea preventivă, cum ar fi Letellier c. Franței (1991), Ilijkov c. Bulgariei (2001) și Buzadji c. Republicii Moldova (2016) și rapoartele anuale ale Comitetului de miniștri privind supravegherea executării lor,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției (UNCAC),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere recomandările, avizele, rapoartele și rezoluțiile Consiliului Europei, în special ale Comisiei de la Veneția, ale Comisiei Europene împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI), ale Grupului de experți în intervenția contra violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (GREVIO), ale Grupului de state împotriva corupției (GRECO), ale Comitetului director pentru combaterea discriminării, diversitate și incluziune, ale Adunării Parlamentare, ale Comitetului european pentru drepturile sociale și ale altor organisme ale Consiliului Europei,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere declarațiile, recomandările, rapoartele și vizitele de țară ale Comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei, inclusiv raportul său din 4 septembrie 2025 intitulat „Externalised asylum and migration policies and human rights law” (Politicile externalizate în materie de azil și migrație și legislația privind drepturile omului),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Platforma pentru siguranța jurnaliștilor a Consiliului Europei,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul), care a fost ratificată de Uniunea Europeană la 28 iunie 2023,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Carta socială europeană a Consiliului Europei,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Pilonul european al drepturilor sociale și planul său de acțiune,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Decizia (UE) 2022/480 din 10 martie 2022 privind constituirea, responsabilitățile, componența numerică și durata mandatului Comisiei de anchetă însărcinate cu examinarea utilizării Pegasus și a unor programe spion de supraveghere echivalente<FOOTNOTE><FIELD> JO L 98, 25.3.2022, p. 72, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2022/480/oj.</FIELD></FOOTNOTE>, rezoluțiile și recomandările pe care le-a adoptat pe baza activității Comisiei de anchetă pentru examinarea utilizării Pegasus și a altor programe de spionaj echivalente și, în special, recomandarea sa din 15 iunie 2023 adresată Consiliului și Comisiei în urma anchetei privind presupusele încălcări și deficiențe administrative în aplicarea legislației Uniunii în legătură cu utilizarea programului Pegasus și a altor programe de spionaj echivalente<FOOTNOTE><FIELD> JO C, C/2024/494, 23.1.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/494/oj.</FIELD></FOOTNOTE>,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere rapoartele, avizele și recomandările Autorității Europene pentru Protecția Datelor (AEPD),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere rapoartele, anchetele și avizele Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), în special Raportul său pe 2024 privind drepturile fundamentale și Raportul său pe 2025 privind drepturile fundamentale,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la situația drepturilor fundamentale în UE,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere rezoluțiile sale referitoare la rapoartele Comisiei privind statul de drept,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere rezoluțiile sale referitoare la anumite state membre,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere rezoluția sa din 8 februarie 2024 referitoare la punerea în aplicare a Strategiei UE privind egalitatea persoanelor LGBTIQ 2020-2025<FOOTNOTE><FIELD> JO C, C/2024/6340, 7.11.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/6340/oj.</FIELD></FOOTNOTE>,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere rezoluția sa din 13 decembrie 2022 intitulată „Către drepturi egale pentru persoanele cu dizabilități”<FOOTNOTE><FIELD> JO C 177, 17.5.2023, p. 13.</FIELD></FOOTNOTE>,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere rezoluția sa din 10 noiembrie 2022 referitoare la justiția rasială, nediscriminarea și combaterea rasismului în UE<FOOTNOTE><FIELD> JO C 161, 5.5.2023, p. 10.</FIELD></FOOTNOTE>,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere rezoluția sa din 8 martie 2022 referitoare la restrângerea spațiului societății civile în Europa<FOOTNOTE><FIELD> JO C 347, 9.9.2022, p. 2.</FIELD></FOOTNOTE>,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere rezoluția sa din 14 decembrie 2021 conținând recomandări adresate Comisiei privind combaterea violenței pe criterii de gen: violența cibernetică<FOOTNOTE><FIELD> JO C 251, 30.6.2022, p. 2.</FIELD></FOOTNOTE>,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere rezoluția sa din 16 septembrie 2021 conținând recomandări adresate Comisiei privind identificarea violenței de gen ca un nou domeniu al criminalității enumerat la articolul 83 alineatul (1) din TFUE<FOOTNOTE><FIELD> JO C 117, 11.3.2022, p. 88.</FIELD></FOOTNOTE> și rezoluția sa din 18 ianuarie 2024 referitoare la includerea discursului de incitare la ură și a infracțiunilor motivate de ură în lista infracțiunilor incriminate de UE<FOOTNOTE><FIELD> JO C, C/2024/5733, 17.10.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/5733/oj.</FIELD></FOOTNOTE>,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere rezoluția sa din 7 octombrie 2020 referitoare la instituirea unui mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale<FOOTNOTE><FIELD> JO C 395, 29.9.2021, p. 2.</FIELD></FOOTNOTE>,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (A10-0042/2026),
</VISA></GRVISA><GRCONS><CONS>
<NO.P>A.</NO.P>întrucât se observă un regres democratic în mai multe state membre, în timp ce altele se confruntă, de asemenea, cu provocări care afectează standardele democratice; întrucât deteriorarea statului de drept, absența independenței justiției, lipsa eforturilor anticorupție și a protecției drepturilor fundamentale, slăbirea echilibrului puterilor democratice și instrumentalizarea normelor constituționale sunt câteva caracteristici îngrijorătoare ale acestei tendințe;
</CONS><CONS>
<NO.P>B.</NO.P>întrucât Uniunea se întemeiază pe valorile comune consacrate la articolul 2 din TUE ale respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților; întrucât acestea sunt valori consacrate în cartă și în tratatele internaționale privind drepturile omului; întrucât carta face parte din dreptul primar al UE; întrucât respectul pentru aceste valori este o obligație permanentă a tuturor statelor membre după aderarea la UE și o condiție prealabilă pentru a beneficia de toate drepturile și beneficiile prevăzute în tratat care derivă din apartenența la UE;
</CONS><CONS>
<NO.P>C.</NO.P>întrucât democrația, statul de drept și drepturile fundamentale sunt valori care se consolidează reciproc și a căror subminare reprezintă o amenințare sistemică la adresa drepturilor și libertăților persoanelor care trăiesc în UE; întrucât setul de instrumente existent al Uniunii privind statul de drept constituie un pachet important de măsuri pentru susținerea valorilor Uniunii prevăzute la articolul 2 din TUE; întrucât punerea lor în aplicare pe deplin și în mod coerent, însoțită de acțiuni regulate de monitorizare și de urmărire, rămâne necesară pentru a aborda și a preveni cu eficacitate provocările sistemice legate de statul de drept în întreaga UE;
</CONS><CONS>
<NO.P>D.</NO.P>întrucât punerea în aplicare efectivă a hotărârilor CJUE și CEDO este o componentă esențială a apărării drepturilor fundamentale și a protejării statului de drept în Uniune; întrucât întârzierile recurente în punerea în aplicare a acestor hotărâri sau nepunerea lor în aplicare riscă să submineze încrederea în sistemul european al drepturilor omului; întrucât hotărârea pendinte în cauza C-769/22, Comisia/Ungaria, ar putea stabili articolul 2 din TUE ca temei juridic autonom, consolidând astfel procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în această privință;
</CONS><CONS>
<NO.P>E.</NO.P>întrucât progresul limitat în ceea ce privește procedura prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din TUE aflată în desfășurare împotriva Ungariei evidențiază că este necesar să se accelereze și să se consolideze procesele existente; întrucât obținerea de rezultate concrete și prompte este esențială pentru a asigura protejarea drepturilor fundamentale și credibilitatea angajamentului Uniunii față de valorile consacrate la articolul 2 din TUE;
</CONS><CONS>
<NO.P>F.</NO.P>întrucât corupția rămâne un motiv serios de îngrijorare, deoarece slăbește responsabilitatea democratică, reprezintă o amenințare gravă la adresa bunei guvernanțe și erodează încrederea cetățenilor în instituții, subminând valorile UE consacrate la articolul 2 din TUE, astfel cum se subliniază în mod constant în rapoartele anuale ale Comisiei privind statul de drept;
</CONS><CONS>
<NO.P>G.</NO.P>întrucât corupția este adesea legată de erodarea instituțiilor democratice și exploatată de criminalitatea organizată pentru a se infiltra în politică și în economie, a denatura procesele democratice și a spăla bani obținuți ilegal; întrucât restabilirea încrederii la toate nivelurile societății, inclusiv în sistemul judiciar și în autoritățile de aplicare a legii, necesită eforturi susținute de combatere a corupției, un spirit etic de conducere politică, o supraveghere independentă robustă și un angajament puternic pentru transparență, responsabilitate și protejarea principalelor valori democratice;
</CONS><CONS>
<NO.P>H.</NO.P>întrucât criminalitatea organizată reprezintă o amenințare gravă la adresa drepturilor fundamentale și a funcționării statului de drept în mai multe state membre; întrucât experiența unor state membre a demonstrat eficacitatea unor mecanisme preventive specifice menite să împiedice infiltrarea criminalității organizate în procedurile de achiziții publice și în gestionarea fondurilor europene prin obligația de a efectua controale antimafia prealabile pentru a avea acces la subvenții și concesiuni publice; întrucât introducerea unor astfel de mecanisme preventive la nivel european ar contribui la protejarea integrității fondurilor Uniunii, la apărarea drepturilor fundamentale ale comunităților afectate de criminalitatea organizată și la consolidarea încrederii cetățenilor în instituțiile publice;
</CONS><CONS>
<NO.P>I.</NO.P>întrucât, în raportul său anual, GRECO a evidențiat îngrijorări referitoare la mai multe state membre, în special cu privire la lipsa transparenței în procesul de legiferare, un cadru robust pentru a preveni conflictele de interese, un cod de conduită pentru membrii guvernului și funcționarii publici, accesul la informații referitoare la reformele legislative, precum și consolidarea cadrelor de combatere a corupției și de asigurare a integrității în cadrul autorităților de aplicare a legii; întrucât, în studiul său cu privire la examinarea persoanelor cu funcții executive de nivel superior și a autorităților de aplicare a legii, GRECO a subliniat că rămân problematice lipsa verificărilor referitoare la integritate pentru cadrele de conducere de nivel superior din guverne și aspectele legate de recrutare și carieră în cazul personalului din cadrul autorităților de aplicare a legii, în special pentru pozițiile de conducere de nivel superior;
</CONS><CONS>
<NO.P>J.</NO.P>întrucât nu există o protecție adecvată a avertizorilor în întreaga UE; întrucât unele state membre nu au transpus încă pe deplin sau în mod corect Directiva privind avertizorii<FOOTNOTE><FIELD> Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii (JO L 305, 26.11.2019, p. 17, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2019/1937/oj).</FIELD></FOOTNOTE><FOOTNOTE><FIELD> https://commission.europa.eu/document/download/7cc63350-88c9-4c0b-a46e-04fc11e673e7_en?filename=COM_2024_269_1_EN_ACT_part1_v6.pdf.</FIELD></FOOTNOTE>; întrucât, în 2024 și 2025, CJUE a sancționat șase state membre<FOOTNOTE><FIELD> Cehia, Germania, Estonia, Luxemburg, Ungaria și Polonia; Hotărârile CJUE în cauzele C-147/23, Comisia/Polonia; C-149/23, Comisia/Germania; C-150/23, Comisia/Luxemburg; C-152/23, Comisia/Republica Cehă; C-154/23, Comisia/Estonia; și C-155/23, Comisia/Ungaria.</FIELD></FOOTNOTE> pentru netranspunerea Directivei privind avertizorii; întrucât avertizorii joacă un rol esențial în identificarea și raportarea neregulilor, precum și în consolidarea responsabilității democratice și a transparenței, iar protejarea lor ar trebui garantată și promovată;
</CONS><CONS>
<NO.P>K.</NO.P>întrucât jurisprudența CEDO subliniază că arestarea preventivă trebuie să rămână o măsură excepțională, aplicată numai atunci când este strict necesar și justificat din motive relevante și suficiente; întrucât utilizarea abuzivă a arestării preventive subminează dreptul la libertate, prezumția de nevinovăție și echitatea generală a sistemelor de justiție;
</CONS><CONS>
<NO.P>L.</NO.P>întrucât libertatea mass-mediei în întreaga UE este în continuare amenințată în multe state membre, astfel cum ilustrează cel mai recent raport al Comisiei privind statul de drept, care formulează recomandări către mai multe state membre de a aborda îngrijorările legate de independența mass-mediei, de presiunea politică și de persistența atacurilor la adresa libertății presei, inclusiv a SLAPP;
</CONS><CONS>
<NO.P>M.</NO.P>întrucât Instrumentul de monitorizare a pluralismului mass-mediei arată, de asemenea, o deteriorare a condițiilor de muncă pentru jurnaliști, inclusiv violență, hărțuire și intimidare, o concentrare tot mai mare a proprietății asupra mass-mediei și impactul platformelor digitale și al constrângerilor bugetare; întrucât continuă să fie necesare mai multe garanții, inclusiv autorități de reglementare independente, transparență în ceea ce privește proprietatea asupra mass-mediei, protejarea împotriva imixtiunilor politice și acces îmbunătățit la informații și securitate pentru jurnaliști;
</CONS><CONS>
<NO.P>N.</NO.P>întrucât evaluarea anuală din 2025 privind libertatea presei în Europa, realizată de Consiliul Europei, arată că acapararea mass-mediei, lipsa de independență a serviciilor publice de media și campaniile de dezinformare generate de IA reprezintă amenințări în creștere în întreaga UE, constituind un risc direct pentru democrație<FOOTNOTE><FIELD> https://edoc.coe.int/en/media/12123-europe-press-freedom-report-2024-confronting-political-pressure-disinformation-and-the-erosion-of-media-independence.html#.</FIELD></FOOTNOTE>; întrucât păstrarea libertății presei și asigurarea accesului publicului la jurnalism independent și de înaltă calitate reprezintă unul dintre pilonii esențiali ai unei societăți democratice; întrucât SLAPP rămân o amenințare la adresa libertății mass-mediei; întrucât garanțiile prevăzute în Directiva anti-SLAPP ar trebui extinse pentru a acoperi cazurile interne și penale; întrucât Regulamentul european privind libertatea mass-mediei a intrat în vigoare pe deplin la 8 august 2025; întrucât, în mai multe state membre, jurnaliștii și lucrătorii din mass-media au fost ținta campaniilor politice de defăimare, a denigrării publice și a încercărilor orchestrate de a le discredita munca, însoțite frecvent de acțiuni abuzive în justiție și de amenințări, presiuni, hărțuire și violență, ceea ce a creat un climat de teamă și autocenzură care subminează dreptul publicului la informație;
</CONS><CONS>
<NO.P>O.</NO.P>întrucât o parte dintre jurnaliștii și lucrătorii din mass-media din mai multe țări suferă din cauza condițiilor precare, a lipsei de resurse și a unui mediu nesigur, inclusiv a hărțuirilor și provocărilor juridice în creștere, și trebuie, de asemenea, să se confrunte cu provocări suplimentare, inclusiv cu intimidare, cu amenințări de ordin juridic, cu imixtiuni politice, cu acces limitat la finanțare de încredere și cu diminuarea pluralismului mass-mediei; întrucât mulți dintre ei se confruntă cu amenințări, cu atacuri și cu intimidare în cursul investigațiilor lor și unii dintre ei sunt constrânși să trăiască sub protecția poliției din cauza amenințărilor continue cu moartea; întrucât, potrivit raportului din 2024 privind MPM, caracterul precar al activității jurnalistice a avut un impact direct asupra independenței și calității raportării în întreaga Europă; întrucât jurnaliștii și profesioniștii din mass-media trebuie să beneficieze de drepturile care le revin în virtutea funcției și să își asume îndatoririle care decurg din aceasta;
</CONS><CONS>
<NO.P>P.</NO.P>întrucât dezinformarea face parte deseori dintr-o gamă mai largă de amenințări hibride care vizează să submineze sau să afecteze guvernele, țările sau alianțele create în mod democratic; întrucât răspândirea informării greșite și a dezinformării, inclusiv a campaniilor online sponsorizate și coordonate de stat, contribuie la polarizare, erodează încrederea în instituțiile democratice, amenință integritatea proceselor electorale și a dezbaterii publice, reprezintă o amenințare la adresa principiilor electorale esențiale, cum ar fi libertatea alegătorilor de a-și forma o opinie, transparența, egalitatea de șanse și echitatea, și este amplificată de ascensiunea platformelor de comunicare socială și a platformelor digitale, care accelerează diseminarea de conținut fals și manipulator;
</CONS><CONS>
<NO.P>Q.</NO.P>întrucât manipularea algoritmică modelează tot mai mult opinia publică prin amplificarea discursurilor false sau extremiste; întrucât modificările politicilor de moderare a conținutului și ale practicilor de asigurare a respectării legislației pe anumite platforme majore au adâncit această tendință și au generat preocupări cu privire la răspândirea tot mai mare a conținutului dăunător și la manipularea online; întrucât Comisia a deschis investigații, în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale<FOOTNOTE><FIELD> Regulamentul (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul privind serviciile digitale) (JO L 277, 27.10.2022, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2022/2065/oj).</FIELD></FOOTNOTE>, în legătură cu mai multe platforme pentru că nu au reușit să reducă dezinformarea și să protejeze utilizatorii;
</CONS><CONS>
<NO.P>R.</NO.P>întrucât grupurile vulnerabile sunt expuse în mod deosebit în mediul online, confruntându-se cu manipulare direcționată, discursuri nocive și un grad limitat de alfabetizare mediatică; întrucât, fără instrumente adecvate de alfabetizare digitală, tinerii rămân deosebit de expuși prejudecăților algoritmice și propagandei; întrucât platformele digitale pot juca și un rol pozitiv în ceea ce privește accesul la cunoștințe, participarea civică, consolidarea comunităților, inovarea și promovarea drepturilor fundamentale; întrucât prejudecățile algoritmice și modelul de afaceri al platformelor sociale, care se bazează pe publicitatea orientată cu maximă precizie, joacă un rol în răspândirea și amplificarea discursului de incitare la ură și în incitarea la discriminare, inclusiv la rasism, la misoginie și la violență;
</CONS><CONS>
<NO.P>S.</NO.P>întrucât viitoarele inițiative ale UE de a combate dezinformarea, inclusiv scutul european pentru democrație, trebuie să fie aliniate pe deplin la standardele internaționale privind drepturile omului;
</CONS><CONS>
<NO.P>T.</NO.P>întrucât noile tehnologii, inclusiv sistemele de inteligență artificială (IA), oferă oportunități considerabile pentru inovare, creștere economică și servicii publice îmbunătățite, dar pot risca, de asemenea, să exacerbeze discriminarea și să amplifice inegalitățile existente, precum și să creeze noi forme de prejudecăți; întrucât acestea pot da naștere la îngrijorări legate de viața privată și drepturile fundamentale și ar trebui să facă obiectul unor garanții stricte și al unor cadre juridice clare;
</CONS><CONS>
<NO.P>U.</NO.P>întrucât copiii din întreaga UE se confruntă cu o criză tot mai mare legată de sănătatea mintală, determinată de influența neverificată a tehnicilor algoritmice, precum proiectarea manipulatoare și care urmărește dependența, elementele de design manipulator („dark patterns”) care determină copiii să petreacă timp prelungit în fața ecranelor, și de promovarea conținutului dăunător; întrucât acest lucru are efecte negative asupra dezvoltării sănătoase, bunăstării mintale și siguranței copiilor; întrucât cadrele juridice actuale ale UE care guvernează mediul online nu abordează suficient protecția sănătății mintale a copiilor în mediul online;
</CONS><CONS>
<NO.P>V.</NO.P>întrucât folosirea programelor de spionare, a recunoașterii faciale și a tehnologiilor de supraveghere necesită garanții stricte, transparență și supraveghere democratică pentru a preveni abuzurile, a proteja drepturile fundamentale și a asigura respectarea deplină a vieții private; întrucât noile tehnologii sunt utilizate pentru a crea predicții, profiluri și evaluări ale riscurilor care afectează viețile oamenilor și pot reproduce prejudecățile sociale; întrucât utilizarea tehnologiilor de recunoaștere facială poate avea un efect de intimidare asupra dreptului la întrunirea pașnică și produce efecte discriminatorii; întrucât practicile de supraveghere biometrică în masă riscă să submineze drepturile fundamentale; întrucât astfel de practici constituie încălcări grave ale dreptului la viață privată și la libertatea de exprimare; întrucât noile tehnologii ar trebui să fie mai bine reglementate pentru a proteja drepturile fundamentale;
</CONS><CONS>
<NO.P>W.</NO.P>întrucât, în cazul jurnaliștilor, supravegherea nu numai că le pune în pericol siguranța, ci distruge, de asemenea, confidențialitatea surselor lor, împiedicându-i efectiv să-și desfășoare activitatea; întrucât, atunci când există tot mai multe dovezi și avertizări din partea întreprinderilor cu privire la operațiunile de supraveghere, autoritățile naționale ar trebui să furnizeze informații cu privire la domeniul de aplicare, autorizarea și responsabilitatea acestor operațiuni și să nu lase victimele fără clarificări sau căi de atac eficiente;
</CONS><CONS>
<NO.P>X.</NO.P>întrucât tehnologiile programelor de spionare au fost utilizate la scară largă, inclusiv de guverne, în mai multe state membre<FOOTNOTE><FIELD> De exemplu, Grecia, Cipru, Italia, Ungaria, Polonia și Spania.</FIELD></FOOTNOTE>; întrucât utilizarea programelor de spionare constituie o practică abuzivă și nedemocratică care subminează statul de drept și drepturile fundamentale în societatea noastră și pentru care nu există căi de atac eficace; întrucât progresele tehnologice îngreunează identificarea contaminărilor cu programe de spionare și contribuie la răspândirea și mai mare a acestora din urmă;
</CONS><CONS>
<NO.P>Y.</NO.P>întrucât Comisia de anchetă pentru examinarea utilizării Pegasus și a altor programe de spionaj echivalente (PEGA) a Parlamentului a constatat că programele de spionare precum Pegasus, Predator și Graphite au fost utilizate în mod ilegal în mai multe sate membre împotriva jurnaliștilor, actorilor din societatea civilă, avocaților, personalităților din opoziție și funcționarilor; întrucât aceasta a identificat încălcări grave ale vieții private, ale protecției datelor și ale libertății de exprimare și a avertizat că astfel de practici reprezintă o amenințare sistemică la adresa democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale în Uniune; întrucât punerea deplină în aplicare a recomandărilor PEGA este esențială pentru a preveni și mai multe abuzuri;
</CONS><CONS>
<NO.P>Z.</NO.P>întrucât investigații jurnalistice recente au revelat că se poate ca anumite fonduri ale UE să fi fost alocate unor societăți care dezvoltă sau introduc pe piață tehnologii de supraveghere intruzive, inclusiv programe de spionare<FOOTNOTE><FIELD> https://media.business-humanrights.org/media/documents/MEP_letter.pdf.</FIELD></FOOTNOTE>; întrucât este esențial să se asigure că fondurile UE nu contribuie la dezvoltarea, exportul sau implementarea programelor de spionare sau a altor instrumente de supraveghere care pot fi utilizate pentru a încălca drepturile fundamentale și statul de drept;
</CONS><CONS>
<NO.P>AA.</NO.P>întrucât, potrivit Comisiei de la Veneția, tehnologiile programelor de spionare ar putea fi transformate într-o armă de supraveghere care ar putea fi folosită pentru a restrânge drepturile fundamentale, a cenzura și a incrimina critica și opoziția și a hărțui sau chiar a suprima jurnaliști, activiști pentru drepturile omului, oponenți politici și organizații ale societății civile, după cum indică multiplele acuzații și dezvăluiri;
</CONS><CONS>
<NO.P>AB.</NO.P>întrucât continuă să fie raportate, în întreaga UE, multe cazuri de utilizare disproporționată a forței împotriva demonstranților, inclusiv acte de violență și utilizarea de arme letale pentru a controla sau a dispersa mulțumea<FOOTNOTE><FIELD> https://www.amnesty.org/en/latest/news/2024/07/europe-sweeping-pattern-of-systematic-attacks-and-restrictions-undermine-peaceful-protest/?utm.</FIELD></FOOTNOTE>;
</CONS><CONS>
<NO.P>AC.</NO.P>întrucât există dovezi că unele fonduri ale UE, inclusiv anumite fonduri ale UE pentru afaceri interne, au fost utilizate într-un mod care duce la încălcări ale drepturilor fundamentale, inclusiv la discriminare; întrucât fondurile UE ar trebui utilizate într-un mod care promovează și respectă drepturile fundamentale și nu conduce la astfel de încălcări; întrucât respectarea valorilor Uniunii prevăzute la articolul 2 din TUE, inclusiv respectarea statului de drept, a democrației și a drepturilor fundamentale, este o condiție prealabilă fundamentală pentru a beneficia de fondurile UE și a le executa, astfel cum reflectă Regulamentul privind mecanismul de condiționalitate bazat pe statul de drept; întrucât statele membre și Comisia trebuie să asigure respectarea drepturilor fundamentale și a cartei în ceea ce privește accesarea și execuția fondurilor UE; întrucât o mai mare transparență și responsabilizare, precum și o supraveghere eficace în alocarea și utilizarea fondurilor UE și în evaluarea programelor relevante sunt esențiale pentru a asigura respectarea condițiilor favorizante orizontale;
</CONS><CONS>
<NO.P>AD.</NO.P>întrucât încălcările drepturilor fundamentale la frontiere, inclusiv relele tratamente, respingerile la frontieră și violența verbală și fizică, au fost raportate pe scară largă; întrucât astfel de practici au apărut în mai multe state membre în ultimii ani; întrucât acestea includ cazuri de rele tratamente aplicate migranților de către polițiștii de frontieră sau alți funcționari; întrucât aceste practici încalcă drepturile fundamentale, dreptul Uniunii, dreptul internațional al drepturilor omului și legislația cu privire la refugiați, inclusiv principiul nereturnării și interzicerea expulzării colective; întrucât statele membre și UE au responsabilitatea de a efectua investigații minuțioase și eficiente ale încălcărilor drepturilor fundamentale și ale drepturilor omului la frontiere; întrucât încălcările drepturilor fundamentale rămân adesea neraportate;
</CONS><CONS>
<NO.P>AE.</NO.P>întrucât, potrivit raportului Consiliului Europei pentru Drepturile Omului intitulat „Externalised asylum and migration policies and human rights law” (Politicile externalizate în domeniul azilului și al migrației și legislația privind drepturile omului), politicile de externalizare pot implica responsabilitatea statelor membre, în special în ceea ce privește principiul nereturnării, dreptul la viață, libertatea de a nu fi supus torturii sau tratamentelor inumane sau degradante, interzicerea expulzării colective și a detenției arbitrare, precum și dreptul de a avea acces la căi de atac efective, astfel cum sunt garantate de tratatele UE și ale ONU, de cartă și de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; întrucât raportul identifică prelucrarea externă a cererilor de azil, procedurile de returnare externă și externalizarea controalelor la frontieră, dintre care unele au un istoric documentat de încălcări grave împotriva persoanelor aflate în tranzit, ca fiind printre principalele domenii în care riscurile sunt deosebit de acute;
</CONS><CONS>
<NO.P>AF.</NO.P>întrucât comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei recomandă efectuarea unor evaluări aprofundate ale riscurilor pentru drepturile omului înainte de a începe o cooperare externă, revizuirea impactului drepturilor omului asupra activităților în curs, definirea unor principii clare și care nu sunt negociabile, ce exclud orice cooperare care ar putea să expună oamenii la riscul de încălcare a drepturilor fundamentale, asigurarea unor condiții prealabile și garanții adecvate privind drepturile omului și consolidarea transparenței, a monitorizării și a responsabilității; întrucât repartizarea responsabilităților între statele membre și organele sau agențiile UE nu ar trebui să aibă ca rezultat decalaje în materie de responsabilitate<FOOTNOTE><FIELD> https://rm.coe.int/report-on-externalisation-of-migration-by-michael-o-flaherty-council-o/488028300a.</FIELD></FOOTNOTE>;
</CONS><CONS>
<NO.P>AG.</NO.P>întrucât, potrivit Comitetului ONU pentru drepturile copilului, luarea în custodie a oricărui copil doar pe baza statutului de migrant al său sau al părinților săi constituie o încălcare a drepturilor copilului și contravine principiului interesului superior al copilului; întrucât rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, intitulată „Inteligența artificială și migrația” subliniază că solicitanții de azil ar trebui să aibă dreptul de a contesta dovezile generate de IA, precum rezumatele lacunare ale interviurilor sau analizele părtinitoare, că asistența juridică ar trebui extinsă pentru a oferi sprijin în cazul unor astfel de provocări, că trebuie să fie disponibile reparații în cazul în care prejudiciul se datorează unor erori algoritmice și că inovarea tehnologică nu trebuie să fie în detrimentul drepturilor fundamentale<FOOTNOTE><FIELD> https://pace.coe.int/en/files/35698/html?utm.</FIELD></FOOTNOTE>;
</CONS><CONS>
<NO.P>AH.</NO.P>întrucât răspunsurile anumitor state membre la migrația ilegală riscă să submineze drepturile fundamentale și pot perpetua discursurile rasializate; întrucât UE și statele membre ar trebui să asigure protecția vieții refugiaților și migranților și să ia măsuri credibile pentru a asigura tragerea la răspundere pentru încălcări;
</CONS><CONS>
<NO.P>AI.</NO.P>întrucât încercările de a suspenda înregistrarea cererilor de azil reprezintă un motiv serios de îngrijorare; întrucât trebuie respectate drepturile omului ale acestor persoane și trebuie evaluate nevoile lor de protecție, iar cele care îndeplinesc condițiile pentru protecția internațională trebuie să beneficieze de acces la măsuri de protecție concrete; întrucât noul cadru legislativ în temeiul noului pact privind migrația și azilul stabilește norme revizuite pentru procedurile de azil, gestionarea frontierelor și solidaritate; întrucât aplicarea sa efectivă necesită respectarea deplină a drepturilor fundamentale și a obligațiilor UE și internaționale; întrucât mai multe state membre continuă să se confrunte cu o presiune operațională considerabilă la frontierele lor externe; întrucât aceste încercări necesită un răspuns european coordonat, inclusiv proceduri simplificate și eficace, în deplină conformitate cu cadrul UE și cadrul legal internațional aplicabil; întrucât nevoia de a preîntâmpina ca persoanele care introduc ilegal migranți să utilizeze abuziv sistemul european de azil, precum și nevoia de a combate toate formele de criminalitate organizată transnațională sunt esențiale pentru gestionarea cu eficacitate a migrației;
</CONS><CONS>
<NO.P>AJ.</NO.P>întrucât femeile și fetele se confruntă cu acte de violență online, cu discursuri instigatoare la ură și cu infracțiuni motivate de ură din ce în ce mai frecvente și mai răspândite, care au consecințe specifice și extreme asupra vieții lor cotidiene, precum și asupra participării lor la viața publică și, prin urmare, asupra reprezentării egale; întrucât Foaia de parcurs a UE privind drepturile femeii și Declarația de principii pentru o societate bazată pe egalitatea de gen sunt inițiative binevenite, deși nu au nicio putere executorie; întrucât sunt necesare eforturi urgente pentru a apăra și a promova egalitatea de gen și, astfel, o uniune a egalității;
</CONS><CONS>
<NO.P>AK.</NO.P>întrucât influența globală tot mai mare a dat naștere unor comunități online și unor influenceri de sex masculin care promovează discursul fals potrivit căruia feminismul și egalitatea de gen sunt dăunătoare bărbaților, răspândind conținut misogin, normalizând violența împotriva femeilor și fetelor și intersectându-se tot mai mult cu mișcările extremiste și radicale;
</CONS><CONS>
<NO.P>AL.</NO.P>întrucât opoziția față de egalitatea de gen s-a intensificat în ultimii ani; întrucât nivelul violenței de gen, în special împotriva femeilor și fetelor, precum și a persoanelor LGBTIQ+, inclusiv al violenței sexuale și al violului, rămâne ridicat în întreaga Uniune, în special pentru persoanele care se confruntă cu forme multiple și intersecționale de discriminare; întrucât violența cibernetică pe criterii de gen reprezintă o continuare a violenței offline pe criterii de gen în mediul online; întrucât violența cibernetică pe criterii de gen conduce adesea la autocenzură și poate avea consecințe grave pentru viața personală și cea profesională a victimelor; întrucât răspunsurile sistemului de justiție penală rămân insuficiente pentru a aborda acest fenomen; întrucât dotarea agenților de poliție cu competențele nontehnice necesare pentru a asculta, a înțelege și a respecta toate victimele violenței de gen este esențială pentru a contracara subraportarea și revictimizarea; întrucât asigurarea de mecanisme de raportare accesibile, precum și de căi de atac efective este indispensabilă pentru a crea un mediu mai sigur pentru toate victimele violenței de gen;
</CONS><CONS>
<NO.P>AM.</NO.P>întrucât refuzul accesului la servicii de avort legale și în condiții de siguranță expune femeile unor riscuri grave și, prin urmare, este o formă de violență de gen deoarece neagă autonomia femeilor și libertatea lor de alegere reproductivă; întrucât serviciile de sănătate sexuală și reproductivă sunt servicii de sănătate esențiale; întrucât peste 20 de milioane de femei din UE nu au încă acces la avortul legal și în condiții de siguranță și la alte servicii de sănătate sexuală și reproductivă și la drepturile aferente (SRHR), situație care expune femeile și fetele riscului de vătămare fizică, precum și unui stres economic și psihic nejustificat; întrucât refuzul unor astfel de servicii medicale esențiale, cum ar fi serviciile SRHR, în unele state membre afectează, de asemenea, femeile și fetele care sunt victime ale violenței sexuale, împiedicând procesul de recuperare a acestora în urma infracțiunii în cauză; întrucât inițiativa cetățenească europeană intitulată „My Voice, My Choice” solicită UE să asigure accesul la avort legal și în condiții de siguranță pentru toți, respectând în același timp repartizarea competențelor în temeiul tratatelor; întrucât CEDO a hotărât că legile restrictive privind avortul și absența accesului permanent la astfel de servicii încalcă dreptul femeilor la autonomie și integritate corporală;
</CONS><CONS>
<NO.P>AN.</NO.P>întrucât discriminarea bazată pe criteriul de sex, de gen și pe alte criterii este interzisă în temeiul articolului 21 din cartă;
</CONS><CONS>
<NO.P>AO.</NO.P>întrucât, în calitate de părți la Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW), statele membre sunt obligate să își respecte angajamentele, inclusiv articolul 12 privind eliminarea discriminării împotriva femeilor în domeniul îngrijirilor de sănătate, pentru a se asigura că bărbații și femeile au acces egal la serviciile de îngrijiri de sănătate, inclusiv la cele legate de planificarea familială;
</CONS><CONS>
<NO.P>AP.</NO.P>întrucât refuzarea accesului la avort legal și în condiții de siguranță, în drept și în practică, discriminează femeile pe criterii de sex prin interzicerea unui tip de îngrijire a sănătății de care doar femeile au nevoie; întrucât nu există restricții similare ale serviciilor de sănătate care sunt necesare doar bărbaților<FOOTNOTE><FIELD> UN Committee on the Elimination of Discrimination against Women, <STRING ITALIC="on">Inquiry concerning Poland conducted under article 8 of the Optional Protocol to the Convention: report of the Committee</STRING>.</FIELD></FOOTNOTE>;
</CONS><CONS>
<NO.P>AQ.</NO.P>întrucât finanțarea anuală totală a mișcărilor ostile egalității de gen în Europa a crescut de la 220 de milioane USD în 2019 la 271 de milioane USD în 2023, ceea ce reprezintă o creștere de 23 %; întrucât o parte semnificativă a finanțării care stimulează dezvoltarea mișcărilor ostile egalității de gen în întreaga UE provine de la actori străini;
</CONS><CONS>
<NO.P>AR.</NO.P>întrucât relatări din presă arată că finanțarea UE a fost furnizată în trecut unor organizații care au indus în eroare femeile în privința sănătății lor sexuale și reproductive; întrucât toate fondurile UE trebuie să se alinieze valorilor comune ale Uniunii, consacrate la articolul 2 din TUE și în cartă, garantând că sprijinul financiar întărește valorile democratice ale UE;
</CONS><CONS>
<NO.P>AS.</NO.P>întrucât suntem martorii unui atac fără precedent și intensificat asupra spațiului civic în întreaga UE, inclusiv prin restricții juridice și financiare, prin suspendarea finanțării, prin campanii de defăimare, prin intimidare și prin incriminare, și asupra dreptului la întrunire pașnică; întrucât dreptul la întrunire pașnică este esențial într-o societate democratică;
</CONS><CONS>
<NO.P>AT.</NO.P>întrucât Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a subliniat că tendința globală de regres al democrației și al statului de drept, precum și securitizarea agendelor a fost exacerbată și amplificată de restricțiile dreptului la întrunire pașnică<FOOTNOTE><FIELD> https://digitallibrary.un.org/record/4086729?ln=en&v=pdf.</FIELD></FOOTNOTE>; întrucât atacurile asupra organizațiilor societății civile și a apărătorilor drepturilor omului, cum ar fi cei care depun eforturi pentru a proteja și promova drepturile omului și drepturile de mediu, inclusiv egalitatea de gen, migrația, democrația și apărarea drepturilor, s-au înmulțit și rămân un motiv serios de îngrijorare; întrucât organizațiile societății civile și apărătorii drepturilor omului implicați în protejarea și promovarea drepturilor fundamentale joacă un rol esențial în apărarea valorilor Uniunii; întrucât abilitatea lor de a acționa liber și independent ar trebui asigurată și sprijinită în toate statele membre;
</CONS><CONS>
<NO.P>AU.</NO.P>întrucât persoanele aflate în situații vulnerabile, cum ar fi copiii, femeile, comunitățile rasializate și etnice, persoanele LGBTIQ+, migranții și solicitanții de azil, persoanele cu dizabilități și vârstnicii sunt ținte recurente ale discursurilor de incitare la ură și ale discursurilor denigratoare; întrucât, în mai multe state membre, politicienii și canalele mass-media răspândesc discursuri anti-LGBTI+ și s-a propus și, în unele cazuri, chiar s-a adoptat legislație anti-LGBTI; întrucât astfel de situații contravin standardelor internaționale privind drepturile omului și subminează dreptul acestor grupuri de a fi tratate ca cetățeni egali;
</CONS><CONS>
<NO.P>AV.</NO.P>întrucât accesul la finanțare este esențial pentru ca societatea civilă să prospere și să-și îndeplinească rolul de „câine de pază”; întrucât o societate civilă energică și un spațiu civic activ sunt piloni esențiali ai democrației; întrucât organizațiile societății civile joacă, de asemenea, un rol esențial, în special pentru comunitățile marginalizate, inclusiv în furnizarea de servicii sociale; întrucât, în orientările sale politice, Comisia s-a angajat să-și intensifice implicarea alături de organizațiile societății civile care au cunoștințe de specialitate și un rol important de jucat în apărarea unor aspecte societale specifice și în protejarea drepturilor fundamentale;
</CONS><CONS>
<NO.P>AW.</NO.P>întrucât organizațiile societății civile sunt parteneri apropiați ai statelor membre în eforturile lor de a proteja și de a promova drepturile fundamentale; întrucât asistența umanitară continuă să fie incriminată în mod arbitrar; întrucât restricțiile și obstacolele care afectează activitățile de căutare și salvare (de către statele membre) contribuie la pierderea continuă de vieți omenești; întrucât comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului a invitat statele membre ale UE să înceteze să reprime apărătorii drepturilor omului care asistă refugiații, solicitanții de azil și migranții și să evite să utilizeze o retorică peiorativă, instigatoare sau de stigmatizare referitoare la aceștia și la rolul lor<FOOTNOTE><FIELD> https://rm.coe.int/recommendation-protecting-the-defenders-ending-repression-of-human-rig/1680ae9b1c.</FIELD></FOOTNOTE>;
</CONS><CONS>
<NO.P>AX.</NO.P>întrucât viitoarea Strategie a UE pentru societatea civilă ar trebui să vizeze să asigure că politicile UE sunt conturate și puse în aplicare în conformitate cu valorile consacrate la articolul 2 din TUE și în cartă; întrucât strategia ar trebui să includă inițiative ambițioase și criterii de referință pentru a măsura progresul; întrucât Comisia și-a anunțat intenția de a crea o platformă a societății civile care să poată centraliza și armoniza implicarea actuală a actorilor societății civile în elaborarea politicilor UE; întrucât platforma ar trebui să fie concepută și pusă în aplicare în colaborare cu societatea civilă organizată;
</CONS><CONS>
<NO.P>AY.</NO.P>întrucât finanțarea UE adecvată, predictibilă și sustenabilă pe termen lung pentru societatea civilă ar trebui să continue să fie asigurată în următorul cadru financiar multianual (CFM), ținând cont în mod corespunzător de transparența financiară, de buna gestiune și de obligații contractuale clare, astfel cum ar trebui să se procedeze în cazul tuturor fondurilor și programelor; întrucât fondurile pentru organizațiile pentru apărarea drepturilor omului rămân limitate, fragmentate și inconstante; întrucât reducerile acestei finanțări, inclusiv înghețarea fondurilor Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), au un impact semnificativ asupra societății civile din întreaga UE, deoarece slăbesc grav capacitatea societății civile de a apăra victimele discriminării, de a promova egalitatea, de a asigura responsabilitatea și de a proteja statul de drept și drepturile fundamentale;
</CONS><CONS>
<NO.P>AZ.</NO.P>întrucât, în anumite cazuri, fondurile UE au sprijinit inițiative care contribuie la segregare sau la practici discriminatorii, subminând, prin urmare, obiectivele de egalitate; întrucât Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a solicitat să se asigure că fondurile pentru actorii societății civile sunt în conformitate cu obligațiile și angajamentele internaționale ale statelor membre privind drepturile omului și că acestea nu sunt utilizate greșit pentru a împiedica activitatea actorilor societății civile sau pentru a le pune în pericol siguranța<FOOTNOTE><FIELD> https://digitallibrary.un.org/record/4086729?ln=en&v=pdf.</FIELD></FOOTNOTE>;
</CONS><CONS>
<NO.P>BA.</NO.P>întrucât încercările tot mai intense din UE de a limita sau de a elimina drepturile fundamentale ale femeilor și ale persoanelor LGBTIQ+ sunt un motiv foarte serios de îngrijorare; întrucât aceste încercări se axează în principal pe îngrijirea sănătății reproductive și pe drepturile aferente, pe identitatea de gen și pe recunoașterea juridică a genului sau pe accesul la o educație sexuală cuprinzătoare; întrucât atacurile care vizează aceste domenii nu sunt doar dăunătoare pentru majoritatea membrilor vulnerabili ai societății, ci și incompatibile cu valorile UE și cu cadrul internațional privind drepturile omului și, prin urmare, constituie încălcări ale dreptului UE;
</CONS><CONS>
<NO.P>BB.</NO.P>întrucât, în prezent, există lacune în legislația UE privind combaterea discriminării, unele criterii de discriminare fiind acoperite numai în domeniul ocupării forței de muncă și al ocupațiilor; întrucât acest lucru a condus la o protecție insuficientă și la crearea unei „ierarhii a criteriilor” care este artificială; întrucât tratatele și carta acordă UE un mandat și o responsabilitate de a combate discriminarea în legătură cu toate criteriile protejate;
</CONS><CONS>
<NO.P>BC.</NO.P>întrucât toate statele membre au obligația de a acționa în interesul superior al copilului, inclusiv prin protejarea dreptului fundamental al fiecărui copil la viața de familie și prin interzicerea discriminării unui copil pe baza stării civile sau a orientării sexuale a părinților ori a modului în care acesta a fost conceput; întrucât aproximativ 2 milioane de copii s-ar putea confrunta în continuare cu situația în care părinții lor nu sunt recunoscuți ca atare într-un alt stat membru; întrucât, în 2022, Comisia a prezentat o propunere de regulament al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea hotărârilor judecătorești și acceptarea actelor autentice în materie de filiație și privind crearea unui certificat de filiație european (COM/2022/0695) (Regulamentul privind filiația), pentru care încă se așteaptă o decizie finală din partea Consiliului;
</CONS><CONS>
<NO.P>BD.</NO.P>întrucât au fost exprimate preocupări cu privire la faptul că discriminarea și rasismul rămân larg răspândite în întreaga UE, inclusiv în legi și politici, precum și în instituțiile publice, cum ar fi autoritățile de aplicare a legii și sistemul judiciar; întrucât practicile discriminatorii de aplicare a legii rămân un motiv serios de îngrijorare; întrucât grupurile rasializate sunt vizate în mod disproporționat de procedurile de oprire și percheziție, de folosirea excesivă a forței și de hărțuire; întrucât mecanismele de supraveghere și de tragere la răspundere rămân ineficiente și sunt îngreunate de absența investigațiilor independente; întrucât, în același timp, violența împotriva funcționarilor publici trebuie combătută în mod eficace;
</CONS><CONS>
<NO.P>BE.</NO.P>întrucât, în ciuda recunoașterii formale a rasismului structural la nivelul UE, acesta continuă să se manifeste în toate domeniile esențiale ale vieții din statele membre; întrucât segregarea, inclusiv în educație, și cazurile repetate de discursuri de incitare la ură, precum și de infracțiuni motivate de ură afectează în mod disproporționat comunitățile rasializate și alte grupuri marginalizate, precum persoanele LGBTIQ+; întrucât acestea sunt bariere structurale și încălcări ale drepturilor fundamentale care îngreunează accesul egal la drepturi, la oportunități și la justiție în întreaga Uniune; întrucât acest lucru are un impact negativ asupra încrederii publicului în instituții și asupra coeziunii sociale;
</CONS><CONS>
<NO.P>BF.</NO.P>întrucât Holocaustul și inechitățile din trecut, inclusiv colonialismul și sclavia, continuă să contureze rasismul structural în Europa de azi; întrucât recunoașterea acestora, amintirea lor și educația cu privire la acestea sunt esențiale pentru a combate rasismul și a promova egalitatea și drepturile fundamentale;
</CONS><CONS>
<NO.P>BG.</NO.P>întrucât discriminarea intersecțională rămâne în mare măsură neabordată în politici și în practică; întrucât impactul rasismului combinat cu criteriile bazate pe gen, dizabilitate, orientarea sexuală, identitatea de gen, exprimarea de gen și caracteristicile sexuale, statutul socioeconomic și istoricul legat de migrație, precum și pe alte criterii continuă să fie trecut cu vederea, lăsând multe victime fără protecție adecvată, sprijin sau acces la căi de atac efective;
</CONS><CONS>
<NO.P>BH.</NO.P>întrucât sondajele recente desfășurate de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE (FRA) în rândul persoanelor de culoare, evreilor, musulmanilor și persoanelor LGBTIQ+ din UE dezvăluie că aceste grupuri continuă să se confrunte cu ura și discriminarea larg răspândită în UE, ceea ce reflectă discriminarea rasială sistemică; întrucât teama, concepțiile greșite și „diferențierea” alimentează discriminarea și intoleranța<FOOTNOTE><FIELD> EU Agency for Fundamental Rights, Fundamental Rights Report 2025.</FIELD></FOOTNOTE>; întrucât ECRI a exprimat îngrijorări cu privire la discursul xenofob, homofob și transfob, inclusiv al politicienilor și al funcționarilor publici; întrucât fiecare persoană din UE are același drept de a deveni membru deplin și activ al societății și de a fi tratată în mod egal;
</CONS><CONS>
<NO.P>BI.</NO.P>întrucât recentele reforme legislative și instituționale din unele state membre ridică întrebări serioase referitoare la respectarea dreptului fundamental la un proces echitabil și la o instanță judecătorească independentă și imparțială, astfel cum este garantat de articolul 47 din cartă; întrucât independența justiției este o componentă indispensabilă a statului de drept și o condiție prealabilă pentru protejarea efectivă a tuturor celorlalte drepturi fundamentale; întrucât Comisia Internațională a Juriștilor (CIJ) a subliniat că consiliile judiciare trebuie să rămână independente de influența parlamentară și executivă;
</CONS><CONS>
<NO.P>BJ.</NO.P>întrucât legislația maghiară privind protecția identității locale, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2025, acordă autorităților municipale competența de a restricționa șederea pe baza unor criterii arbitrare precum nivelul de educație, competențele lingvistice sau dovada ocupării unui loc de muncă; întrucât astfel de măsuri riscă să instituționalizeze segregarea rasială în ceea ce privește locuințele și să afecteze disproporționat comunitatea de etnie romă, cauzând îngrijorări serioase cu privire la respectarea dreptului UE și a drepturilor fundamentale;
</CONS><CONS>
<NO.P>BK.</NO.P>întrucât comunitatea romă continuă să se confrunte cu discriminare sistemică, cu segregare, cu excluziune socială și violență din partea forțelor de poliție<FOOTNOTE><FIELD> https://www.coe.int/en/web/commissioner/-/the-unheard-12-million.</FIELD></FOOTNOTE>; întrucât rapoartele FRA evidențiază deficiențe semnificative în punerea în aplicare a cadrului strategic al UE pentru egalitatea, incluziunea și participarea romilor și subliniază probabilitatea scăzută de a-și atinge obiectivele pentru 2030<FOOTNOTE><FIELD> Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, „Rights of Roma and Travellers in 13 European countries – Perspectives from the Roma Survey 2024”.</FIELD></FOOTNOTE>; întrucât evacuările forțate ale romilor au condus recent la strămutarea a peste sute de persoane, inclusiv copii, vârstnici și persoane cu dizabilități; întrucât comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului a solicitat executarea hotărârilor CEDO referitoare la drepturile romilor<FOOTNOTE><FIELD> https://www.coe.int/en/web/commissioner/-/greece-should-ensure-that-roma-have-access-to-adequate-housing-and-are-not-subject-to-discriminatory-treatment-or-violence-by-law-enforcement-authorities.</FIELD></FOOTNOTE>;
</CONS><CONS>
<NO.P>BL.</NO.P>întrucât persoanele cu dizabilități care trăiesc în UE continuă să se confrunte cu hărțuire și cu forme multiple și intersecționale de discriminare în toate domeniile vieții, inclusiv refuzul adaptărilor rezonabile, dezavantaje socio-economice, izolare socială, violență bazată pe gen, cum ar fi sterilizarea forțată, lipsa accesului la servicii comunitare, locuințe de calitate scăzută, instituționalizare, asistență medicală inadecvată și refuzul oportunității de a contribui și a participa activ în societate.
</CONS><CONS>
<NO.P>BM.</NO.P>întrucât UE și statele membre care nu au ratificat încă Protocolul opțional la CNUDPH ar trebui să facă acest lucru fără întârziere;
</CONS><CONS>
<NO.P>BN.</NO.P>întrucât ECRI a invitat guvernele să promoveze în mod activ includerea migranților și să combată orice discriminare la adresa lor<FOOTNOTE><FIELD> https://www.coe.int/en/web/european-commission-against-racism-and-intolerance/-/ecri-s-recommendations-on-integration-and-inclusion-of-migrants-new-factsheet.</FIELD></FOOTNOTE>; întrucât rasismul și discriminarea rasială persistă, inclusiv în domeniul migrației și azilului; întrucât migranții rasializați sunt expuși în mod disproporționat la încălcări ale drepturilor la frontierele Uniunii și în sistemele de azil și cele de primire; întrucât nu există garanții explicite de combatere a rasismului;
</CONS><CONS>
<NO.P>BO.</NO.P>întrucât situația persoanelor intersexuale din UE rămâne în mare parte necunoscută publicului din UE; întrucât, în aprilie 2024, mai multe state membre ale Consiliului Europei au sponsorizat prima rezoluție a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului referitoare la combaterea discriminării, a violenței și a practicilor nocive care vizează persoanele intersexuale;
</CONS><CONS>
<NO.P>BP.</NO.P>întrucât Directiva privind egalitatea rasială a fost insuficient pusă în aplicare de majoritatea statelor membre; întrucât Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului privind rasismul și xenofobia nu a fost transpusă complet sau corect de unele state membre; întrucât sunt necesare eforturi intensificate de a combate rasismul structural, inclusiv impactul discursurilor extremiste violente de dreapta în dezbaterea socială<FOOTNOTE><FIELD> https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52024DC0419</FIELD></FOOTNOTE>, și de a asigura că statele membre respectă legislația UE împotriva discriminării;
</CONS><CONS>
<NO.P>BQ.</NO.P>întrucât accesul la justiție pentru victimele infracțiunilor motivate de ura rasială și ale altor forme de infracțiuni motivate de ură și de discriminare rămâne limitat sever în mai multe state membre din cauza serviciilor neadecvate de sprijin, barierelor din calea recunoașterii motivației rasiste și a celei bazate pe ură, precum și aplicării insuficiente a legislației împotriva discriminării; întrucât, drept urmare, comunitățile rasializate și alte grupuri marginalizate continuă să se confrunte cu încălcări ale drepturilor, fără a avea acces la căi de atac efective;
</CONS><CONS>
<NO.P>BR.</NO.P>întrucât mai multe state membre au ignorat în mod constant hotărârile CEDO;
</CONS><CONS>
<NO.P>BS.</NO.P>întrucât articolul 151 din TFUE se referă la drepturile sociale fundamentale, precum cele prevăzute de Carta socială europeană; întrucât sărăcia, inegalitățile și excluderea socială se intensifică în întreaga UE și acesta este un motiv de îngrijorare; întrucât acestea rămân profund rasializate, existând disparități persistente și structurale în ceea ce privește accesul la educație, îngrijirea sănătății, locuințe, ocuparea forței de muncă și acumularea averii, care continuă să excludă grupurile rasializate de la participarea egală în societate și să perpetueze ciclurile intergeneraționale de sărăcie și marginalizare; întrucât atât inegalitatea în materie de locuințe, cât și numărul de persoane fără adăpost au crescut la un nivel alarmant în mai multe state membre<FOOTNOTE><FIELD> https://pace.coe.int/en/files/3%204542/html.</FIELD></FOOTNOTE>;
</CONS><CONS>
<NO.P>BT.</NO.P>întrucât Comisia ar trebui să analizeze ce măsuri sunt necesare pentru aderarea UE la Carta socială europeană;
</CONS><CONS>
<NO.P>BU.</NO.P>întrucât au existat propuneri ca Consiliul Europei și statele sale membre să adopte un protocol la CEDO, care să includă dreptul la un mediu curat, sănătos și sustenabil;
</CONS><CONS>
<NO.P>BV.</NO.P>întrucât, în hotărârea sa <STRING ITALIC="on">KlimaSeniorinnen/Elveția</STRING>, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că eșecul statelor de a adopta măsuri adecvate de combatere a schimbărilor climatice poate constitui o încălcare a dreptului la respectarea vieții private și de familie, în conformitate cu articolul 8 din CEDO; întrucât hotărârea subliniază că este necesar să se asigure urgent, în cadrul CEDO, un drept exercitabil la un mediu curat, sănătos și sustenabil, asigurând, prin urmare, consecvența, previzibilitatea și protecția pentru public;
</CONS><CONS>
<NO.P>BW.</NO.P>întrucât unele state membre au publicat o scrisoare privind interpretarea drepturilor fundamentale în cadrul CEDO;
</CONS><CONS>
<NO.P>BX.</NO.P>întrucât standardele europene privind drepturile omului sunt drepturile, principiile și obligațiile stabilite în tratatele, convențiile și legislația UE, care reflectă o înțelegere comună a nivelurilor minime de protecție; întrucât standardele internaționale privind drepturile omului sunt normele minime pentru protecția drepturilor omului care au fost aprobate în mod oficial de comunitatea internațională prin tratate universale, drept internațional cutumiar și principii universal acceptate; întrucât aceste standarde obligă sau ghidează statele în modul în care tratează persoanele;
</CONS></GRCONS></PREAMBLE><DISPOSITIF><ACTLST><ACTINIT><STRING BOLD="on"><STRING ITALIC="on">Drepturile fundamentale în pericol</STRING></STRING></ACTINIT><ACTION>
<NO.P>1.</NO.P>îndeamnă Comisia și statele membre să respecte și să promoveze valorile UE consacrate la articolul 2 din TUE; îndeamnă, de asemenea, Comisia să își respecte obligațiile, cum ar fi să efectueze în mod sistematic evaluări aprofundate ale impactului asupra drepturilor fundamentale atunci când pregătește și prezintă o propunere legislativă, să lanseze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor acolo unde este necesar și să utilizeze proceduri accelerate numai atunci când este strict necesar;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>2.</NO.P>îndeamnă Comisia să întărească rapoartele anuale privind aplicarea cartei, furnizând o imagine de ansamblu asupra aplicării acesteia în întreaga UE, incluzând o evaluare a respectării prevederilor cartei, recomandări pentru statele membre și o monitorizare mai clară a provocărilor identificate în materie de drepturi fundamentale;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>3.</NO.P>își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că interpretările naționale divergente conduc la aplicarea inadecvată a anumitor dispoziții ale cartei, astfel cum se subliniază în raportul FRA privind drepturile fundamentale pe 2025; invită Comisia să ia măsuri eficace pentru a asigura aplicarea deplină și uniformă a cartei în întreaga UE și invită statele membre care nu au făcut încă acest lucru să desemneze puncte focale naționale pentru a se asigura că legislația națională, politicile și proiectele finanțate de UE respectă pe deplin carta; consideră că instituțiile UE ar trebui să se pronunțe mai ferm împotriva încălcărilor drepturilor fundamentale și în a invita statele membre să ia măsurile necesare pentru a le remedia; solicită îmbunătățirea campaniilor de sensibilizare la nivelul UE și la nivel național, inclusiv în cooperare cu FRA, pentru a permite persoanelor să înțeleagă și să își exercite pe deplin drepturile;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>4.</NO.P>apreciază rolul FRA în monitorizarea situației drepturilor fundamentale în UE, în sprijinirea factorilor de decizie prin furnizarea de date, analize și consiliere și în asigurarea respectării și promovării drepturilor fundamentale în legislația și politicile UE existente și viitoare; subliniază că este necesar ca FRA să fie dotată cu resurse umane și financiare mai ample pentru a se asigura că aceasta își poate îndeplini pe deplin și în mod eficient sarcinile care îi sunt încredințate;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>5.</NO.P>invită Comisia să îmbunătățească în continuare eficacitatea și coerența instrumentelor existente, inclusiv a mecanismelor de monitorizare și evaluare; recunoaște rolul esențial al condițiilor favorizante orizontale din Regulamentul privind dispozițiile comune<FOOTNOTE><FIELD> Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize (JO L 231, 30.6.2021, p. 159, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2021/1060/oj).</FIELD></FOOTNOTE> în asigurarea aplicării sistematice a cartei și a alinierii programelor Uniunii atât la cartă, cât și la valorile UE consacrate la articolul 2 din TUE; subliniază necesitatea de a asigura o mai mare transparență și participare a părților interesate;
</ACTION></ACTLST><ACTLST><ACTINIT><STRING BOLD="on"><STRING ITALIC="on">Democrația sub presiune</STRING></STRING></ACTINIT><ACTION>
<NO.P>6.</NO.P>repetă că regresul democratic, atacurile asupra independenței justiției și amenințările la adresa spațiului civic nu sunt incidente izolate, ci fac parte dintr-o erodare sistemică a statului de drept în mai multe state membre, astfel cum confirmă Raportul din 2025 privind drepturile fundamentale al Agenției pentru Drepturi Fundamentale (FRA) și Raportul Comisiei din 2025 privind statul de drept; subliniază că aceste tendințe subminează încrederea reciprocă dintre statele membre și buna funcționare a pieței interne;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>7.</NO.P>constată cu îngrijorare ingerințele politice tot mai mari în sistemul judiciar, hărțuirea judecătorilor și a procurorilor și utilizarea procedurilor disciplinare pentru a reduce la tăcere vocile independente din sistemul judiciar, după cum au evidențiat FRA și Consiliul Europei; reamintește că reformele parțiale sau simbolice din mai multe state membre, cum ar fi Ungaria, nu pot înlocui respectarea reală a independenței justiției, garanțiile anticorupție efective și respectarea societății civile; subliniază că aceste elemente sunt intrinsec legate de protecția drepturilor fundamentale, inclusiv a dreptului la o cale de atac efectivă, a egalității în fața legii și a accesului la justiție, astfel cum sunt consacrate la articolele 20 și 47 din cartă;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>8.</NO.P>își reiterează apelul adresat Comisiei și Consiliului de a începe imediat negocierile cu Parlamentul cu privire la un mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale sub forma unui acord interinstituțional care să cuprindă toate valorile Uniunii consacrate la articolul 2 din TUE, inclusiv un ciclu permanent de politici între instituțiile UE care să integreze toate instrumentele existente, inclusiv procedura prevăzută la articolul 7 din TUE, cadrul și raportul privind statul de drept, Regulamentul privind condiționalitatea legată de statul de drept, Regulamentul privind dispozițiile comune și procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, într-un cadru unic și executoriu;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>9.</NO.P>invită Comisia să utilizeze în mod sistematic și să aplice în mod riguros Regulamentul privind mecanismul de condiționalitate bazat pe statul de drept pentru a se asigura că fondurile UE nu contribuie la încălcări ale valorilor consacrate la articolul 2 din TUE;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>10.</NO.P>invită instituțiile UE să inițieze discuții cu Consiliul Europei și guvernele naționale pentru a se asigura că protecția drepturilor fundamentale ale omului rămâne eficace; reamintește că orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte esența acestor drepturi și libertăți;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>11.</NO.P>îndemnă statele membre, în special pe cele cu un număr semnificativ de hotărâri CEDO neexecutate, să accelereze executarea acestora și să instituie mecanisme naționale de monitorizare transparente pentru a asigura conformitatea; invită Comisia și Consiliul să consolideze cooperarea cu Consiliul Europei pentru promovarea executării efective a acestor hotărâri;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>12.</NO.P>își exprimă îngrijorarea profundă cu privire la continuarea încălcărilor sistematice ale valorilor consacrate în articolul 2 din TUE de către Ungaria, care, începând din 2018, face în continuare obiectul procedurii prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din TUE, fără niciun progres concret; subliniază că o astfel de erodare continuă a standardelor democratice și a drepturilor fundamentale amenință credibilitatea Uniunii drept comunitate de valori; regretă slăbirea deliberată a independenței justiției, a pluralismului mass-mediei și a libertății academice, utilizarea abuzivă a competențelor prevăzute pentru situații de urgență și atacurile împotriva societății civile și a persoanelor LGBTIQ+; constată că raportul Comisiei din 2025 privind statul de drept și raportul pe 2025 al FRA privind drepturile fundamentale confirmă o deteriorare și mai mare a echilibrului puterilor, o corupție larg răspândită și nerespectarea hotărârilor CJUE și CEDO; îndeamnă Comisia și statele membre să lanseze procedura prevăzută la articolul 7 alineatul (2) din TUE; invită Consiliul să adopte recomandări specifice fiecărei țări, cu termene clare și criterii de referință măsurabile;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>13.</NO.P>reamintește că utilizarea puterii discreționare ar trebui să fie controlată prin reexaminări judiciare sau alte reexaminări independente; invită statele membre să instituie mecanisme de prevenire, corectare și sancționare a abuzului de putere discreționară și să ofere motive adecvate pentru deciziile lor, în special atunci când acestea afectează drepturile persoanelor;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>14.</NO.P>reamintește că, în conformitate cu standardele ONU pentru aplicarea legii, autoritățile de aplicare a legii trebuie să încerce mai întâi<FOOTNOTE><FIELD> https://www.ohchr.org/sites/default/files/Documents/Publications/training5Add1en.pdf.</FIELD></FOOTNOTE> să utilizeze mijloace non-violente; invită, în acest sens, statele membre să respecte standardele ONU în materie de aplicare a legii; reamintește că autoritățile de aplicare a legii sunt pe deplin responsabile pentru îndeplinirea sarcinilor lor; subliniază că este important să se asigure că anchetele privind orice presupuse cazuri de utilizare excesivă a forței și de tratament discriminatoriu de către autoritățile de aplicare a legii sunt transparente, independente și eficace; invită Comisia să introducă orientări la nivelul UE pentru selecția, testarea și experimentarea armelor utilizate de autoritățile de aplicare a legii, bazate pe standardele, recomandările și principiile directoare ale ONU; invită statele membre să colecteze date privind toate cazurile de utilizare a forței, precum și cauzele și consecințele acestora;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>15.</NO.P>este profund îngrijorat de nivelul tot mai ridicat al corupției constatat în anumite state membre și de apariția unor cazuri de corupție în care sunt implicați funcționari de rang înalt și politicieni; îndeamnă statele membre să combată corupția și să respecte pe deplin recomandările GRECO, inclusiv cele din cea de a cincea rundă de evaluare privind persoanele cu funcții executive de conducere și agențiile de aplicare a legii, precum și recomandările emise de alte organisme internaționale și europene relevante, inclusiv Parchetul European (EPPO), precum și cele care decurg din convențiile ONU și ale Consiliului Europei privind combaterea corupției;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>16.</NO.P>salută directiva privind combaterea corupției și solicită să se asigure o punere în aplicare efectivă, în timp util și ambițioasă pentru a întări lupta împotriva corupției;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>17.</NO.P>invită statele membre să asigure transparența cheltuielilor publice și a finanțării politice și să protejeze avertizorii de integritate care dezvăluie corupția din instituțiile publice și din sectorul privat;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>18.</NO.P>invită Comisia să efectueze o evaluare cuprinzătoare a punerii în aplicare a Directivei privind avertizorii și să ia măsurile necesare pentru a asigura transpunerea completă și corectă a acesteia;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>19.</NO.P>își exprimă profunda îngrijorare cu privire la deteriorarea libertății mass-mediei și a siguranței jurnaliștilor și a actorilor din domeniul mass-mediei din mai multe state membre, în special a celor care s-au situat pe ultimul loc în clasamentul mondial al libertății presei din 2025, precum și cu privire la presiunea și atacurile tot mai mari asupra independenței editoriale și a integrității jurnalistice, precum și la ingerințele politice în acestea;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>20.</NO.P>reamintește că libertatea și pluralismul mass-mediei, inclusiv în ceea ce privește mass-media de știri de înaltă calitate, finanțată în mod sustenabil și transparent și independentă, atât cea tradițională, cât și cea digitală, jurnaliștii independenți și de investigație, verificatorii veridicității informațiilor și cercetătorii, precum și mass-media publică puternică și independentă, sunt o piatră de temelie a unei societăți democratice, o protecție împotriva abuzului de putere și un antidot împotriva dezinformării;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>21.</NO.P>condamnă strategiile opresive folosite de guvernele unor state membre, precum utilizarea SLAPP-urilor (acțiuni legale strategice împotriva participării publice) și campaniile de denigrare, influența tot mai mare a oligarhilor apropiați de guvern, concentrarea crescândă a proprietății asupra mass-mediei, care poate avea un impact semnificativ asupra pluralismului mediei și independenței editoriale în întreaga UE, precum și controlul de stat asupra mass-mediei publice, societății civile și instituțiilor universitare, toate acestea contribuind la deteriorarea tot mai accentuată a libertății mass-mediei și a libertății universitare;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>22.</NO.P>regretă practica din ce în ce mai răspândită a înalților funcționari din unele state membre de a limita comunicarea cu principalele canale de mass-media; subliniază că astfel de acțiuni limitează libertatea și transparența mass-mediei și contribuie la răspândirea dezinformării în spațiul public; subliniază că funcționarii publici au o responsabilitate specială în comunicarea cu publicul; subliniază că răspândirea dezinformării sau atacurile publice ale funcționarilor publici la adresa jurnaliștilor reprezintă o problemă tot mai mare, care favorizează un mediu permisiv pentru propagandă, polarizare, discursuri de incitare la ură și chiar infracțiuni motivate de ură; îndeamnă toate personalitățile publice să își recunoască și să își asume responsabilitatea în comunicarea publică, asigurându-se că discursul lor rămâne respectuos, faptic și profesional;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>23.</NO.P>regretă eșecurile sistemice în anchetarea și urmărirea penală a infracțiunilor împotriva jurnaliștilor în mai multe state membre; subliniază nevoia urgentă de garanții mai puternice și de cadre juridice solide pentru protejarea jurnaliștilor; subliniază că lipsa anchetării și a urmăririi penale a infracțiunilor dezvăluite de jurnaliști îi expune pe aceștia la un risc mai mare de amenințări și violență; îndeamnă autoritățile naționale să pună capăt impunității prin anchete și urmăriri penale aprofundate și transparente; aduce un omagiu lui Ján Kuciak, lui Daphne Caruana Galizia și lui Giorgos Karaivaz și recunoaște activitatea lor esențială în calitate de jurnaliști de investigație; solicită autorităților competente să se asigure că se face în sfârșit dreptate;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>24.</NO.P>condamnă cu fermitate toate formele de violență, amenințări, intimidare și supraveghere a jurnaliștilor, precum și hărțuirea și incriminarea jurnaliștilor pentru activitatea lor; solicită dezincriminarea defăimării; subliniază faptul că jurnalistele sunt vizate în mod deosebit și că acest lucru reprezintă un motiv de îngrijorare; subliniază că un astfel de mediu ostil pentru activitatea jurnalistică ar putea duce la autocenzură sau ar putea descuraja persoanele să aleagă cariere în jurnalistică;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>25.</NO.P>invită Comisia, statele membre și țările candidate și potențial candidate să asigure imediat și efectiv siguranța și protecția jurnaliștilor și profesioniștilor din mass-media, inclusiv a celor care combat corupția la cele mai înalte niveluri de guvernământ;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>26.</NO.P>invită Comisia și statele membre să promoveze o media liberă, independentă și pluralistă; subliniază necesitatea de a asigura protecții juridice solide pentru mass-media publică, garantându-i independența editorială și o finanțare stabilă și protejând-o de influența și ingerințele politice, pentru a-i permite să slujească efectiv și imparțial interesul public; invită Comisia să monitorizeze îndeaproape aceste evoluții în întreaga UE și să abordeze provocările actuale;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>27.</NO.P>reamintește mai multe cazuri în care jurnaliști care dețin cetățenia UE au fost reținuți pe baza unor acuzații false în timp ce își îndeplineau sarcinile profesionale în țări din afara UE, inclusiv în țări candidate; îndeamnă Comisia și statele membre, în conformitate cu Recomandarea (UE) 2022/758 a Comisiei, să își intensifice eforturile pentru a sprijini eliberarea și returnarea în condiții de siguranță a respectivilor jurnaliști deținuți în mod arbitrar; invită Comisia să acorde o atenție deosebită cazurilor de detenție nejustificată a jurnaliștilor în țările candidate, inclusiv în Turcia, precum și procedurilor judiciare împotriva jurnalistului suedez Joakim Medin;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>28.</NO.P>îndeamnă Comisia să asigure punerea în aplicare deplină și corectă a Regulamentului european privind libertatea mass-mediei; îndeamnă, de asemenea, Comisia și statele membre să garanteze punerea în aplicare rapidă și adecvată a Directivei anti-SLAPP și să ia măsuri eficace pentru a pune capăt tuturor cazurilor SLAPP din întreaga UE;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>29.</NO.P>invită statele membre să urmeze recomandarea platformei pentru siguranța jurnaliștilor a Consiliului Europei de a întări protecția jurnaliștilor aflați în exil, inclusiv prin garanții împotriva utilizării abuzive a notificărilor roșii ale Interpolului;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>30.</NO.P>reamintește că 16 state membre ale UE s-au angajat recent să consolideze sprijinul pentru integritatea informațiilor și mass-media independentă; recunoaște că mai multe state membre au adoptat planuri de acțiune specifice și au luat măsuri pentru a institui structuri de sprijin specifice care să promoveze siguranța jurnaliștilor;
</ACTION></ACTLST><ACTLST><ACTINIT><STRING BOLD="on"><STRING ITALIC="on">Intersectarea dintre drepturile fundamentale, democrație și tehnologie</STRING></STRING></ACTINIT><ACTION>
<NO.P>31.</NO.P>subliniază tendința tot mai mare ca alegerile din UE să fie manipulate atât de actori naționali, cât și de actori străini; invită Comisia să efectueze o analiză specifică a instrumentelor disponibile statele membre și utilizate de acestea pentru a combate dezinformarea și ingerințele străine legate de procesele electorale, recunoscând că astfel de amenințări subminează drepturile fundamentale, inclusiv dreptul de a primi și de a transmite informații, participarea democratică și alegerile libere și corecte;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>32.</NO.P>invită Comisia și statele membre să se asigure că toate măsurile luate pentru a proteja UE împotriva ingerințelor externe și a manipulării informațiilor includ garanții puternice și ferme privind drepturile fundamentale, inclusiv libertatea de exprimare; ia act de „scutul pentru democrație”, noul mecanism propus de Comisie, și își exprimă intenția de a se implica în mod constructiv în dezvoltarea în continuare a acestuia;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>33.</NO.P>invită Comisia să evalueze dacă măsurile restrictive impuse de UE mai multor cadre universitare, oameni de știință și analiști respectă cerințele de proporționalitate și necesitate prevăzute de legislația UE și articolul 11 din cartă și dacă acestea sunt concepute pentru a reduce la minimum impactul lor asupra drepturilor economice, sociale și culturale; reamintește că trebuie garantat dreptul de a fi ascultat<FOOTNOTE><FIELD> https://www.ohchr.org/en/press-releases/2026/01/european-union-restrictive-measures-against-academics-negatively-impact.</FIELD></FOOTNOTE>;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>34.</NO.P>invită Comisia și statele membre să garanteze punerea în aplicare efectivă și asigurarea respectării Regulamentului privind serviciile digitale, a Regulamentului privind inteligența artificială<FOOTNOTE><FIELD> Regulamentul (UE) 2024/1689 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iunie 2024 de stabilire a unor norme armonizate privind inteligența artificială și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 300/2008, (UE) nr. 167/2013, (UE) nr. 168/2013, (UE) 2018/858, (UE) 2018/1139 și (UE) 2019/2144 și a Directivelor 2014/90/UE, (UE) 2016/797 și (UE) 2020/1828 (Regulamentul privind inteligența artificială), (JO L, 2024/1689, 12.7.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1689/oj).</FIELD></FOOTNOTE> și a Regulamentului privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică<FOOTNOTE><FIELD> Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică (JO L, 2024/900, 20.3.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/900/oj).</FIELD></FOOTNOTE>, inclusiv prin asigurarea resurselor umane și tehnice adecvate pentru a proteja integritatea viitoarelor alegeri din UE;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>35.</NO.P>recunoaște rolul important al tehnologiilor digitale în promovarea accesului la informații și a participării democratice; subliniază că modelul de afaceri al rețelelor de socializare bazat pe microtargeting poate stimula comportamente care creează dependență și poate duce la amplificarea conținutului care provoacă discordie, cu repercusiuni grave pentru drepturile fundamentale, precum drepturile copilului, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, egalitatea și nediscriminarea; subliniază că rețelele de socializare sunt adesea utilizate ca instrument pentru ingerințe străine și atacuri hibride, din cauza efectelor lor ce se amplifică asupra coeziunii sociale și a proceselor democratice; subliniază necesitatea ca aceste provocări să fie gestionate în cadrul ecosistemului mai amplu de reziliență al UE;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>36.</NO.P>invită Comisia să consolideze obligațiile de evaluare și atenuare a riscurilor pentru platformele online foarte mari și motoarele de căutare online foarte mari și să asigure o monitorizare efectivă; îndeamnă Comisia să rămână fermă în fața încercărilor de subminare a Regulamentului privind serviciile digitale și să continue investigațiile în curs privind platformele online mari;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>37.</NO.P>evidențiază încercările pe care le prezintă chatboții bazați pe IA generativă, inclusiv potențialul acestor sisteme de a provoca daune cognitive prin interacțiunile lor; consideră că noile tehnologii, inclusiv sistemele de inteligență artificială, trebuie să fie ghidate de principiile transparenței, explicabilității, echității și responsabilității, precum și de garanții adecvate în sistemele algoritmice, cum ar fi realizarea unor evaluări independente de impact pentru a împiedica agravarea discriminării și a inegalităților existente; împărtășește opinia Secretarului General al ONU potrivit căreia algoritmii nu ar trebui să determine exclusiv accesul persoanelor la informații și că întreprinderile din domeniul tehnologiei ar trebui să se asigure că algoritmii lor și sistemele lor de recomandare a conținutului sunt concepute și utilizate în moduri care nu subminează drepturile fundamentale și valorile democratice;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>38.</NO.P>reamintește că, în conformitate cu articolul 27 din Regulamentul privind serviciile digitale, furnizorii de platforme online trebuie să stabilească în condițiile lor generale de utilizare principalii parametri utilizați în sistemele lor de recomandare, orice opțiuni disponibile pentru ca utilizatorii să modifice sau să influențeze parametrii respectivi și o explicație a motivului pentru care un anumit conținut este sugerat utilizatorului; îndeamnă intermediarii online să pună capăt practicilor care exploatează în mod deliberat polarizarea în scopul obținerii de profit;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>39.</NO.P>subliniază efectele negative pe care platformele online le pot avea asupra drepturilor fundamentale și a sănătății mintale a copiilor; subliniază necesitatea de a proteja copiii în mediul online și invită Comisia să monitorizeze îndeaproape măsura în care cadrele juridice existente pot răspunde efectiv acestor preocupări, punând un accent special pe asigurarea unei perspective solide privind drepturile copilului și drepturile fundamentale în cadrul unor astfel de evaluări; subliniază că viitorul act legislativ privind echitatea digitală trebuie să protejeze efectiv copiii în mediul online și să protejeze drepturile acestora; invită, de asemenea, Comisia să asigure un nivel ridicat de confidențialitate, siguranță și securitate pentru copii și să îi protejeze mai bine de conținutul dăunător și ilegal și de reclamele bazate pe crearea de profiluri;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>40.</NO.P>salută anunțarea primei anchete la nivelul UE privind efectele rețelelor de socializare asupra stării de bine și invită Comisia să accelereze procesul;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>41.</NO.P>solicită investiții mai mari în alfabetizarea mediatică și digitală, aceasta fiind cea mai eficace măsură de protecție împotriva manipulării; îndemnă statele membre să includă în programele școlare și universitare alfabetizarea mediatică și digitală, educația civică, istoria europeană, respectarea drepturilor fundamentale, gândirea critică și promovarea participării publice, recunoscându-le ca elemente esențiale pentru o participare semnificativă la viața democratică și pentru exercitarea efectivă a drepturilor fundamentale, inclusiv libertatea de exprimare și dreptul de a primi informații; subliniază că este necesar să se lucreze în paralel la sensibilizarea în legătură cu modul de a combate dezinformarea și la promovarea alfabetizării digitale; solicită o strategie concertată a UE privind alfabetizarea mediatică și digitală, cu proiecte care să genereze rezultate concrete la scară semnificativă în întreaga UE;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>42.</NO.P>regretă practica tot mai frecventă a supravegherii de către guvern a canalelor mass-media independente și a jurnaliștilor independenți, prin intermediul serviciilor de informații; condamnă cu fermitate încercările anumitor guverne de a prezenta mass-media independentă și jurnaliștii independenți ca factori de radicalizare sau de a le restricționa activitatea punându-le eticheta de amenințări la adresa societății sau a securității naționale;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>43.</NO.P>reiterează faptul că supravegherea trebuie să se desfășoare în conformitate cu legea, să servească unui scop legitim și să fie necesară și proporțională, având în vedere amenințarea pe care o reprezintă pentru drepturile fundamentale și democrație; regretă că în cadrul juridic al unor state membre nu se oferă garanții precise, efective și cuprinzătoare privind autorizarea, executarea măsurilor de supraveghere și eventualele căi de atac împotriva unor astfel de măsuri; subliniază că toate măsurile de supraveghere trebuie să facă obiectul unui control judiciar corespunzător și al unei supravegheri efective; este îngrijorat de noile cazuri de invocare nejustificată a „securității naționale” pentru a justifica desfășurarea și utilizarea programelor-spion, precum și pentru a asigura secretul absolut și lipsa de răspundere; salută declarația Comisiei, care corespunde jurisprudenței CJUE, potrivit căreia simpla referire la securitatea națională nu poate fi interpretată ca fiind o exonerare nelimitată de la dreptul UE și ar trebui să necesite o justificare clară; invită Comisia să dea curs acestei declarații în cazurile în care există indicii de abuz; consideră că într-o societate transparentă democratică care respectă statul de drept, supravegherea în numele securității naționale ar trebui să fie mai degrabă excepția decât regula;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>44.</NO.P>invită din nou statele membre<FOOTNOTE><FIELD> În special în ceea ce privește Grecia, Cipru, Italia, Ungaria, Polonia și Spania.</FIELD></FOOTNOTE> să urmeze toate recomandările PEGA și ale Comisiei de la Veneția care prevăd orientări importante cu privire la asigurarea respectării drepturilor fundamentale, a statului de drept și a supravegherii democratice; subliniază necesitatea responsabilității și transparenței depline în toate cazurile de supraveghere intruzivă; îndeamnă Comisia să răspundă amenințărilor tot mai mari reprezentate de tehnologiile de spionaj; solicită o supraveghere judiciară efectivă pentru a garanta că supravegherea nu este utilizată niciodată împotriva jurnaliștilor, a activiștilor sau a oponenților politici;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>45.</NO.P>îndeamnă să se finalizeze aderarea UE la CEDO; reamintește că CJUE, în avizul său 2/13, a identificat o serie de obstacole juridice în calea aderării și subliniază importanța abordării acestor obstacole pentru a permite aderarea la timp și cu succes a UE; evidențiază că etapa în cauză este esențială pentru a alinia cadrul juridic al UE la cele mai înalte standarde de protecție a drepturilor omului;
</ACTION></ACTLST><ACTLST><ACTINIT><STRING BOLD="on"><STRING ITALIC="on">Drepturile fundamentale la frontiere și politica în domeniul migrației</STRING></STRING></ACTINIT><ACTION>
<NO.P>46.</NO.P>reamintește că noul cadru legislativ prevăzut în Pactul UE privind migrația și azilul stabilește norme revizuite pentru procedurile de azil, gestionarea frontierelor și solidaritate; subliniază că implementarea efectivă a acestuia impune respectarea deplină a drepturilor fundamentale; accentuează că trebuie să se continue monitorizarea îndeaproape a respectării drepturilor fundamentale;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>47.</NO.P>invită UE și statele membre, în special autoritățile lor competente, să respecte obligațiile și angajamentele internaționale în materie de drepturi ale omului în politicile lor în domeniul migrației, să promoveze anchete prompte, să monitorizeze îndeaproape impactul acestor politici asupra drepturilor fundamentale, atât în cadrele juridice existente, cât și în elaborarea legislației viitoare, și să se abțină de la adoptarea unor politici în domeniul migrației care exacerbează inegalitatea și excluderea; încurajează UE și statele membre să ia în considerare situația și nevoile specifice ale grupurilor vulnerabile; solicită instituirea unui mecanism pentru monitorizarea respectării acestor obligații;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>48.</NO.P>invită statele membre să pună în aplicare pe deplin și în timp util Pactul privind migrația și azilul; evidențiază necesitatea de a respecta termenul de punere în aplicare; observă cu îngrijorare lipsa de pregătire a unor state membre pentru a respecta termenul de punere în aplicare, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile referitoare la drepturile fundamentale, și încurajează continuarea sprijinului și a cooperării pentru asigurarea punerii depline în aplicare; subliniază că dreptul internațional recunoaște că solicitarea de azil este un act legal și că, în consecință, un solicitant de azil nu poate fi reținut în mod arbitrar exclusiv pe motivul că este solicitant de azil; reamintește că detenția solicitanților de azil trebuie să fie o măsură de ultimă instanță în cazul în care nu se pot aplica în mod eficace măsuri alternative mai puțin coercitive; subliniază că orice detenție a solicitanților de azil trebuie să fie excepțională, necesară și proporțională și poate fi dispusă numai pe baza unei evaluări individuale pentru motivele specifice prevăzute de legislația UE;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>49.</NO.P>condamnă cu fermitate încălcările drepturilor fundamentale la frontiere, relele tratamente și utilizarea violenței de către autoritățile naționale, cum ar fi autoritățile de aplicare a legii și polițiștii de frontieră; constată că adesea astfel de practici nu sunt comunicate și nu sunt investigate; observă, de asemenea, că mai multe state membre continuă să se confrunte cu o presiune operațională semnificativă la frontierele lor externe; subliniază că aceste încercări necesită un răspuns european coordonat, inclusiv proceduri simplificate și eficace, în deplină conformitate cu cadrul UE și cadrul legal internațional aplicabil;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>50.</NO.P>reiterează obligația, în temeiul dreptului internațional al mării, de a acorda asistență persoanelor aflate în pericol și invită de urgență Comisia și statele membre să instituie operațiuni permanente și coordonate de căutare și salvare, cu debarcări rapide; invită, de asemenea, statele membre să ia toate măsurile posibile pentru a salva viețile persoanelor aflate în pericol pe mare; solicită, de asemenea, să se asigure că operațiunile de căutare și salvare (SAR) pot funcționa în conformitate cu dreptul UE și cu dreptul internațional și că aceste operațiuni sunt coordonate, atunci când este posibil, între actorii relevanți, inclusiv autoritățile statelor membre, agențiile relevante ale UE și actorii neguvernamentali relevanți;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>51.</NO.P>reamintește că articolul 46 din Regulamentul privind Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă<FOOTNOTE><FIELD> Regulamentul (UE) 2019/1896 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2019 privind Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1052/2013 și (UE) 2016/1624 (JO L 295, 14.11.2019, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2019/1896/oj).</FIELD></FOOTNOTE> poate fi activat în cazurile de încălcări potențiale ale drepturilor fundamentale; invită agenția să utilizeze pe deplin și în mod proactiv toate instrumentele de care dispune, în special posibilitatea de a activa articolul 46, în caz de încălcări potențiale ale drepturilor fundamentale;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>52.</NO.P>invită statele membre să țină seama în mod corespunzător de recomandările formulate de comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei în raportul său intitulat „Protejarea apărătorilor: oprirea represiunii împotriva apărătorilor drepturilor omului care ajută refugiații, solicitanții de azil și migranții în Europa”<FOOTNOTE><FIELD> https://rm.coe.int/recommendation-protecting-the-defenders-ending-repression-of-human-rig/1680ae9b1c.</FIELD></FOOTNOTE>; subliniază importanța menținerii unui discurs public bazat pe respectul pentru demnitatea umană, evidențiind totodată importanța unei dezbateri publice responsabile și bazate pe fapte cu privire la migrație și azil; condamnă ferm retorica recurentă împotriva refugiaților și a migranților;
</ACTION></ACTLST><ACTLST><ACTINIT><STRING BOLD="on"><STRING ITALIC="on">Violența de gen, drepturile femeilor și drepturile persoanelor LGBTIQ+</STRING></STRING></ACTINIT><ACTION>
<NO.P>53.</NO.P>condamnă cu fermitate regresul, în mai multe state membre, al drepturilor femeilor și ale persoanelor LGBTIQ+; invită Comisia și statele membre să protejeze și să promoveze egalitatea de gen și drepturile fundamentale, inclusiv prin combaterea dezinformării și a campaniilor organizate care încearcă să limiteze aceste drepturi, și să ia măsurile necesare pentru a promova reprezentarea de gen;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>54.</NO.P>îndeamnă Comisia și statele membre să ia măsurile necesare pentru a combate mișcările anti-gen și anti-drepturi, inclusiv mișcările anti-LGBTIQ +, și să efectueze cercetări, monitorizări și analize aprofundate ale impactului acestor mișcări pentru a înțelege mai bine operațiunile, coordonarea și strategiile lor de finanțare; subliniază că o astfel de înțelegere este esențială pentru a proteja o Europă tolerantă și favorabilă includerii, bazată pe valorile consacrate la articolul 2 din TUE;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>55.</NO.P>îndeamnă Comisia să se asigure că în noul CFM nu va fi disponibilă nicio finanțare din partea UE pentru grupuri care se opun dimensiunii de gen și drepturilor și care vizează să submineze progresele în ceea ce privește drepturile femeilor și drepturile persoanelor LGBTIQ+, nici pentru orice grup sau proiect care nu respectă valorile UE și drepturile fundamentale astfel cum sunt prevăzute în cartă; îndeamnă Comisia să monitorizeze îndeaproape execuția în statele membre a fondurilor care fac obiectul gestiunii partajate, destinate promovării egalității de gen și sprijinirii societății civile, inclusiv a organizațiilor neguvernamentale pentru drepturile femeilor, pentru a se asigura că cererile de propuneri în vederea obținerii acestor fonduri nu sunt suspendate sau reținute în mod deliberat;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>56.</NO.P>își exprimă îngrijorări serioase cu privire la intensificarea atacurilor asupra comunității LGBTIQ+ și a drepturilor fundamentale ale acesteia în unele state membre; subliniază că aceste atacuri încalcă dreptul la nediscriminare, dreptul la egalitate în fața legii și dreptul la protecție egală și nediscriminatorie în fața legii; invită UE și statele membre să combată toate formele de violență și discriminare împotriva persoanelor LGBTIQ + și să abordeze disparitățile în materie de protecție care rezultă din punerea în aplicare inconsecventă a măsurilor de protecție în toate statele membre; salută noua strategie privind egalitatea pentru persoanele LGBTIQ + 2026-2030 și invită Comisia și statele membre să asigure punerea sa rapidă în aplicare; invită statele membre să reînnoiască sau să adopte noi planuri de acțiune sau strategii naționale privind persoanele LGBTIQ+ pentru a completa inițiativele UE cu măsuri naționale efective;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>57.</NO.P>subliniază că lipsa unor proceduri judiciare de recunoaștere a genului constituie o încălcare a drepturilor fundamentale; condamnă practicile de conversie, cum ar fi practicile care vizează schimbarea, reprimarea sau suprimarea orientării sexuale, a identității de gen și/sau a exprimării genului, ca încălcări ale drepturilor fundamentale și îndeamnă Comisia să le abordeze prin acțiuni concrete; îndeamnă de asemenea Comisia, în acest sens, să prezinte o propunere de act juridic ce instituie interzicerea la nivelul UE a practicilor de conversie în toate statele membre, ca acțiune întreprinsă în urma „Interzicerii practicilor de conversie în Inițiativa cetățenească europeană a Uniunii Europene”;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>58.</NO.P>este profund îngrijorat de măsurile discriminatorii introduse în unele state membre sub pretextul combaterii „propagandei LGBTIQ+” și care contribuie la o creștere alarmantă a infracțiunilor motivate de ură și a discursurilor de incitare la ură care vizează persoanele LGBTIQ+; evidențiază impactul negativ al unor astfel de măsuri asupra libertății de exprimare și libertății de întrunire; subliniază că aceste acțiuni încurajează discriminarea și contravin dreptului UE; subliniază importanța dreptului la autodeterminare al persoanelor LGBTIQ + și a jurisprudenței relevante în acest sens;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>59.</NO.P>invită toate statele membre să protejeze drepturile persoanelor LGBTIQ+ în conformitate cu dreptul UE, cu carta și cu jurisprudența CJUE și a CEDO; îndeamnă, de asemenea, Comisia să gestioneze, utilizând toate mecanismele de care dispune, neexecutarea constantă a hotărârilor CJUE referitoare la drepturile fundamentale ale persoanelor LGBTIQ+;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>60.</NO.P>reamintește că în mai multe state membre persistă bariere juridice în calea recunoașterii parteneriatelor între persoane de același sex, a filiației și a căsătoriilor transfrontaliere; avertizează că astfel de practici împiedică libera circulație a familiilor LGBTIQ în UE, încalcă principiul nediscriminării în fața legii și evidențiază lipsa unei protecții uniforme a persoanelor LGBTIQ în toate statele membre; invită statele membre care nu au făcut încă acest lucru să introducă în legislație recunoașterea parteneriatelor între persoane de același sex; invită Comisia să reformeze Directiva 2004/38/CE<FOOTNOTE><FIELD> Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO L 158, 30.4.2004, p. 77, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2004/38/oj).</FIELD></FOOTNOTE> pentru a include recunoașterea transfrontalieră explicită a drepturilor la viață privată și de familie; subliniază că toți copiii sunt egali în fața legii și că statele membre trebuie să acționeze în interesul superior al copilului;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>61.</NO.P>reamintește mandatul Parlamentului referitor la Regulamentul privind filiația, care sprijină recunoașterea filiației în întreaga UE, indiferent de tipul de familie; invită statele membre să adopte rapid Regulamentul privind filiația pentru a oferi securitate juridică părinților și copiilor din întreaga UE, precum și pentru a asigura recunoașterea automată pe întregul teritoriu al UE a filiației stabilite de un stat membru; îndeamnă Comisia să asigure respectarea deplină a liberei circulații a persoanelor, a drepturilor copilului, a dreptului de ședere și de reîntregire a familiei în UE, permițând tuturor cetățenilor să se bucure de drepturi egale și să le exercite pe deplin;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>62.</NO.P>salută Foaia de parcurs a UE privind drepturile femeii și Declarația de principii pentru o societate bazată pe egalitatea de gen anexată la aceasta; regretă, cu toate acestea, lipsa unor angajamente financiare solide; este preocupat de nivelul insuficient de ambiție pentru a proteja și a promova Uniunea egalității;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>63.</NO.P>subliniază că violența bazată pe gen, online și offline, este o infracțiune majoră și generalizată, precum și o încălcare a drepturilor fundamentale și a principiului egalității în fața legii; invită Comisia și statele membre să ia măsuri împotriva tuturor formelor de violența bazată pe gen, online și offline;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>64.</NO.P>este îngrijorat că formele și modelele de violență cibernetică pe criterii de gen continuă să evolueze; evidențiază că distribuirea fără consimțământ de materiale intime și discursul de incitare la ură sunt unele dintre cele mai răspândite forme de violență cibernetică; accentuează că trebuie elaborate măsuri care să trateze și să combată extinderea valorilor misogine despre egalitatea de gen și drepturile femeilor; reliefează că este necesară o înțelegere mai profundă a fenomenului și a ideologiei „incel” (celibat involuntar) și relevă importanța prevenției prin politici mai active pentru a combate aceste fenomene și retorica asociată lor;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>65.</NO.P>îndeamnă Comisia și statele membre să abordeze probabilitatea din ce în ce mai mare ca noile tehnologii, inclusiv inteligența artificială, să poată produce prejudicii și un efect de intimidare asupra victimelor și să instituie măsuri preventive și de sprijin; îndeamnă Comisia să ia măsuri pentru a contracara violența online generalizată împotriva femeilor, care a devenit un obstacol tot mai mare în calea participării femeilor la viața publică și a reprezentării egale a acestora; îndeamnă, în acest sens, Comisia și statele membre să pună în aplicare pe deplin și în mod corespunzător legislația relevantă, în special Directiva privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice<FOOTNOTE><FIELD> Directiva (UE) 2024/1385 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 mai 2024 privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (JO L, 2024/1385, 24.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2024/1385/oj).</FIELD></FOOTNOTE> și Regulamentul privind serviciile digitale;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>66.</NO.P>regretă profund și condamnă răspândirea infracțiunilor motivate de ură și a discursurilor de incitare la ură, inclusiv pe rețelele sociale; subliniază că ele reprezintă o amenințare gravă la adresa democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale; remarcă și condamnă cu fermitate riscurile la adresa dezbaterii democratice și a drepturilor fundamentale atunci când libertatea de exprimare și de informare este exploatată de mișcări antidemocratice și de politicieni pentru a legitima discursurile de incitare la ură, dezinformarea și intimidarea jurnaliștilor și a minorităților; evidențiază că libertatea de exprimare trebuie exercitată în limitele legii și în conformitate cu articolul 11 din cartă și nu poate exploatată ca un pretext pentru subminarea democrației și a drepturilor fundamentale;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>67.</NO.P>îndeamnă Comisia și statele membre să ia măsurile necesare pentru a combate discursurile de incitare la ură și infracțiunile motivate de ură, atât offline, cât și online, în special dacă un astfel de comportament poate degenera în violență, inclusiv în violență pe criterii de gen; remarcă și importanța instituirii unei legislații a UE pentru combaterea infracțiunilor motivate de ură și a discursurilor de incitare la ură, inclusiv din motive precum identitatea de gen și orientarea sexuală; încurajează Comisia să dea curs Strategiei privind egalitatea pentru persoanele LGBTIQ+ 2026-2030; salută inițiativa Comisiei de a extinde lista infracțiunilor incriminate de UE în temeiul articolului 83 alineatul (1) din TFUE pentru a include discursurile de incitare la ură și infracțiunile motivate de ură și subliniază că dreptul penal al UE trebuie să ofere un răspuns aspru în această privință;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>68.</NO.P>îndeamnă Consiliul să extindă lista actuală a „infracțiunilor incriminate de UE” în temeiul articolului 83 alineatul (1) din TFUE pentru a include discursurile de incitare la ură și infracțiunile motivate de ură; invită Consiliul să activeze clauza pasarelă în acest sens; invită Comisia să fie pregătită pentru a iniția a doua etapă a procedurii și să propună o directivă care să urmărească combaterea discursului de incitare la ură și a infracțiunilor motivate de ură, atât offline, cât și online și să țină seama de poziția Parlamentului în acest sens<FOOTNOTE><FIELD> https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/TA-9-2024-0044_RO.html.</FIELD></FOOTNOTE>;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>69.</NO.P>subliniază că lipsa sau refuzul accesului la SRHR, inclusiv la servicii de avort legale și în condiții de siguranță, constituie o formă de violență de gen și o încălcare a drepturilor fundamentale și ale omului; îndeamnă Comisia să depună eforturi active pentru a asigura un acces larg la SRHR; își reiterează solicitarea ca dreptul la avort legal și în condiții de siguranță să fie inclus în cartă;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>70.</NO.P>îndeamnă Comisia să asigure măsuri adecvate în urma inițiativei cetățenești europene intitulate „My Voice, My Choice: pentru avorturi sigure și accesibile” și să prezinte o propunere de mecanism financiar pentru sprijinirea statelor membre dispuse să ofere servicii sigure de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv servicii de avort legale și în condiții de siguranță, pentru persoanele din UE care încă nu au acces la astfel de servicii;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>71.</NO.P>accentuează că încă nu există o definiție la nivelul UE a infracțiunii de viol bazată pe lipsa consimțământului; invită statele membre să se asigure că nu există nicio prezumție, în drept sau în practică, că se acordă consimțământul în cazul în care nu există rezistență fizică la comportamentul sexual, indiferent dacă autorul a amenințat cu folosirea violenței fizice sau a recurs la aceasta, sau dacă victima se află într-o relație intimă ori este căsătorită cu autorul; îndeamnă, în plus, statele membre care nu au făcut încă acest lucru să includă în legislația națională o definiție a violului pe baza lipsei consimțământului liber, în conformitate cu Convenția de la Istanbul și cu standardele internaționale în evoluție; invită Comisia să prezinte o propunere pentru o astfel de definiție la nivelul UE; reiterează că violența sexuală, inclusiv violul, este o încălcare gravă a drepturilor omului și a demnității umane;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>72.</NO.P>reamintește seria de documente publicate în legătură cu infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein, care arată că au fost comise nenumărate infracțiuni și, prin urmare, că există un grup mare de autori ascunși; observă că este bine documentat faptul că Epstein avea o rețea care se extindea în profunzime în coridoarele de putere din întreaga Europă, inclusiv în ceea ce privește membri ai familiilor regale, diplomați și politicieni de vârf; condamnă faptul că încă nu s-a stabilit câți și care membri ai acestei rețele aveau cunoștință sau erau implicați în traficul de persoane, exploatarea sexuală a copiilor, fraudă și infracțiuni financiare; subliniază nu numai că este extrem de îngrijorător faptul că aceste persoane rămân în libertate, ci și că lipsa unei răspunderi depline subminează statul de drept și încrederea publicului în instituțiile democratice; subliniază că ar trebui să fie abordate la nivelul UE cazurile care implică elemente transfrontaliere în cadrul UE; pune sub semnul întrebării capacitatea UE de a investiga, împiedica și combate criminalitatea transfrontalieră complexă comisă de elitele societății; îndeamnă Comisia să însărcineze cu promptitudine centrul de experți al UE pentru prevenirea criminalității (Europol), împreună cu Oficiul European de Luptă Antifraudă și cu autoritățile naționale, să investigheze și să analizeze natura acestei activități infracționale, precum și să identifice persoanele care pot fi trase la răspundere;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>73.</NO.P>îndemnă statele membre să recunoască oficial femicidul ca o infracțiune distinctă, bazată pe gen în legislația națională, să adopte și să aplice strategii cuprinzătoare pentru prevenirea și combaterea acestuia, să asigure anchetarea și urmărirea penală eficace a tuturor cazurilor și să ofere adăposturi specializate, consiliere și mecanisme de despăgubire pentru rudele victimelor;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>74.</NO.P>condamnă în termenii cei mai fermi recurgerea la viol și la alte forme de violență sexuală ca armă de război și reamintește că astfel de fapte pot constitui crime de război sau crime împotriva umanității în temeiul dreptului internațional; îndeamnă să fie întărite eforturile internaționale de documentare a acestor crime și subliniază importanța asigurării accesului la servicii de avort legale și în condiții de siguranță pentru victimele violenței sexuale, inclusiv pentru victimele violului în contextul războiului;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>75.</NO.P>invită toate statele membre să ratifice Convenția de la Istanbul; se declară profund preocupat că unele state membre încă nu au ratificat Convenția de la Istanbul și cu privire la eventuale retrageri din această convenție; reliefează că aceste evoluții sunt punctul culminant al unei campanii prelungite de dezinformare privind domeniul de aplicare și obiectivele convenției, desfășurată de forțe antidemocratice din întreaga UE;
</ACTION></ACTLST><ACTLST><ACTINIT><STRING BOLD="on"><STRING ITALIC="on">Deținuții și condițiile de detenție</STRING></STRING></ACTINIT><ACTION>
<NO.P>76.</NO.P>reamintește că interzicerea torturii și a tratamentelor inumane sau degradante, prevăzută la articolul 4 din cartă și la articolul 3 din CEDO, este absolută și nederogabilă și se aplică pe deplin tuturor persoanelor, inclusiv celor private de libertate; îndeamnă statele membre să garanteze că reprezentanții Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și ai mecanismelor naționale de prevenție pot efectua vizite fără restricții în toate locurile de detenție și că recomandările acestora sunt puse pe deplin în aplicare;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>77.</NO.P>constată cu îngrijorare că, în unele state membre, arestarea preventivă este utilizată excesiv sau fără suficiente justificări; îndeamnă statele membre să se asigure că privarea de libertate înainte de proces se aplică numai în ultimă instanță, în deplină conformitate cu standardele CEDO și cu prezumția de nevinovăție, și să consolideze supravegherea judiciară și revizuirea periodică a deciziilor de arest;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>78.</NO.P>condamnă cu fermitate suprapopularea sistematică, lipsa asistenței medicale și prelungirea ilegală a arestării preventive; invită Comisia și statele membre să asigure respectarea deplină a normelor Nelson Mandela, a Convenției ONU împotriva torturii și a Protocolului opțional la aceasta, precum și a normelor europene în domeniul penitenciarelor, prin îmbunătățirea condițiilor de detenție în toate închisorile și adoptarea de măsuri preventive și de reabilitare, inclusiv în centrele pentru minori, precum și prin soluționarea suprapopulării, asigurarea accesului la servicii de asistență medicală și de sănătate mintală și consolidarea măsurilor de prevenire a sinuciderilor; accentuează că protecția demnității umane este o măsură a tăriei democratice a societății;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>79.</NO.P>invită Comisia să contracareze încălcările grave din închisori, în conformitate cu obligația UE de a apăra valorile consacrate la articolul 2 din TUE;
</ACTION></ACTLST><ACTLST><ACTINIT><STRING BOLD="on"><STRING ITALIC="on">Societatea civilă este amenințată</STRING></STRING></ACTINIT><ACTION>
<NO.P>80.</NO.P>reamintește că, în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din TUE, instituțiile UE trebuie să mențină un dialog deschis, transparent și structurat cu organizațiile societății civile și cu asociațiile reprezentative; invită Comisia și statele membre să asigure procese de consultare eficace, în conformitate cu standardele de bună guvernanță, să promoveze implicarea și participarea efectivă a cetățenilor și a organizațiilor societății civile la procesul de elaborare a politicilor, inclusiv în chestiuni legate de protecția și promovarea drepturilor fundamentale, și să sprijine capacitatea acestora de a participa la politicile UE, asigurând, în același timp, transparența și respectarea deplină a normelor aplicabile;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>81.</NO.P>invită Comisia și statele membre să asigure o finanțare sustenabilă, flexibilă și accesibilă pentru organizațiile societății civile și accesul la justiție;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>82.</NO.P>salută propunerea Comisiei, în contextul următorului CFM, de a permite redistribuirea fondurilor înghețate către organizațiile societății civile și subliniază necesitatea de a garanta că o parte din aceste resurse pot sprijini organizațiile care depun eforturi pentru promovarea drepturilor fundamentale și a altor valori ale UE în statele membre în care fondurile rămân înghețate; reamintește importanța pe care programul „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori” (CEDV) a avut-o pentru protejarea și promovarea drepturilor și valorilor consacrate în tratate, în cartă și în convențiile internaționale aplicabile privind drepturile omului, în special prin sprijinirea organizațiilor societății civile și prin încurajarea participării civice și democratice, în vederea susținerii și dezvoltării în continuare a unor societăți deschise, bazate pe drepturi, democratice, egale și incluzive; consideră că noul program AgoraEU trebuie să garanteze cel puțin același nivel de ambiție ca programul CEDV;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>83.</NO.P>salută strategia UE pentru societatea civilă prezentată de Comisie; salută, de asemenea, faptul că strategia se axează pe organizațiile societății civile și pe apărătorii drepturilor omului și include acțiuni precum consolidarea colaborării efective și semnificative cu societatea civilă, asigurarea unui spațiu civic deschis, sigur și favorabil prin furnizarea de sprijin și protecție, inclusiv reducerea sarcinilor administrative pentru organizațiile societății civile pe teren, și susținerea organizațiilor societății civile cu o finanțare adecvată, sustenabilă și transparentă; îndeamnă Comisia să asigure punerea în aplicare deplină a strategiei și să monitorizeze sistematic situația spațiului civic în rapoartele sale privind statul de drept;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>84.</NO.P>este foarte îngrijorat de restrângerea continuă a spațiului civic și de persecutarea tot mai frecventă a organizațiilor societății civile și a apărătorilor drepturilor omului în mai multe state membre, în special a celor care se ocupă de combaterea rasismului, justiția climatică, drepturile persoanelor LGBTIQ+, drepturile femeilor și de migranție; constată că aceste grupuri se confruntă cu o serie de amenințări, inclusiv restricții juridice și financiare, suspendări ale finanțării, campanii de denigrare, intimidare și incriminare; regretă că restricțiile privind libertățile de întrunire, de exprimare și de asociere afectează adesea disproporționat anumite grupuri sau cauze;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>85.</NO.P>subliniază că dreptul la libertatea de întrunire pașnică, libertatea de asociere și de exprimare și libertatea artelor și științelor sunt drepturi fundamentale protejate de dreptul internațional și dreptul UE și sunt esențiale pentru democrație; subliniază că libertatea de asociere, garantată prin articolul 12 din cartă și articolul 11 din CEDO, este o piatră de temelie a unei societăți democratice;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>86.</NO.P>condamnă incriminarea lucrătorilor și activiștilor din domeniul umanitar; încurajează statele membre să se asigure că asistența umanitară acordată persoanelor vulnerabile nu este incriminată; reamintește că legislația UE trebuie să fie aliniată la standardele europene și internaționale privind drepturile omului și invită Comisia și statele membre să remedieze situațiile de nealiniere;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>87.</NO.P>constată cu îngrijorare că mai multe state membre și țări candidate și potențial candidate au impus măsuri disproporționate lucrătorilor și activiștilor din domeniul umanitar; condamnă cu fermitate utilizarea „legilor privind agenții străini”, care înăbușă opoziția, vizează organizațiile societății civile și le restricționează operațiunile, creând un efect de intimidare asupra societății civile și a apărătorilor drepturilor omului; condamnă măsurile disproporționate din unele state membre împotriva demonstrațiilor pașnice, inclusiv interdicțiile preventive, utilizarea forței excesive și arestarea protestatarilor, care au efect de intimidare; invită statele membre să nu recurgă la acțiuni în justiție disproporționate împotriva celor care participă la demonstrații pașnice;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>88.</NO.P>îndeamnă Comisia și statele membre să se asigure că dreptul la întrunire pașnică poate fi exercitat, să nu propună sau să nu pună în aplicare măsuri care ar putea avea un efect de intimidare în spațiul civic, constatând cu îngrijorare că astfel de încercări au fost observate în unele state membre, și să faciliteze o dezbatere sănătoasă despre orice chestiune de interes public; condamnă orice practică care are un efect de intimidare a demonstrațiilor pașnice, cum ar fi utilizarea excesivă a forței, supravegherea și hărțuirea judiciară;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>89.</NO.P>invită Comisia să instituie un mecanism de răspuns rapid în UE pentru a sprijini organizațiile societății civile și apărătorii drepturilor omului care protejează și promovează valorile UE și care se confruntă cu amenințări; îndeamnă Comisia să instituie un indice al spațiului civic european pentru a monitoriza mediul favorabil pentru societatea civilă și pentru a raporta anual cu privire la aceste aspecte; solicită și transparența finanțării pentru toți actorii din registrul de transparență al UE;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>90.</NO.P>având în vedere Recomandarea (UE) 2022/758 a Comisiei privind protecția jurnaliștilor și a apărătorilor drepturilor omului implicați în acțiuni de mobilizare publică<FOOTNOTE><FIELD> Recomandarea (UE) 2022/758 a Comisiei din 27 aprilie 2022 privind protecția jurnaliștilor și a apărătorilor drepturilor omului implicați în acțiuni de mobilizare publică împotriva procedurilor judiciare vădit nefondate sau abuzive („Acțiuni strategice în justiție împotriva mobilizării publice”) (JO L 138, 17.5.2022, p. 30, ELI: http://data.europa.eu/eli/reco/2022/758/oj).</FIELD></FOOTNOTE>,
</ACTION></ACTLST><ACTLST><ACTINIT><STRING BOLD="on"><STRING ITALIC="on">Rasismul și discriminarea structurale</STRING></STRING></ACTINIT><ACTION>
<NO.P>91.</NO.P>reamintește că tratatele UE și carta consacră mandatul și responsabilitatea UE de a combate discriminarea și de a promova egalitatea de tratament pentru toți; invită Comisia să remedieze lacunele din cadrul UE de combatere a discriminării și îndeamnă statele membre să pună în aplicare integral și corect legislația existentă a UE împotriva discriminării;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>92.</NO.P>salută decizia Comisiei de a anula retragerea propunerii de directivă orizontală privind combaterea discriminării; își reiterează apelul pentru deblocarea fără întârziere a discuțiilor din Consiliu pe tema directivei și îndeamnă statele membre să ajungă la un acord în urma acestor discuții;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>93.</NO.P>recunoaște și condamnă existența în UE a rasismului structural, cauzat de discursurile publice care favorizează stereotipurile, care duc la discriminarea minorităților în toate domeniile vieții lor; este profund îngrijorat de formele individuale, structurale și instituționale de rasism și xenofobie din UE și de discriminarea crescândă a arabilor<FOOTNOTE><FIELD> https://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/fra-2017-eu-midis-ii-main-results_en.pdf.</FIELD></FOOTNOTE>, a europenilor de culoare<FOOTNOTE><FIELD> https://fra.europa.eu/en/publication/2026/antisemitism-overview.</FIELD></FOOTNOTE>, a persoanelor de origine asiatică<FOOTNOTE><FIELD> https://fra.europa.eu/en/publication/2024/being-muslim-eu.</FIELD></FOOTNOTE>, a evreilor<FOOTNOTE><FIELD> https://fra.europa.eu/en/publication/2025/roma-survey-2024.</FIELD></FOOTNOTE>, a musulmanilor<FOOTNOTE><FIELD> https://infocuria.curia.europa.eu/tabs/document?source=document&text=&docid=300973&pageIndex=0&doclang=RO&mode=req&dir=&occ=first%E2%88%82%3D1&cid=900537.</FIELD></FOOTNOTE> și a romilor<FOOTNOTE><FIELD> https://fra.europa.eu/en/publication/2025/roma-survey-2024.</FIELD></FOOTNOTE>; îndeamnă statele membre să combată discriminarea la toate nivelurile;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>94.</NO.P>evidențiază nevoia de a combate toate formele de discriminare în fața legii; își exprimă îngrijorarea cu privire la lipsa de progrese în legătură cu legislația în materie de egalitate și antidiscriminare și punerea sa în aplicare în unele state membre; regretă că, în pofida legislației UE existente, cum ar fi Directiva 2000/78/CE privind egalitatea de tratament<FOOTNOTE><FIELD> Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO L 303, 2.12.2000, p. 16, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2000/78/oj).</FIELD></FOOTNOTE>, persistă lacune în cadrul juridic, punerea în aplicare și asigurarea respectării sale, lăsând victimele fără o cale de atac legală adecvată; reamintește că cadrele juridice ale statelor membre trebuie să consacre principiul egalității de tratament în sistemele lor juridice și să asigure accesul efectiv la justiție pentru toate persoanele; invită Comisia să acționeze în cazurile de nerespectare a acestor principii;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>95.</NO.P>subliniază că accesul la fondurile UE ar trebui să fie condiționat de respectarea deplină a drepturilor fundamentale, inclusiv a principiului nediscriminării și solicită o alocare transparentă pentru a garanta sprijinul pe termen lung pentru organizațiile societății civile axate pe drepturile omului și egalitate;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>96.</NO.P>îndeamnă statele membre, în special Ungaria, să revizuiască legile sau politicile care discriminează persoanele LGBTIQ+ și familiile „curcubeu”; invită Ungaria să se asigure că nu este posibilă utilizarea abuzivă a cadrelor constituționale și legislative naționale pentru a submina supremația dreptului UE sau pentru a stigmatiza minoritățile sub pretextul „identității naționale”; condamnă ferm aplicarea în continuare a așa-numitei legi privind „protecția copilului” din Ungaria, care constituie o discriminare directă ce contravine articolelor 7, 11, 21 și 24 din cartă<FOOTNOTE><FIELD> https://infocuria.curia.europa.eu/tabs/document?source=document&text=&docid=300973&pageIndex=0&doclang=RO&mode=req&dir=&occ=first&part=1&cid=900537.</FIELD></FOOTNOTE>; invită Comisia să evalueze de urgență compatibilitatea Legii Ungariei privind protecția identității locale cu dreptul UE, în special cu Directiva privind egalitatea rasială și carta;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>97.</NO.P>invită Comisia să ia toate măsurile necesare, inclusiv inițierea de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, în cazul în care se constată încălcări; invită statele membre să se asigure că politicile locale în domeniul locuințelor și al reședinței respectă pe deplin principiile egalității și nediscriminării și nu conduc la segregare etnică sau socioeconomică;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>98.</NO.P>evidențiază că supremația dreptului UE constituie piatra de temelie a funcționării Uniunii și a respectării statului de drept în toate statele membre, pe care toate statele membre se angajează să o respecte la momentul aderării; îndeamnă toate statele membre să respecte jurisprudența actuală a CJUE și a CEDO; invită Comisia să monitorizeze cu atenție punerea în aplicare de către statele membre a hotărârilor pronunțate de CJUE și CEDO, acordând o atenție deosebită hotărârilor referitoare la nediscriminare, egalitatea de gen și drepturile minorităților;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>99.</NO.P>invită Comisia să prezinte noi strategii ambițioase privind egalitatea și combaterea rasismului pentru anii următori, care să includă și recomandările Parlamentului, pentru a aborda în mod cuprinzător discriminarea din toate motivele și în toate domeniile vieții; remarcă necesitatea de a asigura o abordare cuprinzătoare și coordonată în toate strategiile, cadrele și planurile de acțiune existente și viitoare pentru a maximiza sinergiile și a asigura coerența în punerea lor în aplicare;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>100.</NO.P>invită toate statele membre să adopte și să pună în aplicare pe deplin planuri naționale de acțiune împotriva rasismului sau strategii cu standarde ambițioase, care includ obiective, calendare și bugete clare; invită Comisia să asigure mecanisme de monitorizare periodică, în cooperare cu societatea civilă;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>101.</NO.P>reliefează că resortisanții țărilor terțe din UE trebuie să fie tratați în mod nediscriminatoriu; relevă că resortisanții țărilor terțe au dreptul de a solicita protecție internațională în temeiul dreptului internațional și al dreptului UE, inclusiv în conformitate cu principiul nereturnării; invită statele membre să respecte statul de drept și drepturile fundamentale consacrate în cartă și să pună în aplicare legislația adoptată de colegiuitori; accentuează caracterul obligatoriu al hotărârilor CJUE și ale CEDO;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>102.</NO.P>invită Comisia și statele membre să interzică crearea de profiluri rasiale și alte practici discriminatorii, inclusiv la frontiere, să aloce resurse substanțiale inițiativelor bazate pe incluziune și drepturi și să instituie mecanisme independente de monitorizare, tragere la răspundere și depunere a plângerilor; invită Comisia să stabilească evaluări obligatorii ale impactului asupra drepturilor omului și egalității pentru a preveni discriminarea algoritmică; invită, în plus, Comisia și statele membre să trateze expunerea disproporționată a comunităților rasializate la poluare, la degradarea mediului și la riscurile climatice;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>103.</NO.P>invită statele membre să înființeze instituții naționale pentru drepturile omului, în conformitate cu Principiile de la Paris ale ONU, să garanteze independența și capacitatea acestora de a-și îndeplini sarcinile în mod eficace și să asigure protecție împotriva interferenței politice;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>104.</NO.P>invită statele membre să pună pe deplin în aplicare Directiva (UE) 2024/1500<FOOTNOTE><FIELD> Directiva (UE) 2024/1500 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 mai 2024 privind standardele aplicabile organismelor de promovare a egalității de tratament și a egalității de șanse între femei și bărbați în materie de încadrare în muncă și de ocupare a forței de muncă și de modificare a Directivelor 2006/54/CE și 2010/41/UE (JO L, 2024/1500, 29.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2024/1500/oj).</FIELD></FOOTNOTE> și Directiva (UE) 2024/1499<FOOTNOTE><FIELD> Directiva (UE) 2024/1499 a Consiliului din 7 mai 2024 privind standardele aplicabile organismelor de promovare a egalității în domeniul egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, în domeniul egalității de tratament în materie de încadrare în muncă și de ocupare a forței de muncă, indiferent de religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală și în domeniul egalității de tratament între femei și bărbați în materie de securitate socială și în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii și de modificare a Directivelor 2000/43/CE și 2004/113/CE (JO L, 2024/1499, 29.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2024/1499/oj).</FIELD></FOOTNOTE>, care stabilesc standarde minime pentru organismele de promovare a egalității; solicită măsuri concrete pentru a garanta independența organismelor de promovare a egalității și pentru a asigura eficacitatea acestora în promovarea egalității; încurajează sprijinirea organizațiilor societății civile pentru a dezvolta și disemina inițiativele educaționale de promovare a egalității și pentru a asigura o largă răspândire și accesibilitate;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>105.</NO.P>invită Comisia și statele membre să adopte măsuri eficace prin care să combată antisemitismul, xenofobia, rasismul, misoginia, homofobia, transfobia și alte forme de prejudecată, intoleranță, discriminare sau infracțiuni motivate de ură într-o manieră globală; solicită, de asemenea, eforturi susținute, atât la nivelul UE, cât și la nivel național, pentru a monitoriza, a preveni și a urmări penal infracțiunile motivate de ură aferente și pentru a proteja minoritățile;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>106.</NO.P>ia act cu îngrijorare de constatările Agenției pentru Drepturi Fundamentale (FRA), care indică o amplificare semnificativă a antisemitismului în întreaga Uniune, inclusiv în mediul online, în spațiile publice și în interiorul comunităților locale; subliniază că numeroși evrei semnalează obstacole în calea exprimării libere a identității lor și continuă să aibă îngrijorări legate de siguranță; invită Comisia și statele membre să consolideze mecanismele de prevenție, de raportare și de sprijinire a victimelor, să accelereze punerea în aplicare a Strategiei UE privind combaterea antisemitismului și să asigure respectarea deplină a legislației UE și naționale și, acolo unde este necesar, să intensifice măsurile de educație, de sensibilizare și de securitate; condamnă cu fermitate nivelurile tot mai ridicate de antisemitism în întreaga UE;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>107.</NO.P>este îngrijorat că unele politici adoptate în unele state membre au condus la discriminarea anumitor grupuri, inclusiv a celor definite în funcție de rasă, culoare, origine etnică, limbă, religie, dizabilitate sau orientare sexuală; denunță faptul că efectele unor astfel de politici includ practici juridice și de aplicare a legii discriminatorii, precum și delegitimizarea (și, în unele cazuri, incriminarea sau încercările de incriminare) a discursului politic, religios și a altor forme de discurs; invită statele membre să nu folosească astfel de practici și să nu adopte politici și acte legislative care ar putea avea astfel de consecințe pentru aceste grupuri;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>108.</NO.P>condamnă cu fermitate orice formă de discriminare și ostilitate față de comunitățile religioase, inclusiv islamofobia, și toate celelalte forme de discriminare și rasism din întreaga UE, inclusiv actele de violență, intimidarea, discursul de incitare la ură și afișarea de simboluri de instigare la ură în spațiile publice; invită statele membre și țările candidate să se asigure că membrii tuturor minorităților sunt tratați în mod egal în fața legii;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>109.</NO.P>invită Comisia și statele membre să combată discriminarea și excluderea socială cu care se confruntă grupurile vulnerabile, inclusiv romii, și să asigure punerea efectivă în aplicare a Cadrului strategic al UE pentru egalitatea, incluziunea și participarea romilor; îndeamnă statele membre să pună în aplicare hotărârile CEDO referitoare la drepturile romilor și invită Comisia să monitorizeze punerea lor în aplicare;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>110.</NO.P>invită Comisia și statele membre să combată discriminarea persoanelor cu dizabilități și să promoveze includerea și participarea lor deplină în societate; invită, în plus, UE și statele membre să urmeze recomandările Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CNUDPD) pentru a pune capăt discriminării tuturor persoanelor cu dizabilități și pentru a garanta că acestea își exercită în mod egal drepturile fundamentale și participă pe deplin în toate domeniile societății<FOOTNOTE><FIELD> https://tbinternet.ohchr.org/_layouts/15/treatybodyexternal/Download.aspx?symbolno=CRPD%2FC%2FEUR%2FCO%2F2-3&Lang=en.</FIELD></FOOTNOTE>;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>111.</NO.P>condamnă toate formele de violență și constrângere împotriva persoanelor cu dizabilități, în special sterilizarea forțată, care constituie o încălcare gravă a demnității umane și a integrității fizice; invită Comisia și statele membre să incrimineze sterilizarea forțată, motivată de dizabilitate sau de capacitatea juridică, fără excepții și să acorde despăgubiri supraviețuitorilor; solicită un plan de acțiune al UE privind egalitatea și intersecționalitatea; solicită recunoașterea și includerea limbajelor naționale ale semnelor în diversitatea lingvistică a UE;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>112.</NO.P>solicită consolidarea Platformei UE pentru persoanele cu handicap ca mecanism participativ permanent pentru dialogul politic cu organizațiile persoanelor cu dizabilități; solicită Comisiei să mențină un cadru transparent de monitorizare pentru Strategia UE privind drepturile persoanelor cu dizabilități 2021-2030, cu raportare publică anuală și implicarea semnificativă a societății civile; subliniază că instituțiile UE trebuie să conducă prin puterea exemplului, asigurând accesibilitatea, recrutarea incluzivă și o creștere semnificativă a personalului cu dizabilități în administrația UE; susține implementarea unui plan de acțiune pentru persoanele cu dizabilități în acțiunea externă a UE, care să garanteze că programele umanitare și de dezvoltare ale UE integrează pe deplin drepturile persoanelor cu dizabilități, în conformitate cu articolul 32 din CNUDPD;
</ACTION></ACTLST><ACTLST><ACTINIT><STRING BOLD="on"><STRING ITALIC="on">Protejarea drepturilor sociale și economice și abordarea efectelor asupra mediului</STRING></STRING></ACTINIT><ACTION>
<NO.P>113.</NO.P>invită Comisia să se asigure că fondurile UE pentru a promova includerea socială și îmbunătățirea nivelului de trai – inclusiv accesul la locuințe la prețuri abordabile, educație de calitate, securitate socială și asistență medicală – sunt utilizate în mod eficace și transparent; își exprimă îngrijorarea despre cazurile recente de utilizare abuzivă a fondurilor;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>114.</NO.P>îndeamnă Comisia să consolideze monitorizarea, auditarea și implicarea directă a comunității pentru a garanta că fiecare euro ajunge la beneficiarii vizați și contribuie la o îmbunătățire reală a condițiilor de viață ale grupurilor defavorizate și marginalizate, inclusiv ale minorităților etnice și ale persoanelor afectate de tranziția verde și digitală; invită statele membre să asigure respectarea Cartei sociale europene și a Pilonului european al drepturilor sociale; invită Comisia să monitorizeze îndeaproape punerea lor în aplicare și să ia măsuri dacă nu sunt puse în aplicare în mod suficient;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>115.</NO.P>este îngrijorat că locuințele sunt tratate ca o marfă; solicită extinderea accesului la locuințe sociale și la prețuri abordabile și adoptarea unor strategii pe termen lung și axate pe drepturi în domeniul locuințelor, care să se concentreze și asupra prevenirii fenomenului lipsei de adăpost; îndeamnă Comisia să se asigure că viitorul plan de acțiune al UE pentru locuințe la prețuri accesibile acordă prioritate accesibilității, prețurilor abordabile și eficienței energetice și să ia în considerare crearea unui fond specific;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>116.</NO.P>reliefează că este important să se asigure accesul la justiție, transparența și participarea la chestiunile de mediu; solicită integrarea în politicile Uniunii a unor măsuri care să vizeze atingerea unui nivel ridicat de protecție a mediului și îmbunătățirea calității acestuia, așa cum se consacră la articolul 37 din cartă; își reiterează solicitarea ca dreptul la un mediu sănătos să fie recunoscut în cartă; îndeamnă UE și statele membre să ia măsuri imediate pentru a combate schimbările climatice; invită din nou Comisia să extindă mandatul EPPO pentru a include infracțiunile împotriva mediului;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>117.</NO.P>reamintește că sărăcia constituie o încălcare a demnității umane, subminând exercitarea deplină a drepturilor fundamentale, așa cum sunt recunoscute în cartă și în articolul 9 din TFUE; subliniază că lupta împotriva sărăciei trebuie, prin urmare, să fie o prioritate centrală pentru UE și pentru toate statele membre; solicită integrarea unor obiective legate de eradicarea sărăciei în politicile economice, sociale și de mediu ale UE printr-o abordare bazată pe integrare, aliniată la Pilonul european al drepturilor sociale și la obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU (ODD 1); îndeamnă Comisia să consacre eradicarea sărăciei ca obiectiv orizontal în următorul ciclu strategic al UE și să stabilească mecanisme clare de guvernanță și de monitorizare;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>118.</NO.P>reiterează că accesul la un venit adecvat este o condiție prealabilă pentru a duce o viață demnă; constată că, în urma propunerii Comisiei de recomandare a Consiliului privind un venit minim adecvat care să asigure incluziunea activă, o directivă a UE privind venitul minim adecvat ar putea contribui la obiectivul de reducere a sărăciei cu cel puțin jumătate în toate statele membre până în 2030;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>119.</NO.P>invită Comisia să elaboreze o strategie europeană de combatere a sărăciei, cu scopul de a elimina sărăcia până în 2035, care să includă obiective intermediare măsurabile; îndeamnă Comisia să creeze un grup operativ al UE pentru combaterea sărăciei, cu scopul de a monitoriza punerea în aplicare și coordonarea viitoarei strategii a UE de combatere a sărăciei și de a urmări sărăcia multidimensională și inegalitatea între statele membre; solicită o participare structurată a persoanelor care se confruntă cu sărăcia și a organizațiilor care le reprezintă;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>120.</NO.P>evidențiază că sărăcia se intersectează cu genul, vârsta, dizabilitatea, originea etnică, statutul de migrant și dezavantajele rurale sau regionale; solicită măsuri țintite de combatere a sărăciei; accentuează că, pentru combaterea sărăciei intersecționale, este necesară o combinație de măsuri, printre care politica de combatere a discriminării, locuri de muncă de calitate, servicii la prețuri accesibile și măsuri care să amelioreze capacitatea de inserție profesională;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>121.</NO.P>recunoaște că participarea semnificativă a persoanelor care se confruntă cu sărăcia este esențială pentru legitimitatea democratică a politicilor de combatere a sărăciei și eficacitatea acestora; solicită structuri permanente de dialog la nivelul UE și la nivel național cu organizațiile societății civile și partenerii sociali pentru a consolida incluziunea socială;
</ACTION></ACTLST><ACTLST><ACTINIT><STRING BOLD="on"><STRING ITALIC="on">Perspectiva după 2025</STRING></STRING></ACTINIT><ACTION>
<NO.P>122.</NO.P>reamintește că printre bazele proiectului european s-a numărat pilonul bunăstării oamenilor și consideră că, indiferent de provocările geopolitice, de securitate și socioeconomice, UE nu poate ignora aspectele sociale și referitoare la drepturile fundamentale pe care a fost întemeiată; solicită Comisiei să țină seama în mod corespunzător de bunăstarea persoanelor, inclusiv a celor mai vulnerabile, în toate politicile existente și viitoare ale UE și să includă securitatea alimentară și sanitară în agenda sa privind securitatea politică;
</ACTION><SEPARATION>

</SEPARATION><ACTION>
<NO.P>123.</NO.P>încredințează Președintei sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și guvernelor și parlamentelor statelor membre.
</ACTION></ACTLST></DISPOSITIF></TEXT></RESOL></TXTLST></SDOCTA>