(1)Promovarea unui mediu de afaceri echitabil și durabil și îmbunătățirea sistemului fiscal pentru întreprinderi, inclusiv prin măsuri fiscale specifice care să stimuleze investițiile și creșterea economică, reprezintă o prioritate politică majoră a Uniunii. Pentru a sprijini finanțarea durabilă, consistentă și pe termen lung a întreprinderilor, în special după cele trei crize economice care au avut loc începând din 2008 și care au determinat multe întreprinderi să recurgă la finanțarea prin îndatorare pentru a acoperi pierderile economice, este oportun ca sistemul fiscal să reducă la minimum denaturările nedorite ale deciziilor comerciale, de exemplu în favoarea finanțării prin îndatorare mai degrabă decât a finanțării prin capitaluri proprii. Deși Planul de acțiune privind uniunea piețelor de capital din 2020 al Comisiei14 include acțiuni importante de sprijinire a unei astfel de finanțări, de exemplu Acțiunea 4 – Încurajarea unor finanțări sporite pe termen lung și prin capitaluri proprii din partea investitorilor instituționali, este oportun să fie adoptate măsuri fiscale specifice pentru a consolida aceste acțiuni. Aceste măsuri trebuie să țină seama de considerentele legate de durabilitatea finanțelor publice.

__________________

14 Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, „O uniune a piețelor de capital pentru cetățeni și întreprinderi – un nou plan de acțiune”, COM(2020)0590 final (https://eur-lex.europa.eu/resource.html?uri=cellar:61042990-fe46-11ea-b44f-01aa75ed71a1.0021.02/DOC_1&format=PDF).

(2)Sistemele fiscale ale statelor membre permit contribuabililor să deducă plățile de dobânzi aferente finanțării prin îndatorare și astfel să reducă obligația de plată a impozitului pe profit, în timp ce costurile legate de finanțarea prin capitaluri proprii nu sunt deductibile fiscal în majoritatea statelor membre. Tratamentul fiscal asimetric al finanțării prin îndatorare și al finanțării prin capitaluri proprii la nivelul Uniunii determină o favorizare a îndatorării în deciziile de investiții. Crizele recente legate de problemele de îndatorare ale întreprinderilor de pe piața internă au demonstrat că este necesară o reformă care să pună capitalurile proprii și datoriile pe plan de egalitate și să pună capăt avantajelor legate de finanțarea prin îndatorare. Prezenta directivă reprezintă răspunsul la numeroasele solicitări ale Parlamentului de a se trata fenomenul prin care este preferată îndatorarea din motive fiscale1a. În plus, atunci când statele membre prevăd în legislația lor națională o indemnizație fiscală pentru finanțarea prin capitaluri proprii, respectivele măsuri naționale diferă în mod semnificativ în ceea ce privește concepția politicilor. Prin urmare, este esențial să se asigure condiții de concurență echitabile pentru soluțiile bazate pe capital propriu și pentru instrumentele de datorie, ținându-se seama de faptul că trebuie garantat un nivel minim de coerență sistematică între cadrele fiscale naționale, în special în ceea ce privește beneficiile fiscale.

(3)Pentru a elimina posibilele denaturări legate de impozitare între statele membre, este necesar să se stabilească un cadru comun de norme pentru a aborda, în mod coordonat, favorizarea îndatorării la nivelul Uniunii din motive fiscale, în deplină conformitate cu cadrul instituțional al Uniunii privind chestiunile fiscale, stabilit prin tratate. Aceste norme trebuie să garanteze că finanțarea prin capitaluri proprii și finanțarea prin îndatorare sunt tratate în mod similar în scopuri fiscale la nivelul pieței unice. În același timp, având în vedere deductibilitatea fiscală generoasă a datoriilor și faptul că crearea unei indemnizații pentru majorarea capitalurilor proprii ar putea avea un impact direct asupra veniturilor publice, un cadru legislativ comun al Uniunii trebuie să fie durabil și pe termen scurt pentru bugetele statelor membre. Prin urmare, acest cadru trebuie să includă norme, pe de o parte, pentru deductibilitatea fiscală a costurilor finanțării prin capitaluri proprii și, pe de altă parte, pentru limitarea deductibilității fiscale a costurilor finanțării prin îndatorare. Prezenta directivă vizează găsirea unui echilibru mai bun între diferitele provocări legate de sustenabilitatea finanțelor publice ale statelor membre pe termen scurt și, totodată, ar trebui să protejeze statele membre de reducerea substanțială a veniturilor și să vizeze îmbunătățirea stabilității financiare a întreprinderilor.

(5)Pentru a neutraliza favorizarea în raport cu finanțarea prin capitaluri proprii, trebuie avută în vedere o indemnizație astfel încât majorările capitalurilor proprii ale contribuabilului de la o perioadă fiscală la alta să fie deductibile din baza sa impozabilă, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții. Indemnizația trebuie calculată prin înmulțirea majorării capitalurilor proprii cu o rată a dobânzii noțională bazată pe rata dobânzii fără risc, astfel cum se prevede în actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 77e alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE. Astfel de rate ale dobânzilor fără risc fac deja parte din legislația UE și sunt aplicate ca atare în mod practic și eficace. Orice parte a indemnizației care nu poate fi dedusă într-o perioadă fiscală din cauza profiturilor impozabile insuficiente poate fi reportată. Ținând seama de provocările specifice cu care se confruntă întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) și grupurile mijlocii în ceea ce privește accesul la piețele de capital, costurile mai mari de finanțare suportate de acestea, disponibilitatea mai redusă a capitalului pentru acestea și probabilitatea mai mare ca acestea să înregistreze pierderi pe perioade mai îndelungate, este oportun să se aibă în vedere, în cazul contribuabililor care sunt IMM-uri sau grupuri mijlocii, o majorare a indemnizației pentru capitalurile proprii, precum și o perioadă mai lungă pentru deductibilitatea fiscală. Pentru ca deducerea unei indemnizații pentru capitalurile proprii să fie durabilă pentru finanțele publice pe termen scurt, aceasta trebuie să fie limitată în timp în mod adecvat și proporțional. Pentru a proteja sistemul împotriva abuzurilor, este necesar să se excludă din calculul modificărilor capitalurilor proprii valoarea fiscală a acțiunilor proprii ale unui contribuabil, precum și cea a participației sale în întreprinderi asociate. În aceeași ordine de idei, este necesar să se prevadă impozitarea unei scăderi a capitalurilor proprii ale unui contribuabil de la o perioadă fiscală la alta, pentru a se preveni o majorare abuzivă a capitalurilor proprii. O astfel de normă ar încuraja, de asemenea, menținerea unui nivel de capitaluri proprii. Aceasta s-ar aplica astfel încât, atunci când se produce o scădere a capitalurilor proprii ale unui contribuabil care a beneficiat de o indemnizație pentru majorarea capitalurilor proprii, o sumă calculată în același mod ca indemnizația ar deveni impozabilă pentru 10 perioade fiscale în cazul IMM-urilor și grupurilor mijlocii și pentru 7 perioade fiscale consecutive în cazul oricărui alt tip de contribuabil, cu excepția cazului în care contribuabilul dovedește că această scădere se datorează exclusiv pierderilor suferite în cursul perioadei fiscale sau unei obligații legale. Comisia și statele membre ar trebui să realizeze acțiuni de informare și comunicare în legătură cu prezenta directivă, în special în ceea ce privește posibilitățile și beneficiile oferite de aceasta IMM-urilor.

(6)Pentru a se evita o utilizare abuzivă a deducerii aferente indemnizației pentru capitalurile proprii, este necesar să se stabilească norme specifice împotriva evitării obligațiilor fiscale. Aceste norme trebuie să vizeze în special schemele instituite pentru eludarea condițiilor în care o majorare a capitalurilor proprii se califică pentru o indemnizație în temeiul prezentei directive, de exemplu prin transferul intragrup de participații în întreprinderi asociate. Aceste norme trebuie să vizeze, de asemenea, schemele instituite pentru a solicita o indemnizație în absența oricărei majorări a capitalurilor proprii la nivel de grup. De exemplu, finanțarea prin îndatorare sau contribuțiile în numerar în cadrul grupului ar putea fi utilizate în aceste scopuri. Normele specifice împotriva evitării obligațiilor fiscale trebuie, de asemenea, să împiedice instituirea unor scheme prin care să se susțină că o majorare a capitalurilor proprii și a indemnizației corespunzătoare este mai mare decât în realitate, de exemplu, printr-o creștere a creanțelor aferente finanțărilor prin împrumuturi sau printr-o supraevaluare a activelor. În plus, norma generală antiabuz prevăzută la articolul 6 din Directiva (UE) 2016/116415 a Consiliului se aplică împotriva actelor abuzive care nu sunt reglementate de cadrul specific de combatere a evitării obligațiilor fiscale prevăzut de prezenta directivă. Statele membre ar trebui, de asemenea, să se asigure că măsurile pe care le adoptă pentru a transpune prezenta directivă în dreptul intern respectă orientările Grupului de lucru pentru codul de conduită (impozitarea întreprinderilor).

_________________

15 Directiva (UE) 2016/1164 a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne (JO L 193, 19.7.2016, p. 1).

(7)Pentru a aborda favorizarea îndatorării într-un mod eficace și durabil pentru finanțele publice ale Uniunii, o indemnizație pentru finanțarea prin capitaluri proprii ar trebui să fie însoțită de o regulă prin care să se limiteze deductibilitatea costurilor excesive legate de contractarea împrumuturilor pentru grupurile care nu sunt grupuri mijlocii și pentru întreprinderile care nu sunt IMM-uri. Cu toate acestea, având în vedere condițiile economice negative create de criza provocată de pandemia de COVID-19 și de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, respectiva regulă de limitare ar trebui introdusă abia începând din 2027. Având în vedere diferența dintre obiectivele acestei norme și cele ale actualei norme împotriva evitării obligațiilor fiscale privind limitarea deductibilității dobânzii, prevăzută la articolul 4 din Directiva (UE) 2016/1164, este oportun ca ambele norme să fie menținute. Contribuabilii trebuie să calculeze mai întâi deductibilitatea costurilor excedentare ale îndatorării în temeiul prezentei directive, iar apoi în temeiul ATAD. În cazul în care aceasta din urmă conduce la o valoare mai mică a costurilor excedentare deductibile ale îndatorării, contribuabilul trebuie să deducă această sumă mai mică și să reporteze sau să transfere într-o perioadă anterioară orice diferență dintre cele două sume în conformitate cu articolul 4 din ATAD.

(9)Pentru a evalua eficacitatea prezentei directive, precum și impactul acesteia asupra IMM-urilor și asupra veniturilor fiscale ale statelor membre, Comisia trebuie să pregătească și să publice un raport de evaluare pe baza informațiilor furnizate de statele membre și a altor date disponibile. Raportul respectiv ar trebui să acorde o atenție deosebită IMM-urilor și ar trebui, în special, să analizeze dacă condițiile speciale prevăzute pentru acestea s-au dovedit a fi suficiente pentru ca finanțarea prin capitaluri proprii să devină mai atractivă pentru ele. În cazul în care rezultatul analizei din raport este negativ, Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului, fără întârzieri nejustificate, o propunere legislativă care să trateze această chestiune. Raportul Comisiei ar trebui să fie publicat.

O indemnizație pentru capitalurile proprii este deductibilă pentru:

Dacă indemnizația pentru capitalurile proprii, deductibilă în conformitate cu primul paragraf, este mai mare decât venitul net impozabil al contribuabilului într-o perioadă fiscală, statele membre se asigură că respectivul contribuabil poate reporta valoarea excedentară a indemnizației pentru capitalurile proprii, după cum urmează:

eliminat

Sub rezerva articolului 5, baza indemnizației pentru capitalurile proprii se calculează ca diferența dintre nivelul capitalurilor proprii nete la sfârșitul perioadei fiscale și nivelul capitalurilor proprii nete la sfârșitul perioadei fiscale anterioare, cu alte cuvinte, creșterea anuală a fondurilor proprii.

Indemnizația pentru capitalurile proprii este egală cu baza indemnizației înmulțită cu rata dobânzii fără risc pe 10 ani pentru moneda relevantă, majorată cu o primă de risc de 1 % în cazul IMM-urilor.

3.Dacă, după obținerea unei indemnizații pentru capitalurile proprii, baza indemnizației pentru capitalurile proprii este negativă într-o perioadă fiscală, o sumă egală cu indemnizația negativă pentru capitalurile proprii devine impozabilă pentru 10 perioade fiscale consecutive în cazul IMM-urilor și al grupurilor mijlocii și pentru 7 perioade fiscale consecutive în cazul contribuabililor care nu sunt IMM-uri sau grupuri mijlocii, până la creșterea globală a capitalurilor proprii nete pentru care a fost obținută o astfel de indemnizație în temeiul prezentei directive, cu excepția cazului în care contribuabilul furnizează dovezi suficiente potrivit cărora acest lucru se datorează pierderilor contabile suferite în cursul perioadei fiscale sau unei obligații legale de reducere a capitalului.

1.Statele membre se asigură că un contribuabil, cu excepția IMM-urilor și a grupurilor mijlocii, poate deduce din baza sa impozabilă, în scopul impozitului pe profit, costurile excedentare ale îndatorării, astfel cum sunt definite la articolul 1 punctul 2 din Directiva (UE) 2016/116435 a Consiliului, până la o sumă (a) corespunzătoare unui procent de 85 % din aceste costuri suportate în cursul perioadei fiscale. În cazul în care această sumă este mai mare decât suma (b) stabilită în conformitate cu articolul 4 din Directiva (UE) 2016/1164, statele membre se asigură că respectivul contribuabil are dreptul de a deduce numai suma mai mică dintre cele două sume din perioada fiscală. Diferența dintre cele două sume (a) și (b) se reportează sau se transferă într-o perioadă anterioară în conformitate cu articolul 4 din Directiva (UE) 2016/1164.

_______________

35 Directiva (UE) 2016/1164 a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne (JO L 193, 19.7.2016, p. 1).

2.Alineatul (1) se aplică costurilor excedentare ale îndatorării suportate începând cu 1 ianuarie 2027.

(b)numărul de IMM-uri și de grupuri mijlocii care au beneficiat de indemnizație în perioada fiscală, inclusiv ca procent din numărul total de IMM-uri și de grupuri mijlocii care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive, precum și numărul de IMM-uri care au beneficiat de indemnizație și care fac parte din grupuri mari în sensul articolului 3 alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE;

Rapoarte și revizuire

1.Până la 31 decembrie 2028, Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului privind punerea în aplicare și impactul prezentei directive, însoțit, dacă este cazul, de o propunere legislativă de modificare a prezentei directive.

2.Statele membre pot amâna aplicarea dispozițiilor prezentei directive în cazul contribuabililor care, la [1 ianuarie 2024], beneficiază de o indemnizație pentru capitalurile proprii în temeiul dreptului intern pentru o perioadă de până la 5 ani și în niciun caz pentru o perioadă mai îndelungată decât durata pentru care beneficiază de indemnizație în temeiul dreptului intern.