ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:Capitolul IDISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1Obiect(1)Prezentul regulament instituie un sistem comun pentru returnarea efectivă a resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală pe teritoriul statelor membre, în conformitate cu drepturile fundamentale recunoscute ▌ de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”) și principiile generale ale dreptului Uniunii, precum și cu obligațiile internaționale aplicabile ▌, inclusiv în ceea ce privește ▌drepturile omului.(2)Obiectivul prezentului regulament este de a permite statelor membre să ia toate măsurile necesare pentru a asigura returnări efective, luând în considerare abordarea cuprinzătoare prevăzută la articolul 3, articolul 4 litera (h) și articolul 5 litera (e) din Regulamentul (UE) 2024/1351.

Articolul 2Domeniu de aplicare(1)Prezentul regulament se aplică resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală pe teritoriul statelor membre.(2)Prezentul regulament nu se aplică persoanelor care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 5 din Regulamentul (UE) 2016/399.(3) Prezentul regulament nu aduce atingere prevederilor Regulamentelor (UE) 2024/1351, (UE) 2024/1348 și (UE) 2024/1349.(4) Fără a aduce atingere alineatului (5) de la prezentul articol, prezentul regulament nu se aplică resortisanților țărilor terțe care:(a) fac obiectul unui refuz de intrare la frontierele externe în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) 2016/399 Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (codificare) (JO L 77, 23.3.2016, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/399/oj).sau în conformitate cu dreptul intern echivalent în cazul statelor membre care nu au obligații în temeiul regulamentului respectiv;(b) sunt reținuți sau prinși de către autoritățile competente pentru trecerea ilegală pe cale terestră, maritimă sau aeriană a frontierei externe a unui stat membru și care nu au obținut ulterior o autorizație sau un drept de ședere în statul membru respectiv;(c) fac obiectul returnării ca sancțiune penală sau ca urmare a unei sancțiuni penale în conformitate cu dreptul intern;(d) fac obiectul unei proceduri de extrădare.(5) Un stat membru poate decide să aplice prezentul regulament uneia sau mai multora dintre categoriile de resortisanți ai țărilor terțe menționate la alineatul (4) literele (a), (b) și (c). În astfel de cazuri, prezentul regulament se aplică acestor categorii de resortisanți ai țărilor terțe de la data la care statul membru notifică decizia sa celorlalte state membre și Comisiei.(6) În cazul în care un stat membru decide să aplice prezentul regulament resortisanților țărilor terțe care fac obiectul returnării ca sancțiune penală, articolele 7, 9 și 10 nu se aplică.(7) În ceea ce privește resortisanții țărilor terțe care sunt excluși din domeniul de aplicare al prezentului regulament în conformitate cu alineatul (4) literele (a) și (b), statele membre se asigură că tratamentul și nivelul lor de protecție nu sunt mai puțin favorabile decât cele prevăzute la articolul 12 alineatele (4) și (5), la articolul 14 alineatul (2), la articolul 14 alineatul (6) literele (c) și (e), la articolul 34 alineatele (1)-(6) și la articolul 35 și respectă principiul nereturnării.▌(2b) Prezentul regulament se aplică fără a aduce atingere dreptului penal intern al statelor membre, în special dispozițiilor care stabilesc sancțiuni penale efective, proporționale și disuasive, inclusiv pedeapsa cu închisoarea, în legătură cu șederea ilegală, cu condiția ca procedura penală și aplicarea unor astfel de sancțiuni să nu pună în pericol realizarea returnărilor efective.▌

Articolul 4DefinițiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:1.„resortisant al unei țări terțe” înseamnă orice persoană care nu este cetățean al Uniunii în sensul articolului 20 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și care nu este o persoană care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 5 din Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului;2.„ședere ilegală” înseamnă prezența pe teritoriul unui stat membru a unui resortisant al unei țări terțe care nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește condițiile de intrare, astfel cum sunt stabilite la articolul 6 din Regulamentul (UE) 2016/399 sau ▌condiții echivalente de intrare, ședere sau reședință în conformitate cu dreptul intern în cazul statelor membre care nu au obligații în temeiul regulamentului respectiv, însă participă la prezentul regulament;3.„țară de returnare” înseamnă una dintre următoarele:(a)o țară terță care este țara de origine a resortisantului țării terțe;(b)o țară terță care este țara de reședință obișnuită formală a resortisantului țării terțe;(c)o țară terță de tranzit pe drumul către Uniune în conformitate cu acordurile sau înțelegerile de readmisie ale Uniunii sau ale statelor membre;(d)o țară terță, alta decât cea menționată la literele (a) și (b), în care resortisantul țării terțe are drept de intrare și de ședere;(e)o țară terță sigură în legătură cu care cererea de protecție internațională a unui resortisant al unei țări terțe a fost respinsă ca fiind inadmisibilă, în temeiul articolului 59 alineatul (8) din Regulamentul (UE) 2024/1348 sau, în cazul statelor membre care nu au obligații în temeiul regulamentului respectiv, în conformitate cu dispozițiile corespunzătoare pe care le-ar fi putut introduce în dreptul lor intern;(f)prima țară de azil în legătură cu care cererea de protecție internațională a unui resortisant al unei țări terțe a fost respinsă ca fiind inadmisibilă, în temeiul articolului 58 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2024/1348 sau, în cazul statelor membre care nu au obligații în temeiul regulamentului respectiv, în conformitate cu dispozițiile corespunzătoare pe care le-ar fi putut introduce în dreptul lor intern;(g)o țară terță, alta decât cea menționată la literele (a), (b) și (d), cu care există un acord sau o înțelegere pe baza căreia resortisantul țării terțe este acceptat, în conformitate cu articolul 17 din prezentul regulament.4.„decizie de returnare” înseamnă un act sau o decizie de natură administrativă sau judiciară prin care șederea unui resortisant al unei țări terțe este stabilită sau declarată ca fiind ilegală și prin care se impune sau se stabilește obligația de părăsire a teritoriului statelor membre;4a. „returnare” înseamnă acțiunile prin care un resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală:(a) efectuează o returnare voluntară, astfel cum se menționează la punctul 6; sau (b) este îndepărtat de către autoritățile competente de pe teritoriul statelor membre și către una din țările de returnare definite în decizia prin care se dispune îndepărtarea sau, după caz, în decizia de returnare.4b. „decizie prin care se dispune îndepărtarea” înseamnă un act sau o decizie administrativă sau judiciară prin care se specifică sau se declară că resortisantul unei țări terțe poate fi îndepărtat către una sau mai multe țări de returnare, astfel cum se menționează la punctul 3;5.„îndepărtare” înseamnă executarea deciziei de returnare sau a deciziei care dispune îndepărtarea de către autoritățile competente prin transportarea fizică în afara statelor membre către o țară de returnare;6.„returnare voluntară” înseamnă plecarea de pe teritoriul statelor membre pe cont propriu, cu sau fără asistență și fără a recurge la îndepărtare, a unui resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală care respectă obligația de a părăsi teritoriul în termenul pentru plecarea voluntară stabilit în decizia de returnare sau după expirarea acestuia;7.„sustragere” înseamnă acțiunea prin care resortisantul unei țări terțe nu rămâne la dispoziția autorităților administrative sau judiciare competente ▌; 8.„interdicție de intrare” înseamnă decizia sau orice alt act de natură administrativă sau judiciară care interzice intrarea și șederea pe teritoriul statelor membre ▌;▌11.„operațiune de returnare” înseamnă o operațiune organizată sau coordonată de o autoritate competentă sau sprijinită de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă („Frontex”) prin care sunt returnați resortisanți ai țărilor terțe dintr-unul sau mai multe state membre;▌

Articolul 5Drepturile fundamentaleÎn aplicarea prezentului regulament, statele membre respectă pe deplin dreptul relevant al Uniunii, inclusiv Carta, dreptul internațional relevant, obligațiile legate de accesul la protecție internațională, ▌principiul nereturnării și drepturile fundamentale.

Capitolul IIPROCEDURA DE RETURNARE▌Secțiunea 2Procedura prin care se dispune returnarea

Articolul 7▌ Decizia de returnare(1)Autoritățile competente ale statului membru emit pentru orice resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală pe teritoriul lor o decizie de returnare care specifică sau impune obligația de a părăsi teritoriul statelor membre ▌.(1a) Deciziile de returnare:(a) precizează un termen de maximum 30 de zile pentru plecare, resortisantul țării terțe fiind obligat să părăsească teritoriul statelor membre până la împlinirea acestuia; sau (b) precizează că resortisantul țării terțe trebuie să părăsească imediat teritoriul statelor membre. Termenul pentru plecare menționat la litera (a) poate fi redus mai mult și precizat mai în detaliu în dreptul intern.Statele membre pot prevedea în dreptul lor intern cazul în care unui resortisant al unei țări terțe i se acordă un termen pentru plecarea voluntară sau i se impune să părăsească imediat teritoriul.(1b) Autoritățile competente pot prevedea, în temeiul alineatului (1a), un termen pentru plecare care depășește 30 de zile, ținând seama în mod corespunzător de circumstanțele specifice ale fiecărui caz în parte.(1c) Autoritățile competente pot prelungi termenul pentru plecare în temeiul alineatului (1a) ținând seama în mod corespunzător de circumstanțele specifice ale fiecărui caz în parte, în special de participarea la un program de sprijinire a returnării și a reintegrării în temeiul articolului 46 alineatul (3) și de respectarea obligației de a coopera, astfel cum se prevede la articolul 21. (1d) Autoritățile competente pot reduce termenul pentru plecare în temeiul alineatului (1a) în cazul nerespectării obligației de cooperare prevăzute la articolul 21.(1e) Termenul pentru plecare se calculează de la o dată definită în dreptul intern. (2)Decizia de returnare se emite în scris și prezintă motivele de fapt și de drept. Resortisantul țării terțe este informat cu privire la căile de atac disponibile și termenele pentru introducerea acestor căi de atac. Decizia de returnare se notifică ▌resortisantului țării terțe cât mai curând posibil, în conformitate cu dreptul intern al statului membru în cauză. În cazul în care nu se cunoaște locul în care se află resortisantul țării terțe, decizia de returnare se notifică în conformitate cu dreptul intern.(3)Autoritățile competente pot decide să nu furnizeze sau să limiteze informațiile privind motivele de fapt, în cazul în care dreptul intern prevede restricționarea dreptului la informare sau în cazul în care acest lucru este necesar pentru protejarea ordinii publice, a siguranței publice sau a securității naționale și pentru prevenirea, investigarea, depistarea și urmărirea penală a infracțiunilor. În astfel de cazuri, resortisantul țării terțe este informat cu privire la esența motivelor pe baza cărora se ia o decizie de returnare în scopul accesului la o cale de atac efectivă. Obligația de a informa resortisantul țării terțe cu privire la esența motivelor nu include obligația de a divulga nicio informație clasificată.(4)Țara sau țările de returnare pot fi stabilite în decizia de returnare sau în conformitate cu articolul 12 alineatul (2a) înainte de efectuarea îndepărtării. În cazul în care resortisantul unei țări terțe decide să se întoarcă voluntar într-o altă țară de returnare decât țara sau țările de returnare precizate în decizia de returnare, emiterea unei noi decizii care să stabilească țara de returnare nu este obligatorie.(4b) Autoritățile competente nu sunt împiedicate să emită o decizie de returnare în cazul în care există un obstacol în calea îndepărtării. În cazul în care țara de returnare a fost stabilită în decizia de returnare și a fost identificat un risc de încălcare a principiului nereturnării, îndepărtarea către țara de returnare respectivă se amână în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) litera (a).(5)Resortisantului țării terțe i se furnizează, la cerere, traducerea scrisă sau interpretarea orală a principalelor elemente ale deciziei de returnare ▌, inclusiv informații despre căile de atac posibile într-o limbă pe care resortisantul țării terțe o înțelege sau despre care se poate presupune în mod rezonabil că o înțelege. În acest scop, autoritățile competente pot utiliza, după caz, șabloane de traducere standardizate sau instrumente de traducere asistată de calculator sau generată automat.(6)Decizia de returnare ▌se emite în același act sau într-un act separat în același timp și împreună cu decizia de încetare a șederii legale a resortisantului unei țări terțe sau fără întârzieri nejustificate ulterior și fără a aduce atingere garanțiilor procedurale prevăzute în capitolul IV și în alte dispoziții relevante ale dreptului Uniunii și ale dreptului internațional.(7)La emiterea deciziei de returnare, statele membre utilizează formularul instituit în temeiul alineatului (8) („ordinul european de returnare”). Formularul include principalele elemente ale deciziei de returnare și, după caz, ale deciziei prin care se dispune îndepărtarea și este pus la dispoziție prin intermediul Sistemului de informații Schengen în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1860 ▌.(8)Comisia adoptă în termen de cel mult șase luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament un act de punere în aplicare pentru a stabili formularul ordinului european de returnare menționat la alineatul (7). Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 49 alineatul (2).(9)Cel târziu până la adoptarea actului de punere în aplicare menționat la alineatul (8), statele membre, Comisia și agențiile relevante ale UE, cum este eu-LISA, încep să instituie dispozițiile juridice și tehnice necesare pentru a asigura punerea la dispoziție a ordinului european de returnare prin intermediul Sistemului de informații Schengen, cu scopul de a facilita îndeplinirea obligației de la alineatul (7). Comisia și agențiile UE relevante, cum ar fi eu-LISA, sprijină statele membre, după caz.(9a) Cel târziu până la data intrării în vigoare menționată la articolul 52 alineatul (3) din prezentul regulament, Comisia și agențiile relevante ale UE, cum ar fi eu-LISA, pun în aplicare măsuri pentru a asigura posibilitatea gestionării automate a ordinului european de returnare, în vederea eficientizării aplicării articolului 9.(9b) Statele membre informează Comisia cu privire la măsurile juridice și tehnice necesare instituite pentru a îndeplini obligația menționată la alineatul (7) cel târziu până la data intrării în vigoare menționată la articolul 52 alineatul (3) din prezentul regulament.▌

Articolul 8Excepții de la obligația de a emite o decizie de returnare(1)Autoritățile competente ale statelor membre pot decide să nu emită o decizie de returnare în unul dintre următoarele cazuri în care resortisantul țării terțe este:(a)transferat într-un alt stat membru în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 23a din Regulamentul (UE) 2016/399;(b)transferat într-un alt stat membru în temeiul unor acorduri sau înțelegeri bilaterale sau pe baza cooperării dintre statele membre în conformitate cu articolul 44;(c)o persoană a cărei ședere ilegală este depistată în legătură cu verificările la frontieră efectuate la ieșire la frontiera externă în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (UE) 2016/399 sau cu verificări echivalente efectuate în conformitate cu dreptul intern în cazul statelor membre care nu intră sub incidența regulamentului respectiv, evitând, pe cât posibil, amânarea plecării resortisantului țării terțe în cauză.(2)Nu se emite o decizie de returnare în cazurile în care resortisantul țării terțe deține un permis de ședere valabil, o viză de ședere pe termen lung sau o altă autorizație care conferă drept de ședere eliberată de un alt stat membru ▌.(3)În cazurile menționate la alineatul (2), statul membru solicită resortisantului țării terțe să se deplaseze imediat pe teritoriul celuilalt stat membru. În cazul în care resortisantul țării terțe nu se conformează sau în cazul în care plecarea imediată a resortisantului țării terțe este necesară din motive de ordine publică, siguranță publică sau securitate națională, statele membre pot solicita cooperarea celorlalte state membre în temeiul articolului 44 sau pot emite o decizie de returnare în conformitate cu articolul 7.(4)Nu se emite o decizie de returnare în cazurile în care ▌se aplică procedura descrisă la articolul 9.

Articolul 9Recunoașterea și executarea deciziilor de returnare emise de un alt stat membru(1)Statul membru în care resortisantul țării terțe se află în situație de ședere ilegală („statul membru de executare”) poate recunoaște și executa o decizie de returnare executorie și, dacă este cazul, o decizie prin care se dispune îndepărtarea, emisă resortisantului țării terțe respectiv de către un alt stat membru („statul membru emitent”) în temeiul articolului 7 alineatul (1) și al articolului 12 alineatul (2). Executarea se bazează pe informațiile cuprinse în ordinul european de returnare menționat la articolul 7 alineatul (7) și se efectuează în conformitate cu normele și procedurile interne în temeiul articolului 12.(2)▌Statele membre nu sunt obligate să adopte decizii sau acte administrative în scopul recunoașterii. Nu este necesar ca recunoașterea să ia forma unei proceduri administrative.▌(5)În cazul în care un stat membru nu recunoaște sau nu execută o decizie de returnare sau o decizie prin care se dispune îndepărtarea în temeiul alineatului (1) ▌, statul membru respectiv emite o decizie de returnare sub rezerva condițiilor de la articolul 7 sau o decizie prin care se dispune îndepărtarea în temeiul articolului 12 alineatul (2).(6)În cazul în care un stat membru recunoaște sau execută o decizie de returnare sau o decizie prin care se dispune îndepărtarea în temeiul alineatului (1), acesta suspendă îndepărtarea în cazul în care efectele deciziei de returnare sau ale deciziei prin care se dispune îndepărtarea în statul membru emitent sunt suspendate și poate emite o decizie de returnare sub rezerva condițiilor prevăzute la articolul 7.(7)În cazul în care statul membru emitent suspendă sau retrage decizia de returnare sau atunci când decizia de returnare este anulată de o autoritate administrativă sau de o instanță, statul membru de executare emite o decizie de returnare sub rezerva condițiilor prevăzute la articolul 7.(8)Statul membru emitent furnizează la cerere statului membru de executare toate datele și documentele disponibile necesare în scopul returnării sau al îndepărtării, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1860 ▌.▌(9a) Aplicarea articolului 9 nu aduce atingere utilizării excepțiilor prevăzute la articolul 8.(11) Prin adoptarea actului de punere în aplicare menționat la articolul 7 alineatul (8), statele membre încep să pună în aplicare măsuri pregătitoare care ar putea facilita recunoașterea deciziilor de returnare sau a deciziilor prin care se dispune îndepărtarea emise de un alt stat membru, inclusiv, după caz, măsuri juridice și tehnice în sistemele lor naționale, modificări ale sistemelor informatice naționale, activități de formare relevante și activități din cadrul proiectelor-pilot.(12) În termen de doi ani de la data intrării în vigoare menționată la articolul 52 alineatul (3) din prezentul regulament, Comisia evaluează punerea în aplicare a recunoașterii reciproce în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol, în special în ceea ce privește următoarele:(a) măsura în care dispozițiile juridice și tehnice pentru punerea la dispoziție a ordinului european de returnare prin intermediul Sistemului de informații Schengen în temeiul articolului 7 alineatul (7) sunt instituite de către statele membre și sunt eficace;(b) măsura în care dispozițiile juridice și tehnice destinate asigurării gestionării automate a ordinului european de returnare în temeiul articolului 7 alineatul (9) sunt instituite de statele membre;(c) eficacitatea recunoașterii și executării deciziilor de returnare și a deciziilor prin care se dispune îndepărtarea;(d) sarcina care rezultă pentru sistemele judiciare și administrative naționale și(e) rezultatele activităților relevante de formare și ale proiectelor-pilot.(13) Pe baza evaluării menționate la alineatul (12), Comisia prezintă, după caz, propuneri legislative, inclusiv orice modificări cu țintă precisă pentru a asigura returnări efective, în vederea introducerii recunoașterii și a executării obligatorii a deciziilor de returnare executorii și a deciziilor prin care se dispune îndepărtarea emise de un alt stat membru. În cazul în care Comisia nu prezintă o propunere, aceasta explică motivul.

Secțiunea 3Interdicția de intrare

Articolul 10Emiterea unei interdicții de intrare(1)Deciziile de returnare sunt însoțite de o interdicție de intrare atunci când:(a)resortisantul țării terțe face obiectul îndepărtării în conformitate cu articolul 12;(b)obligația de a părăsi teritoriul statelor membre nu a fost respectată în termenele stabilite în conformitate cu articolul 7 alineatele (1a)-(1c);(c)resortisantul țării terțe prezintă un risc pentru securitate în conformitate cu articolul 16.(2)În alte cazuri decât cele enumerate la alineatul (1), autoritățile competente pot însoți o decizie de returnare sau o decizie prin care se dispune îndepărtarea cu o interdicție de intrare, ținând seama de circumstanțele relevante, în special de nivelul de cooperare al resortisantului țării terțe.(3)Interdicția de intrare se emite ca parte a deciziei de returnare sau ca parte a deciziei prin care se dispune îndepărtarea sau separat, în scris. Interdicția de intrare este notificată resortisantului țării terțe într-o limbă pe care resortisantul țării terțe o înțelege sau despre care se poate presupune în mod rezonabil că o înțelege. În acest scop, autoritățile competente pot utiliza, după caz, șabloane de traducere standardizate sau instrumente de traducere asistată de calculator sau generată automat. (4)Autoritățile competente pot impune o interdicție de intrare fără a emite o decizie de returnare unui resortisant al unei țări terțe care se află în situație de ședere ilegală pe teritoriul statelor membre și a cărui ședere ilegală este depistată în legătură cu verificări la frontieră efectuate la ieșire în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (UE) 2016/399 sau cu verificări echivalente efectuate în conformitate cu dreptul intern în cazul statelor membre care nu au obligații în temeiul regulamentului respectiv. În aceste cazuri, interdicția de intrare poate fi impusă și notificată după ce resortisantul țării terțe a părăsit teritoriul statelor membre evitând, pe cât posibil, amânarea plecării resortisantului țării terțe în cauză.(4a) În cazul în care un resortisant al unei țări terțe care se află în situație de ședere ilegală părăsește teritoriul statelor membre înainte de emiterea unei decizii de returnare, autoritățile competente pot impune o interdicție de intrare fără a emite o decizie de returnare.(4b) În cazul în care motivele pentru emiterea unei interdicții de intrare au apărut după emiterea unei decizii de returnare, autoritățile competente pot impune o interdicție de intrare fără a emite o nouă decizie de returnare.(5)Autoritățile competente se pot abține să emită o interdicție de intrare în cazuri individuale din motive umanitare, dacă resortisantul țării terțe este victimă a traficului de persoane sau dacă resortisantul țării terțe cooperează în mod corespunzător cu autoritățile competente, inclusiv prin înscrierea într-un program de returnare și reintegrare.(6)Durata interdicției de intrare se stabilește ținând seama, în mod adecvat, de toate circumstanțele specifice fiecărui caz și nu depășește 10 ani. Fără a aduce atingere articolului 16 alineatul (3) litera (a), se poate emite o interdicție de intrare pentru o perioadă maximă de 20 de ani din motive justificate în mod corespunzător oricând acest lucru este considerat necesar pentru a împiedica intrarea resortisantului țării terțe pe teritoriul statelor membre. ▌(8)Perioada interdicției de intrare începe la data la care resortisantul țării terțe a părăsit teritoriul statelor membre.

Articolul 11Retragerea, suspendarea sau reducerea duratei unei interdicții de intrare(1)O interdicție de intrare poate fi retrasă sau suspendată ori durata acesteia poate fi redusă de către statul membru emitent în cazul în care resortisantul unei țări terțe demonstrează că s-a întors voluntar, fără a aduce atingere alineatelor (2) și (3).▌2.Autoritatea competentă poate, după cum consideră necesar, să retragă sau să suspende o interdicție de intrare ori să reducă durata acesteia în cazuri individuale justificate, inclusiv din motive umanitare, ținând seama de toate circumstanțele relevante, fără a aduce atingere alineatului (3).(3)Resortisantul țării terțe poate depune o solicitare bine fundamentată de retragere, suspendare sau reducere a duratei unei interdicții de intrare, cu condiția ca acesta să fi părăsit teritoriul, fără a aduce atingere alineatului (4).(4) Un resortisant al unei țări terțe căruia i s-a emis o interdicție de intrare care depășește 10 ani în conformitate cu articolul 10 alineatul (6) sau cu articolul 16 alineatul (3) litera (a) poate, la 10 ani de la plecarea sa din statele membre, să solicite statului membru emitent să reexamineze dacă interdicția de intrare trebuie să fie retrasă, suspendată sau dacă durata acesteia trebuie să fie redusă, ținând seama în mod adecvat de toate circumstanțele relevante, inclusiv, după caz, dacă resortisantul țării terțe rămâne un risc pentru securitate în temeiul articolului 16 și dacă interdicția de intrare rămâne necesară pentru a împiedica în continuare intrarea resortisantului țării terțe respectiv pe teritoriul statelor membre. Cererea de reexaminare trebuie să fie bine fundamentată.(4a) Statele membre pot condiționa retragerea unei interdicții de intrare de rambursarea costurilor de îndepărtare a resortisantului țării terțe.

Secțiunea 4Executarea returnării

Articolul 12Îndepărtarea(1)Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a îndepărta resortisantul țării terțe ▌atunci când:(-a) resortisantul țării terțe nu și-a îndeplinit obligația de a părăsi teritoriul în conformitate cu articolul 7;(a)resortisantul țării terțe nu cooperează cu autoritățile ▌;▌(c)resortisantul țării terțe intră sub incidența articolului 16;(d)resortisantul țării terțe se mută într-un alt stat membru fără autorizație, inclusiv în perioada stabilită în conformitate cu articolul 7;(da)autoritățile competente consideră că îndepărtarea este necesară și proporțională, în conformitate cu dreptul intern, din alte motive decât cele enumerate la literele (-a)-(d).(1a) Nicio dispoziție din prezentul regulament nu împiedică statele membre să permită sau să faciliteze returnarea voluntară a unui resortisant al unei țări terțe care face, de altfel, obiectul îndepărtării în temeiul alineatului (1), în special în cazul în care se consideră că un astfel de demers conduce la o returnare mai rapidă și mai eficace.(2)Autoritățile competente pot emite pentru orice resortisant al unei țări terțe care face obiectul returnării o decizie prin care se dispune îndepărtarea. În cazul în care se emite o decizie prin care se dispune îndepărtarea, aceasta se emite în scris și poate fi integrată în aceeași decizie ca decizia de returnare sau poate fi o decizie sau un act administrativ sau judiciar separat ori parte a unei alte decizii administrative sau judiciare.(2a) În cazul în care țara de returnare nu a fost încă stabilită sau în cazul în care aceasta diferă de țara stabilită anterior, autoritatea competentă stabilește una sau mai multe țări de returnare, astfel cum se menționează la articolul 4 punctul 3, în decizia de returnare sau într-o decizie prin care se dispune îndepărtarea înainte de efectuarea îndepărtării.(2b) În cazul în care se emite o decizie prin care se dispune îndepărtarea, aceasta trebuie să fie motivată în fapt și în drept. Resortisantul țării terțe este informat cu privire la căile de atac disponibile și termenele pentru introducerea acestor căi de atac. Decizia prin care se dispune îndepărtarea se notifică resortisantului țării terțe cât mai curând posibil, în conformitate cu legislația națională a statului membru în cauză.(2c) În cazul în care se emite o decizie prin care se dispune îndepărtarea, resortisantului țării terțe i se furnizează, la cerere, traducerea scrisă sau orală a principalelor elemente ale deciziei prin care se dispune îndepărtarea, inclusiv informații despre căile de atac posibile într-o limbă pe care resortisantul țării terțe o înțelege sau despre care se poate presupune în mod rezonabil că o înțelege. În acest scop, autoritățile competente pot utiliza, după caz, șabloane de traducere standardizate sau instrumente de traducere asistată de calculator sau generată automat.(3)În cazul în care resortisantul țării terțe indică faptul că îndepărtarea ar încălca principiul nereturnării, sau în cazul în care statul membru ia cunoștință de astfel de indicii relevante, autoritățile competente îndrumă resortisantul țării terțe la procedura adecvată, inclusiv la procedura de azil în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1348, după caz, sau, în concordanță cu dreptul intern, evaluează în alt mod dacă îndepărtarea respectă principiul nereturnării ▌. Resortisantul țării terțe în cauză prezintă cât mai curând posibil orice informații relevante referitoare la situația sa personală cu scopul de a-și motiva afirmația că îndepărtarea ar încălca principiul nereturnării. Autoritățile competente se pot baza pe orice evaluare anterioară a riscului de returnare sau o pot lua în considerare. Orice evaluare ulterioară a riscului de returnare se efectuează numai în cazul în care au fost prezentate informații relevante. (3a) Statele membre pot decide ca principiul nereturnării să poată fi evaluat de o altă autoritate decât autoritatea competentă care emite sau care execută decizia de returnare.(4)Măsurile coercitive luate pentru a asigura îndepărtarea trebuie să fie necesare și proporționale și, în orice caz, să nu depășească limitele rezonabile. Aceste măsuri se aplică în conformitate cu legislația națională respectând drepturile fundamentale, demnitatea și integritatea fizică a resortisantului în cauză al unei țări terțe.(5)În executarea îndepărtărilor pe calea aerului, statele membre țin cont de orientările comune privind măsurile de securitate care se impun în cazul operațiunilor comune de îndepărtare pe calea aerului, prevăzute în anexa la Decizia 2004/573/CE a Consiliului Decizia 2004/573/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind organizarea de zboruri comune pentru expulzarea de pe teritoriul a două sau mai multe state membre a resortisanților țărilor terțe care fac obiectul măsurilor individuale de expulzare (JO L 261, 6.8.2004, p. 28, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2004/573/oj)..▌

▌Articolul 14Condiții pentru amânarea îndepărtării(1)Îndepărtarea în temeiul articolului 12 se amână în următoarele situații:(a)în cazul în care aceasta ar încălca principiul nereturnării sau(b)atunci când și atât timp cât este în vigoare suspendarea deciziei de returnare în conformitate cu articolul 28.(2)Îndepărtarea în temeiul articolului 12 poate fi amânată ▌, ținând seama de circumstanțele specifice fiecărui caz. În cazul în care există un risc de sustragere, se pot aplica măsuri suplimentare în temeiul alineatului (7). (3)În cazul în care resortisantul țării terțe solicită amânarea îndepărtării, cererea trebuie motivată în mod corespunzător.(4)▌ Statele membre furnizează resortisantului țării terțe în cauză o confirmare scrisă a amânării, în conformitate cu alineatul (1) sau alineatul (2) și drepturile acestuia pe durata amânării. O traducere a confirmării poate fi comunicată oral resortisantului țării terțe într-o limbă pe care o înțelege sau se presupune în mod rezonabil că o înțelege, inclusiv cu ajutorul serviciilor de interpretariat.(5)Amânarea îndepărtării ▌se revizuiește în cazul unei modificări substanțiale a circumstanțelor relevante.(6)În ceea ce privește situația resortisantului țării terțe, inclusiv respectarea de către resortisantul țării terțe a obligațiilor prevăzute în prezentul regulament, pe durata amânării îndepărtării, se iau în considerare următoarele:(a)nevoile de bază;(b)unitatea familiei cu membrii familiei prezenți pe teritoriul statului membru;(c)îngrijirea medicală de urgență și tratamentul de bază al bolilor;(d)accesul minorilor la sistemul de învățământ de bază în funcție de durata șederii acestora;(e)nevoile speciale ale persoanelor vulnerabile.(7)În cazul în care îndepărtarea este amânată, măsurile prevăzute la articolele 21, 23c și 29 pot fi aplicate atunci când sunt îndeplinite condițiile.

Articolul 15Monitorizarea îndepărtării▌ Statele membre prevăd un sistem independent de supraveghere a returnării forțate. ▌ Statele membre se pot baza pe mecanismele de monitorizare existente, cum ar fi structurile și expertiza instituite în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1356, după caz, în sensul prezentului articol.▌

Articolul 16Returnarea resortisanților țărilor terțe care prezintă riscuri pentru securitate(1)Prezentul articol se aplică resortisanților țărilor terțe în cazul în care:(a)aceștia reprezintă o amenințare la adresa ordinii publice, a siguranței publice sau a securității naționale, inclusiv atunci când fac obiectul unei alerte în temeiul articolului 24 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2018/1861 al Parlamentului European și al Consiliului Regulamentul (UE) 2018/1861 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul verificărilor la frontiere, de modificare a Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen și de modificare și abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1987/2006 (JO L 312, 7.12.2018, p. 14, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/1861/oj).;(b)există indicii rezonabile să se considere că au comis o infracțiune gravă, astfel cum se menționează la articolul 2 alineatul (2) din Decizia-cadru 2002/584/JHA a Consiliului Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Declarații făcute de anumite state membre cu privire la adoptarea deciziei-cadru (JO L 190, 18.7.2002, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_framw/2002/584/oj)., sau au comis o infracțiune pasibilă de o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin doi ani în temeiul dreptului intern sau mai multe infracțiuni pasibile de o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin un an în temeiul dreptului intern al statului membru de condamnare;(ba) există indicii rezonabile că persoana este implicată în oricare dintre infracțiunile menționate în Directiva (UE) 2017/541 a Parlamentului European și a Consiliului Directiva (UE) 2017/541 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2017 privind combaterea terorismului și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/475/JAI a Consiliului și de modificare a Deciziei 2005/671/JAI a Consiliului (JO L 88, 31.3.2017, p. 6, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2017/541/oj).;(c)există indicii rezonabile cu privire la intenția acestora de a comite o infracțiune în temeiul literelor (b) și (ba) de la prezentul alineat pe teritoriul unui stat membru;(ca) există indicii rezonabile că aceștia reprezintă orice altă amenințare pentru securitate, astfel cum este identificată în dreptul intern.(2)Resortisanții țărilor terțe care intră sub incidența prezentului articol fac obiectul îndepărtării în conformitate cu articolul 12.(2a) Alineatul (1) literele (b), (ba) și (c) se aplică resortisanților țărilor terțe atunci când există indicații rezonabilă că aceștia au instigat sau au participat în alt mod la săvârșirea infracțiunilor sau a actelor prevăzute la respectivul alineat.(2b) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că deciziile de returnare privind resortisanții țărilor terțe care intră sub incidența prezentului articol pot fi tratate și aplicate cu prioritate.(3)Prin derogare de la dispozițiile relevante ale prezentului regulament, resortisanții țărilor terțe care intră sub incidența prezentului articol:(a)pot face obiectul unei interdicții de intrare emise în conformitate cu articolul 10 care depășește durata maximă menționată la articolul 10 alineatul (6) sau al unei interdicții de intrare pe durată nedeterminată, în cazul în care aceasta este justificată și proporțională cu riscul pentru securitate pe care îl prezintă resortisantul țării terțe. În acest caz, se aplică dispozițiile articolului 11 alineatul (4).(b)pot fi luați în custodie publică în conformitate cu articolul 29 alineatul (3) litera (c);(c)pot fi luați în custodie publică în penitenciare și, în măsura posibilului, ținuți separat de deținuții de drept comun;(d)pot face obiectul luării în custodie publică pentru perioade suplimentare care depășesc durata maximă menționată la articolul 32 alineatul (3), care sunt stabilite de o instanță ținând seama de circumstanțele fiecărui caz în parte și care face obiectul unei revizuiri de către o instanță cel puțin o dată la trei luni.(4)În cazul în care amenințarea la adresa ordinii publice, la adresa siguranței publice sau a securității naționale pe care o prezintă resortisanții țărilor terțe menționați la alineatul (1) litera (a) nu poate fi abordată în mod eficace în temeiul prezentului articol, statele membre pot prevedea alte măsuri în temeiul dreptului intern. La luarea deciziei relevante, statul membru se asigură că măsura este necesară și proporțională în raport cu gravitatea amenințării la adresa siguranței publice sau a pericolului pe care persoana în cauză le prezintă.(4a) Statele membre se pot baza pe o evaluare de siguranță aprofundată existentă a tuturor circumstanțelor relevante, efectuată de autoritățile competente în etapele anterioare, inclusiv în contextul procedurilor de azil, de acordare a vizelor și de control la frontiere, inclusiv de screening.

Articolul 17Returnarea într-o țară terță cu care există un acord sau o înțelegere(1)Returnarea, în sensul articolului 4 primul paragraf punctul 3 litera (g), a resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală necesită încheierea unui acord sau a unei înțelegeri cu o țară terță. Un astfel de acord sau o astfel de înțelegere poate fi încheiat(ă) doar cu o țară terță în care sunt respectate standardele și principiile internaționale privind drepturile omului în conformitate cu dreptul internațional, inclusiv principiul nereturnării.(2)Un acord sau o înțelegere în temeiul alineatului (1) prevede următoarele:(a)procedurile aplicabile returnării resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală din statele membre către țara terță menționată la alineatul (1);(b)condițiile de ședere a resortisantului țării terțe în țara terță menționată la alineatul (1), inclusiv obligațiile și responsabilitățile părților la acord sau la înțelegere;▌(d)obligațiile țării terțe, astfel cum sunt menționate la alineatul (1) a doua teză;▌(f)consecințele în cazul încălcării acordului sau a înțelegerii sau al unei schimbări semnificative care are un impact negativ asupra situației din țara terță.(2a) În cazul în care un acord sau o înțelegere în temeiul alineatului (1) prevede returnarea ulterioară într-o țară de returnare menționată la articolul 4 alineatul (3) literele (a)-(d), acordul sau înțelegerea prevede, în plus față de alineatul (2), următoarele:(a) consecințele în cazul în care returnarea ulterioară nu este posibilă;(b) obligațiile și responsabilitățile respective ale părților la acord sau la înțelegere;(c) consecințele în cazul unei schimbări semnificative care are un impact negativ asupra situației din țara terță menționate la alineatul (1);(d) un organism sau un mecanism independent care să monitorizeze aplicarea efectivă a acordului sau a înțelegerii.Acordul sau înțelegerea în temeiul primului paragraf poate include condițiile pentru luarea în custodie publică în țara terță menționate la alineatul (1).(3)Statele membre informează, la momentul oportun, statele membre relevante cu privire la negocierile privind un acord sau o înțelegere, astfel cum sunt menționate la alineatul (1), cu o țară terță care are o frontieră comună cu statele membre respective. Statele membre informează Comisia și celelalte state membre cu privire la orice acorduri sau înțelegeri bilaterale sau multilaterale încheiate în conformitate cu alineatul (1), înainte de intrarea lor în vigoare sau, în cazul în care un acord sau o înțelegere urmează să se aplice cu titlu provizoriu, înainte de începerea aplicării sale cu titlu provizoriu. Comisia și celelalte state membre sunt, de asemenea, informate cu privire la orice modificare ulterioară sau denunțare a unor astfel de acorduri sau înțelegeri.(4)Minorii neînsoțiți ▌ nu se returnează într-o țară terță menționată la alineatul (1).

Secțiunea 5Returnarea minorilor

Articolul 18Interesul superior al copiluluiAtunci când se aplică dispozițiile prezentului regulament, considerentul primordial este interesul superior al copilului.

Articolul 19Evaluarea vârstei minorilor(1) În cazul în care, ca urmare a declarațiilor resortisantului țării terțe, a dovezilor documentare disponibile sau a altor elemente pertinente, există îndoieli cu privire la faptul că resortisantul respectiv este minor, autoritatea competentă poate efectua o evaluare a vârstei în conformitate cu dreptul intern sau dreptul Uniunii. O astfel de evaluare a vârstei poate fi efectuată în conformitate cu articolul 25 din Regulamentul (UE) 2024/1348 ▌.(2) Autoritatea competentă se poate baza pe o evaluare a vârstei efectuată în etapele anterioare ale procedurii de returnare sau în cadrul altor proceduri relevante.(3) Un stat membru poate recunoaște rezultatele unei evaluări a vârstei efectuate de alte state membre în cazul în care evaluarea vârstei a fost efectuată în conformitate cu dreptul Uniunii.(6) Refuzul de a se supune unei evaluări a vârstei, inclusiv controlului medical, nu împiedică autoritatea competentă să continue procedura de returnare. Un astfel de refuz poate fi considerat doar o prezumție relativă că solicitantul nu este minor.

Articolul 20Returnarea minorilor neînsoțiți(1)▌ Organismele corespunzătoare, altele decât autoritățile care efectuează returnarea, trebuie să furnizeze asistență în concordanță cu interesul superior al copilului.(2)Un reprezentant sau o persoană care este desemnată pentru a proteja interesul superior al copilului este numit(ă) să reprezinte, să asiste și să acționeze, după caz, în numele minorului neînsoțit în cadrul procesului de returnare. Se asigură faptul că reprezentantul desemnat este format în mod corespunzător în ceea ce privește comunicarea adaptată copiilor și vârstei și că poate comunica, inclusiv prin intermediul serviciilor de interpretariat, într-o limbă pe care minorul o înțelege sau despre care se poate presupune în mod rezonabil că o înțelege. Persoana respectivă poate fi persoana desemnată să acționeze în calitate de reprezentant în temeiul Directivei (UE) 2024/1346 Directiva (UE) 2024/1346 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 mai 2024 de stabilire a standardelor pentru primirea solicitanților de protecție internațională (JO L, 2024/1346, 22.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2024/1346/oj)., în cazul în care persoana respectivă a fost desemnată în conformitate cu articolul 27 din respectiva directivă.(3)Minorul neînsoțit este audiat fie direct, fie prin intermediul reprezentantului sau al persoanei ▌ menționate la alineatul (2), inclusiv în contextul determinării interesului superior al copilului. Cel târziu înaintea îndepărtării unui minor neînsoțit de pe teritoriul unui stat membru, autoritățile statului membru respectiv se asigură că acesta este returnat unui membru al familiei sale, unui tutore desemnat sau unor centre de primire corespunzătoare în țara de returnare.

Capitolul IIIOBLIGAȚIILE RESORTISANTULUI ȚĂRII TERȚE

Articolul 21Obligația de cooperare(1)Resortisanții țărilor terțe respectă obligația de a părăsi teritoriul statelor membre și au obligația de a coopera cu autoritățile competente ale statelor membre în toate etapele procedurii de returnare.(1a) Resortisanții țărilor terțe furnizează autorităților competente, fără întârzieri nejustificate, informații cu privire la orice modificări ale situației lor individuale care este relevantă în sensul prezentului regulament.(2)Fără a aduce atingere obligației de a părăsi teritoriul statelor membre, resortisanții țărilor terțe au obligația:(a)să rămână la dispoziția autorităților competente de pe teritoriul statului membru competent pentru procedura de returnare care îi vizează, să nu se sustragă, inclusiv în alt stat membru, și să se prezinte pentru plecarea transportului de returnare, astfel cum a fost stabilit de autoritatea competentă;(aa) nu împiedică fizic sau verbal returnarea;(b)să furnizeze ▌ fără întârzieri nejustificate toate informațiile și documentele fizice și digitale pe care le dețin, inclusiv copiile și înregistrările electronice relevante pentru stabilirea sau verificarea identității ori a cetățeniei sau care sunt relevante în alt mod în cadrul procedurii de returnare ▌ sau despre care se poate presupune în mod rezonabil că sunt în măsură să obțină, în special prin prezentarea către autoritățile competente a unui document de identitate sau de călătorie sau prin cooperarea în vederea obținerii unui astfel de document;(c)să nu distrugă, să nu ascundă și să nu elimine în alt mod ▌ documentele, informațiile și documentația menționate la litera (b) de la prezentul alineat, să nu utilizeze pseudonime cu intenție frauduloasă, să nu furnizeze alte informații false în formă orală sau scrisă și să nu inducă în eroare autoritățile sau să nu se opună în alt mod în mod fraudulos procedurii de returnare ▌;(d)să furnizeze o explicație în cazul în care nu dețin un document de identitate sau de călătorie;(e)să furnizeze informații cu privire la țările terțe tranzitate, rutele de călătorie utilizate sau alte țări terțe cu care ar putea avea alte legături care ar putea facilita returnarea;(f)furnizează date biometrice, astfel cum sunt definite în dreptul intern și în dreptul Uniunii, inclusiv la articolul 2 alineatul (1) litera (s) din Regulamentul (UE) 2024/1358 al Parlamentului European și al Consiliului Regulamentul (UE) 2024/1358 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 mai 2024 privind instituirea sistemului „Eurodac” pentru compararea datelor biometrice în scopul aplicării eficace a Regulamentelor (UE) 2024/1351 și (UE) 2024/1350 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Directivei 2001/55/CE a Consiliului și al identificării resortisanților din țări terțe și a apatrizilor în situație de ședere ilegală și privind cererile de comparare cu datele Eurodac prezentate de autoritățile de aplicare a legii din statele membre și de Europol cu scopul de a asigura respectarea legii, de modificare a Regulamentelor (UE) 2018/1240 și (UE) 2019/818 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 603/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L, 2024/1358, 22.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1358/oj).;(fa) să respecte cerințele de călătorie ale transportatorilor și cerințele de intrare ale autorităților din țări terțe, inclusiv cerințele ce țin de sănătate, atunci când aceste cerințe sunt impuse în mod general călătorilor internaționali;(g)să furnizeze, atunci când autoritățile competente solicită acest lucru, date precise de contact, inclusiv locul de reședință actual, adresa, numărul de telefon la care pot fi contactați și, dacă este disponibilă, o adresă de e-mail;(h)să furnizeze, fără întârzieri nejustificate, informații cu privire la orice modificare a datelor de contact menționate la litera (g);(i)să respecte orice măsură impusă în temeiul articolului 23 alineatul (1) și al articolului 23c alineatul (1) pe tot parcursul procedurii de returnare;(j)să furnizeze toate informațiile și declarațiile necesare în contextul cererilor depuse la autoritățile competente din țările terțe relevante în scopul obținerii documentelor de călătorie și să coopereze în măsura necesară cu aceste autorități ale țărilor terțe;(k)▌ să se prezinte personal sau ▌ prin videoconferință, conform cerințelor autorităților competente, la autoritățile naționale competente sau la autoritățile competente din țara terță la locul indicat de aceste autorități, în scopul obținerii documentelor de călătorie și al stabilirii identității sau a cetățeniei lor;(l)atunci când autoritățile competente solicită acest lucru, să participe la activități de consiliere în materie de returnare și reintegrare;(la) să respecte alte măsuri suplimentare relevante în materie de returnare prevăzute de dreptul intern.Obligațiile impuse resortisantului țării terțe în temeiul prezentului articol nu aduc atingere obligațiilor și măsurilor prevăzute de dreptul intern care nu au legătură cu returnarea.(3)Informațiile și documentele ▌menționate la alineatul (2) litera (b) sau, atunci când acestea nu sunt disponibile, copiile acestora includ în special declarațiile resortisanților țărilor terțe și orice documente pe care le dețin cu privire la:(a)numele, data și locul nașterii, sexul și cetățenia sau cetățeniile sau faptul că resortisantul țării terțe este apatrid;(b)membrii familiilor acestora și alte date cu caracter personal ale resortisanților țărilor terțe, dacă sunt relevante pentru desfășurarea procedurii de returnare ▌ sau pentru stabilirea țării de returnare;(c)tipul, numărul, perioada de valabilitate și țara emitentă ale oricărui document de identitate sau de călătorie al resortisanților țărilor terțe și ale altor documente furnizate de aceștia pe care autoritatea competentă le consideră relevante în scopul identificării lor, al desfășurării procedurii de returnare ▌ și al stabilirii țării de returnare;(d)orice permis de ședere sau orice altă autorizație care conferă resortisanților țărilor terțe un drept de ședere, eliberat(ă) de un alt stat membru sau de o țară terță;(e)orice decizie de returnare, ordin de îndepărtare sau interdicție de intrare emisă de un alt stat membru;(f)țara sau țările și locul sau locurile de reședință anterioare, rutele de călătorie, țările tranzitate și documentele de călătorie.(4)În cazul în care autoritățile competente decid să păstreze orice document necesar în scopul ▌ returnării, astfel cum se menționează la alineatul (2) litera (b), acestea se asigură că resortisantul țării terțe primește fără întârzieri nejustificate fotocopii sau altă dovadă adecvată a reținerii documentelor ▌. În cazul returnării voluntare ▌, autoritățile competente îi înapoiază aceste documente resortisantului țării terțe fie în momentul plecării, fie la sosirea în țara terță.(5)Resortisantul țării terțe trebuie să poată fi contactat prin mijloacele de comunicare definite în dreptul intern. Statele membre ▌ stabilesc în dreptul intern metoda de comunicare și momentul în care comunicarea este considerată primită de resortisantul țării terțe și notificată acestuia sau utilizează sistemele digitale dezvoltate și/sau sprijinite de statele membre sau de Uniune în scopul unei astfel de comunicări.▌

Articolul 21aRiscul de sustragere(1) În absența unor dovezi contrare, există un risc de sustragere într-un caz individual atunci când este îndeplinit unul dintre următoarele criterii privind resortisantul țării terțe în cauză aflat în situație de ședere ilegală:(a) resortisantul țării terțe a intrat sau s-a deplasat fără autorizație pe teritoriul unui stat membru, inclusiv în urma unui tranzit printr-o țară terță, sau încearcă să facă acest lucru;(b) resortisantul țării terțe face obiectul unei decizii de returnare emise de un alt stat membru decât cel pe teritoriul căruia persoana se află în prezent în situație de ședere ilegală, inclusiv astfel cum s-a detectat prin semnalările introduse în Sistemul de informații Schengen în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1860;(c) resortisantul țării terțe nu respectă una sau mai multe dintre măsurile impuse în conformitate cu articolul 23 alineatul (1) și cu articolul 23b alineatul (1) sau își exprimă ori își demonstrează intenția de a face acest lucru;(d) resortisantul țării terțe a reintrat pe teritoriul statelor membre, încălcând astfel o interdicție de intrare valabilă.(2) În cazurile care nu intră sub incidența alineatului (1), riscul de sustragere se stabilește pe baza unei evaluări globale a circumstanțelor fiecărui caz în parte. Evaluarea include unul sau mai multe dintre următoarele criterii privind resortisantul țării terțe în cauză aflat în situație de ședere ilegală:(a) lipsa reședinței, a unui domiciliu stabil sau a unei adrese fiabile;(b) nerespectarea obligației de a părăsi teritoriul statelor membre în termenul pentru plecare stabilit în conformitate cu articolul 7 alineatul (1a) litera (a);(c) atunci când plecarea este iminentă și există motive să se creadă că resortisantul țării terțe intenționează să încalce obligația de cooperare prevăzută la articolul 21 alineatul (2) litera (a);(d) utilizarea unor documente de identitate sau de călătorie, a unor permise de ședere sau vize ori a unor documente care justifică condițiile de intrare false sau falsificate, distrugerea sau eliminarea în alt mod a unor astfel de documente, utilizarea de pseudonime cu intenții frauduloase, furnizarea de alte informații false sub formă verbală sau scrisă sau împotrivirea frauduloasă în alt mod la procedura de returnare sau de readmisie;(e) neparticiparea la consilierea în materie de returnare și reintegrare, atunci când autoritățile competente solicită participarea;(f) resortisantul țării terțe nu are o ancorare socială, lipsindu-i în special legăturile de familie și are mijloace de subzistență insuficiente;(g) nerespectarea obligațiilor prevăzute la articolul 21 alineatul (2) literele (a)-(c), (e), (fa) și (i)-(k), inclusiv lipsa de cooperare în ceea ce privește obținerea documentelor de călătorie;(h) alte criterii decât cele de la literele (a)-(f), dacă sunt prevăzute în dreptul intern.▌

Capitolul IIIaMĂSURI DE PROMOVARE A RETURNĂRII ȘI A ALTERNATIVELOR LA MĂSURA LUĂRII ÎN CUSTODIE PUBLICĂ

Articolul 23Disponibilitatea pentru procesul de returnare(1) Pentru a pregăti și a asigura o returnare ▌efectivă sau pentru a încuraja și mai mult respectarea obligațiilor de a părăsi teritoriul și de a coopera, statele membre pot impune resortisantului unei țări terțe ▌ una sau mai multe dintre următoarele măsuri:(a) obligația de a rămâne într-o zonă geografică de pe teritoriul statului membru în care aceștia pot circula liber;(b) obligația de a locui la o adresă specifică sau într-un loc desemnat de autoritățile competente;(c) obligația de a se prezenta în fața autorităților competente la anumite date precizate, personal sau prin alte mijloace prevăzute în dreptul intern;(d) alte măsuri decât cele menționate la literele (a)-(c), în cazul în care sunt prevăzute în dreptul intern. (2) Orice măsură prevăzută la alineatul (1) se aplică numai în măsura în care este compatibilă cu nevoile speciale ale persoanelor vulnerabile și cu interesul superior al copilului.(2a) Măsurile prevăzute la alineatul (1) pot fi impuse și resortisanților țărilor terțe care nu pot fi îndepărtați din cauza lipsei lor de cooperare cu autoritățile competente.(3)La cerere, autoritățile competente pot acorda resortisantului țării terțe permisiunea de a nu respecta temporar o măsură menționată la alineatul (1).▌(4)Resortisantul țării terțe este informat dacă i se acordă sau nu permisiunea în conformitate cu alineatul (3) ▌.(5)Resortisantul țării terțe nu trebuie să ceară permisiunea, în conformitate cu alineatul (3), pentru a participa la întâlnirile programate cu autoritățile și instanțele, în cazul în care altfel ar încălca obligațiile prevăzute la alineatul (1) și în cazul în care prezența sa este necesară. Resortisantul țării terțe informează în prealabil autoritățile competente cu privire la întâlnirile respective.(6)Deciziile luate în conformitate cu alineatul (1) literele (b) și (c) se iau în scris, sunt proporționale și țin seama de circumstanțele specifice ale resortisantului țării terțe în cauză.(7) Resortisantul țării terțe este informat cu privire la orice decizie de aplicare a măsurilor prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol și cu privire la consecințele nerespectării deciziei respective, care includ luarea în custodie publică în temeiul articolului 29.

Articolul 23aMăsuri de investigare(1) Fără a aduce atingere măsurilor de investigare din alte motive care nu au legătură cu returnarea în conformitate cu dreptul intern, autoritățile competente ale statelor membre pot, dacă este necesar, proporțional și justificat în mod corespunzător în scopul pregătirii sau al asigurării unei returnări efective:(a)să percheziționeze resortisantul țării terțe și, sub rezerva unei hotărâri judecătorești prealabile sau, în conformitate cu dreptul intern relevant, a unei decizii administrative, dacă acest lucru este necesar, proporțional și justificat în mod corespunzător de urgența unei astfel de percheziții, locul său de reședință sau alte spații relevante;(aa)să ia măsuri administrative în scopul asigurării respectării obligației de a furniza date biometrice, așa cum prevede dreptul intern, inclusiv amprente digitale, care ar putea include posibilitatea de a folosi mijloace de constrângere în ultimă instanță dacă un resortisant al unei țări terțe nu furnizează datele biometrice, așa cum se prevede la articolul 21 alineatul (2) litera (f);(b) să percheziționeze și să confiște obiecte personale, dispozitive electronice și alte obiecte relevante; (c) să impună alte măsuri de investigare, dacă acestea sunt prevăzute în dreptul intern.(2) Orice măsură de investigare în temeiul alineatului (1) literele (a)-(c) de la prezentul articol poate fi pusă în aplicare fără consimțământul resortisantului țării terțe în cauză.(3) Orice măsură de investigare impusă în conformitate cu alineatul (1) literele (a)-(c) de la prezentul articol respectă drepturile fundamentale și face obiectul garanțiilor și căilor de atac prevăzute în dreptul Uniunii și în dreptul intern.

Articolul 23bConsecințe în caz de nerespectare a obligației de cooperare (1) În cazul nerespectării obligației de cooperare prevăzute la articolul 21 alineatul (1) și a cerințelor prevăzute la articolul 21 alineatul (2), statele membre impun resortisantului țării terțe în cauză una sau mai multe dintre măsurile prevăzute la articolul 23 alineatul (1) și pot impune una sau mai multe dintre următoarele măsuri, care sunt eficace și proporționale:(b) refuzarea sau reducerea anumitor prestații și alocații, atunci când sunt prevăzute în dreptul intern, cu excepția cazului în care acest lucru ar împiedica persoanele respective să își satisfacă nevoile de bază;(c) refuzarea sau reducerea stimulentelor acordate pentru promovarea returnării voluntare, inclusiv refuzarea sau reducerea asistenței din programele de returnare și reintegrare în temeiul articolului 46 alineatul (3);(d) refuzarea sau retragerea permisului de muncă, dacă sunt prevăzute în dreptul intern;(e) prelungirea duratei unei interdicții de intrare până la durata maximă prevăzută la articolul 10 alineatul (6);(f) sancțiuni penale, inclusiv pedeapsa cu închisoarea, dacă sunt prevăzute în dreptul intern;(g) sancțiuni financiare;(h)alte măsuri sau consecințe decât cele menționate mai sus, dacă sunt prevăzute în dreptul intern.

Articolul 23cAlternative la luarea în custodie publică(1) Statele membre pot impune una sau mai multe dintre următoarele alternative la luarea în custodie publică, ținând seama de circumstanțele individuale ale resortisantului țării terțe în cauză, inclusiv de nivelul riscului de sustragere evaluat în conformitate cu articolul 21a:(a) depunerea unei garanții financiare adecvate;(b) folosirea monitorizării electronice;(c) alte măsuri decât cele de la literele (a) și (b), dacă sunt prevăzute în dreptul intern.(1a)Măsurile menționate la primul paragraf au ca scop în primul rând să asigure returnarea efectivă și la timp a resortisantului țării terțe.(2) Decizia de aplicare a măsurilor menționate la alineatul (1) de la prezentul articol precizează motivele relevante de fapt și de drept.(3) Resortisanții țărilor terțe sunt informați în scris cu privire la orice decizie de a aplica măsurile menționate la alineatul (1) al prezentului articol și la consecința nerespectării deciziei respective, inclusiv luarea în custodie publică în temeiul articolului 29.(4) Statele membre se asigură că deciziile luate în conformitate cu alineatul (2) al prezentului articol sunt supuse controlului unei instanțe la cererea persoanei în cauză sau din oficiu.

Capitolul IVGARANȚII ȘI CĂI DE ATACSecțiunea 1Garanții procedurale

Articolul 24Dreptul la informare(1)Autoritățile competente se asigură că resortisanții țărilor terțe care fac obiectul ▌ returnării sunt informați ▌ cu privire la următoarele:(a)scopul ▌ procedurii ▌;(b)▌ obligațiile resortisanților țărilor terțe ▌, astfel cum sunt prevăzute la articolul 21 și la articolul 23, consecințele nerespectării prevăzute la articolul 23b și la articolul 29 alineatul (3) litera (e), existența unei semnalări privind returnarea referitoare la persoana respectivă în Sistemul de informații Schengen și recunoașterea și executarea unei decizii de returnare emise de un alt stat membru în conformitate cu articolul 9;(c)consilierea și programele în materie de returnare și reintegrare prevăzute la articolul 46;(d)drepturile ▌ procedurale, în conformitate cu prezentul regulament și cu dreptul intern, în special dreptul la asistență și reprezentare juridice prevăzut la articolul 25.(2)Informațiile furnizate se prezintă fără întârzieri nejustificate, ▌ într-o limbă pe care resortisantul țării terțe o înțelege sau se presupune în mod rezonabil că o înțelege. Informațiile pot fi furnizate prin intermediul unor fișe de informații standard, fie pe suport de hârtie, fie în format electronic și, dacă este necesar, sunt completate oral, prin servicii de traducere și interpretare. În cazul minorilor neînsoțiți, informațiile se furnizează într-un mod adaptat ▌ vârstei și cu implicarea ▌ reprezentantului sau a persoanei desemnate să asiste minorul menționat(ă) la articolul 20 alineatul (2).(2a)Dacă autoritatea competentă procedează la îndepărtare pe baza unei decizii de returnare sau a unui ordin de îndepărtare care a stabilit mai multe țări de returnare, resortisantul țării terțe este informat cu privire la țara de returnare în care va fi îndepărtat cu suficient timp înainte de îndepărtare.

Articolul 25Asistență și reprezentare juridice(1)În cazul unei căi de atac sau al unei proceduri de control în fața unei instanțe în conformitate cu articolul 27, statele membre, la cererea resortisantului țării terțe, se asigură că li se oferă asistența și reprezentarea juridice necesare, în mod gratuit ▌.(2)Autoritățile competente se asigură că minorii neînsoțiți sunt reprezentați și li se oferă asistență astfel încât să poată beneficia de drepturile și să respecte obligațiile care le revin în temeiul prezentului regulament.▌(4)Asistența și reprezentarea juridice gratuite se oferă de consilieri juridici sau de alte persoane calificate în mod adecvat, admise sau autorizate în temeiul dreptului intern ▌ pentru a oferi asistență resortisantului țării terțe sau a-l reprezenta, ori de organizații neguvernamentale acreditate în temeiul dreptului intern pentru a furniza resortisanților țărilor terțe servicii juridice sau reprezentare juridică.(5)Furnizarea de asistență și reprezentare juridice gratuite în cadrul procedurii căii de atac poate fi exclusă de statele membre în cazul în care:(a)se consideră că resortisantul țării terțe dispune de resurse suficiente pentru a-și permite asistență și reprezentare juridice pe propria cheltuială;(b)se consideră că în ce privește calea de atac, aceasta nu are perspective concrete de succes sau este abuzivă;(c)calea de atac sau controlul se încadrează, astfel cum se prevede în dreptul intern, la un al doilea nivel sau la un nivel superior al procedurii în cauză, incluzând reaudieri sau controale ale căii de atac;(d)resortisantul țării terțe este deja asistat sau reprezentat de un consilier juridic.(6)Resortisantul țării terțe care solicită asistență și reprezentare juridice gratuite își divulgă situația financiară și informează imediat autoritățile competente cu privire la orice modificare semnificativă a situației sale financiare, cu excepția cazului în care dreptul intern prevede asistență juridică gratuită, indiferent de situația financiară a persoanei.(7)Cu excepția asistenței acordate minorilor neînsoțiți ▌, statele membre pot:(a)să impună limite pecuniare sau termene pentru acordarea de asistență și reprezentare juridice gratuite, cu condiția ca aceste limite să nu fie arbitrare și să nu restricționeze în mod nejustificat accesul la asistență și reprezentare juridice gratuite ▌;(b)să solicite rambursarea totală sau parțială a oricăror costuri suportate în cazul în care situația financiară a resortisantului țării terțe s-a îmbunătățit în cursul procedurii de returnare sau în cazul în care decizia de a oferi asistență și reprezentare juridice gratuite a fost luată pe baza unor informații false furnizate de resortisantul țării terțe;(c)să prevadă, în ceea ce privește onorariile și alte costuri și rambursări, că resortisanții țărilor terțe beneficiază de un tratament egal, însă nu mai favorabil decât tratamentul acordat în general resortisanților proprii în chestiuni referitoare la asistența juridică.(8)Statele membre stabilesc norme procedurale specifice privind modalitățile de depunere și prelucrare a cererilor pentru acordarea de asistență și reprezentare juridice gratuite în legătură cu o cale de atac sau o procedură de control în fața unei instanțe în conformitate cu articolul 27 sau aplică normele privind cererile similare din dreptul intern, cu condiția ca aceste norme să nu facă excesiv de dificil ori imposibil accesul la asistența și reprezentarea juridice gratuite.(9)În cazul în care decizia de a nu acorda asistență și reprezentare juridice gratuite este luată de către o autoritate, alta decât o instanță, pe motiv că se consideră că în ce privește calea de atac, aceasta nu are perspective concrete de succes sau este abuzivă, solicitantul are dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe împotriva acestei decizii. ▌(10)Statele membre pot să prevadă acordarea de asistență și reprezentare juridice gratuite în cadrul procedurii administrative în conformitate cu dreptul intern.

Secțiunea 2Căi de atac

Articolul 26Dreptul la o cale de atac efectivă(1)Resortisantului țării terțe în cauză i se acordă posibilitatea unei căi de atac efective pentru a contesta deciziile menționate la articolul 7 alineatul (1), la articolul 10 și la articolul 12 alineatul (2) în fața instanței competente în conformitate cu dreptul intern.(2)Calea de atac efectivă prevede o examinare deplină ▌ atât a elementelor de fapt, cât și a elementelor de drept.(3)În cazul în care materialele cuprinse în dosarul adus în atenția instanței responsabile de calea de atac împotriva deciziei de returnare sau a ordinului de îndepărtare, astfel cum au fost completate sau clarificate în urma procedurii contradictorii, arată că ar putea fi subminat principiul nereturnării, se verifică respectarea cerințelor care decurg din principiul nereturnării ▌.(4) Anularea sau revocarea unui element neesențial al unei decizii de returnare nu conduce la anularea sau revocarea restului deciziei în cauză.

Articolul 27Calea de atac în fața unei instanțe competente(1)În scopul aplicării prezentului regulament, statele membre stabilesc în dreptul lor intern ▌ termenul pentru introducerea unei căi de atac în fața unei instanțe de prim grad de jurisdicție, care nu trebuie să depășească 14 zile.Statele membre care până la ... [data intrării în vigoare a prezentului regulament] dispun în dreptul lor intern termene pentru introducerea unei căi de atac care sunt de 30 de zile sau mai mult de 30 de zile, pot stabili o derogare de la primul paragraf. Dacă statele membre stabilesc o derogare, perioada menționată la primul paragraf nu depășește 30 de zile.(2)Termenul menționat la alineatul (1) începe să curgă de la data la care oricare dintre deciziile menționate la articolul 7 alineatul (1), la articolul 10 și la articolul 12 alineatul (2) este notificată resortisantului țării terțe sau când se consideră că a fost notificată în temeiul dreptului intern ▌.(3)În cazul în care o decizie de returnare se bazează pe o decizie de refuz sau de încetare a șederii legale sau este emisă în cadrul aceluiași act ca și o decizie de refuz sau de încetare a șederii legale, termenele pentru introducerea unei căi de atac împotriva deciziei de returnare pot fi cele prevăzute în dreptul intern pentru introducerea unei căi de atac împotriva unei decizii de încetare sau de refuz al șederii legale.(4)Atunci când o interdicție de intrare și/sau o decizie prin care se dispune îndepărtarea sunt emise împreună cu o decizie de returnare, astfel cum se menționează la articolul 7, acestea sunt atacate împreună cu decizia de returnare respectivă, în fața aceleiași instanțe și în cadrul acelorași proceduri ▌ și în aceleași termene. Atunci când o interdicție de intrare și/sau o decizie prin care se dispune îndepărtarea sunt emise separat de decizia de returnare sau sunt singurele decizii care pot fi atacate, acestea pot face obiectul unei căi de atac separate. ▌▌

Articolul 28Efectul suspensiv(1)Deși prezentul regulament nu prevede un efect suspensiv automat al căii de atac, statele membre se asigură, cu respectarea deplină a articolului 47 din Cartă, că îndepărtarea poate fi suspendată de instanța competentă de prim grad de jurisdicție înainte de executarea deciziilor emise în temeiul articolului 7 ▌ și al articolului 12 alineatul (2). Îndepărtarea poate fi suspendată la cererea resortisantului țării terțe în cauză pe perioada prevăzută pentru introducerea căii de atac în temeiul articolului 27 sau, în cazul în care s-a introdus o cale de atac, pe perioada până la soluționarea căii de atac respective, cu excepția cazului în care dreptul intern prevede, de asemenea, că executarea unei astfel de decizii poate fi suspendată din oficiu. Prezentul alineat nu aduce atingere dispozițiilor de drept intern care prevăd un efect suspensiv automat al căilor de atac în fața unei instanțe de prim grad de jurisdicție ▌.(1a) La evaluarea cererii în temeiul alineatului (1), instanța se poate baza pe elementele din dosar care i-au fost aduse la cunoștință, inclusiv pe orice evaluare a circumstanțelor relevante efectuată în etapele anterioare ale procedurii de returnare și, după caz, ale procedurii de azil.▌(3)În cazul în care se introduce o nouă cale de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în urma unei prime căi de atac sau a unei căi de atac ulterioare, îndepărtarea nu se suspendă, cu excepția cazului în care dreptul intern prevede un efect suspensiv al acestor căi de atac sau în care resortisantul țării terțe solicită suspendarea, iar o instanță competentă decide să o acorde, ținând seama în mod corespunzător de circumstanțele specifice ale cazului individual.▌

Capitolul V▌ LUAREA ÎN CUSTODIE PUBLICĂ

Articolul 29Motive de luare în custodie publică(1)Statele membre pot lua în custodie publică un resortisant al unei țări terțe în temeiul prezentului regulament pe baza unei evaluări individuale a fiecărui caz și numai în măsura în care luarea în custodie publică este proporțională.(2)Statele membre pot ține în custodie publică un resortisant al unei țări terțe numai în scopul returnării, inclusiv în scopul pregătirii returnării, al readmisiei și al efectuării îndepărtării.(3)Măsura de luare în custodie publică a unui resortisant al unei țări terțe se poate dispune numai în baza unuia sau mai multora dintre următoarele motive de luare în custodie publică:(a)riscul de sustragere stabilit în conformitate cu articolul 21a;(b)resortisantul țării terțe evită sau împiedică readmisia, pregătirea returnării sau ▌ îndepărtarea;(c)resortisantul țării terțe prezintă riscuri în materie de securitate în conformitate cu articolul 16;(d)pentru a stabili sau a verifica identitatea sau cetățenia acestuia;(e)nerespectarea obligațiilor prevăzute la articolul 21 alineatul (2) literele (a)-(c), (e), (fa) și (i)-(k), inclusiv lipsa de cooperare în ceea ce privește obținerea documentelor de călătorie;(f) alte motive relevante legate de returnare, prevăzute în dreptul intern, pentru a asigura proceduri de returnare efective, necesare și proporționale.(5)Autoritățile administrative sau judiciare dispun măsurile de luare în custodie publică. Luarea în custodie publică se dispune printr-o decizie scrisă în care se precizează motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, precum și informații cu privire la căile de atac disponibile. Decizia se comunică resortisantului țării terțe oral sau în scris, într-o limbă pe care resortisantul țării terțe o înțelege sau despre care se poate presupune în mod rezonabil că o înțelege, inclusiv prin recurgerea la servicii de interpretare sau de traducere.(6)Atunci când iau în custodie publică un resortisant al unei țări terțe în temeiul alineatului (2), statele membre iau în considerare dacă resortisantul țării terțe ▌ este o persoană vulnerabilă.▌

Articolul 32Perioada de luare în custodie publică(1)Luarea în custodie publică se menține un timp cât mai scurt și pe toată durata în care sunt valabile motivele stabilite la articolul 29 și în măsura în care este necesar pentru a asigura ▌ returnarea efectivă și cu succes a resortisantului țării terțe.(2)Atunci când se constată că nu mai sunt valabile motivele prevăzute la articolul 29, ▌ resortisantul țării terțe trebuie să fie eliberat din luarea în custodie publică în temeiul prezentului regulament. O astfel de eliberare nu împiedică aplicarea măsurilor ▌ în conformitate cu articolele 23 și 23c.(3)Luarea în custodie publică nu poate depăși 12 luni într-un ▌ stat membru. ▌ Atunci când este probabil ca procedura de returnare să dureze mai mult din cauza lipsei de cooperare a resortisantului țării terțe în cauză sau din cauza întârzierilor în obținerea documentelor necesare din țările terțe ori în alte circumstanțe excepționale prevăzute de dreptul intern, luarea în custodie publică poate dura mai mult, fără a depăși însă 24 de luni într-un stat membru.În cazul în care resortisantul țării terțe s-a mutat într-un alt stat membru, iar comportamentul său constituie un motiv de luare în custodie publică, astfel cum se menționează la articolul 29 alineatul (3), se aplică o nouă perioadă de luare în custodie publică.(3a) După expirarea perioadei maxime de luare în custodie publică de 24 de luni în temeiul alineatului (3), luarea în custodie publică se poate aplica pentru perioade suplimentare de până la șase luni în total, ori de câte ori există un risc de sustragere și atunci când una sau mai multe dintre următoarele modificări ale circumstanțelor indică existența unei posibilități rezonabile a îndepărtării:(a) există informații noi semnificative privind identitatea resortisantului țării terțe; (b) a fost obținut documentul de călătorie sau se poate presupune în mod rezonabil că a fost obținut ca urmare a unei modificări a circumstanțelor; (c) cooperarea cu țara terță s-a îmbunătățit.Atunci când ia în custodie publică un resortisant al unei țări terțe în conformitate cu prezentul alineat, statul membru acordă prioritate unui astfel de caz pentru a se asigura că luarea în custodie publică este menținută pe o perioadă cât mai scurtă posibil. (4)Expirarea perioadelor maxime de luare în custodie publică în conformitate cu alineatele (3) și (3a) nu împiedică aplicarea măsurilor în conformitate cu articolele 23 și 23c.(5) În cazul în care un resortisant al unei țări terțe cooperează în legătură cu returnarea sa în timpul luării în custodie publică, se organizează fără întârzieri nejustificate, unde este cazul, returnarea voluntară a resortisantului țării terțe în cauză. Luarea în custodie publică poate fi menținută, după caz, până la plecare, pentru a se asigura returnarea efectivă în contextul alineatelor (3) și (3a).

Articolul 33Controlul ordinelor de luare în custodie publică(1)Statele membre se asigură că luarea în custodie publică face obiectul unui control ▌ cel puțin o dată la șase luni, fie la cererea resortisantului țării terțe în cauză, fie din oficiu.(2)Statele membre se asigură că luarea în custodie publică a minorilor neînsoțiți face obiectul unui control din oficiu ▌ cel puțin o dată la trei luni sau la cererea minorului neînsoțit în cauză ori a reprezentantului acestuia numit în temeiul articolului 20 alineatul (2).(3)În cazul în care luarea în custodie publică a fost dispusă sau prelungită de autoritățile administrative, statele membre ▌:(a)prevăd un control jurisdicțional al legalității luării în custodie publică asupra căreia se pronunță cât mai repede posibil, într-un termen stabilit în dreptul intern, după începerea luării în custodie publică ▌ sau(b)acordă resortisantului țării terțe în cauză ▌ dreptul de a intenta o acțiune în justiție în virtutea căreia legalitatea măsurii de luare în custodie publică face obiectul unui control jurisdicțional în legătură cu care trebuie luată o decizie cât mai rapid posibil, într-un termen stabilit în dreptul intern, de la inițierea acțiunii relevante ▌. În astfel de cazuri, statele membre îl informează imediat după luarea în custodie publică pe resortisantul țării terțe în cauză cu privire la posibilitatea intentării unei astfel de acțiuni.În cazul în care un resortisant al unei țări terțe este luat în custodie publică pentru o perioadă care depășește perioada maximă de luare în custodie publică de 24 de luni prevăzută la articolul 32 alineatul (3a), iar această prelungire depășește 3 luni, luarea în custodie publică face obiectul unei revizuiri de către o instanță cel puțin o dată la trei luni.

Articolul 34Condițiile de luare în custodie publică(1)Luarea în custodie publică se efectuează, ▌ în general, în centre specializate, inclusiv în unități specializate ale altor centre. Dacă un stat membru nu poate asigura luarea în custodie publică în astfel de centre și trebuie să recurgă la cazarea în cadrul unui penitenciar, resortisanții țărilor terțe trebuie separați, în măsura posibilului, de deținuții de drept comun.(2)Resortisanții țărilor terțe luați în custodie publică trebuie să aibă acces la spații în aer liber. Accesul la spațiile în aer liber poate fi restricționat pentru o perioadă limitată de timp, dacă acest lucru este necesar și proporțional pentru a asigura buna funcționare a centrului de cazare. (3)Resortisanților țărilor terțe luați în custodie publică li se va permite, la cerere, să ia în timp util legătura cu reprezentanții lor legali, membrii de familie și autoritățile consulare competente.(4)Se acordă o atenție deosebită nevoilor speciale ale persoanelor vulnerabile luate în custodie publică ▌. Resortisanților țărilor terțe luați în custodie publică li se asigură îngrijirea medicală de urgență și tratamentul de bază al bolilor.(5)Reprezentanții legali, membrii familiei, autoritățile consulare competente și organizațiile și organismele naționale, internaționale și neguvernamentale relevante și competente trebuie să aibă posibilitatea de a vizita orice centru de cazare și de a comunica cu resortisanții țărilor terțe și de a-i vizita în condiții care respectă viața privată. Aceste vizite pot fi supuse unei autorizări și altor condiții corespunzătoare, care includ eliberarea în prealabil a unei autorizări de securitate corespunzătoare de către o autoritate competentă în conformitate cu dreptul intern. Statele membre pot impune limite acestui acces în temeiul dreptului intern, în cazul în care limitele sunt necesare în mod obiectiv pentru securitatea, ordinea publică sau gestionarea administrativă a centrului. (6)Resortisanților țărilor terțe luați în custodie publică li se oferă ▌ informații care le explică normele aplicate în centru și care prezintă drepturile și obligațiile lor ▌într-o limbă pe care aceștia o înțeleg sau despre care se poate presupune în mod rezonabil că o înțeleg. Aceste informații se referă la dreptul lor în conformitate cu legislația națională de a lua legătura cu persoanele sau organismele menționate la alineatele (3) și (5).(6a) Resortisanții țărilor terțe identificați ca prezentând un risc pentru securitate în temeiul articolului 16 pot face obiectul unui regim de securitate consolidat în centrele de cazare, care să includă măsuri de separare mai stricte sau de supraveghere sporită, pe perioada strict necesară pentru a gestiona riscul și a facilita returnarea lor.

Articolul 35Condiții pentru luarea în custodie publică a minorilor neînsoțiți și a familiilor cu minori(1)Minorii neînsoțiți și familiile cu minori sunt luate în custodie publică numai în ultimă instanță și pentru perioada de timp pertinentă cea mai scurtă cu putință, ținând cont de interesul superior al copiilor.(2)Pe perioada luării în custodie publică, ▌ minorii neînsoțiți și familiile cu minori beneficiază de cazare separată, care să le asigure un nivel corespunzător de intimitate. Personalul trebuie să fie instruit în mod corespunzător, iar centrele trebuie să fie adaptate pentru a ține seama de nevoile ▌ minorilor și de vârsta și sexul lor ▌.(3)Minorii luați în custodie publică au posibilitatea de a exercita activități de agrement, inclusiv joaca și activități recreative adaptate vârstei lor, și au acces la educație sau la activități educative în formatul cel mai potrivit în funcție de durata luării lor în custodie publică.

Capitolul VIREADMISIA

Articolul 36▌ Readmisia(1)După emiterea unei decizii de returnare ▌, autoritățile competente, după caz și cu sprijinul Frontex, atunci când este relevant, inițiază ▌ readmisia, inclusiv, dacă este cazul, în ceea ce privește confirmarea cetățeniei unui resortisant al unei țări terțe, eliberarea unui document de călătorie pentru resortisantul țării terțe și organizarea unei operațiuni de returnare.▌Atunci când este cazul, documentul european de călătorie pentru returnare se utilizează în conformitate cu instrumentul de readmisie aplicabil și cu Regulamentul (UE) 2016/1953 Regulamentul (UE) 2016/1953 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind instituirea unui document european de călătorie pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală și de abrogare a Recomandării Consiliului din 30 noiembrie 1994 (JO L 311, 17.11.2016, p. 13, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/1953/oj)..▌(7) ▌ Readmisia în țările terțe este sprijinită de ofițeri de legătură pentru returnare ai Uniunii, finanțați de Uniune. Acești ofițeri de legătură fac parte din structura delegațiilor Uniunii și își coordonează strâns activitatea cu Comisia în vederea realizării priorităților de politică relevante ale Uniunii.▌

Articolul 37aDimensiunea externă și cooperarea cu țările terțeUniunea și statele membre se asigură că dimensiunea externă a politicii de returnare face parte integrantă din abordarea cuprinzătoare a gestionării migrației. În cazul în care se identifică o lipsă de cooperare din partea unei țări terțe sau în cazul în care unul sau mai multe state membre întâmpină dificultăți în cooperarea cu o țară terță în materie de readmisie, Uniunea și statele membre iau măsurile corespunzătoare, inclusiv utilizarea condiționalității în legătură cu toate politicile și instrumentele relevante, cum ar fi politica în domeniul vizelor, precum și comerțul și dezvoltarea, astfel cum se prevede în actele legislative ale Uniunii care le reglementează și pentru acele state membre care au obligații în temeiul acestor acte, în scopul sprijinirii unor proceduri de returnare previzibile și eficace cu țările terțe și al asigurării unei cooperări efective și susținute în materie de readmisie.

Capitolul VIISCHIMBUL ȘI TRANSFERUL DE DATE CU CARACTER PERSONAL

Articolul 38Schimbul de informații între statele membre(1)Statele membre utilizează toate mijloacele adecvate de cooperare și de schimb de informații pentru punerea în aplicare a prezentului regulament.(2)Schimbul de informații se efectuează la cererea unui stat membru și poate avea loc numai între autoritățile competente ale statelor membre.(3)Statele membre își comunică reciproc, la cerere, informațiile disponibile privind o persoană care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, în scopul desfășurării procedurii de returnare ▌ și al acordării de asistență pentru returnare și reintegrare.(4)Atunci când informațiile menționate la alineatul (3) pot fi schimbate prin intermediul sistemelor de informații ale UE menționate la articolul 4 punctul 15 din Regulamentul (UE) 2019/818 al Parlamentului European și al Consiliului Regulamentul (UE) 2019/818 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 privind instituirea unui cadru pentru interoperabilitatea dintre sistemele de informații ale UE în domeniul cooperării polițienești și judiciare, al azilului și al migrației și de modificare a Regulamentelor (UE) 2018/1726, (UE) 2018/1862 și (UE) 2019/816 (JO L 135, 22.5.2019, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2019/818/oj). sau pot face obiectul schimbului de informații suplimentare în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1860, schimbul de astfel de informații se efectuează, ca regulă generală, numai prin intermediul acestor mijloace.(5)Cererea de informații include motivele pe care se bazează.(6)Informațiile menționate la alineatul (3) pot include în special:(a)informații necesare pentru a stabili identitatea resortisantului țării terțe și, după caz, identitatea membrilor familiei sale, a rudelor sale și a oricăror alte persoane aflate în relații de rudenie ▌;(b)informații legate de datele biometrice prelevate de la resortisantul țării terțe în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1358 ▌;(c)informații privind cetățenia și orice document (documente) de călătorie al(e) resortisantului țării terțe ▌;(d)informații privind locurile de reședință ale resortisantului țării terțe, rutele parcurse, limbile vorbite și datele de contact [adresa (adresele) de e-mail și numărul (numerele) de telefon];(e)informații privind orice statut de rezident sau autorizații care conferă drept de ședere, inclusiv documente de ședere sau vize, precum și orice cereri sau prelungiri ale acestora, eliberate de un stat membru sau de o țară terță;(f)informații referitoare la operațiunea de returnare a resortisantului țării terțe ▌;(g)informații legate de reintegrarea resortisantului țării terțe, după caz, inclusiv informații privind vulnerabilitatea;(h)motivele oricărei decizii de returnare luate cu privire la resortisantul țării terțe;(ha) informații privind respectarea de către resortisantul țării terțe a obligațiilor prevăzute la articolul 21 sau a măsurilor luate în temeiul articolului 23;(i)informații din care să reiasă dacă resortisantul țării terțe a fost luat în custodie publică sau dacă acestuia i s-au aplicat alternative la luarea în custodie publică;(j)informații legate de cazierul judiciar sau de amenințarea la adresa ordinii publice, a siguranței publice sau a securității naționale pe care o reprezintă resortisantul țării terțe;(k)informații privind vulnerabilitatea, sănătatea și nevoile medicale ale resortisantului țării terțe.(7)Statul membru solicitat este obligat să răspundă cât mai curând posibil și în termen de cel mult două săptămâni.(7a) Lipsa unui răspuns, un răspuns incomplet sau un răspuns întârziat din partea unui stat membru la o cerere formulată în temeiul prezentului articol nu împiedică și nu întârzie executarea unei decizii de returnare sau a unui ordin de îndepărtare inițiat de un alt stat membru. Statul membru solicitant poate proceda pe baza informațiilor aflate deja la dispoziția autorităților sale competente, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern.(8)Informațiile care fac obiectul schimbului pot fi utilizate numai în scopurile prevăzute la alineatul (3). În fiecare stat membru, aceste informații pot fi comunicate, în funcție de tipul lor și de competențele autorității destinatare, numai autorităților sau autorităților judiciare însărcinate cu procedura de returnare, cu ▌ readmisia sau cu acordarea de asistență pentru reintegrare.(9) Statele membre își transferă reciproc, la cerere, documentele de călătorie în original ale unui resortisant al unei țări terțe, în cazul în care documentul de călătorie este necesar pentru a asigura returnarea.

Articolul 39Transferul către țări terțe de date legate de resortisanții țărilor terțe în scopul returnării, al readmisiei și al reintegrării(1)Fără a aduce atingere articolelor 40 și 41, datele menționate la articolul 38 alineatul (6) literele (a)-(h) pot fi prelucrate de o autoritate competentă și, după caz, de Frontex și transferate autorității competente a unei țări terțe sau unor părți terțe competente să acorde asistență pentru reintegrare sau competente pentru alte sarcini legate de executarea returnării, cum ar fi companiile aeriene sau prestatorii de servicii medicale, atunci când acest lucru este necesar în scopul returnării, al readmisiei sau al reintegrării.▌(3)În cazul transferurilor de date cu caracter personal în temeiul alineatului (1) ▌, statele membre și Frontex se asigură că aceste transferuri sunt conforme cu capitolul V din Regulamentul (UE) 2016/679 și, respectiv, cu capitolul V din Regulamentul (UE) 2018/1725.(4)Atunci când se efectuează un transfer în temeiul alineatului (1) ▌, transferul se documentează, iar documentația se pune, la cerere, la dispoziția autorității de supraveghere competente instituite în conformitate cu articolul 51 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/679 și cu articolul 52 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725, inclusiv data și ora transferului și informații cu privire la autoritatea competentă destinatară din țara terță. Această documentație este limitată la informațiile strict necesare pentru a demonstra respectarea temeiului juridic al transferului și nu implică nicio obligație de raportare suplimentară pentru statele membre.

Articolul 40Transferul către țări terțe de date legate de condamnările penale ale resortisanților țărilor terțe în scopul returnării, al readmisiei și al reintegrării(1)Datele legate de una sau mai multe condamnări penale ale unui resortisant al unei țări terțe pot fi prelucrate în cazuri individuale de către o autoritate competentă și, după caz, de Frontex și transferate autorității competente a unei țări terțe sau unor părți terțe competente să acorde asistență pentru reintegrare sau competente pentru alte sarcini legate de executarea returnării atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:(a)resortisantul țării terțe ale cărui date cu caracter personal sunt transferate a fost condamnat în ultimii 25 de ani pentru o infracțiune de terorism sau în ultimii 15 ani pentru orice altă infracțiune menționată în anexa la Regulamentul (UE) 2018/1240 al Parlamentului European și al Consiliului Regulamentul (UE) 2018/1240 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 septembrie 2018 de instituire a Sistemului european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1077/2011, (UE) nr. 515/2014, (UE) 2016/399, (UE) 2016/1624 și (UE) 2017/2226 (JO L 236, 19.9.2018, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/1240/oj). sau a săvârșit o infracțiune pasibilă de o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin doi ani în temeiul dreptului intern sau a săvârșit mai multe infracțiuni pasibile de o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin un an în temeiul dreptului intern al statului membru de condamnare;(b)transferul de date este necesar în scopul returnării, al readmisiei sau al acordării unei asistențe personalizate de reintegrare fără caracter financiar;▌(d)▌autoritatea competentă a verificat și, după caz, Frontex s-a asigurat că transferul de date nu riscă să încalce principiul nereturnării;(e)▌autoritatea competentă a verificat și, după caz, Frontex s-a asigurat că transferul de date nu riscă să încalce articolul 50 din Cartă.▌(3) În cazul transferurilor de date cu caracter personal în temeiul alineatului (1) sau (2), statele membre și Frontex se asigură că aceste transferuri sunt conforme cu capitolul V din Regulamentul (UE) 2016/679 și, respectiv, cu capitolul V din Regulamentul (UE) 2018/1725.(4)Atunci când se efectuează un transfer în temeiul alineatului (1) ▌, transferul se documentează, iar documentația se pune, la cerere, la dispoziția autorității de supraveghere competente instituite în conformitate cu articolul 51 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/679 și cu articolul 52 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725, inclusiv data și ora transferului, informații cu privire la autoritatea competentă destinatară din țara terță, justificarea conformității transferului cu condițiile prevăzute la alineatul (1) ▌ și datele cu caracter personal transferate. Această documentație este limitată la informațiile strict necesare pentru a demonstra respectarea temeiului juridic al transferului și nu implică nicio obligație de raportare suplimentară pentru statele membre.

Articolul 41Transferul de date privind sănătatea ale resortisanților țărilor terțe către țări terțe în scopul desfășurării operațiunii de returnare și al reintegrării(1)Datele referitoare la asistența medicală care trebuie acordată resortisanților țărilor terțe în cursul operațiunii de returnare pot fi prelucrate în cazuri individuale de către o autoritate competentă și, după caz, de Frontex și transferate autorității competente a unei țări terțe sau unor părți terțe competente să acorde asistență pentru reintegrare sau competente pentru alte sarcini legate de executarea returnării, cum ar fi prestatorii de servicii medicale, atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:(a)transferul de date este necesar în scopul desfășurării operațiunii de returnare;▌(c)▌autoritatea competentă a verificat și, după caz, Frontex s-a asigurat că transferul de date nu riscă să încalce principiul nereturnării.(2)Datele privind sănătatea și nevoile medicale ale resortisanților țărilor terțe pot fi prelucrate în cazuri individuale de către o autoritate competentă și, după caz, de Frontex și transferate unei părți terțe competente să acorde asistență pentru reintegrare sau competente pentru alte sarcini legate de executarea returnării atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:(a)transferul de date este necesar în scopul acordării unei asistențe pentru reintegrare în conformitate cu articolul 46 care să fie adaptată la nevoile medicale ale resortisantului țării terțe;(b)resortisantul țării terțe ale cărui date cu caracter personal sunt transferate ▌ și-a dat consimțământul pentru transfer.(3)În cazul transferurilor de date cu caracter personal în temeiul alineatului (1) sau (2), statele membre și Frontex se asigură că aceste transferuri sunt conforme cu capitolul V din Regulamentul (UE) 2016/679 și, respectiv, cu capitolul V din Regulamentul (UE) 2018/1725.(4)Atunci când se efectuează un transfer în temeiul alineatului (1) sau (2), transferul se documentează, iar documentația se pune, la cerere, la dispoziția autorității de supraveghere competente instituite în conformitate cu articolul 51 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/679 și cu articolul 52 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725, inclusiv data și ora transferului, informații cu privire la autoritatea competentă destinatară din țara terță, justificarea conformității transferului cu condițiile prevăzute la alineatul (1) sau (2) și datele cu caracter personal transferate. Această documentație este limitată la informațiile strict necesare pentru a demonstra respectarea temeiului juridic al transferului și nu implică nicio obligație de raportare suplimentară pentru statele membre.

Capitolul VIIISISTEMUL COMUN PENTRU RETURNĂRI

Articolul 42Componentele unui sistem comun pentru returnări(1)Un sistem comun pentru returnări instituit în temeiul prezentului regulament constă în următoarele elemente:(a)o procedură comună pentru returnarea resortisanților țărilor terțe care nu au drept de ședere pe teritoriul statelor membre;(b)un sistem de recunoaștere și executare a deciziilor de returnare între statele membre;▌(d)sisteme digitale pentru gestionarea returnării, a readmisiei și a reintegrării resortisanților țărilor terțe;(e)cooperare între statele membre;(ea) un nivel suficient al capacității de luare în custodie publică, astfel cum este stabilit de statul membru, ținând seama de nevoile reale;(f)sprijin financiar acordat de Uniune și sprijin operațional acordat de organele, oficiile și agențiile Uniunii ▌în concordanță cu mandatele lor respective.(1a) Dezvoltarea sistemelor digitale se bazează, în cea mai mare măsură posibilă, pe infrastructurile naționale existente și pe sistemele interoperabile ale Uniunii și nu creează sarcini suplimentare de raportare sau procedurale pentru statele membre.(2)Uniunea și statele membre identifică prioritățile comune în materie de returnare ▌ și reintegrare și iau măsurile subsecvente necesare, ținând seama de Strategia europeană de gestionare a azilului și a migrației adoptată în temeiul articolului 8 din Regulamentul (UE) 2024/1351, de punerea în aplicare a procedurii de returnare la frontieră în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1349, de evaluarea nivelului de cooperare a țărilor terțe cu statele membre în materie de readmisie în conformitate cu articolul 25a din Regulamentul (CE) nr. 810/2009 și de instrumentele de readmisie ale Uniunii, precum și de orice alt instrument al Uniunii relevant pentru cooperarea în materie de readmisie.(3)Uniunea și statele membre asigură o cooperare loială și o coordonare strânsă între autoritățile competente și între Uniune și statele membre, precum și sinergia dintre componentele interne și externe ▌.

Articolul 43Autoritățile competente ▌(1)Fiecare stat membru desemnează, în conformitate cu dreptul intern, autoritățile competente responsabile cu îndeplinirea obligațiilor care decurg din prezentul regulament.▌

Articolul 44Cooperarea dintre statele membre(1)Autoritățile competente desemnate în conformitate cu articolul 43 cooperează și își oferă reciproc asistență, în general, cu scopul:(a)de a permite tranzitul pe teritoriul lor pentru a ajuta la respectarea unei decizii de returnare luate de un alt stat membru sau la obținerea documentelor de călătorie;(b)de a furniza asistență logistică ▌sau alte tipuri de asistență materială ori în natură în legătură cu tranzitul pe teritoriul lor în temeiul literei (a);(ba) de a facilita transferul menționat la articolul 8 alineatul (1) litera (b);▌(d) de a sprijini plecarea unui resortisant al unei țări terțe către statul membru în care acesta are drept de ședere, în conformitate cu articolul 8 alineatul (3).▌.(2) Autoritățile competente desemnate în conformitate cu articolul 43 pot să coopereze și să își ofere reciproc asistență, inclusiv cu scopul:(a) de a conduce sau a sprijini dialogul politic și schimburile cu autoritățile țărilor terțe în scopul facilitării readmisiei;(b) de a contacta autoritățile competente ale țărilor terțe pentru a verifica identitatea resortisanților țărilor terțe și a obține un document de călătorie valabil;(c) de a organiza, în numele statului membru solicitant, modalitățile practice de executare a returnării;(d) de a acorda asistență logistică sau alte tipuri de asistență materială ori în natură.

Articolul 45Sprijinul din partea Frontex(1)Statele membre pot solicita ca autoritățile lor competente să fie asistate de experți trimiși sau sprijiniți de Frontex, inclusiv de ofițeri de legătură pentru returnare și alți ofițeri de legătură, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/1896.(2)Statele membre furnizează Frontex informații relevante cu privire la nevoile planificate de sprijin din partea Frontex în scopul planificării necesare a sprijinului agenției în conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/1896.

Articolul 46Sprijinul pentru returnare și reintegrare(1)Cât mai devreme posibil în procesul de returnare, statele membre asigură disponibilitatea consilierii în materie de returnare și reintegrare pentru a oferi, după caz, resortisanților țărilor terțe informații și orientări cu privire la opțiunile de returnare și reintegrare, inclusiv programele menționate la alineatul (3). Consilierea în materie de returnare și reintegrare poate fi combinată cu alte tipuri de consiliere în contextul altor proceduri de migrație din statul membru vizat.(2)Statele membre se asigură că informațiile privind returnarea și reintegrarea sunt furnizate cel târziu în momentul emiterii deciziei de returnare.(3)Statele membre asigură disponibilitatea programelor de returnare și reintegrare, sprijinite sau finanțate la nivel național sau la nivelul Uniunii. Aceste programe includ asistență sau stimulente logistice, financiare sau alte tipuri de asistență sau de stimulente materiale sau în natură, inclusiv asistență pentru reintegrare în țara de returnare, acordate unui resortisant al unei țări terțe.(4)Asistența pentru returnare și reintegrare nu este un drept individual și nu constituie o condiție prealabilă pentru procedura de readmisie.(5)Asistența furnizată prin intermediul programelor de returnare și reintegrare reflectă nivelul de cooperare și de conformitate al resortisantului țării terțe și se poate reduce în timp sau se poate retrage. Pentru a stabili tipul și amploarea asistenței pentru returnare și reintegrare pot fi luate în considerare, după caz, următoarele criterii:(a)cooperarea resortisantului țării terțe în cauză în cursul procedurii de returnare și readmisie, astfel cum se prevede la articolul 21;(b)dacă resortisantul țării terțe se întoarce voluntar sau face obiectul îndepărtării;(c)dacă resortisantul țării terțe este resortisant al unei țări terțe menționate în lista din anexa II la Regulamentul (UE) 2018/1806Regulamentul (UE) 2018/1806 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie 2018 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație (codificare) (JO L 303, 28.11.2018, p. 39, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/1806/oj).;(d)dacă resortisantul țării terțe a fost condamnat pentru o infracțiune;(e)dacă resortisantul țării terțe are nevoi specifice deoarece este persoană vulnerabilă, minor, minor neînsoțit sau parte a unei familii;(f) criterii suplimentare în temeiul dreptului intern.(6)Asistența menționată la prezentul articol nu se acordă resortisanților țărilor terțe care au beneficiat deja de un alt sprijin sau de același sprijin acordat de un stat membru sau de Uniune. Uniunea, statele membre și Frontex asigură coerența și coordonarea asistenței pentru reintegrare.

Capitolul IXDISPOZIȚII FINALE

Articolul 47Situații de urgență(1)În situațiile în care trebuie returnați un număr excepțional de mare de resortisanți ai țărilor terțe, iar acest lucru constituie o povară neprevăzută și dificilă pentru capacitatea centrelor de cazare dintr-un stat membru sau pentru personalul său administrativ ori judiciar, respectivul stat membru poate, atât timp cât durează situația excepțională, să decidă să acorde termene ▌mai lungi decât cele prevăzute la articolul 27 alineatul (1), la articolul 33 alineatul (3) și la articolul 38 alineatul (7) și să adopte măsuri de urgență cu privire la condițiile de luare în custodie publică care derogă de la cele prevăzute la articolul 34 alineatul (1) și la articolul 35 alineatul (2). Statele membre pot adapta temporar procedurile administrative și cerințele de raportare internă pentru a accelera operațiunile de returnare, cu condiția ca aceste adaptări să fie strict necesare pentru a răspunde situației excepționale.(2)În situația în care se recurge la astfel de măsuri excepționale, statul membru în cauză informează Comisia fără întârziere. De asemenea, statul respectiv informează Comisia de îndată ce motivele care au dus la punerea în aplicare a măsurilor excepționale încetează să existe.(3)Nicio dispoziție a prezentului articol nu poate fi interpretată în sensul de a permite statelor membre să deroge de la obligația generală de a lua toate măsurile adecvate, la nivel general sau particular, pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul prezentului regulament.

Articolul 48Statistici(1)Pentru monitorizarea cooperării în materie de readmisie cu țările terțe, Comisia poate solicita, o dată pe an, ca următoarele date să fie comunicate Frontex cu privire la țările terțe în cauză, defalcate pe țări terțe:(a)numărul de cereri de confirmare a cetățeniei și numărul de răspunsuri pozitive și negative primite la cererile de confirmare a cetățeniei;(b)numărul de cereri de eliberare a documentelor de călătorie, dintre care numărul cereri de eliberare a documentelor de călătorie în cazurile în care a fost confirmată cetățenia, numărul de documente de călătorie eliberate de autoritățile din țara terță și numărul de răspunsuri negative la cererile de documente de călătorie.▌(2)Frontex acordă Comisiei acces la datele menționate la alineatul (1). Datele menționate la literele (a) - (b), defalcate pe state membre, pot fi comunicate țărilor terțe în scopul monitorizării punerii în aplicare și a respectării obligațiilor de readmisie, inclusiv în cadrul instrumentelor de readmisie ale Uniunii. (3)La cererea Comisiei, statele membre comunică informațiile necesare pentru finalizarea evaluării în temeiul articolului 9 alineatul (12), în special date statistice privind numărul de resortisanți ai țărilor terțe care fac obiectul unor decizii de returnare emise de un alt stat membru și numărul de resortisanți ai țărilor terțe îndepărtați sau returnați pe baza deciziilor de returnare recunoscute și, după caz, a deciziilor prin care se dispune îndepărtarea emise de un alt stat membru într-o perioadă de timp specificată. ▌(4)În sensul prezentului articol și atunci când este posibil ▌, Comisia utilizează informațiile puse la dispoziție în temeiul Regulamentului (CE) nr. 862/2007. (5) În cazul în care Comisia prezintă o propunere legislativă în temeiul articolului 9 alineatul (13), aceasta propune, dacă este necesar, modificări la prezentul articol, ținând seama de evoluțiile legislative relevante din domeniul digitalizării.

Articolul 49Procedura comitetului(1)Comisia este asistată de un comitet. Respectivul comitet reprezintă un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.(2)În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011. În cazul în care comitetul nu emite un aviz, Comisia nu adoptă proiectul de act de punere în aplicare și se aplică articolul 5 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Articolul 50Raportare(1)Până la ... [cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament] și ulterior o dată la cinci ani, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport cu privire la aplicarea prezentului regulament în statele membre și, dacă este cazul, propune modificări.(2)La cererea Comisiei, statele membre îi transmit, dacă sunt disponibile, informațiile necesare pentru întocmirea raportului său în conformitate cu alineatul (1) cu cel puțin nouă luni înainte de expirarea termenului menționat. Atunci când este posibil, Comisia utilizează informațiile puse la dispoziție în temeiul Regulamentului (CE) nr. 862/2007.

Articolul 51Abrogare(1)Directiva 2008/115/CE ▌, Directiva 2001/40/CE și Decizia 2004/191/CE a Consiliului se abrogă ▌în privința statelor membre pentru care prezentul regulament este obligatoriu, de la data intrării în vigoare a prezentului regulament conform articolului 52 alineatul (3).(2)Trimiterile la directivele abrogate se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexă.

Articolul 52Intrarea în vigoare și aplicarea(1)Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.(2)Articolul 1, articolul 2 alineatele (1)-(3), articolul 4 alineatul (3), articolul 5, articolul 7 alineatele (8) și (9), articolele 17, 18, 19, 36, 37a, 43, 45, 49, 50 și 51 din prezentul regulament se aplică de la data intrării în vigoare. (3)Celelalte dispoziții ale prezentului regulament se aplică de la ... [Jurnalul Oficial: a se introduce data corespunzătoare unei perioade de 12 luni de la data intrării în vigoare].(4)Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la ▌

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Președinta Președintele