(1)În Uniune, nu există în prezent o abordare comună în ceea ce privește calcularea bazei impozabile pentru întreprinderi atunci când acestea își desfășoară activitatea la nivel transfrontalier. Prin urmare, întreprinderile din Uniune sunt obligate să respecte normele diferitelor sisteme de impozitare a societăților, în funcție de statul membru în care își desfășoară activitatea, ceea ce reprezintă un obstacol în calea accesului întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) la piața internă. Întreprinderile din Uniune, în special IMM-urile, se confruntă cu costuri de conformare fiscală semnificative din cauza lipsei unei soluții pentru calcularea bazei impozabile care li se aplică.

(2)Coexistența și interacțiunea a 27 de sisteme diferite de impozitare a societăților în Uniune face ca situația costurilor de conformare fiscală să fie complexă și creează condiții de concurență pentru întreprinderi care pot afecta negativ investițiile transfrontaliere, împiedicând dezvoltarea pieței interne în raport cu principalii noștri concurenți. Această situație are un impact semnificativ asupra IMM-urilor și a devenit mai evidentă pe măsură ce globalizarea și digitalizarea economiei au modificat semnificativ percepția asupra frontierelor și a modelelor de afaceri, în special dezvoltarea pieței interne, ceea ce impune luarea de măsuri suplimentare. În plus, cadrele juridice diferite conduc la practici de administrare fiscală diferite de la un stat membru la altul. Acest lucru implică adesea proceduri îndelungate, caracterizate de imprevizibilitate și incoerență, precum și costuri ridicate de conformare care afectează în mare măsură IMM-urile, descurajându-le să investească în mai mult de un stat membru. Încrederea reciprocă și buna credință între statele membre sunt necesare pentru a coopera în materie de decizii fiscale și pentru a completa, îmbunătăți și dezvolta și mai mult piața internă.

(3)Varietatea modalităților de a desfășura activități economice pe piața internă necesită soluții diferite pentru diferite întreprinderi în ceea ce privește abordarea dificultăților actuale generate de operațiunile lor transfrontaliere. Pentru întreprinderile mai mici, extinderea transfrontalieră este mai dificilă decât pentru întreprinderile mai mari. Prin urmare, este mai împovărător pentru întreprinderile mai mici să se confrunte cu proceduri complexe și costuri ridicate de conformare, precum și cu incertitudinea pe care o implică investirea propriilor active pe o piață necunoscută. Ca atare, este evident că, în etapele inițiale de extindere, microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii au nevoie de o soluție precum un mecanism simplificat de calculare a rezultatului lor impozabil atunci când își desfășoară activitatea la nivel transfrontalier exclusiv prin intermediul sediilor permanente sau al cel mult două filiale. Transparența este esențială pentru asigurarea bunei funcționări a pieței interne.

(4)Pentru a remedia incertitudinile fiscale și dificultatea de a respecta regulile unui sistem fiscal necunoscut atunci când își desfășoară activitatea într-un alt stat membru (în alte state membre) (unul dintre principalii factori care împiedică IMM-urile să se extindă în străinătate), rezultatul impozabil al sediilor permanente sau al filialelor ar trebui calculat pe baza regulilor statului membru în care își are domiciliul fiscal sediul central (sediul principal al IMM-ului). Acest lucru înseamnă, de asemenea, că ar continua să se aplice principiile care reglementează atribuirea veniturilor unui sediu permanent sau unei filiale, stabilite în convenția bilaterală aplicabilă pentru evitarea dublei impuneri dintre statul membru al sediului permanent sau al filialei și statul membru al sediului central. Pentru a se asigura că noile norme constituie o sursă de simplificare pentru IMM-uri, aplicarea lor ar trebui să fie opțională și, prin urmare, lăsată la latitudinea contribuabilului și ar trebui să se prevadă o marjă de manevră suficientă pentru aplicarea și adaptarea acestora la noile norme.

(5)Pentru a se preveni practicile fiscale abuzive, sunt concepute norme solide și specifice de combatere a abuzurilor fiscale, de exemplu pentru a se aborda riscurile de evaziune fiscală asociate cu transferul domiciliului fiscal al unui IMM și, astfel, a se evita ca localizarea sediului central să fie stabilită pe baza unor motive fiscale. În consecință, ar fi necesar să se monitorizeze evoluția cifrei de afaceri atribuite sediului (sediilor) permanent(e) și/sau filialelor pentru ca operațiunile acestora să rămână secundare în raport cu activitatea principală care ar trebui să fie desfășurată de sediul central. Astfel, nu ar exista riscul ca normele să fie utilizate în mod abuziv prin crearea unor sedii centrale neocupate, în timp ce cea mai mare parte a activităților economice au loc în străinătate.

(6)Transportul maritim internațional este un sector specific de activitate care face obiectul unor regimuri fiscale speciale în mai multe state membre. Aceste regimuri constau în principal în calcularea bazei de impozitare pe baza tonajului (și anume capacitatea de transport) a navelor exploatate, mai degrabă decât pe baza profiturilor sau a pierderilor reale suportate de întreprindere. Pornind de la această premisă, IMM-urile care obțin venituri din activități de transport maritim care fac obiectul unui regim de impozitare pe tonaj ar trebui să fie excluse de la posibilitatea de a opta pentru regulile de simplificare pentru IMM-uri în ceea ce privește aceste venituri atribuite unui sediu permanent sau filialei. Această excludere ar evita complicațiile suplimentare care ar rezulta din interacțiunea dintre cadrul de simplificare a impozitării IMM-urilor și regimurile de impozitare pe tonaj. În plus, o astfel de complicație potențială ar părea disproporționată, având în vedere absența unor astfel de regimuri fiscale speciale în unele state membre. În orice caz, această excludere ar trebui evaluată în mod corespunzător după cinci ani de punere în aplicare a prezentei directive. Niciun alt sector de activitate în afara celui care face obiectul regimului de impozitare pe tonaj nu ar fi exclus din domeniul de aplicare al directivei.

(7)Propunerea urmărește să asigure o simplificare procedurală semnificativă și, prin urmare, ar trebui instituit un ghișeu unic, prin care depunerea declarațiilor fiscale, evaluările fiscale și colectarea impozitului datorat de sediul (sediile) permanent(e) sau filiale să fie tratate prin intermediul unei singure autorități fiscale („autoritatea la care se depun declarațiile fiscale”), și anume autoritatea fiscală din statul membru al sediului central. Ghișeul unic ar trebui să ofere toate caracteristicile de simplificare, astfel încât să nu devină un alt obstacol pentru întreprinderile care doresc să investească în străinătate. Cu respectarea deplină a suveranității statelor membre în materie fiscală, auditurile, căile de atac și procedurile de soluționare a litigiilor ar fi menținute în primul rând la nivel național și în conformitate cu normele procedurale ale statului membru respectiv. Pentru a sprijini funcționarea unui ghișeu unic, ar fi esențial să se prevadă audituri comune, care să creeze o obligație de cooperare pentru autoritățile fiscale ale statelor membre, în temeiul căreia statul membru al sediului central ar trebui să coopereze în cazul în care autoritatea fiscală a sediului permanent sau a filialei solicită un audit care să acopere calculul rezultatului impozabil al contribuabilului său. În acest sens, dacă statul membru al sediului central efectuează un audit din proprie inițiativă, acesta ar trebui să invite statul membru gazdă să efectueze auditul împreună.

(14)Statele membre pot prelucra datele cu caracter personal în temeiul prezentei directive exclusiv în scopul verificării cerințelor de eligibilitate sau al stabilirii obligațiilor fiscale ale sediilor permanente și ale filialelor. Orice prelucrare a datelor cu caracter personal efectuată în acest scop ar trebui să respecte Regulamentul (UE) 2016/679.

(15)Se prevede o perioadă de păstrare proporțională pentru a permite statelor membre să se conformeze majorității normelor privind termenul de prescripție, urmărind astfel îndeaproape astfel de norme interne în ceea ce privește data de începere sau suspendarea acestuia. Cu toate acestea, perioada de păstrare nu ar trebui să depășească ceea ce este necesar pentru că autoritățile fiscale competente să fie în măsură să stabilească obligațiile fiscale, stabilind astfel un echilibru între capacitatea administrației fiscale de a asigura evaluarea și colectarea corectă a impozitelor și dreptul contribuabililor la securitate juridică.

(17)Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului și a emis un aviz la 3 noiembrie 2023.

(18)Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume simplificarea regulilor de impunere pentru anumite IMM-uri care desfășoară activități transfrontaliere pe piața internă prin intermediul sediului (sediilor) permanent(e) și al maximum două filiale, nu poate fi realizat în mod satisfăcător și individual de către statele membre, în schimb, având în vedere dificultățile existente cauzate de interacțiunea dintre 27 de sisteme naționale diferite de impozitare a societăților, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii prin cooperare reciprocă între statele membre, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv,

Prezenta directivă stabilește norme pentru calcularea rezultatului impozabil al sediilor permanente și al filialelor IMM-urilor care îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 2 alineatul (1) (reguli de impunere în funcție de sediul central).

(e)își desfășoară activitatea în alte state membre prin intermediul unuia sau mai multor sedii permanente și/sau al cel mult două filiale;

2.Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 16, acte delegate de modificare a anexelor I-IV, pentru a ține seama de modificările legislației statelor membre și pe baza informațiilor furnizate de statul membru relevant în ceea ce privește:

3.Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statului membru în care este situat un sediu permanent sau filiala de a stabili cota de impozitare aplicabilă, nici aplicabilității convențiilor bilaterale pentru evitarea dublei impuneri sau normelor privind protecția socială a lucrătorilor în statul membru al sediului permanent sau al filialei.

(2)„sediu central” înseamnă un IMM, astfel cum este menționat la articolul 2 alineatul (1), care își desfășoară activitatea în alt stat membru (alte state membre) prin intermediul unuia sau mai multor sedii permanente și/sau al cel mult două filiale;

(4)„reguli de impunere în funcție de sediul central” înseamnă regulile de impunere ale statului membru al sediului central care sunt utilizate pentru a calcula rezultatul impozabil al sediului central și al sediilor sale permanente sau al filialelor;

(5)„stat membru gazdă” înseamnă statul membru în care este situat sediul permanent sau filiala unui IMM menționat la articolul 2 alineatul (1);

(6)„rezultat impozabil al sediului permanent” înseamnă venitul impozabil sau pierderea atribuită sediului permanent și unui număr maxim de două filiale și calculat(ă) în conformitate cu regulile de impunere în funcție de sediul central;

(8)„declarație fiscală pentru impunerea în funcție de sediul central” înseamnă declarația fiscală depusă de o IMM menționată la articolul 2 alineatul (1), care acoperă rezultatele impozabile ale sediului central și ale sediului (sediilor) permanent(e) sau ale filialelor, calculate în conformitate cu regulile de impunere în funcție de sediul central.

1.sediul central poate opta pentru aplicarea regulilor de impunere în funcție de sediul central în ceea ce privește sediile sale permanente și filialele din alte state membre dacă îndeplinește următoarele cerințe:

(a)cifra de afaceri comună a sediilor sale permanente și a filialelor sale nu a depășit, în ultimele trei exerciții financiare, o sumă egală cu triplul cifrei de afaceri generate de sediul central;

(b)a avut domiciliul fiscal în statul membru al sediului central în ultimul exercițiu financiar sau, dacă această dată este mai recentă, de la înființarea sediului central;

(c)a îndeplinit condițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (1) litera (d) în ultimul exercițiu financiar sau, dacă această dată este mai recentă, de la înființarea sediului central.

2.În cazul în care sediul central optează pentru aplicarea regulilor de impunere în funcție de sediul central în conformitate cu alineatul (1), acesta aplică regulile respective tuturor sediilor sale permanente sau filialelor sale din alte state membre. În cazul în care creează un nou sediu permanent într-un alt stat membru, acesta va aplica regulile de impunere în funcție de sediul central începând cu momentul înființării sale. În cazul în care creează o primă filială într-un alt stat membru, acesta aplică regulile de impunere în funcție de sediul central în cazul filialei începând cu momentul înființării sale și informează statul membru gazdă cu privire la acest lucru.

În cazul în care sediul central obține venituri din activități de transport maritim, iar aceste venituri sunt supuse în statul membru al sediului central unui sistem de impozitare pe tonaj, sediul central respectiv este exclus de la aplicarea regulilor de impunere în funcție de sediul central în ceea ce privește sediile sale permanente și filialele în alte state membre, în măsura în care acestea provin din activități de transport maritim.

1.Sediul central care optează să aplice regulile de impunere în funcție de sediul central aplicabile sediului (sediilor) său (lor) permanent(e) și/sau filialei (filialelor) notifică opțiunea sa autorității la care se depun declarațiile fiscale, împreună cu numele statului membru (statelor membre) gazdă. Notificarea se efectuează cu cel puțin două luni înainte de sfârșitul exercițiului financiar care precedă exercițiul financiar în care IMM-ul respectiv dorește să înceapă să aplice regulile de impunere în funcție de sediul central.

2.Autoritatea la care se depun declarațiile fiscale verifică dacă sunt îndeplinite cerințele de eligibilitate prevăzute la articolul 4 și informează sediul central cu privire la constatările sale în termen de o lună de la notificarea menționată la alineatul (1).

3.În cazul în care sunt îndeplinite cerințele de eligibilitate, autoritatea la care se depun declarațiile fiscale informează autoritățile fiscale din statele membre gazdă în termen de o lună de la notificarea menționată la alineatul (1) că rezultatul impozabil al sediilor permanente și al filialelor relevante se calculează în conformitate cu regulile de impunere în funcție de sediul central începând cu următorul exercițiu financiar, astfel cum se aplică în statul membru al sediului central. Autoritatea fiscală a statului membru (statelor membre) gazdă comunică autorității la care se depun declarațiile fiscale cota de impozitare aplicabilă.

Statul membru gazdă poate contesta decizia autorității la care se depun declarațiile fiscale cu privire la îndeplinirea cerințelor de eligibilitate în conformitate cu dispozițiile prevăzute la articolul 13. În acest caz, se aplică normele naționale din statul membru al sediului central. Fără a aduce atingere acestor proceduri, IMM-urile pot începe să aplice regulile de impunere în funcție de sediul central.

În cazul în care autoritatea la care se depun declarațiile fiscale ajunge la concluzia că nu sunt îndeplinite cerințele de eligibilitate, aceasta informează sediul central în termen de o lună de la notificarea menționată la alineatul (1), iar sediul central o poate contesta în conformitate cu legislația națională și continua să aplice regulile de impunere în funcție de sediul central. Decizia finală produce efecte juridice numai începând cu exercițiul financiar următor.

4.În cazul în care un stat membru gazdă ajunge la concluzia că prezența unui IMM pe teritoriul său se califică drept sediu permanent sau filială, acesta informează autoritatea la care se depun declarațiile fiscale. Pe baza acestor informații, autoritatea la care se depun declarațiile fiscale informează autoritatea fiscală competentă din statul membru gazdă dacă sediul central aplică regulile de impunere în funcție de sediul central în ceea ce privește sediile sale permanente sau filialele. Sediul central trebuie să fie informat în mod corespunzător despre procedurile respective, fără întârzieri nejustificate.

1.Sediul central care a optat pentru aplicarea regulilor de impunere în funcție de sediul central în cazul sediilor sale permanente sau al filialelor din unul sau mai multe state membre gazdă aplică aceste reguli pentru o perioadă reînnoibilă de șapte exerciții financiare.

2.La sfârșitul perioadei menționate la alineatul (1), regulile de impunere în funcție de sediul central încetează să se aplice în ceea ce privește sediile permanente și filialele situate în statele membre gazdă, cu excepția cazului în care sediul central notifică autorității la care se depun declarațiile fiscale opțiunea sa de a reînnoi aplicarea regulilor de impunere în funcție de sediul central, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 9.

1.Opțiunea de a aplica regulile de impunere în funcție de sediul central încetează înainte de sfârșitul perioadei de șapte ani menționate la articolul 7 alineatul (1) din oricare dintre următoarele motive:

(a)IMM-ul menționat la articolul 2 alineatul (1) își mută domiciliul fiscal în afara statului membru al sediului central, dacă IMM-ul dorește să nu mai aplice normele de impozitare;

(b)în ultimele trei exerciții financiare, cifra de afaceri comună a sediilor sale permanente și a filialelor a depășit o sumă egală cu triplul cifrei de afaceri a sediului central;

2.Regulile de impunere în funcție de sediul central încetează să se aplice începând cu exercițiul financiar următor celui în care au loc motivele menționate la alineatul (1).

3.Autoritatea la care se depun declarațiile fiscale informează statele membre gazdă cu privire la încetarea menționată la alineatul (1) cât mai curând posibil și, în orice caz, înainte de sfârșitul exercițiului financiar în care au existat motivele încetării.

4.În cazul în care IMM-ul menționat la articolul 2 alineatul (1) își mută domiciliul fiscal într-un alt stat membru, acesta poate opta pentru aplicarea regulilor de impunere în funcție de sediul central din noul său stat membru de domiciliu fiscal, în conformitate cu articolele 4-7. Aceasta este considerată o opțiune nouă. Cerința prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (b) nu se aplică în cazul în care mutarea domiciliului fiscal al IMM-ului a avut loc din motive comerciale valabile în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (a) din Directiva Consiliului 2009/133/CE.

Sediul central nu are dreptul de a reînnoi opțiunea de aplicare a regulilor de impunere în funcție de sediul central în cazul în care a apărut oricare dintre următoarele situații:

(a)pentru fiecare dintre cele trei exerciții financiare luate separat, cifra de afaceri comună a sediilor permanente sau a filialelor a depășit o sumă egală cu triplul cifrei de afaceri a sediului central;

(b)IMM-ul înființează mai mult de două filiale în interiorul Uniunii;

(c)criteriul prevăzut la articolul 2 alineatul (1) litera (d) nu a fost îndeplinit timp de trei exerciții financiare consecutive.

1.Sediul central depune declarația fiscală pentru impunerea în funcție de sediul central la autoritatea la care se depun declarațiile fiscale. Statul membru în care se află sediul central acordă asistență IMM-urilor pentru a elabora declarația fiscală, în special în ceea ce privește atribuirea rezultatului impozabil fiecărui sediu permanent și filială din alte state membre.

(b)obligația fiscală a IMM-ului în ceea ce privește rezultatul impozabil al fiecărui sediu permanent și al cel mult două filiale din alte state membre. Obligația fiscală se calculează prin aplicarea cotei naționale de impozitare din statul membru gazdă respectiv la rezultatul impozabil, astfel cum a fost calculat în conformitate cu regulile de impunere în funcție de sediul central.

(Nu privește versiunea în limba română.)

(a)activele și pasivele atribuite sediului (sediilor) permanent(e) și către cel mult două filiale;

(b)profiturile care pot fi atribuite sediului (sediilor) permanent(e) și către cel mult două filiale din alte state membre.

(b)un proiect de decizie de impunere pentru fiecare sediu permanent și filială.

(b)un proiect de decizie de impunere pentru sediul (sediile) permanent(e) relevant(e) și filiale;

8.În cazul în care autoritatea fiscală a statului membru gazdă respinge proiectul de decizie de impunere, aceasta revizuiește proiectul respectiv în legătură cu atribuirea profiturilor către sediul permanent și filialelor în conformitate cu dispozițiile convenției aplicabile pentru evitarea dublei impuneri la care statul membru gazdă și statul membru al sediului central sunt părți. După ce atribuirea profiturilor către sediul permanent și filiale a fost revizuită și comunicată autorității la care se depun declarațiile fiscale în conformitate cu articolul 8ae din Directiva 2011/16/UE, autoritatea la care se depun declarațiile fiscale recalculează rezultatul impozabil în conformitate cu regulile de impunere ale statului membru al sediului central, iar statul membru respectiv emite o decizie de impunere revizuită. Contribuabilul are dreptul de a contesta această decizie de impunere revizuită în fața instanțelor din statul membru al sediului central. Orice litigiu privind cuantumul profiturilor care pot fi atribuite sediului permanent și filialelor se soluționează în conformitate cu convenția aplicabilă pentru evitarea dublei impuneri sau cu dispozițiile Directivei (UE) 2017/1852 a Consiliului din 10 octombrie 201717.

_________________

17 Directiva (UE) 2017/1852 a Consiliului din 10 octombrie 2017 privind mecanismele de soluționare a litigiilor fiscale în Uniunea Europeană (JO L 265, 14.10.2017, p. 1).

9.În cazul în care, în conformitate cu regulile de impunere ale statului membru gazdă, anumite cheltuieli legate de angajații sediului permanent sau ai filialei sunt deductibile în scopuri fiscale, în măsura în care sumele respective sunt impozitate la nivelul angajatului sau fac obiectul contribuțiilor de asigurări sociale și nu există un tratament fiscal similar în statul membru al sediului central care să permită o astfel de deducere, sediul central și statele membre gazdă iau, sub îndrumarea Comisiei, măsurile corespunzătoare pentru a preveni eventualele neconcordanțe.

Colectarea impozitelor datorate de sediile permanente și filiale în statele membre gazdă

1.Sediul central decontează, prin intermediul autorității la care se depun declarațiile fiscale, obligațiile privind impozitul pe profit atât în ceea ce privește rezultatul său impozabil, cât și rezultatul impozabil al sediilor sale permanente și al filialelor în statele membre gazdă.

2.Autoritatea la care se depun declarațiile fiscale colectează impozitul corespunzător obligației fiscale a fiecărui sediu permanent și filiale a sediului central din Uniune, aplică cota de impozitare aplicabilă în statul membru gazdă respectiv și transferă fără întârziere suma relevantă autorității competente din statul membru gazdă respectiv.

3.Comisia stabilește, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, modalitățile practice necesare pentru a asigura colectarea și transferul impozitului corespunzător obligației fiscale a sediului (sediilor) permanent(e) sau a filialelor din statul membru al sediului central în statul membru gazdă. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 15.

1.Cu excepția cazului în care se prevede altfel, normele prezentei directive nu aduc atingere normelor naționale ale statelor membre care reglementează auditurile fiscale, căile de atac și procedurile locale sau mecanismele de soluționare a litigiilor disponibile la nivelul Uniunii sau prevăzute în convențiile fiscale bilaterale aplicabile privind evitarea dublei impuneri. Prezenta directivă nu aduce atingere obligațiilor comerciale, contabile și fiscale ale sediilor permanente și ale filialelor în conformitate cu normele naționale ale statului membru gazdă.

2.Autoritățile fiscale ale statului membru gazdă poate solicita efectuarea unui audit împreună cu autoritatea la care se depun declarațiile fiscale, care să acopere calculul rezultatului impozabil al sediului permanent sau al filialei în conformitate cu regulile de impunere în funcție de sediul central, atribuirea profiturilor către sediul permanent și/sau către filială și/sau cota de impozitare aplicabilă. Auditurile comune se efectuează în conformitate cu Directiva 2011/16/UE a Consiliului18. Fără a aduce atingere dispozițiilor Directivei 2011/16/UE, cererea de audit comun poate fi adresată, de asemenea, de autoritatea fiscală din statul membru al sediului central autorității fiscale din statul membru gazdă al fiecărui sediu permanent sau al filialei.

_________________

18 Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/799/CEE (JO L 64, 11.3.2011, p. 1).

1.În cazul în care un sediu central, astfel cum este definit la articolul 3 punctul (2) din Directiva de instituire a regulilor de impunere în funcție de sediul central pentru microîntreprinderi și întreprinderile mici și mijlocii20, care optează să aplice regulile de impunere aplicabile sediului (sediilor) său (lor) permanent(e) sau filialelor sale, în conformitate cu articolul 6 din directiva menționată, îndeplinește cerințele de eligibilitate pentru aplicarea acestor reguli, autoritatea competentă din statul membru al sediului central comunică autorității competente din statul membru al sediului permanent sau al filialelor, prin intermediul unui schimb automat de informații, că rezultatul impozabil al sediului permanent în cauză sau al filialelor urmează să fie calculat în conformitate cu regulile de impunere în funcție de sediul central. Această comunicare are loc în termen o lună de la notificarea de către sediul central a opțiunii sale de a aplica regulile de impunere în funcție de sediul central.

______________________

20 Directiva…[JO: a se introduce numărul, data, titlul și referința JO a directivei respective].

2.Autoritatea competentă din statul membru al sediului permanent sau al filialei comunică autorității competente din statul membru al sediului central cota de impozitare aplicabilă în scopul stabilirii obligației fiscale a sediului (sediilor) permanent(e) sau ale filialelor situat(e) pe teritoriul său, în termen de două luni de la notificarea de către autoritatea competentă a statului membru al sediului central a deciziei privind aplicarea regulilor de impunere în funcție de sediul central.

3.Autoritatea competentă a statului membru al sediului central comunică, prin intermediul schimbului automat de informații, informațiile menționate la alineatul (2) din prezentul articol autorităților competente din statele membre ale sediilor permanente sau ale filialelor, în conformitate cu modalitățile practice adoptate în temeiul articolului 21.

(iii)un proiect de decizie de impunere pentru sediul (sediile) permanent(e) relevant(e) și filiale;

6.În cazul în care autoritatea fiscală a statului membru al sediului (sediilor) permanent(e) sau al filialelor revizuiește proiectul de decizie de impunere în legătură cu atribuirea profiturilor către sediul permanent sau filială în conformitate cu dispozițiile prevăzute în convenția bilaterală aplicabilă pentru evitarea dublei impuneri între statul membru gazdă și statul membru al sediului central, după respingerea proiectului de decizie de impunere emis de statul membru al sediului central, autoritatea competentă din statul membru al sediului (sediilor) permanent(e) sau al filialelor comunică această decizie de impunere revizuită autorității competente din statul membru al sediului central, în termen de o lună de la emiterea acesteia, în scopul recalculării rezultatului impozabil al sediului permanent sau al filialei, al emiterii unei decizii de impunere revizuite și al colectării impozitului.

Parlamentul European este informat de către Comisie cu privire la adoptarea de acte delegate și de acte de punere în aplicare, la orice obiecție formulată cu privire la acestea și la revocarea delegării de competențe de către Consiliu.

2.Informațiile, inclusiv datele cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu prezenta directivă se păstrează numai atât timp cât este strict necesar pentru atingerea obiectivelor prezentei directive („perioada de păstrare”), în special pentru verificarea cerințelor de eligibilitate și stabilirea obligațiilor fiscale ale contribuabililor, în conformitate cu normele naționale, referitoare la termenele de prescripție ale fiecărui operator de date. Perioada de păstrare începe atunci când datele cu caracter personal sunt prelucrate pentru prima dată în sensul prezentei directive și, în orice caz, nu depășește șapte ani.

1.La cinci ani de la data la care începe să se aplice prezenta directivă, Comisia examinează și evaluează funcționarea acesteia și prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului în acest sens. În raport, Comisia examinează, printre altele, dacă regulile de impunere în funcție de sediul central ar trebui să se aplice, de asemenea, uneia sau mai multor filiale ale IMM-urilor. Raportul este însoțit, după caz, de o propunere de modificare a prezentei directive.

2.Statele membre comunică Comisiei informațiile relevante pentru evaluarea directivei, în conformitate cu alineatul (3), inclusiv date agregate privind numărul de IMM-uri eligibile în comparație cu IMM-urile care au optat pentru acest sistem, cifra lor de afaceri și costurile de conformare în raport cu cifra de afaceri; date privind numărul de IMM-uri care s-au extins la nivel transfrontalier prin înființarea unui sediu permanent și numărul de IMM-uri care au fost descalificate din cauza creării a mai mult de două filiale sau costurile de conformare pentru IMM-urile care aplică opțiunea.

Statele membre adoptă și publică până la 31 decembrie 2024 măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la acestea.

Statele membre aplică măsurile respective de la 1 ianuarie 2025.