<?xml version="1.0" encoding="UTF-8" standalone="no"?><SDOCTA xmlns:xsi="http://www.w3.org/2001/XMLSchema-instance" STATUS="DEF1" xsi:noNamespaceSchemaLocation="TA.xsd"><IDENT><STRING BOLD="on">P9_TA(2024)0078</STRING></IDENT><TI><STRING BOLD="on">Negocierile multilaterale în vederea celei de a 13-a Conferințe ministeriale a OMC de la Abu Dhabi, 26-29 februarie 2024</STRING></TI><HIDDEN><STRING HIDDEN="on" ITALIC="on">(B9-0090/2024)</STRING></HIDDEN><TXTLST><RESOL><TI><STRING BOLD="on">Rezoluția Parlamentului European din 8 februarie 2024 referitoare la negocierile multilaterale în vederea celei de a 13-a Conferințe ministeriale a OMC de la Abu Dhabi, 26-29 februarie 2024 (2023/2868(RSP))</STRING></TI><TEXT><PREAMBLE><PRINIT><STRING ITALIC="on">Parlamentul European,</STRING></PRINIT><GRVISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Acordul de la Marrakech din 15 aprilie 1994 privind constituirea Organizației Mondiale a Comerțului (OMC),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Declarația ministerială de la Doha a OMC din 14 noiembrie 2001<FOOTNOTE><FIELD> Declarația ministerială de la Doha a OMC (WT/MIN(01)/DEC/1) din 14 noiembrie 2001.</FIELD></FOOTNOTE>,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la OMC, în special cea din 25 noiembrie 2021 referitoare la negocierile multilaterale în vederea celei de-a 12-a ediții a Conferinței ministeriale a OMC<FOOTNOTE><FIELD> JO C 224, 8.6.2022, p. 89.</FIELD></FOOTNOTE>, cea din 29 noiembrie 2018 intitulată „OMC: calea de urmat”<FOOTNOTE><FIELD> JO C 363, 28.10.2020, p. 113.</FIELD></FOOTNOTE> și cea din 28 noiembrie 2019 privind criza organului de apel al OMC<FOOTNOTE><FIELD> JO C 232, 16.6.2021, p. 62.</FIELD></FOOTNOTE>,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere documentele finale adoptate prin consens la sesiunile anuale ale Conferinței parlamentare privind OMC din 7 decembrie 2018 de la Geneva<FOOTNOTE><FIELD> https://www.europarl.europa.eu/cmsdata/158345/outcome_document-final-e.pdf.</FIELD></FOOTNOTE> și din 10 decembrie 2017 de la Buenos Aires<FOOTNOTE><FIELD> https://www.europarl.europa.eu/cmsdata/231517/2017_PCWTO_outcome_EN.pdf.</FIELD></FOOTNOTE>,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere rezultatele celei de-a 12-a Conferințe ministeriale a OMC, care a avut loc la Geneva în iunie 2022 (CM12), care includ un document final, o serie de decizii și declarații ministeriale și un acord privind subvențiile pentru pescuit,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere rezultatele celei de-a 11-a Conferințe ministeriale a OMC, care a avut loc la Buenos Aires în decembrie 2017 (CM11), care includ o serie de decizii ministeriale și declarații comune privind comerțul electronic, facilitarea investițiilor, reglementarea serviciilor interne și microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii (MIMM),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Declarația de la Buenos Aires privind comerțul și capacitarea economică a femeilor, aprobată la 12 decembrie 2017, și Grupul de lucru informal privind comerțul și egalitatea de gen instituit la 23 septembrie 2020,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere declarațiile ministeriale ale miniștrilor reprezentând membrii OMC din 10 decembrie 2021 privind poluarea cu materiale plastice și comerțul durabil cu materiale plastice din punctul de vedere al mediului, din 14 decembrie 2021 privind comerțul și durabilitatea mediului și din 14 decembrie 2021 privind subvențiile pentru combustibilii fosili,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere obiectivele ONU de dezvoltare durabilă (ODD),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere Acordul de la Paris al părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC), în vigoare din noiembrie 2016,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere comunicarea Comisiei din 18 februarie 2021 intitulată „Revizuirea politicii comerciale - O politică comercială deschisă, durabilă și fermă” și anexa la aceasta, intitulată „Reforma OMC: către un sistem comercial multilateral durabil și eficace” (COM(2021)0066),
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere articolul 132 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,
</VISA><VISA>
<NO.P>–</NO.P>având în vedere propunerea de rezoluție a Comisiei pentru comerț internațional,
</VISA></GRVISA><GRCONS><CONS>
<NO.P>A.</NO.P>întrucât OMC a fost creată pentru a continua liberalizarea comerțului cu mărfuri și servicii, pentru a întări multilateralismul și a promova un sistem comercial multilateral echitabil, deschis, favorabil includerii, bazat pe norme și nediscriminatoriu, cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor din întreaga lume; întrucât obiectivul general al politicii comerciale a UE este de a contribui la dezvoltarea armonioasă a comerțului mondial, la eliminarea treptată a restricțiilor asupra comerțului internațional și a investițiilor străine directe, la reducerea barierelor vamale și de altă natură, precum și la asigurarea stării de bine a oamenilor; întrucât comerțul este esențial și constituie un instrument-cheie pentru sprijinirea și completarea eforturilor de promovare a creșterii sustenabile și de îmbunătățire a nivelului de trai, asigurând ocuparea completă și de mai bună calitate a forței de muncă și un volum mare și în continuă creștere de venituri reale, în conformitate cu obiectivul dezvoltării sustenabile, urmărind atât protejarea și conservarea mediului, cât și consolidarea mijloacelor de realizare a acestui lucru într-un mod compatibil cu nevoile și preocupările respective ale țărilor la nivelurile lor diferite de dezvoltare economică;
</CONS><CONS>
<NO.P>B.</NO.P>întrucât un sistem comercial multilateral puternic, deschis și favorabil includerii ar trebui să joace un rol chiar și mai puternic în atingerea obiectivelor globale privind schimbările climatice și în atingerea obiectivului de zero emisii nete, de exemplu prin schimbul de bunuri, servicii și practici esențiale pentru tehnologiile energetice curate și o economie circulară;
</CONS><CONS>
<NO.P>C.</NO.P>întrucât sistemul comercial multilateral bazat pe norme se află în prezent sub o presiune puternică, fiind supus unor tensiuni geopolitice cauzate de deciziile unor membri ai OMC și unor măsuri unilaterale luate de aceștia, precum și unei încrederi nejustificate în excepția privind securitatea din Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) din partea unora dintre membrii săi, ceea ce duce deja la un context mai fragmentat și mai puțin previzibil pentru politica comercială; întrucât 75 % din schimburile comerciale au loc în continuare pe baza taxelor vamale aplicabile națiunii celei mai favorizate (MFN), ceea ce confirmă faptul că OMC este coloana vertebrală a economiei mondiale; întrucât rezultatul CM12 a demonstrat că OMC poate în continuare să încheie acorduri multilaterale și să răspundă situațiilor de urgență;
</CONS><CONS>
<NO.P>D.</NO.P>întrucât Acordul OMC privind subvențiile pentru pescuit, convenit în cadrul CM12, este primul acord comercial multilateral în centrul căruia se află sustenabilitatea mediului, stabilind un set obligatoriu de norme globale pentru a ajuta la reducerea sumei estimate de 22 de miliarde USD pe an în subvenții dăunătoare acordate de guverne sectorului pescuitului, astfel cum se prevede în ODD 14.6; întrucât acordul nu include încă practici privind subvențiile pentru pescuit care contribuie la supracapacitate și la pescuitul excesiv, ce constituie peste jumătate din subvențiile pentru pescuit, în privința cărora negocierile sunt încă în curs;
</CONS><CONS>
<NO.P>E.</NO.P>întrucât cea de-a 12-a Conferință ministerială a OMC (MC12) a adoptat, la 17 iunie 2022, o decizie care oferă flexibilitate în cadrul Acordului privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPS) pentru a permite producerea și furnizarea de vaccinuri COVID-19, amânând, totodată, decizia privind extinderea domeniului de aplicare a acestor flexibilități la produsele terapeutice și de diagnosticare aferente COVID-19; întrucât Consiliul TRIPS al OMC poartă negocieri cu privire la prelungirea derogării de la Acordul TRIPS;
</CONS><CONS>
<NO.P>F.</NO.P>întrucât securitatea alimentară continuă să constituie o încercare, 258 de milioane de persoane fiind în criză sau la niveluri mai mari de insecuritate alimentară acută în 2022, față de 193 de milioane în 2021; întrucât Acordul OMC privind agricultura din cadrul Rundei Uruguay ia cunoștință în mod explicit de importanța luării în considerare a securității alimentare în cadrul negocierilor în curs; întrucât comerțul are potențialul de a crește disponibilitatea alimentelor în regiunile în care acestea sunt limitate și poate contribui, de asemenea, la îmbunătățirea accesului economic la alimente prin crearea de oportunități de angajare și prin creșterea veniturilor;
</CONS><CONS>
<NO.P>G.</NO.P>întrucât membrii OMC și-au dovedit angajamentul de a aborda penuria de alimente și de a asigura ajutor alimentar de urgență pentru persoanele cele mai vulnerabile, atât în Declarația ministerială privind răspunsul de urgență la insecuritatea alimentară, cât și în Decizia ministerială privind exceptarea achizițiilor umanitare de alimente în cadrul Programului Alimentar Mondial (PAM) de la interdicțiile sau restricțiile la export convenite în cadrul CM12;
</CONS><CONS>
<NO.P>H.</NO.P>întrucât comerțul sustenabil poate contribui la atenuarea schimbărilor climatice și la combaterea acestora;
</CONS><CONS>
<NO.P>I.</NO.P>întrucât, la 11 decembrie 2019, organul de apel al OMC și-a încetat activitatea, ceea ce a dus la stagnarea procesului de apel funcțional, independent și imparțial; întrucât, la CM12, membrii OMC s-au angajat să poarte discuții pentru a avea un sistem de soluționare a litigiilor care să funcționeze pe deplin și în mod corespunzător, accesibil tuturor membrilor OMC până în 2024;
</CONS><CONS>
<NO.P>J.</NO.P>întrucât Parlamentul European, împreună cu Uniunea Interparlamentară, joacă de peste 20 de ani un rol esențial în stabilirea unei dimensiuni parlamentare a OMC prin intermediul Conferinței parlamentare privind OMC;
</CONS><CONS>
<NO.P>K.</NO.P>întrucât cea de a 13-a Conferință ministerială a OMC (CM13) va avea loc la Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, în perioada 26-29 februarie 2024;
</CONS></GRCONS></PREAMBLE><DISPOSITIF><ACTLST><ACTION>
<NO.P>1.</NO.P>își reiterează angajamentul deplin față de valoarea solidă a multilateralismului și subliniază că un sistem multilateral modernizat de reglementare a comerțului este esențial; solicită adoptarea unei agende comerciale bazate pe un comerț echitabil și reglementat de norme, în beneficiul tuturor, care să contribuie la dezvoltarea economică sustenabilă, dincolo de definiția îngustă a creșterii PIB-ului și a prosperității, întărind astfel pacea și securitatea; subliniază că OMC ar trebui să promoveze realizarea ODD-urilor, a sănătății, a drepturilor sociale, de mediu și a drepturilor omului, precum și să asigure că normele convenite la nivel multilateral și armonizate sunt aplicate uniform de către toți;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>2.</NO.P>îi îndeamnă pe toți membrii OMC să se angajeze să obțină un rezultat pozitiv al CM13; consideră că CM13 ar trebui să fie punctul de plecare pentru progresul și modernizarea OMC, pentru a se asigura că aceasta poate juca un rol în abordarea provocărilor secolului al XXI-lea, inclusiv în ce privește aspecte precum schimbările climatice, securitatea alimentară, pierderea biodiversității, sănătatea, sustenabilitatea și reducerea sărăciei; îi îndeamnă pe toți membrii OMC să își intensifice eforturile pentru a se concentra pe rezultate tangibile care demonstrează că OMC poate aborda provocările actuale; salută orientările oferite de reuniunea înalților funcționari din 22 și 23 octombrie 2023; îndeosebi, solicită membrilor OMC să încheie a doua etapă a acordului multilateral privind subvențiile pentru pescuit și să depășească obstacolele rămase, astfel încât să adopte în cele din urmă un pachet cuprinzător de reforme instituționale, inclusiv o decizie care să ducă la un sistem pe deplin funcțional de soluționare a litigiilor; reiterează faptul că rolul Secretariatului OMC trebuie întărit în continuare;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>3.</NO.P>consideră că acum este urgent să se treacă la o reformă substanțială a OMC și că acest lucru ar trebui să se reflecte în rezultatul CM13; salută toate activitățile desfășurate în acest sens de la ultima conferință ministerială; îi invită pe membrii OMC să adopte un pachet cuprinzător de reexaminare a funcțiilor OMC de monitorizare, negociere, deliberare și soluționare a litigiilor, în care să se acorde atenția cuvenită și dimensiunii parlamentare a OMC, în vederea creșterii eficacității, includerii, transparenței, credibilității și legitimității OMC;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>4.</NO.P>solicită un angajament mai puternic și chiar mai constructiv din partea tuturor membrilor OMC pentru a restabili cât mai repede posibil un sistem de soluționare a litigiilor pe deplin funcțional, care să abordeze, printre altele, durata excesivă a procedurilor; salută activitatea facilitatorului în coordonarea procesului care ar trebui să conducă la un proiect de text consolidat care să fie prezentat CM13; regretă, cu toate acestea, că până în prezent nu s-au înregistrat progrese substanțiale; îi invită pe membri să se angajeze în discuții constructive și transparente pentru a ajunge la un acord privind sistemul de soluționare a litigiilor la CM13; reamintește că un proces obligatoriu, pe două niveluri și independent ar trebui să rămână obiectivul principal;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>5.</NO.P>pentru a prelungi perioada de timp până la repunerea în funcțiune a unui organism de soluționare a litigiilor pe deplin funcțional la nivelul OMC, îi invită pe membri să ia în considerare posibilitatea de a adera la procedura provizorie multipartită de arbitraj în apel (MPIA) pentru a-și demonstra angajamentul față de un sistem echitabil și funcțional de soluționare a litigiilor;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>6.</NO.P>îi îndeamnă pe toți membrii OMC care nu au făcut încă acest lucru să ratifice rapid Acordul OMC privind subvențiile pentru pescuit, pentru ca acesta să intre în vigoare cât mai curând posibil, lucru pentru care este necesară ratificarea de către două treimi din membri; subliniază importanța crucială a ajungerii, de asemenea, rapid la un acord privind disciplinele referitoare la subvențiile pentru pescuit care contribuie la supracapacitate și la pescuitul excesiv, pentru a evita epuizarea resurselor biologice marine și a permite gestionarea sustenabilă a acestora; respectând în același timp nevoile de tratament special și diferențiat, în conformitate cu ODD 14.6;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>7.</NO.P>subliniază necesitatea de a integra dimensiunea de dezvoltare a OMC, inclusiv prin procesul de reformă a OMC și prin faptul că principiul tratamentului special și diferențiat trebuie să răspundă mai bine nevoilor țărilor în curs de dezvoltare; regretă faptul că OMC nu a îndeplinit încă pe deplin obiectivele Agendei de dezvoltare de la Doha; salută decizia deja luată cu privire la extinderea măsurilor de sprijin pentru a ajuta țările cel mai puțin dezvoltate să depășească statutul de țări cel mai puțin dezvoltate, pentru a asigura o perioadă de tranziție fără probleme și sustenabilă pentru retragerea preferințelor comerciale; își reiterează apelul ca mecanismul de tratament special și diferențiat să fie reexaminat și revizuit cu o implicare corespunzătoare a tuturor membrilor OMC, pentru a reflecta mai bine indicii de dezvoltare umană, protejând în același timp spațiul de decizie politică pentru combaterea comerțului inechitabil și, prin urmare, solicită membrilor OMC să revizuiască sistemul; subliniază, cu toate acestea, că autoafirmarea statutului de dezvoltare ca unic criteriu ar putea duce la un comerț inechitabil;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>8.</NO.P>subliniază necesitatea de a revigora discuțiile privind sprijinul acordat de stat sectoarelor industriale în cadrul OMC, inclusiv o actualizare a Acordului privind subvențiile și măsurile compensatorii (ASMC), în vederea creșterii transparenței și a adaptării cadrului de reglementare al OMC privind subvențiile pentru a răspunde provocărilor actuale, cum ar fi schimbările climatice, pentru a combate practicile neloiale ale anumitor membri ai OMC și a aborda în mod eficace efectele de propagare negative, cum ar fi supracapacitatea și lanțurile de aprovizionare cu emisii ridicate de dioxid de carbon; consideră că CM13 ar trebui să lanseze un program de lucru limitat în timp pentru a permite deliberări privind intervenția statului în sprijinul sectoarelor industriale, cu scopul de a oferi recomandări pentru CM14;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>9.</NO.P>subliniază necesitatea de a înregistra progrese în negocierile privind agricultura pentru a obține rezultate credibile cu privire la aspecte precum o soluție permanentă pentru deținerea de stocuri publice în scopul securității alimentare, sprijinul intern, accesul pe piață, bumbacul, restricțiile la export și concurența la export, precum și întărirea sectorului agricol pentru a răspunde provocărilor contemporane, inclusiv mijloacele de subzistență în mediul rural și sustenabilitatea mediului; subliniază necesitatea de a asigura o concurență loială și condiții de concurență echitabile pentru fermieri; solicită un mai bun schimb de informații și o mai mare transparență în ceea ce privește politicile agricole și subvențiile pentru a contribui la promovarea negocierilor și pentru a sprijini, la nivelul OMC, un mai mare schimb de date privind comerțul cu produse de bază și stocurile private cu Comitetul pentru securitate alimentară mondială; salută semnarea unui memorandum de înțelegere între OMC și FAO în cadrul Conferinței Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP 28) din 2023, care va întări colaborarea privind, printre altele, reforma agricolă, securitatea alimentară și schimbările climatice; subliniază că UE ar trebui să pledeze pentru criterii de sustenabilitate mai ridicate, în conformitate cu obiectivele Pactului verde;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>10.</NO.P>subliniază necesitatea unui rezultat privind securitatea alimentară, inclusiv a unor acțiuni concrete de creștere a rezilienței țărilor cel mai puțin dezvoltate și a țărilor în curs de dezvoltare importatoare nete de alimente în răspunsul lor la instabilitatea alimentară acută;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>11.</NO.P>așteaptă ca reforma OMC să favorizeze o cale mai simplă pentru integrarea acordurilor plurilaterale deschise în arhitectura multilaterală, pentru a asigura progrese în domenii care nu sunt suficient de mature pentru toți membrii; îi invită din nou pe toți membrii OMC să reflecteze asupra unei modalități de dezvoltare a unui nou sistem, cu principii clare și un număr minim de membri care ar trebui să participe la o inițiativă plurilaterală și, pe această bază, să stabilească un mecanism simplu care să permită integrarea acordurilor rezultate în urma acestora în structura OMC;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>12.</NO.P>salută încheierea negocierilor privind Acordul de facilitare a investițiilor pentru dezvoltare în vederea creării unui mediu mai echitabil, mai transparent, mai eficient și mai previzibil pentru facilitarea investițiilor transfrontaliere și a participării țărilor în curs de dezvoltare la fluxurile globale de investiții; sprijină includerea acestui acord în cadrul de reglementare al OMC în anexa 4 privind acordurile comerciale plurilaterale, astfel cum se prevede la articolul X.9 din Acordul OMC, și consideră că acesta poate servi drept model pentru viitoarele acorduri multilaterale;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>13.</NO.P>subliniază importanța normelor multilaterale și plurilaterale privind comerțul digital, deoarece acesta reprezintă în prezent 25 % din comerțul total; încurajează ferm eforturile de a găsi o soluție echitabilă și permanentă pentru transmisiile electronice legate de moratoriu, ținând seama îndeosebi de efectele negative ale nereînnoirii, în special asupra femeilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri); salută și sprijină ampla participare, agenda ambițioasă de negocieri și progresele înregistrate până în prezent în negocierile multilaterale la OMC privind comerțul electronic; subliniază importanța liberei circulații a transmisiilor electronice, care sunt fundamentale pentru comerțul digital și reduc costurile comerciale, cresc bunăstarea consumatorilor, precum și competitivitatea exporturilor și aduc beneficii semnificative, în special pentru IMM-uri și țările în curs de dezvoltare; reamintește poziția sa potrivit căreia un eventual acord trebuie să garanteze un acces echitabil pe piață al bunurilor și serviciilor legate de comerțul electronic în țările terțe, precum și protecția consumatorilor și a drepturilor lucrătorilor și să faciliteze inovarea în afaceri; subliniază că un eventual acord privind comerțul electronic trebuie să respecte atât legislația existentă, cât și cea viitoare a UE și să permită un spațiu politic suficient pentru reglementarea digitală, în special în ceea ce privește aspecte cum ar fi fluxurile de date, localizarea datelor, protecția datelor, inteligența artificială și codul sursă; îi invită pe toți partenerii să se implice pe deplin și să sprijine eforturile de încheiere a negocierilor până la CM13; subliniază necesitatea de a reduce decalajul digital prin schimbul de bune practici și consolidarea capacităților;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>14.</NO.P>reamintește angajamentul OMC față de MIMM-uri și reamintește că MIMM-urile reprezintă o parte substanțială a economiei mondiale și au un potențial neexploatat în lanțurile valorice globale; îi îndeamnă pe membri să continue să identifice soluții care ar ajuta MIMM-urile să își mărească participarea la comerțul mondial, ținând seama, în același timp, de nevoile lor specifice;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>15.</NO.P>consideră că rezultatul CM13 ar trebui să ofere o agendă bazată pe acțiuni pentru politica comercială, care să sprijine ODD-urile pentru 2030 și Acordul de la Paris; îi încurajează ferm pe membrii OMC să ia în considerare toate măsurile posibile pentru a contribui la limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu CCONUSC și cu concluziile COP28, pentru a consolida alinierea la Acordul de la Paris și neutralitatea climatică și a consolida cooperarea în cadrul OMC cu privire la măsurile adoptate pe plan intern; salută discuțiile constructive care au avut loc în cadrul inițiativelor plurilaterale privind reforma subvențiilor pentru combustibilii fosili, dialogul privind poluarea cu materiale plastice și discuțiile structurate privind comerțul și sustenabilitatea mediului (TESSD); solicită relansarea negocierilor referitoare la Acordul privind bunurile de mediu (EGA); încurajează OMC să înlesnească schimbul de informații și cooperarea între membrii OMC cu privire la metodologiile de stabilire a prețului carbonului; subliniază necesitatea de a înregistra progrese în discuțiile privind serviciile și bunurile, inclusiv în ce privește metodele de prelucrare și producție care contribuie la soluționarea problemelor legate de mediu și climă; reamintește că orice măsuri unilaterale luate de membri trebuie să respecte normele OMC, iar decizia de a utiliza excepțiile GATT trebuie analizată cu atenție; îndeamnă UE să sensibilizeze publicul cu privire la legislația sa în materie de sustenabilitate, cum ar fi Directiva privind obligația de diligență în materie de durabilitate a întreprinderilor, mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM) și regulamentul privind defrișările, și să explice motivele care stau la baza acestuia pentru a se asigura că este recunoscut ca o încercare reală și nediscriminatorie de a contribui la abordarea obiectivelor globale de mediu și de a face comerțul mai sustenabil, inclusiv prin furnizarea de informații mai practice cu privire la modul în care reglementările se aplică în practică; salută prima „zi a comerțului” din cadrul COP28 și realizările istorice ale COP de a renunța la combustibilii fosili; se așteaptă ca decizia COP să se reflecte în activitatea OMC;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>16.</NO.P>reafirmă legăturile dintre egalitatea între femei și bărbați și dezvoltarea favorabilă includerii, subliniind că capacitarea femeilor este esențială pentru eradicarea sărăciei și că eliminarea simultană a barierelor din calea participării femeilor în schimburile comerciale și contracararea impactului negativ al actualelor norme comerciale asupra femeilor în diferitele roluri pe care acestea le îndeplinesc este esențială pentru dezvoltarea economică; îi încurajează pe toți membrii OMC să semneze Declarația de la Buenos Aires din 2017 privind comerțul și capacitarea economică a femeilor și îi îndeamnă pe semnatari să își îndeplinească angajamentele; salută înființarea Grupului de lucru informal al OMC privind comerțul și egalitatea între femei și bărbați; felicită OMC pentru organizarea Congresului mondial al comerțului pe tema genului în decembrie 2022, prima conferință internațională de cercetare privind comerțul și genul;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>17.</NO.P>ia cunoștință de faptul că membrii OMC au convenit să discute domeniul de aplicare al deciziei TRIPS pentru a cuprinde diagnosticarea și terapiile împotriva COVID-19; invită membrii OMC să ia o decizie în cadrul CM13, ținând seama, în același timp, de stimulentele pentru inovare; invită membrii OMC să își reexamineze legislația și politicile naționale pentru a asigura încorporarea deplină a tuturor flexibilităților pertinente în materie de proprietate intelectuală care protejează accesul la produsele medicale;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>18.</NO.P>invită Comisia și Consiliul să se asigure că Parlamentul va continua să fie implicat îndeaproape în pregătirea CM13, că va fi ținut la curent cu promptitudine și va fi consultat pe perioada Conferinței ministeriale din 2024;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>19.</NO.P>îi invită pe membrii OMC să asigure legitimitatea democratică și transparența prin întărirea dimensiunii parlamentare a OMC și a conferinței parlamentare; laudă activitatea importantă a Conferinței parlamentare comune a Parlamentului European și a Uniunii Interparlamentare (UIP) privind OMC; subliniază că este necesar să se asigure un acces mai bun al parlamentarilor la toate negocierile comerciale și implicarea lor în elaborarea și punerea în aplicare a deciziilor OMC; încurajează liderii să sprijine un nou discurs privind comerțul, prin care comerțul să fie considerat mai degrabă un factor favorizant decât un obstacol în calea realizării sustenabilității, a securității și a includerii;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>20.</NO.P>îi invită pe membrii OMC să intensifice dialogul cu toate părțile interesate, inclusiv cu societatea civilă, sindicatele și organizațiile patronale, precum și cooperarea cu alte organizații internaționale, cum ar fi Organizația Internațională a Muncii, dar și la nivel mai larg în sistemul ONU; se așteaptă din partea liderilor să comunice mai mult la toate nivelurile cu privire la beneficiile comerțului bazat pe norme;
</ACTION><ACTION>
<NO.P>21.</NO.P>încredințează Președintei sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre, precum și Directorului General al Organizației Mondiale a Comerțului și Uniunii Interparlamentare.
</ACTION></ACTLST></DISPOSITIF></TEXT></RESOL></TXTLST></SDOCTA>